”Îl pedepsesc, dar degeaba” – despre părinții care se simt învinși, dar nu vor să schimbe nimic

”Îl pedepsesc, dar degeaba” - despre părinții care se simt învinși, dar nu vor să schimbe nimic miruna ioani

-Nu îl mai pedepsi. Nu îți dai seama că-i degeaba?
-Și ce să fac? Nu pot să nu fac nimic.
-Deci îți dai seama că îl pedepsești pentru tine, să liniștești conștiința că n-ai stat să te scarpini în fund. Deși îți dai seama că nu ajută.
-Păi și ce să fac?
-Fii de partea lui, nu împotriva lui.

Dialog imaginar, purtat uneori între unii și alți oameni. Următoarea replică este, fără excepție menită să mă încuie ca la fazan:

-Lasă că vezi tu. Al tău e încă mic, nu minte.

Doar că cine râde la urmă râde mai bine:

-Nu vorbesc despre el, vorbesc despre mine. Nu m-au pedepsit părinții niciodată și uită-te. Ți se pare că-s o vagaboandă și locuiesc sub cerul liber?

Cum convingi un părinte care își pedepsește copilul, e conștient că asta nu ajută în vreun fel, dar pur și simplu nu poate acționa altfel, pentru că e singurul mecanism de ”reacție” pe care îl cunoaște? Întreb la modul cel mai serios.

”M-a mințit copilul. Să-l iau în brațe și să-i spun că a făcut bine?”

Vedeți, eu nu sunt un expert în pedepse. Nici în minciuni. Știu doar că atunci când cineva minte pe cineva nu o face de rău ce-i, o face pentru că minciuna aia îl scutește de niște lucruri. Îi face viața mai simplă. Oamenii nu mint ca să se afle-n treabă, ci pentru că nu cred că interlocutorul poate înțelege sau face față unei situații. Așa că, aleg calea cea mai simplă.

Întreabă-te ce din comportamentul tău ar prefera copilul să nu mai vadă sau să nu mai audă. Ce din reacțiile tale i-ar face viața mai frumoasă dacă nu ar exista. Și nu, să nu-mi veniți cu dreptatea. Ești părintele copilului tău sau ești Toma Alimoș? Între orice relații din lume, cea mai importantă ar trebui să fie cea cu copilul tău. Da, pentru că nu tu ai făcut dreptatea pe pământ, sânge din sângele tău. Dreptatea e o valoare care poate fi transmisă și explicată doar când ești în același teren cu copilul tău. Ca să o aprecieze, nu să o urască. ”Dreptatea asta e cam nasoală”, o să creadă altfel copilul tău. Uite ce îmi face, îmi interzice să mă uit la filme. Ori să vorbesc cu prietenii mei. Ori să mănânc pizza preferată.

Dragii mei, dreptatea nu e așa. Părinții ar trebui să ne iubească mai ales atunci când suntem într-un picior, pe cale să părăsim drumul dreptății. Când copilul face o prostie, părintele ar trebui să fie primul la care se duce alergând: ”Salvează-mă!” Și părintele să-l îl salveze, nu să îl judece.

Copiii se prind rapid ce e bine și ce e rău. Știți de unde se prind întâi și-ntâi? Nu din pedepsele noastre, ci din comportamentele noastre. Ei nu au nevoie de lecții, să-i scoatem la tablă și să le dăm peste mâini. Ei au nevoie să îi ținem în brațe și să-i iubim atunci când ei înșiși simt că merită cel mai puțin.

”Da, dar eu fac totul pentru copiii mei. Lucrez 2 schimburi, n-am mai mers într-un concediu de 5 ani, le cumpăr haine noi în fiecare toamnă, ce altceva și-ar mai putea dori?”

Copiilor le plac și hainele noi toamna, dar cea mai mare nevoie au de iubirea ta. Și știi care-i cea mai nedreaptă parte din a fi părinte? Că nu contează nici cât negru sub unghie tot ce crezi tu că faci pentru un copil. Tot ce crezi tu că îi oferi în fiecare toamnă. Tot ce contează cu adevărat e ce crede copilul despre toate astea. Cât de iubit se simte el, că tu-l iubești oricum până la cer.

