După o vârstă, începi să îți dorești cadouri pe care nu le poți cumpăra cu bani (p)

Când am absolvit facultatea care ținuse o veșnicie, era un moment dificil în familia noastră din punct de vedere financiar. Criza, creditele, se adunaseră multe. Deși alții primeau bijuterii, mașină sau măcar o tabără pe undeva, eu nu mă așteptam la altceva în afară de un buchet de flori colorate. Când colo, surpriză, iată ce am primit de la părinții mei:

Mai devreme, în aceeași zi, prietena mea din liceu, Ștefi, mi-a făcut cea mai mare surpriză și a apărut la festivitatea de absolvire fără să-mi spună nimic! Nici măcar nu mai știu dacă am invitat-o :)) Pur și simplu a apărut, împreună cu iubitul ei. Veniseră la București special pentru mine și s-au întors în aceeași zi, într-un Fiat mic, fără aer condiționat. În poza asta mă uit la ea și sunt sigură că nu văd bine…

În același an, colegii mei de grupă mi-au făcut cadou de Sf. Petru un tablou cu creioane colorate, fix ca în tema blogului. Sunt sigură că nu a costat o avere, dar a făcut toți banii! Îl am și acum în sufragerie, tronează deasupra biroului meu.

Pe vremea când nu credeam că aș putea fi vreodată un medic dentist adevărat, iubitul meu de atunci, soțul meu de acum, mi-a cumpărat din Harrods nu un diamant, ci o jucărie. Da, aveam douăzeci și ceva de ani. O să te obișnuiești, mi-a zis. M-am distrat teribil, încă-l mai am.

În dimineața nunții noastre, prietena mea Raluca a complotat cu fotograful nostru să ne facă o surpriză și am primit vreo 10 poze gata pe hârtie, printate! Pe hârtie! Nu vreau să știu ce efort logistic a însemnat asta în duminica weekend-ului cu Sf. Maria, când totul era oricum închis de vinerea și când toți ne-am culcat cu o seară înainte la ora 6 dimineața. Cred că și acum mi se par cele mai frumoase poze, primele pe care le-am văzut cu noi mire și mireasă.

credit foto David Postatny

Când am împlinit 30 de ani, mama mă tot întreba ce îmi doresc, să fie special, memorabil, etc. I-am zis că nu știu, aveam deja un soț minunat și un Broscuț excepțional, ce altceva să îți mai poți dori? Așa că am primit de la ai mei aceste două broscuțe de cristal, pe care le-am pus de atunci în vitrină și fundal de ecran:

Într-o dimineață de noiembrie, prietena mea, Andreea, m-a sunat: E urgent, vin unde ești. Am fost sigură că s-a întâmplat ceva. Ei, na, îmi luase ceva frumos de Crăciun, un calendar de Advent cu creme, rimeluri și parfum, care trebuia deschis începând cu decembrie, întâi. De când îmi doream eu așa ceva, habar nu are ea!

Zilele trecute, când am deschis pachetul de la curier și am găsit asta în el, am știut că a început ziua mea:

Brățara e de pe site-ul personallyme.ro, e din argint de bună calitate și are un preț decent.

Spune o poveste. Mă reprezintă. Când am fost la un curs de personal branding și am fost rugați să zicem 3 lucruri pe care le dorim ca celălalt să le știe despre noi când facem cunoștință, eu asta am zis: mamă, medic, și blondele gândesc. Dacă sunteți în căutare să faceți un cadou personalizat, o surpriză pentru o ocazie specială și n-aveți nici cea mai vagă idee și nici un buget grandios, vă zic sigur că n-aveți cum să nu găsiți ceva aici.

Mi-au plăcut mult medalioanele mamă-copil sau familie-copil

brelocul-calendar, unde poți marca aniversarea nunții, ziua absolvirii, nașterea primului copil, dar și aniversarea soacrei, data scadenței la bancă, mă rog, în funcție de priorități.

Și șnururile împletite, cu mesaje de suflet așa:

Dacă vreți să mai vedeți brățara mea, să vă dați seama cam cât e de mare și cum arată per total, poftiți, doar să știți că prin unele poze s-ar putea să apară și-o burtă destul de rotundă:

Asta e fața mea de om la 33 de ani, cu alt om ascuns sub haine și sub carne. E o față de om ușor obosit, nemachiat de multă vreme, dar curat pe păr, pe mâini, pe dinți și prin alte locuri esențiale, cum ar fi inima ei. E fața unui om care a înțeles demult că viața nu e despre lucruri, ci despre povești. Că o supă de pește din concediu poate fi mult mai bună dacă îți spune cineva înainte unde s-o mănânci și de ce, că înghețata poate ajunge la gunoi dacă e doar … rece și dulce. E fața unui om care a înțeles că atunci n-a primit doar o ștampilă, ci încununarea unui efort de 6 ani. Care n-a primit o surpriză de la o prietenă sau o jucărie de la iubitul ei, ci încrederea lor că există acolo un dentist care-o să reușească. E fața unui om care n-a primit doar niște poze pe hârtie într-o dimineața, ci confirmarea că nu, n-a visat! Toată bucuria aia a fost de-adevărat. E fața unui om care nu are doar o poză cu broscuțe ca fundal de ecran, ci o promisiune că-n viață poți fi viu și foarte colorat. E un om care acum știe că dorințele se împlinesc atunci când le pui cu inimă curată și dai dovadă de înțelepciune și răbdare să aștepți. Mai e un om care s-a săturat să acopere și care-a început să se bucure. De fiecare intenție din spatele unui gest și de fiecare poveste care îi umple inima exact ca atunci când a deschis un cadou care n-a fost orice cadou. Iar din înțelepciunea celor 33 de ani, vreți să vă spun ceva? Ce urmează o să ne placă la nebunie!