foto: Unsplash
Vi le dau așa, deși am multe povești de la căutările de case, ceva cu care ne-am ocupat după ce ne-am întors în București, la un moment dat. Între timp ne-am resemnat, dar asta e din topul best of all times. Nu mă pot hotărî dacă ia locul 1 sau 2, sunt prea grozave aceste întâmplări. Aș putea scrie o carte cu agenți imobiliari 🙂
Mergem la o casă destul de căzută-n cap, dar cu teren mare și -ceea ce numim generic- potențial. Știam că etajul e neterminat, la roșu, era descris în anunț. Totuși, la fața locului am cerut să-l vedem.
-Chiar vreți să vedeți etajul? întreabă agentul imobiliar.
-Îhîm… (nu înțelegeam cum își imaginează că cineva ar cumpăra ceva fără să vadă, adică doar să-și imagineze… și, în fond, pentru asta eram acolo: să vedem.)
-Știți că e la roșu?
-Da, știm.
(Face doi pași spre centrul sufrageriei și zice:)
-Bine, păi imaginați-vă cam pe-aici așa (și face un semn amplu cu brațul) că ar veni o scară interioară. În spirală așa, o vedeți?
(Nu o vedeam și ne simțeam deja ca la o ședință de spiritism, dar na. De amorul artei și de rușinea proprietarului, am intrat în joc.)
-Așa…
-Și gata. Scara asta duce la etaj. Care e fix ca parterul, doar că neterminat. Ați văzut în poze.
Parcă vorbeam noi chineza și ei bavareza.
-Da, am văzut în poze. Dar am vrea totuși să vedem și etajul. Dacă nu se poate, nu e nicio problemă. (Deja conversația asta nu ducea nicăieri sau, cu siguranță, nu la etaj.)
-Mbiiine, haideți atunci. Există o scară exterioară doar. Vreți să mergem așa?
Da, normal. Eram siguri că există o soluție.
Până când ajungem la scara exterioară, sper că sunteți așezați.
În fața casei, deasupra intrării principale de la parter, era un balcon frumos și înalt. Imaginați-vă un pic, de amorul artei. Lângă ușa principală de la parter, sprijinită de zid, construită din zăbrele de lemn, se sprijinea, timidă, până la balcon SCARA EXTERIOARĂ.
Era o scară ca toate scările de la bunici, făcută dintr-un lemn vechi și cu câteva trepte lipsă, de trebuia să urci două deodată, cum urcă scările bărbații cei înalți.
-Pe unde urcăm, PE AICI??? în timp ce-mi adunam fața de pe jos.
Nu numai că era o scară pricăjită dintr-un lemn destul de copt, dar nici măcar nu era până la balcon. Adică, scara se termina undeva pe aici și cam pe-acolo, peste juma’ de metru, începea balconul. Totul pe vertical. Imaginați-vă un pic, de amorul spaimei.
-Da, pe aici. (Și către bărbatu-meu:) Poftiți dumneavoastră primul, că sunteți mai voinic.
Moment în care, voinicul și nevastă-sa și-au întâlnit privirile, și-au citit gândurile și au luat, prin telepatie, cea mai bună decizie a zilei: să plece naibii cât mai repede de-acolo. La o cafea 🙂
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, într-o altă casă, desigur. Pe care n-au găsit-o încă, dar vă ținem la curent. Nu suntem siguri cât au trăit însă proprietarii, care niciunul nu era nici pe jumătate de tânăr sau de voinic ca bărbatu-meu și pe care, zău, dacă-i văd bine cu atâtea vizionări de multe. Căci casa avea, cum spuneam, potențial.
Luați de-aici :
Steluta
Aolica 😂😂😂😂😂
Parca ai zis un banc, asa rad 😂😂
Nu cred asa ceva 😑
Miruna
Mda, nici eu :)))
Alina
Ce gluma buna. :))
Miruna
Doar ca nu e gluma.