Asta e ca atunci când eram mică și bunica îmi făcea cadouri numai ce voia ea. Că, normal, ea cumpăra cadoul, trebuia să îi placă și ei. Dar mie? Apoi se supăra că ba nu purtam, ba nu mă interesa. M-am obișnuit cu felul ăsta. Până la un moment, când ceva s-a schimbat. Habar nu am ce. A început să-mi ia lucruri care să-mi placă mie, nu neapărat ei. Ca cineva care îți cumpără cizme, când tu ești desculț. Până atunci, ea-mi cumpăra pălărie, când eu eram desculță.

Exagerez. Dar e o paralelă foarte bună. Când ți-e sete, nu te ajută să primești ceva de mâncare. Nici invers, când vrei să mănânci, apa n-o să-ți țină de foame. Așa și cu copiii noștri cei pedepsiți. Dați-le ce au ei nevoie. Reacționați în felul în care au ei nevoie să vă simtă de partea lor, nu în felul în care vă poziționați voi de partea dreptății. În fond, ca să îi împrieteniți cu dreptatea, rămâneți de partea lor.

Data viitoare când îi prindeți cu minciuna, în loc să vă repeziți să scoateți net-ul din priză, poate spuneți ceva cu adevărat surprinzător:

”Îmi pare foarte rău că ai simțit că nu pot înțelege adevărul. Aș fi vrut să știi că poți avea încredere în mine orice-ar fi. Spune-mi de ce ai nevoie.”

Și dacă copilul are nevoie să-i iei apărarea în fața învățătoarei, o faci. Dacă are nevoie să joci țumburușul în limbă, o faci. Dacă are nevoie să nu-i spui tatălui său secretul, taci din gură pe veci. Nu te spurci. Mușcă-ți limba. Respectă copilul.
”Ce, dar el m-a respectat?”
”Alooo, cine-i părintele?!”
Scoate-ți dreptatea din minte. Sugrumă-ți instinctul de Toma Alimoș. Copilul tău e mai important decât toate.

Și o să vezi. Cu atitudinea asta vei crește un omuleț care se va transforma în doamna Dreptate pe pământ. Pentru că Iubirea nu crește vagabonzi care trăiesc sub cerul liber. Dovada că se poate tocmai a terminat de tastat.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Morcov cu morcov, viața te învață să fii

Articolul următor

Petrecerea mea e copilăria lui

45 Comentarii

  1. Gabriela

    Ce treabă bună au făcut părinții tăi cu tine!

    4+
  2. Iulia D.

    Mi-a mers la suflet textul asta! E unul dintre cele mai bune ale tale, cred că tocmai fiindcă spune pe șleau și cu exemplu concret tot ce am citit în atâtea cărți și articole de parenting, dar rămăsese cumva abstract, la nivel de “teoria ca teoria, dar practica….”
    Parcă scrii din ce în ce mai fain după ce te-ai întors la serviciu 😋
    P.S.: aveai la un moment dat buton de share pe Whatsapp…a dispărut sau nu mai apare la mine? Era bun, că dădeam acuma share către soț mai ușor…

    3+
    • A disparut, ca manca niste resurse si nu il folosea lumea, mi s-a spus…
      Imi pare rau tare.

      2+
      • P.s. intotdeauna scrii mai bine cand viata e grea. Cand esti fericit, despre ce sa scrii? :))))
        Imi e greu cu programul, inca mai trebuie sa treaca timp sa ma obisnuiesc.

        3+
  3. Alexandra

    😘😘😘😘😘😘
    Bine le mai zici🤣

    1+
  4. Laura

    Eu recunosc cinstit ca am esuat in treaba asta cu parinteala. Cateodata il injur pe ala ce a inventat AP-ul si chiar pe Zucki ca a inventat grupurile de mamici de unde am auzit de AP. Cat e mic copilul e totul roz, teoria e atat de faina. Sa nu certam copilul, sa nu ii spunem nu, sa impunem limite cu blandete, sa, sa,sa…. mnah… ceva din toata teoria asta eu am transpus gresit rau in practica. Copila mea mi s-a urcat in cap rau de tot. Daca n-am avut nici o treaba sa fac fata la tantrumuri, acum la 5 ani, cand e obraznica deja cedez psihic. Nu minte, doar nu isi tine promisiunile, oricat de mult i-as explica cum sta treaba cu promisiunile incalcate. Stiu ca de multe ori promite lucruri de care stim amandoua ca nu se va putea tine, dar santajul emotional si “de data asta chiar promit” e la putere la noi. Cateodata mi-as dori sa dau timpul inapoi si sa uit cu totul de toate sfaturile de pe net, de AP, de tot si sa imi cresc fata dupa instinct. Oricum n-as fi batut-o, oricum nu as fi pedepsit-o… dar clar as fi fost mult mai severa cu ea. Acum avem scandal programat seara la culcare, dimineata la trezire si de fiecare data cand i se spune nu…. Nu stiu unde am gresit, ce nu am inteles corect, dar ceva am gresit sau toate teoria e bullshit. Acum sa vedem cum o mai dregem. Tot trag speranta ca mai creste si intelege altfel ce ii spun… poate i se face mila de mine… oare la ce varsta se declanseaza empatia? :)))

