Așteptam cafeaua la Starbucks în Sibiu (de fapt, nu era cafea, ci era chai latte și, de fapt, mă dusesem să le cer să refacă băutura fără apă în ea. Că, de la o vreme, au schimbat rețeta, iar în loc de ceva delicios, primești ceva delicios lungit cu apă. Și o prietenă de la masă și-a comandat când m-a auzit pe mine, doar că am uitat să îi zic să ceară fără apă, deci mă simțeam responsabilă într-un fel.) și povesteam ce mai e prin oraș. Din una în alta, o întreb de noua iubită a unui vechi prieten comun.
Sunt căsătoriți? am întrebat eu.
Nuuuu, nici vorbă. Se știu de puțin timp. Doar de vreo doi ani. (fază la care aproape m-am înecat cu propria-mi salivă. DOI ANI sunt puțin timp?!?!?) Plus că ea e foarte mică, e abia în anul 3 la facultate.
facepalm
Mda, nu-i femeie măritată și la casa ei, ca noi. (adaug eu, aproape împăcată)
Da, eu fac 33, îmi zice ea.
Eu 32. Mult timp din anul trei de facultate.
Și-am ieșit cu cafelele la soare.
Eu ascundeam lipsa machiajului sub niște ochelari de soare, ea ascundea lipsa coaforului într-un coc tineresc, la spate. Nu arătam chiar a niște băbuțe măritate, mai ales că ne ajuta mult în acest sens rujul ei aprins de pe buze 😉
DOI ANI de relație erau o veșnicie pe vremea mea, când, înainte să-l cunosc pe soț, cea mai lungă relație în care am rezistat a avut șase luni de zile. Dintre care în ultimele trei deja încercam să le salvez reputația primelor trei. Am reușit. Dar DOI ANI tot mi se păreau o veșnicie, ca în basmele clasice, le știți. Fac pariu că nici Cenușăreasa n-a rezistat mai mult în căsnicie. Să fim serioși, suntem cu toții maturi încât să ne dăm seama că-s prea rare cazurile de fericire bazată pe un one-night-stand. Dar în fine.
Și mai era o vreme, când cineva din anul 3 de facultate mi se părea o cu totul altă generație. Aș fi pupat pământul pe care mergea cineva din anul 3 de facultate. Dacă m-ar fi salutat cineva din anul 3 de facultate, mi-ar fi făcut toată săptămâna mai bună. Dacă mi-ar fi spus o vorbă cineva din anul 3 de facultate, aș fi tipărit-o și mi-aș fi lipit vorbele deasupra patului meu din cămin. Iar acum, cineva din anul 3 de facultate a ajuns un fel de mai puțin decât grupa mică de la grădiniță? Doamne, cum a trecut timpul pe lângă noi!
Ca să nu vă mai spun că tipa cu care povesteam toate astea era soția celui mai bun prieten al meu din liceu. Băiatul ăla pe care îl știu de dinainte să avem amândoi permis de condus mașina. De dinainte de a fi în anul 3 de facultate și de dinainte de foarte multe alte lucruri ciudate. I-am povestit soțului meu despre cum era el în liceu. Și despre cum ne-am cunoscut și cum ne-am împrietenit. M-a întrebat de cât timp e căsătorit. Doamne, chiar e căsătorit!
Alți prieteni de-ai noștri își construiesc casă. Am vorbit două ore întregi despre agenții imobiliare și planuri de construcție, despre metri pătrați și materiale de izolat. Sincer, nu credeam că aș avea vreodată răbdare să termin un asemenea maraton.
Alți prieteni de-ai noștri fac al doilea copil. Au planuri financiare, meșteri în supraveghere și o tocăniță pe aragaz. Habar n-aveam că avem prieteni care știu face tocănițe sau cânta Alunelu așa bine..
Și, dacă ridic ochii din farfurie, îmi dau seama că mama mea e bunica cuiva și țineți minte că eu nu mai am frați.
