Mai avem puțin timp doar noi, așa cum n-o să mai fim niciodată

miruna ioani tudor

-Mami, a trecut conferința?
-Da, puiule, a trecut.
-A plecat docto-ul în Canada?
-Încă nu, iubitule, dar o să plece foarte curând.
-Și ce u-mează acum, mami?
(Copiii și noțiunea de timp, o sursă inepuizabilă de minunare. Îmi mângâi burta cu o mână și, cu cealaltă îl trag mai aproape:)
-Nu mai știu, ce-am zis că urmează?
-Salonul auto, mami.
(Mda, bărbații! Nu știu de ce mă mai surprinde.)
-Și-apoi bebe-ușul. Mi-ar plăcea să vină bebe-ușul întâi, să-l ducem și pe el la salonul auto.

Am răsuflat ușurată, frate-său e măcar pe același loc cu salonul auto. Unii ar putea considera asta un start excelent.

Și da, concediul s-a terminat, am fost la Barcelona, în tabără, la Cluj și la Sibiu, a venit conferința, a trecut conferința, deci ce ne rămâne acum? Să facem loc în dulapuri, să spălăm cămășuțe de nou-născut, să pregătim bagajul pentru maternitate și să tot visăm la ziua Z.

Următoarea dată când vom merge la Sibiu, vom fi patru. La prima zăpadă de anul ăsta, voi înfofoli doi copii. Moș Nicolae va umple două perechi de cizmulițe. Soțul meu va pupa încă o pereche de obraji când va ajunge acasă. Nopțile vor fi mai albe, scutecele iar pline, brațele mamei bogate de copii.

A început numărătoarea inversă. Iar eu mă simt mai bine decât oricând. Nu mă mai doare nimic, pot mânca, dormi, conduce, pielea-mi strălucește, părul îmi stă. Mă simt de milioane, cum ar veni. Doar un gând nu-mi dă pace. Se termină toată viața așa cum o știam. Și adevărul e că habar n-am ce urmează.

-Mami, tati zice că a venit toamna. E adevă-at?

Nu, puiule. Înainte să vină toamna, mai avem puțin doar pentru noi, așa cum n-o să mai fim niciodată. Și cum uneori ni se va face dor să fim, deși n-am da nici timpul și nici pe frate-tău înapoi vreodată.

MIRUNA IOANI îmbrățișare

*pozele sunt făcute de Ștefi, prietena mea

Articolul anterior

Claxonatul la nuntă e ca aplaudatul în avion, doar că mai rău

Articolul următor

Ce-am învătat despre alăptare, de la dr. Jack Newman

20 Comentarii

  1. dia

    Ce emoții… de asta mi-ar fi cel mai frica dacă as mai avea pe cineva in burta.. ca nu o sa mai fim niciodată noi doi, așa cu sufletul unul lângă altul, netulburați, eu mereu acolo pentru el.. o sa fie 3 și poate mai frumos, dar un capitol major se va încheia…dar nu trebuie sa îmi fac încă probleme pentru asta pt ca băiețelul meu e f clar când spune ca el nu vrea frate/sora, ca vrea ca mama sa poată merge peste tot cu el ca pana acum și ca o sa aibă el prieteni in viața😅

    2+
  2. Ana

    Credeam la fel. N-o să-ți lipsească timpul doar cu Tudor, nu în felul în care crezi acum. Vei vedea că vei avea timp să-i iubești pe amândoi. Eu când o alăptez pe cea mică, îl chem pe cel mare să colorăm sau facem puzzle. Așa îi am pe amândoi aproape.

    3+
  3. Ioana

    Eu am fost egoistă. Aveam DPN pe 23 decembrie și atât mi-am dorit în adâncul sufletului să stea acolo până după Crăciun. Știam că era ultimul Crăciun în 3, era primul Crăciun când cea mare realiza care e treaba cu Moșul.
    Și ghici ce, a luat-o așa în serios bebelușa din burtă, că a venit pe 7 ianuarie😂😂. Dar i-am fost recunoscătoare că m-a lăsat să îl aștept pe Moș împreună cu soră-sa.

    2+
  4. Silvia R

    Ce emotii mi-ai dat. Mai facut sa plang. Da, nu stiu nici eu cum va fi in 4, desi cred ca 2020 asa ne va prinde… cat despre Mos Craciun… vom vedea… daca aduce chiar el fratiorul acasa. Sunt capitole care trec, dar pe care nu le putem considera “sfarsit”, ci “inceput”. Un nou inceput, poate mai greu, dar cu siguranta mai minunat!