    8+
    • Madalina

      E si asta o faza, sa stii. Copilasii sunt experti in santaj emotional si testarea limitelor. Trebuie sa fii foarte ferma cu ea si sa existe consecinte atunci cand minte sau nu se tine de promisiuni. Si al meu promite si apoi spune senin ca s-a razgandit. Ce functioneaza uneori e ca atunci cand faceti o intelegere sa stabiliti si ce se intampla daca promisiunea nu e respectata. Si cand se razgandeste sau uita, sa ii aduci aminte de consecinta. Consecinta nu trebuie sa fie o pedeapsa, ci o urmare directa legata de abatere.
      Spre exemplu:
      -Promit ca dupa ce ajungem acasa fac lucrul x.
      -Ok, ce se intampla daca nu faci lucrul x? Eu cred ca daca nu iti respecti promisiunea ar trebui sa existe consecinta asta (si aici esti libera sa introduci orice simti tu ca e o urmare directa a nerespectarii promisiunii. Consecinta trebuie sa fie clar legata de nerespectarea promisiunii, nu o aberatie care sa nu aiba nimic de-a face cu intelegerea voastra).

      Cred ca da, cu cat inainteaza in varsta, blandetea absoluta devine abstracta si nerealista. Un ton ferm, o atitudine consecventa si consecinte clare pentru abaterile de comportament sunt extrem de necesare pentru copilasii mai rebeli, care cumva simt ca iubirea neconditionata care li se demonstreaza vine la pachet cu drepturi dar fara obligatii.

      Spre exemplu, eu nu reusesc sa-l determin sa isi stranga jucariile. Si cand intoarce casa invers, e iad. Incepe vaicareala, e foarte obosit, ii e foame, you name it. A promis ca strange, dar acum s-a razgandit. Dupa 100 de incercari si metode de incurajare, de genul “strangem impreuna”, omul se retrage sau alege doar sa ma priveasca in timp ce eu strang dupa el. Asa ca avem o regula clara. Daca dupa ce se joaca, nu strange, orice jucarie care nu e la locul ei ajunge la cosul de gunoi, pentru ca inteleg ca daca nu e plasata unde trebuie, nu mai are nevoie de ea. N-a fost nevoie niciodata sa arunc nimic, a strans, dar sa fii sigura ca daca ar fi cazul, la gunoi ar ajunge, cu toata durerea mea ca arunc bani la cos.
      La fel si cu aruncatul hainelor prin toata casa atunci cand se schimba. Inteleg ca daca isi arunca hainele prin toata casa, ca vijelia, nu mai are nevoie de ele.
      Stiu ca vor fi mame care probabil considera asta ca fiind amenintare, pedeapsa, etc, dar eu nu o vad asa. Copilul trebuie sa inteleaga si sa respecte efortul parintelui (mai ales in cazul meu, mama singura), si mai ales, sa inteleaga ca mama nu e o sluga aflata permanent la dispozitia lui. Suntem parteneri si lucram impreuna pentru o viata mai buna.
      Iar, ce functioneaza e sa primeasca bani pentru a face diverse treburi prin casa care ma ajuta pe mine. Baga rufe in masina de spalat, primeste 20centi, sterge praful in camera lui, primeste 50 centi, aranjaza masa pentru cina, iar 20 centi. Si tot asa. Din nou, stiu ca unele mame vor considera ca asta e un comportament abuziv, dar cred din suflet ca daca un copil nu participa la viata de familie cu tot ce implica ea si doar suge avantaje, asa va face si mai tarziu. Si nu vreau sa livrez lumii un barbat care nu-i in stare sa-si spele chilotii sau sa-si faca ordine in casa.

