Nu știu voi cum sunteți, dar eu am această tendință de a-mi ieși din fire pe la sărbători. Sau pe la evenimente mai mari. Când trebuie să te îmbraci, să fii gata la timp. Când masa trebuie să fie pusă, fiecare furculiță la locul ei, friptura făcută, apa turnată, zâmbetul executat. Îmi place la sărbători, doar că-i mai greu până mă pornesc.
Îmi amintesc o scenă de la cursul de puericultură din Sheffield, unde am l-am și născut pe Tudor. Profa ne-a pus să zicem ceva ce ne-a plăcut în sarcină și toată lumea, în răspunsuri, se plângea, de fapt. Ba de picioare umflate, ba de dureri de spate, ba de insomnii. Mie mi se părea că am renăscut. Îmi plăcea fiecare centimetru pătrat din zi și din noapte. Aș mai fi fost gravidă încă vreo mie de ani.
Acum însă, la a doua sarcină, oh boy, oh boy.
Una dintre chestiile care îmi plac cel mai mult în sistemul Montessori e că îi învață pe copii de foarte devreme să își aștepte rândul. Mai mult, am observat asta și la copiii care nu sunt înscriși într-un astfel de sistem.
Iar în curând, voi fi mamă de băieți. Oficial, cu acte-n regulă. Într-un fel deja sunt. Camioanele vor fi viața mea, casa e oricum plină de mingi și de excavatoare. Ba, mai nou, avem și jocuri cu păpuși-bebeluși și două cărucioare (adevărate, nu de jucărie!) care au încăput în cele 2 camere de la bloc, fără ca niciun membru adevărat al familiei noastre să fie nevoit să doarmă pe jos.
O tipă întreba pe un grup: ce să-i aducă soțul ei din Marea Britanie (nu neapărat medicamente) când vine de Paști, în concediu. Mi-a atras atenția întrebarea, pentru că, pe vremea când locuiam noi acolo, lucrurile erau fix invers. Ceream noi lucruri de acasă. Nu că am fi dus lipsă de ceva, deși, dacă judecai după cum căram ciorba de burtă la conservă în geamantane, printre ciorapi, ai fi zis că suntem pe jumătate duși cu pluta. Sau cu ciorba, na.
E tot mai scump băiatul ăsta al meu, iubesc fiecare cuvânt și felul în care îl spune. Mi-aș face un dicțiotudonar, să nu uit nicio vorbă. Într-o zi, stăteam cu mama mea toți trei, pe o margine de pat, când zice el dintr-o dată:
-Tudo vine o idee. (Lui Tudor i-a venit o idee)
