Nu știu voi cum sunteți, dar eu am această tendință de a-mi ieși din fire pe la sărbători. Sau pe la evenimente mai mari. Când trebuie să te îmbraci, să fii gata la timp. Când masa trebuie să fie pusă, fiecare furculiță la locul ei, friptura făcută, apa turnată, zâmbetul executat. Îmi place la sărbători, doar că-i mai greu până mă pornesc.
Totul e la alte cote. Programul se schimbă, somnul e dat peste cap. Așteptările sunt mari.
Vin musafiri în vizită, care stau mult și care au așteptări de la copil. Să cânte, să danseze, să-i distreze. Intervin de câte ori sunt acolo. Copilul meu nu e o maimuță dresată la circ. Nu spune chestii la comandă, nu te pupă când îl pui, nu răspunde dacă n-are chef. Poți să fii și Regina Angliei. Bune maniere o să învețe el, până una-alta, lecția ipocriziei e una pe care nu vreau să i-o predau.
Toată lumea își dă cu părerea despre ce fel de mamă ești.
- ”Copilul e prea după fusta ta, nu e bine deloc.”
- ”Nu mănâncă decât ce vrea el, l-ai răsfățat!”
- ”Ține coatele pe masă, ce dacă are trei ani?!”
- ”Să-l înveți că în viață nu face numai ce vrea el.”
- ”Cum îl crești acum, așa o să îl ai.”
Nu îți pasă, dar deja de pe la punctul doi, e foarte greu să nu îți exersezi cele mai tari înjurături, în gând. ”Ce te paște grija pe dumneata?!” Numără pe silent, ia o dușcă de coniac, orice funcționează e perfect. Pentru copii, sărbătorile sunt un stres, iar ei au nevoie de un adult cu tot zen-ul la el, că altfel “dezastru” scrie pe voi.
E multă mâncare, de nu mai știi nici tu, om mare, ce să iei și ce să lași. Multe dulciuri. ”Apăi dacă nici acum, atunci când?” Bunica a făcut chec și prăjituri și tort, toate foarte bune. Cozonac de la felul întâi. Se bagă zahăr cu lingurița. E foarte mult și pentru un adult, mulți ajung la urgențe cu ambulanța din acest motiv. Dar pentru un copil mic?! Că zahărul îi agită nu e un mit. Chiar îi agită. Plus haosul cu musafiri, plus programul de somn schimbat, iată o rețetă sigură pentru dezastru planificat.
”N-o fi prăpăd dacă nu doarme și el o dată la amiaz!” Știți vorba asta nu? De ce programul copilului e sfânt nu poate înțelege decât mama sa, cam singura ființă care suportă consecințele când programul nu e respectat.
Bunicii vor să recupereze tot timpul pierdut. Asta înseamnă că sunt pe copil. Vor să pupe tot ce n-au pupat, să audă toate poeziile pe care le-a învățat, să vadă cârlionții din fiecare unghi din care nu i-au văzut, să se minuneze de fiecare strănut, tușit, râs, râgâit de care nu s-au minunat. Înțelege-i și pe ei, dar nu îi lăsa. Împrietenirea cu nepoții nu se face forțat, ci treptat. Relațiile se construiesc în timp, nu pe grad de rudenie, oricât de bine meritat.
Cum facem să prevenim un dezastru și să ne simțim bine de sărbători? Punem copilul în centrul universului. Da, eu sunt acea mamă căreia îi pasă mai întâi de copilul ei și mai târziu de ceilalți. Facem programul după cel mic, pentru că noi suntem mari și avem instrumentele necesare să ne controlăm: foame, somn, toane. Putem muta masa de Paști în așa fel, încât să poată și copilul dormi la prânz. Sărim peste slujbele din creierii nopții, pentru că nu știu dacă inimile curate au nevoie de genunchi îndoiți public și ceară fierbinte pe degete înghețate. Nu cred că are vreun sens să cărăm copiii la slujbe interminabile, să facem cârcei de la ținut în brațe și febră musculară la limbă de la atâta șșșht, puiule, imediat e gata, ca apoi să ajungem acasă obosiți și înjurând în gând clipa când am devenit părinți. Tot scopul mersului la biserică în acest moment cred că a fost irosit.
Mâncăm ca în mod obișnuit, facem excepții foarte puține. Eventual, stabilim regulile de dinainte, cred că asta se poate aplica la unii copii. Noi nu prea mai avem chestii de genul ăsta cu Tudor, se poate să fi depășit perioada sau să nu fi intrat încă în ea.