    0
  5. Alexandra

    E foarte greu cu 2 copii. Uneori mă gândesc ce “ușor ” imi era cu primul și ce mult timp liber aveam deși atunci nu vedeam așa lucrurile. Acum nu mai am practic timp pentru niciunul așa cum mi-aș dori si cum ar merita. Din pacate cel mare va fi întotdeauna mai ignorat, cel putin in primul an. Si mi se rupe sufletul să scriu asta, dar ăsta e adevărul.
    Încă imi aduc aminte cum acum 2 ani el era centrul universului, era cel mai minunat, totul se invartea in jurul lui, etc. Iar acum e cel certat, cel la care urlu, cel care mă roagă să mă joc cu el dar eu nu am timp. Toată viața devine un carusel, o cursă contra cronometru.

    Iar în legătură cu alt articol al tău, despre traumele lăsate de cezariană, la care vroiam demult sa comentez (dar cum ziceam nu mai există timp),trauma și vinovăția primei cezariene trece o dată cu a doua.
    Abia după 2-3 luni de la a doua cezariană (care a fost programată), mi-am dat seama dintr-o dată că mi-a trecut vinovăția pentru prima și in sfarsit “m-am iertat” pe mine. Asta după 2 ani si 2 luni in care mă învinovățeam pentru asta si era un factor major de stres si depresie pentru mine.

    2+
    • Fata care a facut prajitura bunicii

      Alexandra, te imbratisez cu drag si cu intelegere deplina. Trecerea timpului va mai echilibra lucrurile. E greu acum, timp aproape deloc, nervi, oboseala, cel mare simte ca a pierdut oarecum ceva. Greu de tot. Eu mai compensam cu timp 1 la 1 cu el. Cu o fuga in oras la o pizza in timp ce mica dormea, cu o poveste seara doar noi doi, cu o tona de explicatii. Am simtit pe la 6 luni a celei mici ca e gata, ca ma scufund intr-o mlastina, ca il stric pe cel mare, ca din cauza mea sufera. Si acum mai simt uneori. Dar infinit mai putin. Inca o data, te imbratisez!

      0
    • Ma bucur mult ca ai trecut peste asta!
      Legat de a avea doi copii, cred ca e greu la inceput, dar ce frumos e dupa ce trece inceputul si vine distractia. Eu ma gandesc ca ai parte de tot la dublu: serbari, aniversari, prima zi de scoala, prima iubire, intrarea la liceu, balul bobocilor, iar parintii sunt alaturi de ei.

      2+
    • Valentina

      Alexandra, ma regasesc in cuvintele tale. Desi cea mica a implinit un an, este in continuare foarte solicitanta si nu ma pot ocupa de cel mare asa cum mi-as dori. Si asta ne-a afectat relatia, el e mereu pornit pe mine, imi raspunde taios si imi reproseaza ca nu stau suficient timp cu el. Ma simt coplesita, vinovata si nu stiu cand si daca va fi mai bine pentru noi toti.
      Sau poate peste ani cand vom da de alte greutati, ce e acum va parea un fleac…
      Cat despre prima cezariana, eu inca nu m-am iertat; am facut-o si pe a doua si am avut ceva probleme peste care am trecut mai greu (fizic si mai ales, emotional).

      0
  6. Fata care a facut prajitura bunicii

    Oh da, iata-ma comentand pentru prima data public :). Ce sa zic, sunt cu lacrimile pe obraji, inapoi in toamna lui 2016, cand ne-am facut din trei patru. Cel mai greu greu dintre toate de cand am copiii, a fost trecerea la patru. Dar acum cea mica are ea aproape trei ani, ea e cea mai afectuoasa dintre ei, mereu il asteapta/iubeste/crede orice zice el. Intr-o zi se jucau in dormitor cu niste pulverizatoare cu apa si udau tocul geamului care e pana la podea si inclusiv parchetul desi cel mare cunoaste mica obsesie a lui ta-su cu “ se umfla parchetul”. La un moment dat ii zice celei mici: auzi, Ana, imediat o sa apara mami care o sa zica vaaai, ce ati facut aici? Si noi o sa zicem ca nu noi, bine? Raspunsul ei? Bine! Am lesinat de ras pe scari auzindu-i. Concluzia? Doi copii inseamna zero plictiseala. Sa va intalniti cu bine pe lumea asta, Miruna! Si sa fiti sanatosi!

    1+
  7. Kinga

    La mine vine copilul nr.4 in noiembrie. Si am simtit la fel inaintea fiecarei nasteri. Nimic nu va mai fi fel, dar va fi bine. Fratele este cel mai frumos cadou pe care i-l poti da. Sa ai o nastere cum visezi si un inceput lin!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 183 queries in 0.225 s