Zapaceala nu trece cu varsta. Sau de ce mi-am pierdut buletinul. Din nou

De fapt, nu mi-am pierdut buletinul ieri, de fapt, nu stiu cand l-am pierdut. Filmul buletinului se rupe marti, cand am avut o zi intortocheata.
Am stiut cu o saptamana inainte ca marti trebuie sa ajung la banca. Cu toate astea, nu am reusit sa iesim pe usa inainte de 3 si ceva. Cu bebe, scoica, fratele mare si bunica. Planificaseram dupa o excursie la supermarket, sa luam podoabe pentru brad. Pentru mine, ar fi fost echivalentul unui weekend pe Coasta de Azur.

Abia am gasit unde sa lasam masina, da jos copilul mare, intra la banca doar sa iti dai seama ca e banca gresita.

Inapoi.

Urca-te in masina, pune copilul mare in centuri, intoarce masina si ia-o de la capat.

Gaseste loc de parcare, desfa centurile, imbraca copilul, intra in banca. Acolo, doamna se grabeste sa ajunga la o intalnire, haideti ca rezolvam rapid.
Suna mama din masina: hai repede ca plange bebelusul. Pulsul imi creste.
Doamna de la banca: stati un minut, sa mai semnati ceva.
Imbraca iar copilul cel mare, care intrase cu mine in banca, fugi la masina, timp in care ma enerva si usa care se deschidea prea incet. Acolo, telefonul mamei baraie pe youtube cu aspirator, bebelusul plange, mama e invelita in palton si imi zice:
-Vezi ca e ud tot. A facut pe el.
Il lipsesc de mine, mama iess, il mufez. Tot spatele era ud. De sus si pana jos. Macar, s-a oprit din plans.
-Avem schimburi?
Evident, nu.
-Mai mergem undeva?
-Mai intrebi?!
La primul semafor, ne dam seama ca telefonul mamei inca mergea pe aspirator, cazut undeva, Dumnezeu stie unde. Nu puteam ajunge la el printre scaun de copii si scoica. Si uit

Acasa, am parcat in fata intrarii, am lasat tot in masina, in afara de copii, si am sarit in casa.
Stiu ca incercam sa-mi acopar puiul cu geaca, sa nu ii fie frig. Ca m-am dezbracat de haine, ca eram si eu uda pana la maieu.

Dupa care ne-am relaxat si asta a fost.

Fast forward, duminica. Ne imbracam sa mergem la vot.
Inainte sa imi pun bebelusul in marsupiu, zic sa-mi scot buletinul. Instinctiv, ma duc la portmoneu. Nu e. Hmm. Precis e in masina. Ultima data l-am avut la banca, sigur l-am lasat in buzunarul de la usa.
Sotul si Tudor coboara dupa el, ramane sa ne intalnim jos. Doar ca, surpriza:
-Nu gasesc buletinul, sa stii.

Hmmmmm. Asta e momentul in care imi dau seama ca e groasa. Imi dau jos bebelusul din marsupiu, fularul de la gat.
-Incepem sa cautam, zice mama.
-Daca nu, merg si eu pana la masina, stii cum sunt barbatii cand cauta ceva. Te duci in fix acelasi loc dupa ei si gasesti.
Il mai sun o data, ii zic sa caute si intre banchete.
-Am scos si covorasele, ma gandeam ca o fi intrat pe sub ele cumva. Nu e.

Sa va mai spun ca am cautat inclusiv in buzunarele… jachetei lui Tudor? Nimic.
In casa nu e, in masina nu e, am dat anunt pe facebook, nu e.
La evidenta populatiei, mi-ar fi facut buletin ieri, dar nu se putea fiindca al meu era de Sibiu.
Azi-dimineata, inainte sa ma spal pe ochi, am sunat la banca:
-Nu-i aici, doamna, cum credeti ca nu v-am fi sunat?

Si-asa-i. Buletinul era singur, fara portmoneu, fara acte langa el. Daca cineva l-ar fi gasit, ma gandesc ca m-ar fi contactat.
Dar daca mi-a cazut din mana fara sa stiu? Daca s-a amestecat printre niste frunze si cineva l-a maturat?

