Suntem toți patru în mașină. Copiii dorm, drumul e gol. Miroase a cafea caldă și-a bebeluș curat. A povesti pe tihnă, așa cum numai Valea Oltului poate oferi.
-Peste doi ani, zice soțul, o să fie diferit.
-Crezi c-o să fim mai odihniți?
-Nu știu, dar asta mic o să fie mai mare. O să-i mai putem lăsa la bunici.
-Daaaa, cam cum l-am lăsat și pe Tudor când a crescut, îmi curb entuziasmul singură.
-Știu. Dar nu ne-a obligat nimeni.
Între “mi-e dor de tine” și “luăm copiii cu noi” e o distanță atât de mică, încât îți trebuie un microscop ca s-o vezi. Culmea e ca întotdeauna a două câștigă. Și noi ne mulțumim cu ce rămâne. Cu o poveste în mașină, pe drum.
Știu că sunteți obosiți acuma. Știu că nu e întotdeauna ușor să fii singura mamă pe care o au copiii tăi. Singurul tată care să se joace cu ei. Să îi poarte pe umăr. Să îi șteargă la fund. Să le rabde plânsul până se termină ca fitilul dintr-o lumânare. Știu că uneori simți că arzi și tu împreună cu ea. Știu că, oricât ți-ar plăcea, e complicat să mergi peste tot cu copilul după tine. Să îi explici orice te-ar întreba. Știu că ar fi mult mai simplu să îi pui un telefon în mână decât să-i citești a mia oară ceva.
Dar va veni o zi, când vei vedea că totul a meritat. Fiecare noapte nedormită, în care ai legănat în loc să lași plânsul neconsolat. Fiecare felie de pâine prăjită nici prea tare, nici prea moale, fix cum îi place puiului cel mai mult. Fiecare cană cu lapte, la miezul nopții încălzită. Fiecare serial pe care nu l-ai văzut la vremea ta. Fiecare cafea pe care n-ai băut-o stând cu picioarele-n sus, pe canapea. Fiecare vacanță pe care-ai împărțit-o, în afară de soțul tău, cu încă cineva. Fiecare bluză pe care n-ai cumpărat-o, ca să mai ai bani de bilete la cinema. Fiecare kilogram în plus cu care te lupți. Fiecare cută de pe pielea ta. Fiecare ceartă care nu s-a terminat cu “du-te-n camera ta”.
Și nu mă refer la faptul că vor crește copiii și ne vor da palate de aur în semn de recunoștință că i-am alăptat, legănat sau apreciat. Nu cred că la asta se așteaptă niciun părinte normal la cap. Mă refer la momentele acelea când îi vedem că se descurcă singurei, că știu exact cine sunt și ce pot. Că nu-i lăsa pe alții să le spună cât valorează ei. Că sunt drepți și onești, înțelegători și isteți. Că știu despre lume că e un loc frumos. Și, despre întâlniri, prilejuri să faci conjugări de minți și energii. Că pot învăța ceva bun de la fiecare om. Fără să ia nedreptățile personal. Și să vadă că, în spatele oricărui rău, există o rană a cuiva.
Vei ști că totul a meritat în ziua când copilul va face primii pași fără să cadă în fund, doar ca să învețe s-alerge spre tine. În ziua când fiica ta te va invita să alegeți rochia de mireasă. Când fiul tău îți va mărturisi că o să-i cumpere un inel iubitei sale. Când, dintr-o mulțime de oameni, te găsește undeva și vă înțelegeți din priviri. Când acceptă diferența între lucrurile pe care le poate schimba și restul. Când te va invita la o cafea. Cand te va duce cu mașina lui, deși ai autobuz până la casa ta. Când îi vei pune o întrebare la care habar n-ai ce răspuns îți va da, însă ai încredere că știe mai bine ca nimeni altcineva. Copilul tău. Normal ca merită.