      16+
    • Eliza

      Laura, as vrea să îți trimit o mie de îmbrățișări. Nu ai eșuat, părinte vei fi toată viața ta pentru tine, si toată viața ei pentru fiica ta. Știu ca poate câteodată nu se vede luminița la capătul tunelului, dar atâta timp cât ești acolo, prezenta, încercând sa faci mai bine, nu ai eșuat. Cât timp nu renunți, nu ai eșuat. Cât timp ții căile de comunicare deschise cu ea, nu ai eșuat. Eu nu o zic din perspectiva de părinte, ci din perspectiva unui copil cu părinți absenți, știu sigur ca noi copiii, suntem dispuși sa iertăm multe si sa facem bine atât timp cât simțim ca suntem văzuți si iubiți cum avem nevoie, după cum bine zice Miruna.
      Ca sfat concret la situația ta, as zice ca poate ar fi o idee să renunțați la promisiuni o perioadă. Daca ea trece prin niște schimbări acum, se poate ca aceste promisiuni sa fie prea mult de dus pentru ea, chiar daca pentru noi adulții par simple. Cât despre empatie, nu știu cand ajunge la ea, dar încearcă tu prima să îți imaginezi cum este viața pt un om care tot descoperă reguli noi despre cum trebuie sa se comporte, despre mediu, despre oameni, despre casa ei si despre viața in general. Seamănă destul de bine cu viața unui adult, nu? Si știm deja ca viața unui adult nu este cea mai simplă. Ar fi ideal să îți pot spune ca “da, absolut ea este cea care trebuie sa se schimbe” dar deocamdată, pt ca tu ești părintele, responsabilitatea cade pe umerii tai. Nu e ușor, câteodată ai gânduri urâte despre ea poate, si apoi te simți vinovată, dar cred ca toate mamele de aici au o experiență similară. Ești o mamă bună care este in pană de resurse momentan. Dar e ok. Ești o mamă bună, îți iubești copilul. Ești o mama bună pentru ca faci tot posibilul sa fie bine. Esti o mamă buna!

      5+
      • Si eu cred ca promisiunile nu mai au niciun sens daca niciodata nu le respecta. In cazul asta, sunt tot minciuni, doar ca in viitor. Incearca o vreme fara, vezi cum e ss nu mai simti ca totul e tranzactie: fac asta, daca tu faci asta etc.
        Faceti pur si simplu si nu faceti pur si simplu.

        P.s. Din comentariile de mai sus, imi dau seama ca eu niciodata n-am fost certata ca nu fac ordine sau obligata sa fac. Sunt f dezordonata, la fel sunt si parintii mei, si sotul, si asta e, ne enervam
        Cand nu gasim lucruri, dar macar nu ne enervam unii pe altii, ceea ce e destul de misto si e prima oara cand imi dau seama de asta.

        2+
        • Madalina

          Eu nu il cert, Miruna. Dar mi se pare important pentru el ca om sa invete ca avem nevoie unii de altii si ca, asa cum eu ii respect nevoile si il ajut in toate, si el trebuie sa fie receptiv la nevoile altora si sa colaboreze.
          Lucrez full time, suntem doar eu si el, fara bunici, matusi sau bone. Si el stie asta. Cativa ani l-am lasat in pace, nu i-am cerut nimic, dar la 6 ani stiu ca poate face lucruri cu usurinta, cum ar fi sa-si puna jucariile la loc. Restul activitatilor in care il implic sunt mai mult ca sa facem chestii impreuna, pentru ca da, oricat mi-ar displacea, trebuie sa mancam si casa trebuie sa fie cat de cat ordonata, altfel nu ne simtit bine. Iar lucrurile astea dureaza.
          Il cert doar atunci cand vorbeste urat (chestii de genul: esti proasta, stop fucking me), pentru ca da, vine o vreme cand cel mic vine acasa cu niste grozavii invatate de la colegii de la scoala. Cat timp il tii acasa totul e ok. Insa cand copilul iese din bula familiei si vine acasa cu tot felul de cuvinte sau atitudini imprumutate si te lasa cu gura cascata, nu mai esti asa zen. In plus, neavand o prezenta masculina, rolul asta trebuie sa-l joc eu, iar disciplina mi se pare importanta. Si da, pana pe la 4 ani functioneaza educatia cu blandete absoluta, dar dupa, sunt cazuri in care trebuie sa te impui din pacate. Nu cu abuz verbal sau fizic sau de nu stiu ce natura, dar prin reguli simple de care copiii oricum au nevoie. Pentru ca viata asta nu-i deloc despre ce vrem noi, e mai mult despre adaptare continua la situatiile in care esti pus. Mi s-ar parea nedrept in primul rand pentru el sa creada ca altii ne datoreaza mereu ceva si noi nu trebuie sa facem nimic, niciodata pentru altii.
          El merge la scoala Montessori, unde copiii fac curat in clasa. Atributiile sunt impartite saptamanal. Unul matura, altul sterge praful, unul e responsabil de coltul de matematica, altul da cu mopul. Cum la scoala le face cu usurinta si fara comentarii in fiecare zi, nu vad de ce acasa nu le-ar face o data pe saptamana.

