După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani (p)

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

Când am absolvit facultatea care ținuse o veșnicie, era un moment dificil în familia noastră din punct de vedere financiar. Criza, creditele, se adunaseră multe. Deși alții primeau bijuterii, mașină sau măcar o tabără pe undeva, eu nu mă așteptam la altceva în afară de un buchet de flori colorate. Când colo, surpriză, iată ce am primit de la părinții mei:După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

Mai devreme, în aceeași zi, prietena mea din liceu, Ștefi, mi-a făcut cea mai mare surpriză și a apărut la festivitatea de absolvire fără să-mi spună nimic! Nici măcar nu mai știu dacă am invitat-o :)) Pur și simplu a apărut, împreună cu iubitul ei. Veniseră la București special pentru mine și s-au întors în aceeași zi, într-un Fiat mic, fără aer condiționat. În poza asta mă uit la ea și sunt sigură că nu văd bine…

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

În același an, colegii mei de grupă mi-au făcut cadou de Sf. Petru un tablou cu creioane colorate, fix ca în tema blogului. Sunt sigură că nu a costat o avere, dar a făcut toți banii! Îl am și acum în sufragerie, tronează deasupra biroului meu.

Pe vremea când nu credeam că aș putea fi vreodată un medic dentist adevărat, iubitul meu de atunci, soțul meu de acum, mi-a cumpărat din Harrods nu un diamant, ci o jucărie. Da, aveam douăzeci și ceva de ani. O să te obișnuiești, mi-a zis. M-am distrat teribil, încă-l mai am.

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

În dimineața nunții noastre, prietena mea Raluca a complotat cu fotograful nostru să ne facă o surpriză și am primit vreo 10 poze gata pe hârtie, printate! Pe hârtie! Nu vreau să știu ce efort logistic a însemnat asta în duminica weekend-ului cu Sf. Maria, când totul era oricum închis de vinerea și când toți ne-am culcat cu o seară înainte la ora 6 dimineața. Cred că și acum mi se par cele mai frumoase poze, primele pe care le-am văzut cu noi mire și mireasă.

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

credit foto David Postatny

Când am împlinit 30 de ani, mama mă tot întreba ce îmi doresc, să fie special, memorabil, etc. I-am zis că nu știu, aveam deja un soț minunat și un Broscuț excepțional, ce altceva să îți mai poți dori? Așa că am primit de la ai mei aceste două broscuțe de cristal, pe care le-am pus de atunci în vitrină și fundal de ecran:

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

Într-o dimineață de noiembrie, prietena mea, Andreea, m-a sunat: E urgent, vin unde ești. Am fost sigură că s-a întâmplat ceva. Ei, na, îmi luase ceva frumos de Crăciun, un calendar de Advent cu creme, rimeluri și parfum, care trebuia deschis începând cu decembrie, întâi. De când îmi doream eu așa ceva, habar nu are ea!

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

Zilele trecute, când am deschis pachetul de la curier și am găsit asta în el, am știut că a început ziua mea:

După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani miruna ioani

Brățara e de pe site-ul personallyme.ro, e din argint de bună calitate și are un preț decent.

Spune o poveste. Mă reprezintă. Când am fost la un curs de personal branding și am fost rugați să zicem 3 lucruri pe care le dorim ca celălalt să le știe despre noi când facem cunoștință, eu asta am zis: mamă, medic, și blondele gândesc. Dacă sunteți în căutare să faceți un cadou personalizat, o surpriză pentru o ocazie specială și n-aveți nici cea mai vagă idee și nici un buget grandios, vă zic sigur că n-aveți cum să nu găsiți ceva aici.

Mi-au plăcut mult medalioanele mamă-copil sau familie-copil

brelocul-calendar, unde poți marca aniversarea nunții, ziua absolvirii, nașterea primului copil, dar și aniversarea soacrei, data scadenței la bancă, mă rog, în funcție de priorități.

Și șnururile împletite, cu mesaje de suflet așa:

Dacă vreți să mai vedeți brățara mea, să vă dați seama cam cât e de mare și cum arată per total, poftiți, doar să știți că prin unele poze s-ar putea să apară și-o burtă destul de rotundă:

Asta e fața mea de om la 33 de ani, cu alt om ascuns sub haine și sub carne. E o față de om ușor obosit, nemachiat de multă vreme, dar curat pe păr, pe mâini, pe dinți și prin alte locuri esențiale, cum ar fi inima ei. E fața unui om care a înțeles demult că viața nu e despre lucruri, ci despre povești. Că o supă de pește din concediu poate fi mult mai bună dacă îți spune cineva înainte unde s-o mănânci și de ce, că înghețata poate ajunge la gunoi dacă e doar … rece și dulce. E fața unui om care a înțeles că atunci n-a primit doar o ștampilă, ci încununarea unui efort de 6 ani. Care n-a primit o surpriză de la o prietenă sau o jucărie de la iubitul ei, ci încrederea lor că există acolo un dentist care-o să reușească. E fața unui om care n-a primit doar niște poze pe hârtie într-o dimineața, ci confirmarea că nu, n-a visat! Toată bucuria aia a fost de-adevărat. E fața unui om care nu are doar o poză cu broscuțe ca fundal de ecran, ci o promisiune că-n viață poți fi viu și foarte colorat. E un om care acum știe că dorințele se împlinesc atunci când le pui cu inimă curată și dai dovadă de înțelepciune și răbdare să aștepți. Mai e un om care s-a săturat să acopere și care-a început să se bucure. De fiecare intenție din spatele unui gest și de fiecare poveste care îi umple inima exact ca atunci când a deschis un cadou care n-a fost orice cadou. Iar din înțelepciunea celor 33 de ani, vreți să vă spun ceva? Ce urmează o să ne placă la nebunie!

