Când începi serviciul nu e prima zi de lucru, ci prima zi în care nu mai ești doar mama lui

Când începi serviciul nu e prima zi de lucru, ci prima zi în care nu mai ești doar mama lui miruna ioani

La noapte, n-o să pot dormi. Nu de la emoții, ci de la faptul că știu că vor fi prea puține ore de somn. Pentru că niciodată nu-s destule, când le numără alarma unui ceas. Emoții? Nu, nu o să am. Doar am făcut asta timp de nici nu mai știu câți ani, uneori și în weekend, aveam replici care ieșeau din gura mea în funcție de situație, parcă automat. Mâinile mele știau să facă lucruri așa cum un șofer știe schimba viteză în timp ce ascultă radio în mers. Eram atât de ”bună”, încât uneori știam și ce-o să zică celălalt sau chiar, ce a mâncat.

E ca mersul pe bicicletă, corpul tău ține minte mișcări pe care poți crede că le-a uitat.

La noapte, o să visez iar în engleză. Cu accent. Da, vorbesc și eu limba asta, încă o înțeleg, încă o articulez. Ce bine. Visele astea sunt ca un semn bun, că eu încă sunt fata aia în halat.

Doar că am ascuns-o bine o vreme, am îmbrăcat-o în mamă și am trimis-o în parc. Am lăsat-o să doarmă dimineața și să se îngrijoreze doar că n-a mâncat copilul la prânz. I-am dat o pauză, adevărul e că avea nevoie de o bucurie mai mare decât că are pacientul proteza la Crăciun. Deși nu faci un copil să iei o pauză, ar trebui să fii nebun să faci asta!

La noapte, o să-mi pun și o grămadă de întrebări. Nu legate de câți dinți are omul în gură sau care sunt dozele de antibiotic, dacă-i necesar. Pe astea le știu și să mă trezești la patru, după ce-am băut toată noaptea tării. Deși eu nu beau. Vor fi întrebări de viață, pe care le știu pe de rost. Cum o să mă descurc cu toate. Ce va crede copilul meu. Dacă mă voi ști organiza mai bine? Dormi mai repede? Mânca mai sănătos? Dacă mă voi trezi peste 10 ani întrebându-mă nu câte zâmbete am pus pe buze, ci când a crescut băiatul meu. Sau de ce nu am fost acolo când s-a spart vreun pahar, când s-a lovit la vreun genunchi.

E foarte greu să te împarți așa, la programări, la trezit dimineața înainte să se facă zi, furișat de sub plapumă să nu te simtă, să nu se trezească, deși visele tale pe termen nedefinit includeau micul dejun împreună cu el. Dar somnul e important, știu bine. Și bunică-mea zice că nu există păcat mai mare decât să trezești un prunc care doarme liniștit. Decât poate să nu fii acolo când deschide ochii și te cheamă: ”maaaami, m-am trezit.”?

Prima ta zi cu adevărat în cabinetul de stomatologie nu e asta, mi-am spus. Aia a fost demult, nu mai ești așa tânără, deși ai vrea. O, ba nu nu, nu aș mai vrea chiar deloc să fiu în prima zi, să îmi număr în gând dinții, să întreb pacientul de o sută de ori dacă e sigur că nu e alergic la ceva. Nu îmi mai doresc nesiguranța, nopțile nedormite pentru că nu știam dacă am extirpat tot ce era de extirpat sau i-am dat pacientului încă o noapte de urcat pe pereți. Dar astea sunt normale pentru un începător. Anormal e să crezi că le știi pe toate, că durerea pacientului e datoare să se supună la tot ce ai învățat tu dintr-o carte într-o zi. În medicină, timpul trece în favoarea ta. E poate una dintre puținele profesii unde experiența chiar te învață ceva.

Adevăratul meu început de mâine nu e în stomatologie, că asta am făcut ani întregi, în fiecare zi. Adevăratul meu început de mâine e că-i prima zi în care nu mai sunt doar mama lui.

De-acum, mă găsiți și la Dent Estet. Mâine am primii pacienți.

foto Pixabay

 

Articolul anterior

”Te invit la o cafea în bucătărie la noi”

Articolul următor

Ce crede copilul tău că faci când mergi la cabinet și cum a fost prima zi, de fapt

59 Comentarii

  1. Adina Maria

    Baftă multă. Sa fie totul asa cum trebuie. Iti simt emoțiile pentru ca peste 47 de zile incep si eu. Si ce emotii am ca nu o sa stiu cum o sa reusesc sa fiu si mama si angajat full time.
    Sa fim bine 😘

  2. Bafta, draga mea! Te descurci, va descurcati, totul o sa fie ok.

  3. Alexandra

    De mâine reîncep și eu activitatea și iti înțeleg perfect emoțiile.