E foarte enervant sentimentul ca nu stii ce s-a intamplat. Ca ai fost acolo cand ceva anume s-a petrecut, dar mintea ta si atentia erau altundeva. Ca atunci cand citesti un paragraf si te gandesti la altceva. Cand te uiti la un film si stai pe facebook in acelasi timp. Cand pornesti spre suc cu prietena ta si te trezesti pe drum spre birou.

Mi-am uitat buletinul la admitere. Era sa ma dea afara din examen.

Mi-am uitat cheile de la camin la Sibiu si mi-am dat seama abia cand am ajuns la Cluj si niciuna dintre colegele de camera nu era acolo.

M-am incuiat afara din apartament cand am dus gunoiul.

Am bagat benzina in loc de motorina. De vreo doua ori.

si lista ar putea continua.

Sunt o zapacita. Asta nu trece cu varsta, din cate putem observa. Ca viata mea e un haos nu e nicio scuza, doar ca nu mai stiu cum sa nu mai fiu. O zapacita. Nici timp sa pun diacritice acestui text nu mai am.

p.s. Poza acestui articol nu e intamplatoare. Chiar sunt o oaie. Imaginati-va postarea mea de pe facebook, din ziua alegerilor: sus, “Si blondee gandesc”. Jos, “mi-am pierdut buletinul, help”.

foto Pixabay

Articolul anterior

Să facem doi copii a fost cea mai bună idee a noastră -Primele două luni

Articolul următor

Pupă-l cât încă te lasă

21 Comentarii

  1. Gabriela F

    Sunt parfum pe langa tine 🤣🤣🤣ai găsit buletinul? Mai poți? Te pup

    1+
  2. Alexandra

    Cand am citit articolul, m-am simtit puuutin mai bine sa vad ca nu sunt singura zapacita si mai ales ca nu sunt singura care isi propune sa plece undeva cu cea mica (1 an si 4 luni) si se schimba planurile, uneori pana sa ajungem la usa.

    0
  3. Cand o sa pleci 3 zile in delegatie si o sa iti incui sotul in casa cu copilul de 3 ani si o sa iei toate cheile de la casa cu tine si o sa incui usa pe dinafara mai vorbim :)))) Ca sa fie treaba-treaba, sotul fumator, fara tigari, in zi de mers la birou, la gradinita….Au trecut vreo 8 ani de-atunci, suntem tot casatoriti, am mai facut si-un copil intre timp :))))))

    3+
    • Nuuuu cred!!! Si au ramas 3 zile incuiati pana te-ai intors??? Au avut de mancare???

      Hahahhaa
      Imi vine sa rad.
      Precis n-a fost intentionat? 🙄

      0
      • N-a fost intentionat, dar eu stiu cum lucreaza subconstientul? :)))
        Mai intai l-am sunat pe tata sa il intreb daca nu are niste chei de la noi. A zis ca sunt unele, dar nu crede, ca parca sunt de la el de la birou.
        Apoi, am apelat la toti prietenii pentru solutii. Dupa ce terminau de ras se ofereau sa le arunce chiftele cu prastia si altele la fel de folositoare. M-a auzit nașul din tren si mi-a zis ca la Medgidia trenul in care eram intalneste unul care merge la Bucuresti. Am ajuns, a oprit ambele trenuri, i-am dat conductorului cheile, care i le-a dat tatalui meu in gara. Care tata, ca trebuia sa seman si eu cu cineva, i-a descuiat pe sechestrati cu cheile alea de zicea el ca sunt de la birou si pe care le-a luat cu el, poate-poate.
        Au stat vreo 6 ore incuiati.
        Cum esti tu cu buletinul, așa e familia noastra cu cheile…Asta e cea mai cea poveste, dar avem si mai mici :)))