Că tatăl meu caută prin toate pivnițele și podurile casei un joc, îl șterge de praf și-l repară cu șurubelnițe pentru 5 minute de distracție a cuiva mic.
Că iubitul meu de atunci e soțul meu de acum și tatăl puiului nostru mic.
Deși, când mă uit la acest băiețel, nu mai știu cum a fost viața înainte de el, căci venirea lui pe lume e totuși foarte de curând. Mi se pare că timpul a luat-o înainte, pe lângă noi.
Sau o fi doar efectul Sibiului în acest fel.
Îți dai seama că viața nu așteaptă pe nimeni, te uiți la bătrâni cu curiozitatea cu care-i ascultai pe cei din anul 3, când îți spuneau ce dă proful cutare la un examen dificil. Doar că acum notele-s pe bune.
O să mai jucăm la câteva nunți de-ale noastre, o să botezăm tot mai mulți bebeluși. Vom mânca grătare în propriile noastre curți la umbră, vom tunde iarba, vom sărbători schimbare de prefix, facerea de zacuscă, iar dacă asta înseamnă că îmbătrânim, hai, să trăim, că io abia o aștept și pe asta! 🙂
foto Unsplash
Gabriela F.
De la un prof din rezi cred am auzit expresia “…eu sunt tânăr de ceva vreme …”
Am simțit si eu ieri la biserica…eram numai fetele de odată cu copii mai mici sau mai mari care vorbeam de mers singur, râs și somn …al puilor binenteles 😅😅😅..și soți care vorbeau de mese de copii de la Ikea 😂😂😂
Miruna
hahahah, daaaaa, ce tare e asta! Și soții sunt convertiți :))
Gabriela F.
Mi.am revenit 😉am fost la mama si la soacra și am dormit!
Andreea-Carmen
Nu îmbătrânim, ne maturizăm 🙂 Sau ne maturăm ca vinul și ca brânza 🙂
Miruna
dada, am vrea noi :))
Violeta
Si eu ma gandesc la asta de ceva vreme… Eu am 31 de ani si am intrat “in randul lumii” de mult – maritat, casa, trei copii (omfg :)) ). Si ma tot mir de treaba asta… adica heeei, asta cumva inseamna ca am crescut mare? This is it? Eu tot mica ma vad. 😛 Atata doar ca mi-e imposibil sa tin pasul cu prietenii de aceeasi varsta, dar fara copii. Ne distram si noi, babutele maritate, cum putem. :p E bine si asa. De fapt, e bine oricum, nu e un singur drum corect de trecut prin viata.
Elena
Eu dupa nasterea copilului mi -am schimbat in totalitate perspectiva asupra vietii. Daca inainte imi doream tot felul de prostii, acum visul meu este acela de a avea o casa, si sa calatoresc cat mai mult, sa descopar lucruri noi si sa ii dezvolt si ei mintea. Acum nu stiu daca se vor indeplini dar visez in continuare. Timpul trece ametitor de repede pe langa noi sau noi trecem prin el😁😬😀!
Ana
Mi-a plăcut mult ultima parte: “dacă asta înseamnă că îmbătrânim, hai, să trăim, că io abia o aștept și pe asta!” simt la fel!
Camelia
E un pic mai trist cand constati ca esti singura care sta pe loc. Eu am fost la toate nuntile prietenelor, botezuri etc si de fiecare data ma uit minunata cum de au avut curajul sa se marite si sa faca prunci. Eu tot la 18 ani am ramas 🙂
Am 33 de ani si desi ma simt foarte tanara, am ramas surprinsa cand m-am intalnit cu o colega de liceu si cu fata ei de 10 ani. Adica eu am aceeasi varsta cu doamna asta?? Fuck! No way Jose, eu am 18 ani.