  4. Rox

    Succes, Miruna! Îți țin pumnii. Va fi bine, vei vedea. Pentru mine a fost destul de aiurea, știi și tu că prin părțile Irlandei (sau cum ai fost tu în UK) se stă puțin. La 7 luni l-am lăsat cu tati. Avantajul e că mă duce el la muncă, evident mergem toți trei. Mă trezesc devreme și mă furișez să nu îl trezesc, exact. Dar tot trebuie trezit după încă o oră. Nu am scăpat de tot de emoții, dar știu că să nu mai fiu doar mama lui îmi face bine. Că eu, aici, dacă-s cu el acasă suntem în sat și nu mergem nicăieri, în schimb lucrând vin înapoi cu altă stare, mai fresh decât când am plecat. Să văd oameni, să fac ceva, altceva, e lucrul care pentru mine a contat de la început.

    • Da, așa este. Doar că eu pe mine blogul m-a scos totuși din casă până acum. Nu e ca și când am stat ani întregi izolată.

      Dar te înțeleg foarte bine. Eu ar fi trebuit să mă întorc și mai devreme de 7 luni la muncă, dacă aș fi rămas în uk.

      Însă descopăr ce zici și tu. Că am început să plec cam de o lună de acasă, pentru a se obișnui Tudor fără mine, tocmai ca să pot sta liniștită când sunt la pacient. Nu aș putea sta și cu stresul, vai, copilul meu. Când sunt în gură la cineva, sunt cu totul acolo. Îmi e dor într-un fel de senzația aia. E ca și când ieși din corpul tău.

  5. Băi, ce frumos! Hai ca or sa fie emoții dintr-alea bune, ai sa vezi! Mult, mult succes si aștept sa ne spui cat de bine e <3

  6. Diana Preda

    Felicitări în primul rând, ai găsit un loc tare fain în care să reincepi serviciul! Eu nu pot decât să mă bucur pentru tine, pentru că știu ce împlinitor este un job care îți place și care te face fericită- și da, asta se vede și în relația cu copilul. Pe de altă parte, sunt un pic ( și egoist) îngrijorată când mă gândesc că nu o să mai ai la fel de mult timp pentru blog, și ce mă fac fără doza zilnică de mirunisme?

    • Ești foarte drăguță, dar blogul e prima mea iubire. Iar asta nu se uită niciodată.
      Momentan, voi lucra part-time, până învăț puțin să le organizez pe toate.
      Presimt că urmează lucruri la care nici nu aș fi visat.

  7. Elena

    Succes. La început o să stai un pic ca pe ace (o fi bine, o fi mâncat, o dormi?), dar ușor ușor o sa vezi că e nevoie și de tine ca individ, să mai stai tu cu ale tale. Și cu cata pofta te reîntorci, îți vine să îl ții doar în brațe, să îi simți caldura și mirosul dulce și să pupi obrăjorii fini. O sa ai și mai multă răbdare, oricât de obosita ai fi, la copil o să te reîntorci fresh😉. La mine așa a fost și am început munca la 1 an.

    • Mulțumesc că ai împărtășit, mă ajută experiențele altora. Mă gândesc, dacă tu ai supraviețuit, o să fiu bine și eu :)))

      Glumesc. Pericolul pe care îl văd eu e să-mi prea placă.

  8. Elena

    Succes!! Eu fac atac de panica la gandul ca va trebui sa ma duc la serviciu si sa-l las acasa. Cum o sa doarma fara mine, cum o sa manance, oare o sa rada, o sa fie fericit? Mai avem ceva timp pana atunci asa ca sper sa gandesc altfel atunci cand va fi cazul.

    • Știi cum? O să-l pregătești tu pentru toate astea. Atunci când momentul va veni. Și o să pregătești un sistem prin care să funcționezi și să funcționați. Eu asta aștept să urmeze.

  9. Laura Balascuta

    Mai am 2 luni. Azi a fost prima zi in care m-am resemnat si am zis ca n-are rost sa ma mai lupt cu gandurile. Pana ti-am citit articolul si m-am inmuiat din nou. Curaj gaina! ❤

  10. Iulia D.

    Succes (de) mâine! Și eu mă gândesc cam cu groază cum o să fie când m-oi reîntoarce la muncă… Până atunci mă bucur de fiecare moment…
    Nu-ți spun că o să fie bine, că știi asta mai bine decât mine… Dar îți spun “Curaj!” și te îmbrățișez!
    P.S.: primești și pacienți bebeluși cu primii 4 dinți?😁

    • Ce onoare! Din păcate, nu văd copii la clinica unde sunt, dar mă onorează că ți-ai încredința ce ai mai scump pe lume mâinilor mele :*

  11. o sa fie minunat!