          2+
    • maddy

      Laura: “oare la ce varsta se declanseaza empatia? :)))”
      probabil pe la 20 si ceva de ani, cand o fi la casa ei si vede cum e sa faca singura curat, mancare, cum castiga banii din munca ei si apreciaza ce are. apoi alta doza de empatie vine cand face un copil si isi da seama cat efort a depus mama ei, fara sa se planga, pentru a o creste. cand esti copil esti mega egoist, mai incolo in viata te schimbi (in mod ideal).
      nu e niciodata prea tarziu sa incepi sa o educi cum consideri tu, cum iti spune instinctul!

      0
  5. oana

    Foarte frumos ai scris. Acum depinde și ce înțelege fiecare prin pedeapsă. Fi-miu m-a întrebat de ce el este pedepsit? Ce? Nu, nu ești pedepsit, de unde ideea asta? Păi eu sunt singurul care mă culc la 8, colegii mei se culcă la 10 în fiecare seară :)))))

    6+
    • Veeezi!!! E exact ce ziceam… conteaza ce crede copilul, el se simtea pedepsit si tu habar nu aveai! Nici macar nu intentionai asta probabil…

      1+
  6. Aly

    Din proprie experienta spun că, nu sunt o mamă perfecta, dar nici nu tind a fi!
    Și eu mi-am pedepsit copilul, pana mi-am dat seama ca “problema ” nu e copilul, ci eu, comportamentul meu față de el!
    Acum ii vorbesc calm, ii explic de un milion de ori ceea ce dorește, și noroc ca bunul Dumnezeu m-a înzestrat cu răbdare, multă răbdare!(sunt un Taur rabdator😊, de obicei)
    Și acum, armonia este la ea acasă, iubirea,îmbrățișările și pupicii, și este tare bine!
    II mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a luminat!
    Încă muncim la relația noastră, părinte – copil, adică eu!
    Mai greșesc fata de el, dar știu sa îmi cer scuze, sa ii spun iartă-mă!
    Sănătate tuturor și multa iubire!

    4+
    • Multumesc din suflet pentru acest comentariu! Cred ca perioada de tranzitie de la pedepse la
      Iubire neconditionata e una mai dificila decat oricare! Toata lumea e bulversata, nu mai stii cum sa reactionezi. Felicitari!

      1+
      • Aly

        Eu îți mulțumesc tare mult că mi-ai dat ocazia sa pot pune gândurile mele aici pe blogul tău fain!
        Nu este secunda din zi sa nu ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat minunea de copil!
        Din iubire pentru el încerc sa îl educ cât de bine pot, chiar dacă mai calc și în gropi câteodată, dar mă redresez!
        Toate bune tuturor! 💓

        0
  7. Gabriela F.

    Deci. Din cauza tuturor divergentelor cu jumătate mea draga și iubita am ajuns la psiholog sistematic… Bine ca e la mine pe secție și nu tre sa fac efort fizic sa ajung. Și am avut de lucrat pe o chestie care spune ca îți alegi partenerul în funcție de relația care ai avut.o cu persoana care te.a ingrijit cel mai mult când ai fost copil… Pffff. Deci da… Ma conving din ce în ce mai mult ca toate pornesc din fragede pruncie și de ce facem noi ca și părinți….

    2+
    • Pfff, asta e una grea de tot. Ca oricum facem greseli, nu suntem perfecti… dar e important sa ne straduim pentru copiii nostri.