O femeie
Astea sunt din aventurile cu agentii imobiliari. Am avut multe si eu, acum 14 ani – m-au vazut blonda si tinerica si au zis ca le merge cu mine 😀
Altfel, colegul meu din biroul vecin a avut dificultati sa vanda casa din Popesti Leordeni …. agentia ocupandu-se zero barat si zicandu-i la tel. ca nu e nimeni interesat si zona e nasoala. Norocul lui a fost ca un potential cumparator a trecut pe strada, a intrebat prin vecini de stie cineva ceva de vanzare pe acolo, vecinii stiau, si uite asa s-a trezit cu un telefon si pretul acceptat si vizita fixata de la 2 mii km. Restul aventurii l-a avut la primarie ca unu din acte era cu strada cu nume gresit (greseala typo, o litera lipsa: un “i” mancat) asa ca in final a decis ca sunt unii mai varza decat agentii imobiliari: aia de la primarie 😀
Rox
Pe la primarie mai stiu si eu. Cand am vrut sa cumparam o alta bucata de teren de langa gradina noastra ne-au spus ca a fost facut cadastru gresit de primarie mai demult si de fapt 2 proprietari s-au trezit cu o alta bucata decat cea pe care stiau ca o au. N-am mai cumparat nimic. Cica primaria nu poate face nimic in privinta asta. E de umblat prin alte parti.
Miruna
Bine ca avut totusi noroc intr-un final.
O femeie
da, se pare ca e o practica de a merge pe strazile dorite si intreba daca cineva vinde casa. Noi am mers la ore de varf (dimineata/seara) si condus/venit cu transport public spre serviciu/inapoi, ca si un posibil locuitor acolo – o lectie care m-a convins sa nu cumpar o anumita casa (se repara drumul acolo – si bine am facut, 2 ani juma si inca repara drumul acolo). A fost greu, dar nu regret efortul – am exclus din start zonele/strazile de acolo si am inteles de ce pretul e un pic mai ieftin.
Bookish
Și eu am mers pe la blocurile din zona vizată și am pus anunțuri în cutiile poștale. M-au sunat câțiva dar numai moșuleți amețiți care fie voiau așa ca idee să le fac o ofertă (fără să mă invite și la vizionare), unul care văzuse anunțul dar el nu avea apart în zona aia ci în Rahova, sau altul care m-a întrebat dacă etaj intermediar înseamnă că vreau sus sau jos, el având apart la ultimul etaj…
Până la urmă am reușit să găsesc pe olx prin proprietar direct. Ca și cumpărător nu văd niciun avantaj să dau bani unui agent imobiliar când tot ce face e să mă ducă la un apartment pe care oricum l-am găsit eu pe net. Pentru vânzător poate fi benefic în ideea în care agentul s-ar ocupa de toate actele necesare.
Anca
Acte necesare sunt mai mult de făcut si de umblat pt cumpărător, iar anunțul dacă îl vezi publicat (de agent) e pt că a făcut, totuși, ceva pt asta: poze, text , distribuit, promovat etc.
Apoi nu e chiar de colea ca agent sa iti rupi din timp sa mergi la vizionări și unii clienti sa amâne pe ultima suta de metri, sa nu mai răspunda la tel sau cate și mai câte
Mada
Vai, ne cred 😂😂😂 va si vad! Sa ne mai povestesti din astea, se anunta distractie 😃
Miruna
E de demult faza, dar mai am una. O povestesc neaparat 🙂
Ady
Dacă în poză sunt fix casa, scara și balconul din compunere, eu văd mai mult de jumătate de metru între capătul scării și balcon.
Și nici în visele cele mai zburdalnice nu mă văd ajungând în balconul ăla de pe scara aia.
Miruna
Dada, sunt fix acelea. 😲
O femeie
cand ma tine neuronul si timpul si cheful o sa scriu o povestire ca asta. Sau mai multe :))
Miruna
Daaaa! Si sa ne dai link-ul sa citim!
Elena
Imi permit sa-ti dau un sfat. Cand gasiti casa care va place, luati de mana 2 personaje: un inginer de structura si un evaluator. Am auzit atatea povesti despre cum se face armarea casei ca mi se face parul maciuca. Pentru profit, din nestiinta sau din varii alte motive, constructorii/ proprietarii “uita” sa respecte normativele in constructie. Un evaluator cu experienta poate sa vada vicii si in plus poate de un interval de valori in care se incadreaza casa. Cred ca pentru 1.000 lei consultatie (ambele), stati linistiti.
Miruna
Da, multumesc. Nu am ajuns in faza aceea, am oprit cautarile de mult timp. Casa noastra va trebui sa ne gaseasca ea pe noi. Pana atunci, apartamentul la bloc e pico bello.