    (eu m-am intors mai devreme la munca din concediu e maternitate, si m-am bucurat sa imi folosesc si neuronii si sa scap de constipatie :D)

  12. Cristina

    Miruna, sa ai inceputuri linistite si sa iti fie bine!
    In iunie ma intorc si eu… inca refuz sa ma gandesc prea mult, am o mie si una de panici pentru ca eu sunt genul ala de mama dependenta de copil dupa cum spune familia mea. Ma intorc la un serviciu care nu imi place, total diferit contextual fata de ce am lasat acum 2 ani si de unde mi s-a transmis deja ca dupa 6 luni maxim trebuie sa plec.
    Dar articolul tau de azi mi-a dat speranta oarecum si astept si impresiile viitoare. Ti-am Mai scris eu, tu creezi un mediu de echilibru la tine pe blog si reusesti sa imi transmiti si mie asta.
    Te imbratisez! Toate iti vor iesi bine!

    • Mă bucur că spui asta. Dar te înțeleg și pe tine. E greu să începi ceva ce știi sigur că se va termina. Dar poate o poți întoarce și privi din alt punct. poate e o oportunitate plecarea ta de acolo. Doar singură ai spus că nu îți place. Atunci de ce te-ai supăra să pleci? 😉

  13. Silvia R.

    Succes in organizarea timpului si somnului! “Prima zi cand nu vei mai fi doar mama lui” – stiu f bine ce zici. M-am intors la munca in momentul in care bebe avea doar 7 luni. L-am lasat in grija mamei mele. Dar oricat de bine l-ar ingriji, nimic nu e de ajuns. Multa tarie in prima zi de reincepere a serviciului. Eu spre exemplu, am plans o zi intreaga inainte de a ma intoarce si 3 zile dupa ce m-am intors. Mai aveam un pic si inundam cladirea de birouri 😂. Dar bebe al meu era inca mic, iar eu am lucrat direct full time. Am pierdut multe momente, si de multe ori regret, dar viata merge inainte si, mai devreme sau mai tarziu, tot vom deveni si altceva, in afara de mama copiilor nostri.

    • Te cred. Copilul e mic, mama are nevoie de el și el de ea. Dar oricum, gândește-te ce norocoși sunteți s-o aveți pe mama ta aproape. Ce mi-aș dori și eu așa noroc.

  14. Imola

    Bafta! Iti tin pumnii! Maine e prima zi si la mine 😬😁.

  15. Cricket

    O sa fie bine! O sa ai un bitter seeet feeling la inceput, dar o sa fie bine pentru ca mama e doar una dintre fatetele unei femei, poate cea mai importanta sau, cum e in cazul meu, la fel de importanta ca si cea profesionala. Eu una, m as fi intors mult mai repede, dar am considerat ca ea e mai importanta si primii ei 2 ani e mai bine sa fiu acolo, chiar daca am fost cea mai proasta versiune a mea si ma invinovatesc mereu pt asta. Pt mine intoarcerea la munca a fost minunata si asa sper sa fie si pt tine!

  16. Alexandra

    Baftă cu noul început! O să fie puțin ciudat în primele zile dar încet vă veți obişnui cu noul ritm şi tu şi Broscuțul. Eu după primul bebe m-am întors la serviciu la 8 luni , iar la cel de-al doilea am rămas acasă . În Anglia este mult prea scumpă grădinița pentru doi copii ( cel mare are 3,6 ani iar cel mic 1,8 ani). Eu eram plecată 15 ore/zi de acasă iar când ne vedeam era precum ziua de Crăciun 😊 Puiuții cresc iar noi ne întoarcem la serviciu dar asta ne întăreşte şi mai mult iubirea 🤗😍

  17. Succes! O sa fie bine!

  18. Catalina

    Mult succes! Care Dent Estet? For kids sau pentru adulti?

  19. Irina

    Succes, Miruna!

  20. Alina

    Multa bafta!
    La noi a fost putin diferit: am avut langa mine fetita la serviciu 1 an si 7 luni… cu patut si toate cele. Mi-a venit foarte greu cand am dat-o la cresa. In prima ei saptamana de cresa numai la ea m-am gandit. Dar timpul a trecut, ea a crescut si acum sunt atenta la cum traverseaza strada cand o las la scoala…

  21. Violeta

    Succes maxim!!

  22. Ce minunat, să fie cu pacienți cuminți/ ascultători 🙂
    (sunt pacientă veche DE, o să te vizitez!)

  23. Roxana

    Succes! O sa fie bine! Te vei descurca minunat, sunt sigura!!