Și, uite-așa, ai mai legăna încă o mie de ani.
foto Pixabay
Gabriela
Offf, măi Miruna! Tocmai i-am citit patru capitole dintr-o carte si am luat o pauza ca mi se uscase gura, el a luat telefonul si eu m-am bucurat ca am o pauza mai lungă (shame on me). Cred ca va merita sa-i iau telefonul din mână si sa termin de citit cartea, mai sunt doar 2 capitole.😬
Miruna
Lasa ca si pauzele sunt binevenite, doar nu vrei sa cresti un tocilar 😉
Gina
Foarte emotionant!!Imi place asa mult ceea ce scrii!mi se potriveste ca si o manusa pe suflet,spun asta avand doi baietei,unul de 4ani si unul de o luna.Aștept urmatoarea postare😀😘
Miruna
Sa iti traiasca!
Ch Florentina
Sper din tot sufletul sa ai dreptate ,parca nu se mai termina zilele si noptile de oboseala …. chear si in vacanta ….
Astazi ne am intors din vacanta mai devreme, nervosi si unu si altul vazand ca avem un copil foarte activ ce ne oboseste si gaseste de joaca din orice , pe mese, sub ele sub tricourile atarnate in agazine etc .. laa doar 1an si 6 luni ….
Multumesc lui Dumnezeu ca e inteligenta si ca e sanatoasa dar parca prea constientizeaza ce face si face relele fiind o alegere pentru ea ….
Spersa ai dreptate caci e groaznic de greu iar “noi doi ” e cam rarut acum e ” sa mergem noi 3 ” pt ca sotul nu accepta sa stea fara ea .
Va pup si ma ungi la suflet cu unele postari . Multa bafta
Elena
Asa sper si eu, că merită totusi. Ca tare am mai obosit in ultimul timp si e greu sa vezi luminița de la capătul tunelului prin perdeaua de oboseala, plansete, masele care ies, muci si altele. Dar ai scris frumos, parca m-ai mai îmbărbătat un pic.
Roxana
Foarte frumos articolul,Miruna!! Emotionant!
Luminita va aparea,si va veti putea odihni mai mult, dar va veni si momentul in care va veti dori galagia si agitatia acestei varste. Fata mea e mare,11 ani, si are momente in care sta singura, in camera ei unde citeste sau vorbeste cu colegele sau deseneaza, iar mie mi se face dor de ea desi e la o usa distanta.. Dar are nevoie de timpul ei,iar eu voi fi mereu aproape . Atunci cand pleaca in excursii, o las pe ea sa ne caute, nu o sacaim cu telefoane, iar noi stam pe canapea si vorbim …despre ce credeti?? Despre ea.. evident!
Si pot sa spun ca da,a meritat fiacare leganat,alintat si citit de 1000 de ori aceleasi chestii..acum este calma, linistita, stie ca orice are o rezolvare,ca oamenii nu sunt corecti,dar nu e vina noastra . Este apreciata la scoala atat de colegi cat si de profesori, se simte bine in pielea ei,iar cea mai importanta chestie a fost ca prietena ei i-a facut cel mai mare compliment” esti my best friend, esti aproape de mine mereu cand am nevoie”.
Asa ca sper ca tot ce am facut pana acum, a fost bine. Sa nu va imaginati ca nu am facut si greseli..dar cum spuneam,impreuna am trecut peste toate.
Cricket
Sper sa merite ca o iubesc mult si ii doresc o viata minunata si sa fie un om bun, onest si puternic. Ma minunez cateodata de cum am reusit sa o fac asa perfecta :))). Mi e ciuda ca mi a fost atat de greu si ca inca imi e, ca ma enerevez cateodata prea repede desi sunt adult si inteleg ca testeaza limite si comportamente. Sper sa merite pt ea, eu la vremea aia imi voi fi trait viata. Aah, eu ma gandesc cat de frumoasa va fi cand va pleca la primul ei bal.
Simo
I can only hope 🙂
Violeta
Asa e. De acord cu tot ce-ai scris. Deja simt un ocean de momente pierdute, ce stiu ca nu se vor mai intoarce.