      1+
  8. Sa fii părinte nu-i asa de simplu.. îmi pare ca daca ma întorc la copilărie si la ce am simțit eu atunci, un pic ma luminez, apoi un pic mai mult si tot asa pana pricep ce vrea copilul. Ca si eu sunt un copil mai mare, ceva mai obosit si împovărat de multe, de care e bine sa ma scutur ca sa simt copilul din fata mea si pe cel din mine. Mai întâi sa simt copilul din mine, apoi il înțeleg ușor pe cel născut din mine si nici o pedeapsa nu ne mai desparte.
    Cum scoți tu, Miruna, ce e mai bun din noi. 🤗
    Data viitoare când ma supăr pe fete ca stau prea mult “calare” pe telefon, stau o clipa, respir adânc pana ma regăsesc si.. vad mai bine 😉

    0
    • Da, mai. Asa e. Si tu aveai precis ceva, cand erai mica, din care trebuia sa te opreasca mama la un moment dat si nu voiai. Pt fetele tale e telefonul, pt tine poate era statul in fata blocului, pt altul desenatul, pt unii cititul. Si nu, nu e cu nimic mai nobil ce faceam noi decat ce fac ei, doar pt ca eram noi.

      1+
  9. Ana

    Iesim de la grădiniță :
    El: – În drum spre casă cumpărăm o bomboană?
    – Dacă îl mănânci după ce mănânci și supă.
    – Bine, dar la grădiniță m-am bătut cu prietenul meu, mai primesc bomboană?
    – Normal nu ar trebui să primești pentru că, te-ai bătut, dar pentru că mi-ai spus adevărul, vei primi acea bomboană. (între timp îi explic și de ce nu e bine să se bată)
    Cred că e un bun început…

    0
    • Eu zic altfel: iti cumpar ceva ce iti doresti pentru ca esti al meu si te iubesc. Nu conditionez in niciun fel asta. Nu iti cumpar ca te bati sau nu te bati, ca iei note mari sau f mari. Iti doresti ceva care nu iti face rau si valorile noastre o permit? Iti cumpar pentru ca te iubesc.
      Asa, o sa iti cumpar si in ziua in care te bati, si in ziua in care iei 4 si in fiecare zi in care pot.
      Eu asta simt ca cel mai corect si in linie cu ce imi doresc sa stie copilul meu despre relatia noastra.

      2+
  10. Diana

    Copilul meu de mintit nu minte, dar de pedepsit pt altele l-am pedepsit, eu nu cred in teorii absolute si abstracte, pt fapte exista si consecinte, daca nu imi fac treaba la job, nu iau salariu, daca tip la oameni, se fereste lumea de mine, si tot asa. Aplic un model asemanator, da, si cu recompense, pt fiecare punctaj maxim la testele cito primeste un euro (poate castiga 40 pe sesiune de testare :)), pt ca si eu daca imi fac treaba bine sunt promovata, mi se mareste salariul, efortul e premiat. Cresterea copilului meu e strict responsabilitatea mea, nu a teoriilor, daca gresesc, o sa-mi cer scuze si el o sa ma ierte si o sa ma inteleaga, asa cum vede ca fac si eu, dar o sa fie greselile mele, nu ale altora…

    4+
    • Absolut, doar ca de aia suntem oameni cu mai mult de 4 clase, ca ne preocupa sa ne crestem copiii cat mai in legatura cu anumite valori. Acum, fiecare isi stabileste singur aceste valori si nu e in niciun fel gresit sau corect, mai ales cand iti asumi asta. Doar sa te gandesti la faptul ca fiecare om/copil are nevoie de lucruri diferite, dar toti au nevoie in primul rand sa se simta iubiti. Nu destepti, nu performanti, nu promovati, nu laudati. Iubiti.

      3+
  11. Roxana

    Sunt atat de acord cu ce ai scris!!!
    Asa este, copiii au nevoie de sprijinul nostru atunci cand ei se simt”intr-un picior”,exact cum ai spus. Pe cine sa se sprijine ei daca nu pe mama si tata? Cine poate sa fie langa ei atunci cand e greu,daca nu noi? Cand ii certam si ii judecam este ca si cand le dam si peste celalalt picior. Ii ingenunchiem uneori si e pacat. Ei chiar nu vor sa faca rau. Uneori nu stiu cum sa abordeze anumite situatii si le este frica atunci cand stiu ca nu gasesc intelegere.
    Eu nu am pedepsit-o niciodata,ba din contra ii spun mereu ca orice s-ar intampla noi doua gasim cele mai bune solutii pentru orice problema.Imi spune cum colegele au inceput sa isi minta parintii. Legat de scoala de ex., am facut un pact… niciodata,dar niciodata nu -i voi cere mai mult decat poate duce. Si stiti ce? Face singura, citeste singura si chiar e foarte buna la scoala.
    Si apropo, nu ma minte pentru ca nici eu nu am mintit-o niciodata!