Ioana
Eu dau like la ce-a spus Elena mai sus. Eu mă ocup cu inginerie structurală in viața de zi cu zi și nu vrei să știi ce povesti horror îmi spun colegii mei când ajungem sa discutăm despre subiectul asta :)) (noi nu proiectăm case, dar colegii mei care au mult mai multă experiență decât mine au văzut mai multe povesti dinastea la viața lor). Daca eu mi-aș caută o casa acum, fie as urma sfatul Elenei de mai sus, fie as construi-o de la zero.
Elena
In sfârșit un om cu capul pe umeri….un structurist si un evaluator sunt cea mai bună investiție pe care o poți face. Un om care a construit etaj fără scară e clar dus cu pluta și a făcut o varză din casa aceea.
O femeie
Noi am mers cu un entrepreneur pt a evalua casa. Plus cu o firma de verificat azbest si mucegaiuri, ce a masurat pe loc supr casei – surpriza, in anunt spuneau supr mai mare!!.
Functie de raspunsurile lui monseur entrepreneur am facut o oferta de pret (erau multe si marunte de reparat…)
Snow Flow
I-auzi dom’le ce mofturi. Nu puteai și tu să faci așa, un salt micuț, jenant aproape, nici ca un sfert din a lui Tom Cruise în aberanta ultima misiune imposibilă?! pfff :))
Miruna
Ba puteam, dar nu am vrut. 😂😂😂
Gabriela F.
Va cautati casa ? 🙂
Miruna
Am cautat mai demult vreo 2 luni, nu am gasit, ne-am oprit. Faza e ca nu avem banii si acum nu e moment sa faci un credit, din cate ingeleg.
Gabriela F.
Am inteles. Noi am aflat dupa ce am luat casa…si crestea robor.ul de nu dormeam noaptea…ulterior ne.am mutat la alta banca cu dobanda fixa si speram ca in acei 10 ani de fixa sa platim tot…sa ne tina Dumnezeu intregi …la minte si corp…sa muncim si sa nu ne mai certam…
Cricket
Noi ne am mutat in Otopeni. Curte de vreo 110 mp. Toate utilitatile + vecini misto. Eu am o problema cu mutatul, nu mi place orice, mai bine zis nimic, dar aici am simtit din prima ca e locul meu. Cand am decis ca asta e, casa era doar la caramida. Pretul ca al unui ap de vreo 3 cam intr o zona de fite. N am avut nevoie sa mai vad altceva, stiam ca this is it. Nu mi lipseste nimic din Buc, desi vin in fiecare zi la munca. Plus ca fac mai putin pe drum decat atunci cand locuiam in Buc. In rest, am aici tot ce vreau: banci, gradinite de stat sau private, magazine, saloane de infrumusetare etc. Cu medicii stau mai prost, dar se ajunge repede in zona de nord unde sunt majoritatea clinicilor private sau in Floreasca, Colentina.
Miruna
Stiu ca stati in nord. Faza e ca noi am avea nevoie sa stam cat de cat in oras, mai ales cand va incepe Tudor scoala, nu vreau sa stam cu orele in trafic.
Cricket
Noi o vom da la scoala aici, ciclul primar. Vedem la generala ce si cum. E mult timp pana atunci.
Mirela
Foarte faina povestea! Si foarte terapeutica (pentru mine). Am ras… si chiar aveam mare nevoie zilele astea de asa ceva.
Si noi cautam casa…dar deja a devenit un hobby pe care din cand in cand il mai practicam cu stoicism. Am vazut si eu casa si poza in anunturi dar, fara sa imi mai amintesc motivul, nu am mers sa o vedem. Cred ca m-a retinut vechimea anuntului si am zis ca nu mai are rost sa ne pierdem timpul… Oricum m-am amuzat copios motiv pentru care multumesc mult! Si da, rational vorbind…nu prea e timpul de luat credit, dar uneori chiar se impune sa faci miscarea.
Miruna
Ai vazut casa???? Oooo, ce inspirata ai fost sa nu mergi!!! Mai e si departe de metrou, vreo 15 min cu masina, iar ei zic ca e aproape de tot.
zaluda
La un altfel de articol rad cu un ochi si cu altul plang, asta pentru ca am fost si eu in tabara agentilor imobiliari pentru cativa ani,va rog nu aruncati cu rosii!
