Să facem doi copii a fost cea mai bună idee a noastră -Primele două luni

Cu câteva ore în urmă, acum 2 luni fix, venea pe lumea asta. Completarea preafericită a unei poveşti de iubire. Un om mic, cu ochii mari şi fără gene. Semăna leit cu frate-său. Mirosea a natură şi a Dumnezeu. Plângea încet, dar din tot sufletul. Respira grăbit şi cu tot trupul. Cunoştea secrete, pe care noi le-am uitat.

Venea să ne arate că poți face doi copii și niciunul să nu semene cu tine. Cu mine, adică. Dar și că viața e mult mai frumoasă când alegi să o trăiești așa cum habar n-ai fi avut că se poate. Cum e să ai doi minunați care să te iubească cel mai mult?

Într-o zi mi-a zâmbit pentru prima oară. De fapt, era noapte și eram numai noi doi. Liniște totală. Atunci am simțit că poți fi același cu altă persoană, chiar dacă nu mai sunteți într-un singur trup și o altă bucată din sufletul tău doarme dezvelită, în patul din camera alăturată.

A doua zi, mi-a zâmbit încă o dată. Era zi acum și eram sigură că nici nu mi s-a părut și nici nu am visat. Era de-adevăratelea si ceva sfânt în zâmbetul acela. Atunci am știut răspunsul la o întrebare care altădată m-ar fi frământat mult: ca ești fericit, iubitule mic.

Îmi vine să nu dorm nopțile doar ca să mai prind un moment cu tine, îmi vine să te dezbrac doar ca să te pup mai bine, îmi vine să te țin toată noaptea să dormi pe mine.

Au fost două luni minunate, foarte obositoare, cu noi limite descoperite sau încălcate. Mi-am scos cearcănele din poza de mai sus la maximum (nici aplicația n-a putut să mă odihnească mai mult), ca să nu vă speriați de mine. Niciodată să nu măsurați sacii pe care o mamă îi poartă la ochi, ci luminițele care se aprind când își vede pruncii.

Pentru că să-i facă pe ei a fost cea mai bună idee din toată viața ei.