Bucurii. Lista mea

Când se trezește din somnul de prânz și mă strigă pe nume: maaaaami.

Când are mustăți de lapte la guriță.

Când își bagă degetele în mâncare și apoi le ține în sus ca o cucoană rafinată, cerând un șervețel de parcă ar fi o chestiune pe viață și pe moarte.

Când înfundă singur prea multă banană în gură.

Când își pune un picior peste mine, în somn.

Când visează și râde în hohote.

Când citește ce scrie în cărți, deși nu știe nici măcar literele. Doar îi plac poveștile.

Când trăiește bucuria înainte de a ști că se numește așa.

Când îl întrebi ceva și ridică din umeri ca la ora de sport.

Când aleargă și îi dansează zulufii pe frunte.

Când își pune tenișii lui de băiat mare, dar se blochează undeva între dreptul și stângul și-ți cere ajutor.

Când ai impresia că s-a făcut mare, după care izbucnește în lacrimi și cere ”țiți, două”. Una nu e niciodată de ajuns.

Când intră în joc deși nu cunoaște regulile.

Când vezi că poate râde imediat după cel mai jalnic plâns.

Când el vorbește și eu traduc.

Când plecăm de undeva și pe băiețelul ăsta îl iau acasă cu mine.

Când își aduce aminte lucruri: o melodie de când era nou-născut, ceva ce i-a explicat bunica și pâinea cu unt pe care i-o face Geli, la Sibiu.

Hainele lui mici și curate, pe sfoară.

Pantofiorii galbeni la ușă, lângă ai noștri, cei mari.

Bucuria sinceră când suntem împreună și felul în care arată cu mâinile spre cer: ”toți-toți”.

Ne înțelegem tot mai bine. Nu are încă doi ani și jumătate împliniți. Fiecare zi e o binecuvântare. Fiecare minut departe de el, cât mai bine folosit. E persoana mea preferată din lume. Îmi face o reală plăcere să petrec timpul cu el. Să-mi beau cafeaua. Să mănânc pepene. Să dorm la amiaz.

Cu băiatul meu.

Sunt ca în faza aia de îndrăgostire, în care începi să asculți muzica preferată a celuilalt, să porți culorile lui, să vorbești ore în șir despre ce camioane noi mai are. Doar că atunci când e copilul tău, faza asta ține o viață. C-așa-s mamele, topite după copiii lor.