Doamna din viitor și mingile care-s de fapt sori în viețile noastre

Doamna din viitor și mingile care-s de fapt sori în viețile noastre miruna ioani

”Dacă te-ai privi din viitor, ți-ai înțelege altfel prezentul.”

Înainte să stea copilul în fund, moaaaamă, abia așteptam să facă asta. Parcă nu mai stătea odată! După care am început să-i dau de mâncare. Cred că asta-i ordinea firească a firii mămicești, dacă n-a trecut prea mult timp pentru mine. Și citești cinci cărți plus tot ce s-a scris pe grupurile de facebook din toate limbile pe care le vorbești. Trece și faza asta, de acum stai și te întrebi de ce o fi fost atât de important răspunsul la întrebarea: măr sau morcov mai întâi?

Primii pași. Pfoa, parcă toți copiii din parc se cățărau deja prin copaci, doar al tău mergea de mână. I-ai făcut poză primului drum fără suport adult, ai pus-o în album și-ai scris data lângă. O dată pe care erai sigură că mintea ta nu ar putea-o uita niciodată, atât de așteptată a fost. Noroc că ai scris-o undeva, pentru că 2 săptămâni după, nu mai știai că a fost o vreme când doar legănai.

Vorbitul. Ohoooo, pe asta o știți precis. ”Oare cum o fi să îl aud și eu că mă strigă mama?” ”Să mă plâng și eu că nu-i mai tace gurița?” Și, mda, 5 minute mai târziu, te întrebi oare cum se simte liniștea în urechile tale.

Astea doar cele legate de copii.

Dar avem și din celelalte.

Prima menstruație pe chiloții tăi. Oaaa, ce moment, câtă așteptare! Oare o să mă simt în vreun fel diferit, oare se vede când merg că ceva e diferit în atmosferă? Credeam că niciodată nu voi ora și locul când mi-a venit, iar ultima dată când un medic m-a întrebat vârsta, m-am gândit 5 minute și tot nu mi-am amintit. Am pus 13, să fie cu noroc.

Primul sărut cu băiatul pe care îl placi. Parfumul lui, căldura mea, dragostea noastră, artificii pe pereți, luna plânge de bucurie, cupidonii înaripați fac hora veseliei. Cum să nu. Știu doar că i-am dat un mentosan înainte, mă gândisem că vrea să mă pupe și nu voiam să-mi asum riscuri inutile.

După care au urmat multe, multe alte schimbări, la care acum ne uităm aproape înduioșați, dacă nu nițel distrați și ne vine să ne îmbrățișăm la ce emoții aveam în momentul ăla. Prima dată când ai făcut dragoste, bac-ul la mate, prima dată când ai mers în vizită la părinții lui, admiterea la facultate, prima dată când ai înțepat un om viu să-i faci o anestezie, prima măsea scoasă fără s-o rupi, primul copil din carnea ta, în brațele lui. Doamne, cât am așteptat să-l văd pe omulețul acesta!

Și da, după ce-am trecut prin toate astea, după ce-am bifat tot ce era de bifat, am înțeles că unele schimbări au fost însoțite de greutate, altele de emoții care sunt toate parte din peisaj. E un proces de devenire. Dacă ai vorbi cu un coach, știi ce ți-ar spune acum? Să o rogi pe cea care vei fi peste 10 ani să se uite la tine. Să te țină în brațe ca pe o fetiță speriată și să îți spună câte ceva din ce știe. Nu să îți spună tot, că viața așa n-ar mai fi o bucurie. Să îți spună doar cât să știi că totul are un sens în lumea ta. Că ai adus în ecuația vieții tale încă ceva pe care o să-l integrezi ca șarpele care înghite un elefant, în Micul Prinț. Îl știți. Ca un acrobat care-și adaugă încă o minge în numărul de jonglerii.