Diana Preda
Hei, stai să vezi cum e când afli că verișoara ta mai mică, pe care o plimbai cu caruciorul și îi dădeai biberon, vrea să aibă și ea un bebe al ei. Dar e așa fain, toate cresc, se ramifică, ne îmbogățesc inimaginabil…
Mihaela
Eu am ramas setata cumva la 16 ani,asa ma simt,desi am deja 40.Sunt o tanti, desi nu ii arat.Dar e faina varsta asta,am facut casa,am si platit-o,mai avem sa le facem mari pe cele 4 fete ale noastre.Am si calatorit,parca nu mai avem atatea de bifat sau de demonstrat si ramane sa ne bucuram de joaca cu ele,glumele,sa le vedem crescand si devenind domnisoare.
Imi dau seama ca nu mai am totusi 16 cand punem muzica si ajungem la muzica de pe “vremea noastra” si nu mai stim asa de bine cine si ce se mai canta,dar fiicele noastre cele mari,de 16 si 11 ani,stiu foarte bine.
Diana
Imi zicea seful meu, care se apropie de 60, zilele astea fix asa ceva :)) ca stie ca mai are cativa ani pana la pensie si ca fata cea mare are aproape 30 si o relatie stabila deci in curand o sa vina vremea sa fie bunic si nu ii vine sa creada ca despre el este vorba, ca pensia si bunicia i se par inca undeva f departe…
Vecinul care bate spre 70 a zis ca el nici nu vrea sa mai fie tanar, a fost deja, acum se bucura de varsta asta :)) filozofie pe care incerc sa o interiorizez si eu
Jual
Imi dau seama ca am imbatrinit pentru ca i-am dat zilele trecute fetei mele sa citeasca “Mindrie si prejudecata”. Si ce credeti? Ii place!!!
E atit de fain cind te intilnesti cu colegi de scoala sau facultate si-ti amintesti ce discutati pe vremea aia, sau cind erau copiii mici si ii revezi dupa citva timp adolescenti si ai alte probleme de discutat…
Te simti intrat la apa cind un vlajgan de aproape 15 ani se uita in jos la tine si zice zeflemitor: “Da’ tu esti chiar mica!!! Vezi daca n-ai mincat supa cind erai copil?”
K-Othrine SC25
Cand am fost invitati la prima nunta si pentru noi a fost un soc. Weekendul asta una dintre cele mai apropiate prietene ale mele a fost nasa pentru fata unei fost colege de liceu. Cred ca de-abia atunci mi-am dat seama ca suntem adulti in toata regula si ca inca nu stiu exact cu ce sa mananca :))
RalucaV
Iti dai seama ca a trecut timpul cand prietenii au neveste si copii, iar tu nu ai nici sot, nici copii… Si simti ca nici nu mai sunt sanse…
Iulia
Nu te gândi așa, șanse sunt întotdeauna. Spun asta pentru că am exemple concrete de cunoștințe, rude care s-au căsătorit sau au făcut bebei mai târziu.
2na
Vară-mea (virgină la 32de ani) anul trecut în august se întreba dacă să meargă la biserică să se roage că nu mai are speranțe.
Nu a mai apucat, în septembrie a cunoscut un tip absolut accidental (s-au pocnit în trafic 😁) de Crăciun a cerut-o cu inel, părinți și toate cele iar în iulie dansăm la nuntă.
Toate vin la vremea lor.
Bucură-te de viață cum știi tu mai bine, ce-i al tău e pus deoparte!
Karin
Am 20 și aproape 5 de ani. Căsătorită, copil, urmează casa, peste câțiva ani.
Am ajuns să lucrez într-o școală cu un copil cu Autism. Merg cu copii în clasă la ore și câteodată parcă sunt și eu tot copil. La fel mă simt. Iar când ieșim în pauze, și îi văd cât sunt pruncii de mari (majoritatea mai mari ca mine- la înălțime).
E ciudat să lucrezi la școală cu copii care sunt mai mari ca tine și tu ești adult. E ciudat, să te trezești la un moment dat, adult.
Când intru pe poarta scolii, numa “profesor” nu mă văd 🤣🤣🤣 mă simt ca un copil de clasa a 3-a.