Articolul anterior

Dr. Jack Newman, despre alăptare și mituri: ”Nu am destul lapte” e o realitate!

Articolul următor

Iubiți-vă copiii pentru ceea ce sunt, fără să-i pedepsiți în avans pentru ce credeți că nu vor deveni

47 Comentarii

  1. La mulți ani, blonda mea! Parca ai mai slabit, esti bine? Trebuie sa te scot la masa! Love you!

    • Looool, comentariul asta e cadoul de ziua mea? Hai, multumesc! Te califici si pentru liste de la 66 de ani! Onsa te pomenesc!

  2. Ioana

    Azi e, asa-i? La muuuuulti aaaani!!!

  3. Adina Maria

    La mulți ani, Miruna ! ❤

  4. Oana

    La multi ani frumosi ! Si cat mai multe zambete !

  5. Magda Ilie

    Sa fii fericita mereu, asa cum esti acum! La multi ani! 😘

  6. La mulți ani, Miruna!

  7. Sandra

    La multi ani fericiti si sanatosi!

    Pentru tine anii au trecut in favoarea ta si te-au mai intinerit. Eu am tras mereu la gemeni, drept urmare am si un sot si o fetita gemeni, asta pe langa tatal si cumnata mea. 🙂

  8. Gabriela F.

    La mulți ani om bun!

  9. Mădălina

    La mulți ani, mai fericiți! 😘🤗

  10. Gianina

    La multi ani sanatosi! Sarcina si nastere ușoară! Esti o mamica frumoasa, chiar si usor obosita, dar care radiază iubire, bunătate! Un OM frumos! ❤️

  11. Gabriela

    La multi ani cu zambete si fericire ca acum! Important e sa te simti bine asa cum esti si sa te bucuri de tot ce ai!
    Pana la urma “Age is just a number”, motto-ul meu de acum 10 zile (la 40 de ani)… si da, cadourile au alta semnificatie dupa o varsta (noi am plecat cu pitic intr-o mini vacanta de 5 zile in Andalucia – best choice).

  12. Diana

    La multi ani!

  13. Evelina G.

    La mulți ani frumoși cu sănătate si bucurii!!

  14. CristinaM

    La multi ani! Sanatate, liniste sufleteasca, multe zambete si o zi exceptionala!

  15. zina7

    La mulți,mulți ani, om frumos si bun! 😘🤗

  16. Iuliana

    La multi, multi ani fericiti, Miruna!

  17. Andreea B

    La mulți ani fericiți!!!

  18. Maria

    La multi ani senini si colorati! ❤️🤗

  19. Va multumesc frumos! 🤗🤗🤗

  20. Ana

    La multi ani fericiti draga Miruna. Sa radiezi de fericire in fiecare zi din viata ta! btw ti se pptriveste de minune albastru 🌹.

  21. Iulia D.

    La mulți ani cu sănătate! 🐸

  22. Codruta

    Ce dragut! Esti nascuta in aceiasi zi cu puiul meu de om 🙂 speciala zi. La multi ani!

  23. Dana

    La multi ani Miruna !!! esti minunata !!!

  24. Alina

    La mulți ani fericiți și sănătoși alături de cei dragi ! Arăți minunat!

  25. Anda

    La multi ani, Miruna! Sa fii sanatoasa, sa-ti faci planuri multe, sa te bucuri de lucruri mici si mari! Te imbratisez pentru fiecare dimineata in care m-ai facut sa zambesc si-s multe dimineti de-astea 😊

    • Carmen

      La mulți ani, Miruna! Să fie cu sănătate şi multe visuri împlinite!

  26. Genan Biadsay

    La multi ani!!! Sa fii sanatoasa si fericita si msi presud de toate, sarcina usoara !

  27. sanda

    La multi ani, cu bucurii si multe impliniri! Superb articolul, ca si tine, dealtfel!!!

  28. Violeta

    La multi ani si fie ca viata sa-ti daruiasca tot ce iti doresti. Sper ca stii ca esti o rasfatata a sortii😁.

  29. Ionela

    La multi ani! 🌸🌸🌸

  30. Steluta

    Miruna, la multi ani! :*

    Arati super si se vede bucuria din suflet!

    Mi-a placut mult postul asta, dar muuuult de tot <3

  31. La multi ani, blondo! sa fii sanatoasa si fericita si voioasa, alaturi de barbatii tai 😉

  32. AndreeaC

    La multi ani si de la mine!

  33. Maria I.

    Wooow, ce frumos ai scris!!!La multi ani,din toata inima!!!!💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐

  34. Amalia

    Cu ceva intarziere La Multi Ani fericiti si sanatosi Miruna! O sarcina si o nastere usoara si o infinitate de momente de bucurie cu familia ta minunata! Te pup

  35. La mulți ani minunați, fata frumoasa! ✨🤗😘🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹

  36. Dana

    La multi ani cu sanatate, multe bucurii si realizari alaturi de minunata ta familie si de toti cei dragi sufletului tau! Fie ca si cel mai ascuns vis al tau sa devina realitate :* Sa ai o zi minunata ca si tine

  37. Andreea

    La multi ani blonda faina!

  38. Roxana

    M I N U N A T scris 🙂 :*

  39. Gabi

    La multi ani frumosi! Esti o incantare… Intotdeauna!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 215 queries in 0.493 s