  24. Anisoara

    Succes in noul inceput! Eu deja am vechime 🙂 (sunt doua saptamani de cand m-am intors). A fost putin ciudat dar m-am obisnuit repede, era si cazul pentru ca nu stau mult deoarece iau cu mine la munca si o minune de 28 de saptmani in burtica :). Bebe sta cu mama si de asta pot sa stau linistita ptr ca stiu ca e pe maini bune. Surpriza mea din prima zi a fost cand am ajuns la mama sa il luam acasa pe bebelica… nu mai vroia sa plece de la “buii” (=buni)!

  25. Ioana

    Succes, Miruna!
    Piciul meu mă întreabă de dimineață, după 2 ani și jumătate de mers la grădiniță: Dar de ce trebuie să înceapă grădinița așa devreme?
    Și eu răspund: Pentru ca părinții să poată ajunge la servici.
    Și ce trist mi s-a părut….

    O să fie bine! Suntem mai puternici decât credem 🙂

  26. Ohh, ma bucur atat de mult pentru tine. Nu doar pentru faptul ca simteam din textele tale ca-ti lipseste stoma, ci si pentru ca eu cred foarte mult in puterea inceputurilor, in toate lucrurile noi pe care le aduc ele, oamenii noi pe care ajungi sa-i cunosti, experientele, colegii pe care acum nu le visezi. Stiu ca poti fi si nasoli, dar who cares, 1 la mana nu exista vreun loc de munca la care te tine cineva legat si de la care nu poti placa cand doresti si
    2 la mana de ce am fi nebuni sa ne gandim la ce poate merge rau in loc sa ne gandim ce va merge super bine?!

    Bafta multa iti doresc! Ce an frumos urmeaza pentru tine, si cu cartea, si cu noul job, bravo! <3 Sunt curioasa cum vei adapta programul pe blog dupa aceasta schimbare.

    PS: Sa stii ca am avut o premonitie cu jobul tau, voiam sa-ti scriu un mesaj zilele trecute sa te intreb ceva legat de dinti si acum iata ce veste ne dai – ne auzim pe Fb oricum. La care Dent Estet vei lucra?

  27. Roxana

    Wai..bafta maxima!! Și nu neapărat pentru ca ai avea nevoie..ci pentru ca știu cum este. Eu una credeam ca sunt pregătită sa încep mai devreme cu 5 luni..dar pusa în fata faptului împlinit..clar nu! Habar nu am ce a fost în capul meu..și nici după cele 5 luni nu știu dacă o sa fiu. Zic mereu ca o întarc..dar încă nu sunt pregătită pentru asta..and so on..

    Bottom line: Succes, deși știu ca nu este ușor, “you’ll survive just fine”. 🤗

  28. Oana

    Tu te pregatesti sa reiei jobul, eu sa nasc.
    Asa ciudat ma simt la gandul ca din momentul nasterii nu o sa mai fie nimic la fel….nici eu, nici familia, nici nimic. Parca as mai lua inca doua joburi decat sa nasca ahahahaha.

  29. Roxana

    Succes, Miruna! Si sa stii ca totul va fi bine (dar nu usor :)). Iti spun din experienta, pentru ca la mine e deja a doua saptamana de mers la serviciu, dupa 2 ani de concediu.

  30. Ionescu Diana

    Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, azi imi fac programare.
    Si eu am inceput de luni programul de 8h de birou…este dezarmant sa realizezi cat de putin timp stai cu copilul tau. Tu macar poti avea satisfactia binelui pe care il faci fiecaruia dintre pacientii tai. In orice caz multa bafta in jonglarea atributiilor si a timpului >:D<
    See you soon!

    • auleeeeeeeeeeu, chiar vii la mine? :))) no pressure, no pressure. all good now.
      p.s. Te aștept și îți mulțumesc pentru încredere.

  31. Super Miruna. 🙂 E minunat ca reîncepi munca, mai ales că este ceea ce îți place să faci. Adultii au nevoie si de asta. Baftă cu restul: organizarea timpului, priorizare subiecte, nervi cand nu poti face tot, etc….

  32. Andreea

    It’s going to be ok… Inceputul e greu, apoi vei învăța sa jonglezi cu tine, cu inima ta. Nevoile tale se vor schimba un pic si o să înveți sa fii iar femeie, nu doar mamă (eu asa am resimtit). Si cu mențiunea ca dacă eram din București aveam mare șansă sa si colaboram :)). Eu cu medicii stomatologi lucrez 🙂

  33. Ce tare ești, Miruno! Mult succes la Dent Estet. N-o să te facă o mamă mai puțin bună, sunt convinsă. 😉

    ps: Salută-le pe Alice G. și pe Maria T. din partea mea, când ai ocazia, te rog.

  34. Ioana

    Succes! Era și mai fain dacă erai la locația din Sibiu 🙂 PS: nu au pus încă poza ta pe site la echipa?

  35. Succes! In care DE te gasim?

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 247 queries in 0.574 s