Suntem alături de copil. Da, e nevoie ca noi să fim liniște și lumină, ca să nu se dezlănțuie haosul pe pământ. Anul trecut, am avut o ieșire urâtă la masa de Crăciun, când m-am certat cu tata în plină friptură de porc. Bine, noi ne certăm frecvent, nu e ceva ieșit din comun. Dar ceilalți nu aveau nicio vină. Așa că, noua regulă pentru mine de anul ăsta e: când îți vine să zici ceva către un om care nu e vecinul tău imediat la masă, e semn să mai vrei aștepta. N-ai decât de câștigat, oricât de multă dreptate ai avea. Că aveam dreptate eu, nu el, simt nevoia să precizez 😛
Adică, nu îl pasăm de la un bunic la altul, de la o mătușă pe care cel mic o vede fix de două ori pe an, la un unchi pe care îl vede chiar mai rar.
Facem orarul de primit și făcut vizite în așa fel, încât să nu fie grămada de oameni deodată pe metru pătrat. Numărul de oameni contează pentru copii, mai ales pentru cei neobișnuiți cu gălăgia.
Ceea ce mă duce la gălăgie. Vedeți ce faceți cu hărmălaia, pe mine mă obosește teribil și am 32 de ani.
Nu exagerăm cu cadourile. E copleșitor și inutil. V-am povestit că noi am renunțat, în Ajun de Crăciun, să îi punem sub brad jumătate dintre jucăriile care erau împachetate deja! Din stocul respectiv, mama i-a adus câte ceva lui Tudor de câte ori a venit la noi, inclusiv de ziua lui, și încă mai sunt cadouri de dat de acolo. A fost cea mai bună decizie; altfel, copilul nu s-ar fi putut bucura de ele cu adevărat. De iepuraș, primește o singură jucărie de la noi și probabil vom face o vânătoare de ouă prin iarbă, să vedem cât o fi de palpitant. Anul trecut n-a prea fost.
Rămânem de partea copilului. Indiferent câți bunici și ce vor, câte mătuși și câți pupici nu au primit, câte poezii nu au auzit. Rămânem de partea copilului nostru. Indiferent cât e de nepoliticos, I could not care less. Nu îl învățăm să fie nepoliticos, ci îl învățăm să nu fie prefăcut. Să își respecte corpul, emoțiile, dorințele. Îl învățăm că suntem o echipă orice-ar fi.
Cricket
Subscriu! Noi ne facem programul dupa copil intotdeauna, nu sarim nici un somn, nu ne imbuibam cu zahar. De mers nu mergem in vizita, cel mult vin bunicii si atat. In Buc nu avem rude si chiar de am avea nu mi ar pasa. Bine, noi mereu am fost pe principiul mai rarut ca i mai dragut.
Miruna
Hahaha
Faceti tot ce puteti sa va fie cat mai bine. Asta e cel mai important. Putem inventa propriile noastre traditii acum.
Elena
Mi-a mers la suflet! Exact asta e planul meu pentru maine. Am chemat socrii mai devreme ca sa putem respecta programul de somn. Dulce are pregatit de o saptamana: pere, mango si banana. Are doar un an asa ca la noi nu sunt exceptii. Ma pregatesc de mustrarile obisnuite: de ce il mai alaptezi, lasa-l singur cu jucariile, lasa-l cu altii ca devine prea dependent de tine, de ce nu-i dai cozonac sau prajitura etc. Am de gand sa raspund in tonul meu normal: pentru ca asa am hotarat eu si tatal lui.
Sarbatori luminate si fericite!
Va multumesc pentru micile crampeie din viata d-voastra. Ma fac sa nu ma mai simt singura care gandeste asa 🙂
Miruna
Noi am chemat invitatii la 3, sa fiu sigura ca Tudor e macar adormit, daca nu si trezit deja. Nimeni nu s-a suparat, toata lumea intelege.
Anda
Noi nu avem musafiri, nici cozonac sau pasca, de fapt absolut nimic dulce. Singura diferenta fata de meniul nostru obisnuit zilnic va fi iedul si ouale rosii. Oricum ii iese o maseluta si nu mananca mai nimic toata zoua, chiar nu avea rost sa ma chinui cu zilele in bucatarie. Vom merge in vizita la parinti, dar doar dupa somnul de pranz. Vom fi doar noi acolo, deci chiar nici un tam tam anul asta. Ma astept la niste sarbatori linistite 🙂
Miruna
Asa sa va si fie!
dia
Nu as putea suporta sărbătorile ca in România cu tot tărăboiul acum ca am copil de 3 ani😀eu, el nu știu cum ar face. Așa, in format de maxim 6 persoane acasă, liniștit, cu un desert, cu voie buna. Mai ales ca noi sărbătorim de doua ori Paștele.