Oricat mi-as dori sa apar aceasta breasla am constat ca nivelul de profesionalism din acest domeniu este foarte scazut si am cateva explicatii:
-lipsa de pregatire pentru aceasta meserie.Ca sa poti functiona ai nevoie sa stii cate putin din toate: vanzari, notiuni de constructii si arhitectura, evaluare de proprietati, pregatire juridica, notiuni bancare mai ales pe parte de creditare, notiuni de marketing si fotografie necesare in promovare, negociere si mediere,sa nu mai zicem de comunicare si interactiune, disponibilitate la telefon de 7 dimineata pana la 10 seara, vizonari dupa 8 seara ori in week-end.Majoritatea fura meserie din mers, cei cu experienta nu au timp de ucenici, rezultatul e angajati departe de profesionalism.
-salarizarea foarte proasta, sa stii ca e data de 20 a lunii, ai muncit toata luna 10-12 ore/zi si nu ai salariu ci doar posibile comisioane pe care ti le incasezi in 2-3 luni dupa ce se finalizeaza tranzactiile cu Prima Casa pe care le ai pe rol, etc.Cum te poti motiva sa mergi mai departe si sa fii prezentabil, dedicat si cu atitudine proactiva?Cu ce iti vei plati utilitatile in luna curenta?
-volumul de informatie despre proprietati este urias, stiu este profesional ca agentul sa stie cat mai multe detalii despre proprietate, dar poate ca si pentru este prima data cand viziteaza acea casa cu un client, asa ca tot ce stie e din baza de date nu din realitate.Asa apar situatii in care apartamentul e la parter si pozitionat langa ghena de gunoi, in consecinta agentul e de vina ca te-a dus la asa „porcarie”, dar nici el nu stia detaliul asta
-cel mai urat zid e atitudinea oamenilor.A fi asociat cu„mafia imobiliara”, a ti se reprosa ca trebuie sa fii platit pentru munca depusa e foarte descurajant.Putine sunt domeniile in care platesti daca produsul/serviciul chiar iti este de ajutor, toata munca dinainte a agentului mai ales pentru cazurile care nu duc la o tranzactie este neplatita.Cati am putea face o astfel de munca?
Cele 2 categorii, clientii si agentii ar trebui sa aiba acelasi obiectiv, sa gaseasca cea mai buna oferta pentru client, nu perfecta dar cu cele mai multe plusuri din cele vizionate.Asta inseamna colaborare intre parti, o schimbare a mentalitati fata de „astia” adica agentii, un cadru legislativ care sa le respecteze drepturile angajatilor, un cadru legislativ care sa apere mai bine clientii de serviciile proaste ale unor agentii etc, agentii sa isi faca treaba cu profesionalism pentru a-si castiga recunostinta colaboratorului sau, aici clientul fericit cu noua sa locuinta.
Pana atunci fiti cat mai creativi in cautarea casei dorite, fiti pe faza la informatii, timpul este crucial in astfel de tranzactii!Multa rabdare pana veti gasi un agent profesionist, daca il veti gasi!
Semnat,
Un fost agent profesionist care s-a reprofilat, totodata si un fost cumparator de casa:)
Miruna
Multumim pentru explicatii 🙂
Ioana Soare
Mă întreb, oare cum transportat până sus cu balustrada și ușa de balcon? :))
Miruna
Cred ca l-au inchis dupa ce l-au facut.
UNA
Buna, poveste traita de mine: proiectul intocmit de proiectant pentru imprumutul de la banca nu arata intrarea in curtea si casa ce urma sa o cumparam. Parea din desen ca in curte vom ateriza cu … nu stiu, elicopterul, iar in casa vom intra ….. nu stiu, de pe acoperis! Cand am facut observatia , pertinenta dpmdv, tzatza care ne-a luat banii pt. “proiect“ a zis sa trag eu cateva linii, care ar insemna poarta si respectiv usa, DAR EU PT. CE AM PLATIT, SA TRAG EU LINII???? Aaaa sa nu uit , din desen ne-a furat cativa metri patrati din curte!!! Iti vine sa-i pocnesti pe prostii astia!!!
Miruna
Bai, e incredibil!!! Am senzatia ca, orice ai face, trebuie sa fii un pic de orice in tara asta: sa inveti un pic de medicina cand te imbolnavesti, un pic de arhitectura cand construiesti, etc
Roxana
Sa nu va spun cata arhitectura si constructii am invatat si noi! Avem de 10 ani aceasta casa si pe zi ce trece ne mai dam seama de “mici” imperfectiuni. Avantajul este ca suntem la 7 minute de metrou, magistrala 2, si in 20 de minute suntem in centru. Dar daca mergem cu masina, mai mult de o ora facem pana la Piata Romana.
Nu am timp insa sa povestesc si eu cate peripetii am avut.