        13+
  4. Andreea

    Pfai, cand ti-am vazut ieri postarea pe FB am avut un sentiment de deja-vu, tot de ieri. Sotul ma astepta jos in masina sa mergem la vot, eu in casa infofolita dau sa caut buletinul ca sa-l am la indemana (de fapt fobia mea de alegerile astea a fost sa nu-mi uit buletinul pe undeva si sa nu pot vota.. si la mine e complicat sa-mi fac rapid unul nou din cauza actelor casei, long story). Si nu gasesc geanta! Nu e nici la usa, nu e nici la bucatarie, nici in sufragerie! Panica maxima! Singurele chestii de care imi parea rau: buletinul si voucherele Materna (deh, priorities..), uitasem complet de permis, carduri, telefon de serviciu sau acte de la masina. Sambata am fost cu pisica la veterinar cu un uber (deh, ne-a prins prima zapada fara cauciucuri de iarna) si eu si ea infofolite cu tot cu cutie de transport si probabil in valtoarea momentului am coborat fara geanta. La naiba! Incep sa plang, zic sa caut numarul soferului de uber prin aplicatie, il sun intre timp pe sotul meu ca nu-mi gasesc geanta, rascolesc iar casa (in continuare infofolita) si gasesc geanta intr-un final in bucatarie pe jos intre un scaun si masa. Naiba stie cum am pus-o acolo, ca nu s-a asezat singura. Imi dau seama ca de la hormoni si sarcina creierul meu mai da rateuri. The day was saved, am ajuns la votare.

    3+
  5. Iulia B.

    Si sotul meu e aiurit, spre deosebire de mine care sunt o perfectionista si OCD-ista.. dupa comentariile citite mai sus, cred ca ar trebui sa fiu mai blanda cu el, uneori :)))

    2+
  6. Oana

    Incercati si in scaunul copilului si in scoica. Poate, poate.

    0
  7. Aria

    Luna trecuta mi-am pierdut permisul de conducere tot asa, de unul singur, pentru ca il pusesem intr-un buzunar dupa ce l-am folosit ca ID. Habar n-aveam ca l-am pierdut, pana a doua zi cand m-a cautat cineva pe Facebook sa mi-l returneze. Il gasise pe un trotuar, probabil cazuse cand am scos telefonul. A mai si insistat sa ne intalnim aproape de mine. Cred ca pe al tau nu l-a gasit nimeni din pacate.

    0
  8. Valentina

    Mi-am pierdut buletinul in dimineața zilei de cununie civilă. L-am gasit din (ne)fericire 🙂
    Apoi, ca sa fie treaba treabă, coafeza m-a fript pe gat cu peria încinsă.

    0
    • Nu inteleg (ne)fericirea, dar nasol cu placa. Unde-ai gasit si tu coafeza!

      1+
      • Valentina

        Cu (ne)fericirea s-a vrut a fi o gluma, pentru mine mai mult. Mai sunt si zile proaste cand imi doresc sa nu il fi gasit.
        Coafeza o stiam de ani de zile, dar se pare ca era mai aiurita ca mine in acea zi. Oricum, n-am mai trecut pe la ea de atunci. Am avut un semn urat pe gat, s-a vazut si in poze.

        1+
  9. Diana

    O data ca in poveste ne-a adus un curier un fotoliu. Si nu stiu de ce, dar am iesit din apartament pe hol ca sa iau cutia (nu stiu ce era in capul meu) si sa semnez. Si ca sa vezi cum in 3 secunde “poc” se inchide usa in spatele meu 🙂 Nu aveam nici telefon, nici porfofel la mine si nici agenda telefonica memorata! Noroc cu o vecina care a adus o scara, si a sarit ea prin geamul meu deschis si a deschis usa. Cred ca asta spune tot despre cat de atenta sunt…
    Acelasi apartament, aceasi usa, alte personaje.
    Parintii mei in vizita fiind au zis ca pleaca de acasa pana la supermarket. Numai ca in momentul cand au inchis usa au realizat ca nu au cheia. Eu eram la munca la o ora si ceva distanta, la fel si sotul. Asa ca s-au plimbat ei frumos ce sa faca 🙂

    1+
  10. lasa modestia deoparte ca nu esti singura zapacita. Bonus eu nici nu recunosc public -deci na :D.
    Si cu anii e si mai rau – se accentueaza.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 198 queries in 0.577 s