Ana
Cel mai fain articol dedicat sarbatorilor. Si eu incerc sa aplic principiile descrise de tine. Asta nu inseamna ca reactionez intotdeauna cum mi-as dori. Chiar in timp ce citeam mi-am amintit de reactia nepotrivita pe care am avut-o cand mamaie, mandra de nepotul ei vorbitor de germana, l-a pus sa vorbeasca in fata unei matusi, el s-a comportat ca si cum il pusese sa traga la jug si eu m-am enervat fara sa ma gandesc ca de fapt a reactionat chiar normal. Problema este ca dupa ce se intampla, gandind la rece, stiu cum si ce ar trebui sa fac/spun dar ce te faci cu impulsurile alea care uneori se transforma in vorbe/fapte inainte de procesare…
Clarra
Un articol care mi-a mers la suflet. Iar partea mea preferata este ultima: “ramanem de partea copilului nostru”. Ce mi-ar fi placut sa gandeasca si parintii mei asa, la vremea lor! Eu in schimb am de gand sa-mi protejez si sa-mi respect copilul.
Din fericire eu aveam cateva mecanisme de aparare in copilarie, chit ca cei din jur ziceau ca-s prost crescuta si incapatanata, iar ai mei intrau in pamant de rusine. Nu spuneam poezii, desi stiam o gramada. Le spuneam o singura data (daca aveam chef), si apoi refuzam sa le mai repet, oricat s-ar fi rugat sau m-ar fi mituit. Spuneam ca ma doare gura si piua. Ma reorientam spre activitati mai interesante. Nu pupam decat pe cine voiam, cand voiam, si nu prea era chip sa ma convinga ai mei sa fac altfel. Si aveam o gramada de rude care se adunau gramada de sarbatori… Cu cat erau mai multi, cu atat deveneam mai selectiva si “antisociala” – vorba unora.
Si ca si tie, nici acum, ca adult de 36 de ani, nu-mi place aglomeratia si galagia.
O femeie
Maternitatea m a invatat sa evitam persoanele si situatiile care agita si nu ma simt bine.
Am invatat si ca sarbatoarea vine in suflet, nu in cea mai curata casa ori functie de dimensiunea cozonacului, asa ca nu le mai fac (maica mea si soacra mea dau ochii peste cap la asa situatie, asa ca pac, am rupt vizitele de sarbatori). Asa ca sarbatorile noastre sunt in 3, in familie, cu o ceapa verde si branza buna dormim mai bine linistiti.
Sanatatea corpului vine si de la cea mintala, asa ca de sarbatori vreau sa ma odihnesc, iesim la plimbare.
P.s. maine lucrez.
Mădălina Zbranca
Nu prea comentez, dar acest articol e atât de potrivit pentru noi!
Pitica are doar 4 luni momentan, dar tocmai pentru că ea e pe primul loc singurele rude care au văzut-o în persoană sunt părinții și frații noștri (si ei pe rand, nu toţi odată). Restul de rude nu au cunoscut-o în persoană și mai au de așteptat, pentru că nu sunt aproape de noi și nu facem excursii lungi doar de dragul rudelor. Programul ei e sfânt, iar restul nu au decât să accepte.
O să fie amuzant când va crește, că o să îi pun pe toţi să îi ceară voie înainte să o atingă sau să o pună să facă ceva. Corpul ei, regulile ei.
Mulțumesc din suflet pentru tot ce scrii, mai ales legat de copii.
Alexandra moise
Doamne ce imi vine sa te pup….. 😘😘😘😘😘😘
Ramona
Si noi suntem de partea copiiilor, dar experienta noastra este diferita. Suntem departe de familie, asadar in zilele de sarbatoare ne intalnim 6 adulti si 10 copii. Gatim toti cate ceva, mancam mult mai putin decat gatim, copiii si mai putin decat noi, dar distractia e maxima. Bine ca vecina de deasupra are 80 de ani si nu o deranjam, alti vecini nu avem. Zilele se incheie cu cate un pahar de vin in fata, copiii adormiti tun, multe jucarii peste tot si sentimentul ca e fain sa ai oameni dragi langa tine. A doua zi musai somn la pranz. Bine ca sarbatorile tin mai multe zile.