Altceva-ul tău poate fi al doilea copil, încă un job, poate un abonament la sală. Sau ba nu, că la ăsta sunt șanse mari să renunți. Poate fi un câine pe care te angajezi să-l  crești, încă o rată la bancă sau un bătrân pe care-l îngrijești. Poate fi orice, din categoria lucrurilor pe care nimeni altcineva nu le-ar putea face pentru tine. Deși, teoretic, oricine poate hrăni un cățel. Și să îți spună că îți va fi teribil de greu în prima săptămână. Să nu uiți să-i cumperi de mâncare, să-l duci la veterinar, să-l scoți la plimbare. De parcă n-aveai și-așa destule lucruri de făcut. De parcă dormeai prea mult înainte. Ascultă-ți mintea. Ce spune ea? Îți spune să apeși pe snooze, ”hai, doar 5 minute”. Îți spune că e greu și caută scenarii în care te oprești. Scuze suficient de bune. Dar mintea ta oare știe de vrei?

Habar nu am dacă și dv auziți o voce care spune numai prostii, s-ar putea să fiu singura nebună. Faza e că vocea asta nu prea arată respect pentru omul care vrei să devii. Tu vrei să crești un cățel. Care-i treaba ei? Tu vrei să fii un om care nu întârzie niciodată, pentru că punctualitatea e o calitate. Ea îți spune să apeși pe snooze? Tu vrei să slăbești 3 kilograme. Ea îți spune să faci ceea ce simți? Și tu, normal, simți să mai bagi o înghețată! Că ai gusturi fine și te pricepi. Tu vrei să fii un părinte jucăuș, dar vocea îți spune ”ce, bărbatu-tău cât a stat cu copilul VOSTRU azi?”. De parcă ar conta în vreun fel.

Vocea asta, vă zic eu, ar trebui concediată.

Și făcut loc pentru doamna aia drăguță, de peste 10 ani.

”Cele mai proaste decizii sunt alea pe care nu le iei niciodată. Tu ai ales acest drum. Tu ai comandat vieții o nouă provocare, ai cerut încă o minge jongleriei tale. Ce te așteptai să primești, felicitări? Ore în plus de somn? O să primești ce e mai bun, pentru că fiecare minge este, de fapt, un soare. Ca o lumină pusă pe un spectator cu rol important pe scena vieții tale. Iubirea, știința, maternitatea. Doar că nimic nu vine pe post de cadou. Orice lucru valoros în sine presupune un pic de efort. Și dacă tu nu poți face asta, când ești cu 10 ani mai tânără, ce să mai zic de mine. Deși uită-te la mine cum sunt.”

”Îmi imaginez. Și chiar n-ai scăpat nicio minge?”

”Ba mai mult. Am devenit un soare.”

foto Pixabay

Articolul anterior

Să nu ai copii ar trebui să fie o decizie personală, nu pe care să o ia boala în locul tău

Articolul următor

De ce ne cad plombele chiar și celor care ne spălăm pe dinți

  1. Ultimele paragrafe sunt cumva particele din viitoarea ta carte? <3

    0
    • Nu, cartea aceea e scrisa de alta eu. Dar poate o rog si pe doamna aia sa scrie mai multe intr-o zi. 😉

      4+
      • Iulia D.

        Și eu am avut senzația că e un fragment dintr-o carte, așa de frumos curge spre inimă!
        Ce exercițiu minunat să îți dai seama că prea te grăbești în viața asta și să te străduiești măcar să fie spre varianta mai bună a ta! Apoi să constați că pentru asta, de fapt, nu trebuie deloc să te grăbești, ci să te bucuri în tihnă de prezent!

        1+
  2. Diana Preda

    Ce frumos și înțelept ai scris, Miruna! Te-a vizitat doamna din viitor, un pic? Niciodată nu m-am gândit să pun lucrurile în perspectiva așa, deci mi-ai dat o temă maare de gândire. Ce-i drept însă, micile griji și depresii le-am pus mereu în perspectivă…țin minte că nu a trebuit să citesc mare lucru despre asta, doar să ascult cu atenție un cântec de la Aerosmith, care incepea așa : “There was a time/ when I was so broken hearted…”

    1+
  3. De 3 luni merg la spital la un copilas minunat. Am vazut evolutia inainte si dupa transplant, si in schimbul sacoselor de mancare si giugiulelilor am primit cel mai mare cadou: sa ma bucur de ce am si cum am, sa ma bucur de prezent, de fiecare clipa acum, pt ca le am,sa fiu recunoscatoare si sa zambesc la orice vorba: acum.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 164 queries in 0.178 s