    0
    • Da, ce important e asta, ce ai zis la final!
      Pe de alta parte, imi pare ca ai un copil cuminte, constiincios. Multi ar zice ca e usor sa nu pedepsesti un astfel de copil cuminte. Eu zic ca fix asta e secretul sa ai un asemenea copil 😉

      3+
  12. Luminita

    Cum ziceau si alte persoane mai sus, asta cu blandetea si nepedepsitul merge pana la un punct, as spune eu. Depinde si de copil, evident. Nici eu nu imi bat si nu mi-as bate fetita, nu, dar pedepse cand face diverse nazbatii ocazional ii aplic, respectiv nu se mai uita la TV, nu mai mergem in ziua respectiva la locul de joaca preferat, nu mai facem o anumita activitate etc. Trebuie si ei sa invete ca pentru orice fapta exista consecinta, nu ca pot face orice le trece prin cap. Noi ca parinti le putem trece multe cu vederea si da, ii iubim indiferent de ce se intampla, dar altii nu o vor face in viata. Prefer sa ii explic aceste lucruri cat de des este nevoie de acum, nu mi se pare nici OK sa creada ca poate face ce vrea cu mine. Copilul meu de exemplu are un caracter puternic si la 6 ani deja avem multe discutii si conflicte, cu toata blandetea pe care am folosit-o in general pana acum (de ce trebuie sa se culce la o anumita ora seara, de ce trebuie sa se trezeasca dimineata, de ce e musai sa se spele pe dinti seara, de ce nu putem merge mereu afara la joaca atunci cand vrea ea, de ce dulciurile nu sunt bune etc.etc.). A mea nu loveste alti copii, dar am vazut multe cazuri la ea la scoala de genul asta. Ca parinte, trebuie sa ii explici copilului, mai ales de la o anumita varsta, ca ce face are consecinte si uneori pot fi grave, ca trebuie sa fie atent, respectuos etc.etc. Si da, cand se incapataneaza si nu asculta, trebuie privat de anumite lucruri, care, pentru mine, inseamna pedeapsa. Si eu personal mi-as fi dorit sa mearga totul frumos, cu blandete, cu lapte si miere, dar din pacate nu functioneaza asa intotdeauna. Cel putin in cazul meu, evident.

    0
    • Consecintele sunt absolut normale, doar ca nu inteleg in ce fel daca ea nu isi strange jucariile (dau un ex, habar nu am ce prostii fac copiii), consecinta fireasca e ca nu mai merge la locul de joaca?

      Consecinta logica e ca ramane dezordine in camera, care te deranjeaza numai pe tine, deci nu e o consecinta pt toata lumea, cu atat mai putin pt ea. Transforma nazbatiile in consecinte pt ea si se va prinde rapid ce are de facut sa le evite. Altfel se va prinde ce are de facut sa te evite pe tine.

      Sorry, dar asta e.

      1+
      • Luminita

        Depinde si de ce face. Eu una nu am o problema dacs nu isi strange jucariile. Am insa o problema daca cere insistent si se supara ca nu primeste dulciuri zilnic (pt ca asa vede la alti copii la scoala), nu vrea sa se spele pe dinti fara n discutii, nu vrea sa se culce la timp, desi este constienta ca trezitul la 7 dimineata e nasol fara suficient somn, chestii din astea. Si nu, copilul meu cel putin nu incearca sa ma evite daca vede ca nu sunt de acord cu tot ce vrea. Se supara, apoi isi cere scuze, ne imbratisam, vorbim si mergem mai departe. Dar, repet, nici permisul excesiv nu cred ca face bine. Cel putin pentru fetita mea.

        1+
  13. Irina

    Vomit de atata perfectiune 🙁

    0
    • Mai rau era sa te lase indiferenta 😉 there is hope.

