Resursele mele pentru momentele când simt că urmează un NuMaiPot

Nu-s rare, dar nici atât de dese pe cât au fost. Cum trece timpul și crește copilul, se maturizează și mama care s-a născut odată cu el. Înveți mecansime, de prinzi de relații logice, gen cauză-efect. Cumva, îți dai seama că nu-i bărbatul pentru TOT de vină, ci s-ar putea, adică dacă ar fi întrebare cu răspuns multiplu, una dintre variantele câștigatoare să fie nervozitate crescută pe fond de nesomn.

De asta mi-am dat seama într-un mod destul de simplu. Și a fost o revelație cam ca atunci când am înțeles cu mintea că n-am cum să fiu astăzi grasă și mâine slabă, e pur și simplu imposibil rațional vorbind. Niciun om nu devine slab peste noapte, oricâtă varză n-ar fi mâncat ieri.

Așa-i și cu bărbatul. Dacă astăzi îți vine să-l strângi de gât și să-i mai faci niște chestii pe care nu e bine să le recunoști public, deși ieri i-ai făcut ciorbă și sex oral, e clar că n-ai cum să fii tu foarte normală. Și nu o zic cu obrăznicie, ci la modul general. Eu cred că o femeie trebuie să fie foarte îndrăgostită ca să îi facă bărbatului ei ciorbă la aragaz. M-ați înțeles? Fiindcă niciun bărbat întreg la cap nu e astăzi dobitocul din franzelă și ieri Făt Frumos întruchipat. Sau Meșterul Casei, Antonio Banderas sau Tatăl Ceresc pentru copiii tăi. N-are cum, cineva s-a jucat la butoane și ești în alt film sau pe ceva ciuperci.

Acum că am stabilit și cum e cu percepția, hai să facem o listă cu resurse pentru zilele când simți că urmează un NuMaiPot. Ce funcționează pentru tine s-ar putea să nu funcționeze și pentru mine, fiindcă n-am cu cine lăsa copilul ca să merg la salon de masaj, dar sunt sigură că măcar câteva idei bune tot putem schimba la cafea.

Și nu, cafeaua nu se pune. Oricât ne-ar plăcea, oricât ne-ar energiza, credeam că am stabilit în acest articol deja că nu umblăm cu cioara vopsită și nici cu păcăleli de genul cafea.

La mine începe așa: mă trezesc că țip la Tudor, iar asta nu e în fișa postului stabilit. Sunt un om care nu țipă, care urăște oamenii care țipă și trântesc uși. Ăsta e primul semn. Apoi, parc-aș mai bea o cafea. Asta știu că nu aduce prea multă sănătate mintală, dar îmi dă un high care mă mai păcălește un pic. După care-mi simt ochii ca după o febră sau un plâns cinstit și, dacă mă uit în oglindă, ei nici nu arată prea diferit. De aici, până la a țipa la oricine nu e decât un pas foarte mic. Dar foarte mic.
Așa că, am învățat să jonglez cu resurse, ca un drogat cu mai mulți furnizori. Dacă mai trece o săptămână cu bine, simt că merit felicitări.

Iar după vreo lună, încep să îmi dau seama că e, de fapt, vorba despre niște reguli simple. Și au început să-mi placă tot mai mult.

Resursele mele:

Somnul-despre el am tot scris. Cum lipsa lui m-a nenorocit, cum e mai important decât toate. Miercurea trecută iar m-au vizitat simptomele descrise mai sus, așa că, mi-am dat telefonul pe mut, am închis ochii la toate vasele nespălate și m-am întins lângă copil, la prânz. Când m-am trezit, am avut senzația că am stat cu gura căscată, atât de bine am dormit.

Soțul-el e mâna mea dreaptă, celălalt picior, tipul care îmi citește gândurile de fiecare dată când mă uit la el fumegând. Nu, bărbații nu au această capacitate de a citi gândurile, doar nu credeați că voi ați tras paiul scurt! Dar a dezvoltat niște mecanisme compensatorii fabuloase, a ajuns la un nivel de înțelegere pentru mine, pe care îmi doresc să i-l pot întoarce atunci când va fi mamă și el 🙄 glumesc. Soțul e o resursă și cred că n-ar trebui să fim recunoscători, pentru că pur și simplu așa ar trebui să fie.

Slow cooker-ul-ca să termin cu cei trei s. Orice îmi face viața mai ușoară e binevenit, prietenul meu cel mai bun. Încă îl folosesc de 3 ori pe săptămână, în medie, nu știu face mai mult de 3 feluri de friptură, dar NIMIC e bun?

Mama-oricând e ea prin preajmă, simt că plec în vacanță, deși fizic tot acolo rămân. Cred că așa-s mamele pe lume, să ni le țină Dumnezeu în puteri. Când merg la ea, mă încarc ca telefonul în priză.

Blog-ul-pentru că viața nu ar fi la fel fără să te urască cineva :)) glumesc. Scrisul e parte din mine. Scriu sub duș, în timp ce mă spăl pe dinți, ba de când timpul e tot mai puțin pentru asta, mă pun la calculator știind deja ce litere să bat, cam cum aș aborda o situație. E incredibilă călătoria asta și sunt sigură că mi-ar fi plăcut enorm o școală serioasă de scris. Mă simt că o cântăreață cu voce nelucrată, dar foarte talentată sub duș.

Dulciurile – că la seriale nu mă mai uit și cărți citesc prea puține. Deși niciunele nu-s chiar resurse adevărate, nici sănătoase nu-s, dar n-am ce face dacă-s cinstită, decât să le trec. Măcar la final. Da, când am două zile la rând în care abuzez de punga de Kinder (altă ciocolată de Doamne-ajută la noi, la Mega nu găsești) sau când vânzătorii de la Emilia mă salută prea familiar, îmi dau seama că n-o să mă mai cântăresc până săptămâna care vine și că e momentul să dorm în loc să mănânc. Știm cu toții că asta-i cea mai mare păcăleală. Că e un cerc vicios, care aduce numai nenorociri și sentimente de vină. Că e un drog îngrozitor, pentru că e legal și peste tot, ai toate argumentele raționale să te ții departe, doar că… sunt unele momente, în care parcă nu ai de ales. Mori de oboseală, dar copilul zici că are un Duracell înfipt în dos, trage de tine, vrea poveste, vrea scutec curat, vrea jucat, vrea răsfățat. Și nimic nu se potrivește nici măcar cu un sfert din ce ai vrea tu. N-ai cui să i-l trimiți în grijă, tatăl e plecat, grădinița s-a terminat, bona a plecat. Nu ai alternativă, îți vine să urli, doar că nu e nimeni care să te-audă și-atunci te întrebi dacă mai are rost s-o faci. Sau mai bine găsești o soluție, chiar dacă una temporară, chiar dacă una proastă, măcar atâta lucru știi și tu. Dar există momente când nu contează ce știi, ci cât poți. Unii fumează, alții beau alcool, ciocolata poate părea cel mai mic păcat dintre toate. Și, oricum, țuica ți s-a terminat.

Ca să mai și râdem, acum ziceți, voi ce luați? :))))))))))))))))))

*articol început împreună cu Ruxandra Rusan, într-o după-masă de weekend, la un radio pentru copii și, un pic, pentru mame