      3+
    • Roxana

      Eu nu cred ca e vorba de perfectiune. Eu as spune “ofera ceea ce vrei sa primesti”. Mereu m-am gandit la copilul meu ca la prietena mea cea mai buna. Si m-am purtat ca atare cu ea. Si mi-a oferit toata iubirea pe care am oferit-o la randul meu. Si eu am momente de imi vine sa imi iau campii,dar ea nu are nicio vina. Ok,nu are chef sa stranga sau sa se spele… nu-i problema!!! Putem si fara… nici eu nu am chef mereu sa spal vase dupa cina,si?? Vine cineva sa ma traga de maneca? Nu!!
      Nimeni nu e perfect! Dar eu nu cred in conditionare!!! Stiu ca sunt reguli… eu mereu ii dau exemplu ca tb sa respectam unele reguli pentru ca e ca in trafic… altfel,ne-am calca in picioare…

      0
  14. maddy

    nu stiu ce sa zic de faza cu nepedepsitul. cred ca acum vorbim de copii mici, 2-5 ani maxim, nu prea ai cum sa pedepsesti un copil de varsta aia pentru ca:
    1. nu prea are ce “prostii” sa faca, nu are discernamant, nu poti ca om normal sa pedepsesti un copil de 3 ani ca sparge un pahar, cade sau varsa supa pe masa.
    2. nu cred ca intelege pentru ce il pedepsesti asa ca pedeapsa e inutila.

    cand copilul trece de o anume varsta, dupa parerea mea, el trebuie sa inteleaga ca o fapta rea are consecinte. nu stiu cat functioneaza explicatiile, eu tin minte cand faceam prostii ca mama mea se lansa in explicatii interminabile (le ziceam “predici”-pentru mine predica era o pedepasa in sine), sa mor daca ascultam ceva. o data i`am spus ca mai bine imi da o palma si ma lasa in pace, atunci s`a suparat si mai rau si am mai primit inca o ora de explicatii si bla bla. sunt convinsa ca un copil nu asculta toata predica parintelui, are un fel de surzenie selectiva, de aia le spunem de 10 ori sa nu stea pe jos sau sa isi puna papucii in picioare si ei fix pixnu aud!
    cand il bateam pe varul meu si ma puneau sa stau la colt, se schimba situatia, imediat ma temperam si imi parea rau pentru faptele mele.
    in concluzie, fiecare face cum considera dar cred niste pedepse la momentul lor nu au omorat pe nimeni.

    2+
    • Luminita

      Exact asa zic si eu, pe masura ce cresc copiii se complica lucrurile si de multe ori trebuie sa ii facem cumva sa inteleaga ca anumite lucruri pot avea consecinte negative. Evident nu cu bataia.

      2+
  15. Aly

    Miruna, pot cere și eu un sfat aici pe blogul tău?
    Îți mulțumesc tare mult!

    0
  16. Aly

    Idea este următoarea :
    Am primit o oferta de munca, 5 ore pe zi!
    Problema ar fi ca nu am cu cine lăsa copilul dacă răcește sau pe timpul vacantelor, în restul timpului este la gradi!
    Locuim în afara țării, și suntem singuri!
    Nu vreau nici sa plătesc pe cineva sa aibă grija de copil, când eu sunt la serviciu și el acasă, de ex!
    Sotul lucrează mult în afara tarii, deci nu ma pot baza pe el!
    Sunt în dilemă :Sa accept sau nu oferta!
    Mulțumesc tare mult!

    0
    • Hm, ai avea posibilitatea de a lucra de acasa cand copilul e racit? Ca de racit, precis va raci. Sau sa iti iei concediu medical cand ai nevoie? Habar nu am daca se poate asta, in Ro ai dreptul.
      Oricum, mai ramai descoperita pe perioada vacantelor. Ceilalti parinti care lucreaza ce fac? Cum ai putea rezolva perioada asta?
      Imi dau seama ca iti doresti sa accepti, deci poate merita sa cauti o solutie. Poate o bunica de acasa?

      0
  17. Aly

    Lucrez într-un restaurant, nu pot lipsi pentru ca voi fi singură, nu am înlocuitor, sa spun așa!
    Majoritatea plătesc pe cineva sa le stea cu copii, eu nu aleg asta ptr copilul meu!
    Și nu am pe nimeni sa vina din Ro, sa îmi stea cu copilul!
    Și nici nu as vrea sa pierd mult timp din viata lui!
    Îți mulțumesc pentru răspuns 😚

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 205 queries in 1.290 s