Cum a fost la noi, Paști 2018

Ciudat cred că reflectă cel mai aproape de noua realitate. Fiindcă redefinim noile tradiții de sărbători. Din perspectiva părintelui, se vede totul altfel.

Deși nu am făcut eu friptură de miel și iepurașul încă a venit și la mine, emoția principală a fost pentru altcineva. Toată atenția, bucuria și magia a fost trăită prin ochii unui băiețel de 2 ani și ceva.

Nu am mai putut ține post (după 2 zile în care mai mult n-am mâncat decât am mâncat, fiindcă na, ca să chiar poți mânca ceva de post ai nevoie de cineva care să-ți facă, am executat o criză de hipoglicemie ca la carte. Sunt bătrână, iar departe-s vremurile în care duceam cele mai draconice cure de slăbire pe picioare), nu am mers nici la biserică ( vineri ploua torențial, deci nu avea sens să stau cu 12 kg de băiețel adorabil agățat de mine, sub umbrelă, iar la Înviere nu avea sens să-i schimb programul, să risc un mega circ pe “veniti de luați lumina”, ne-am rugat foarte bine și de-acasă, în timp ce copilul dormea.

Încă sunt în Sibiu, vacanța asta o să mă vindec. De o oboseală care-mi face ravagii la minte și la trup, am nevoie de timp să mă regăsesc pe mine, să mă iert și să mă recompun.

De exemplu, vacanța asta am deschis laptop-ul o singură data și atunci, să mă uit la un film. Am dormit 12 ore pe noapte. M-am trezit singură de 2 ori, adică atunci când mi-a ajuns mie somnul, nu când le-a ajuns, cum se întâmplă de obicei, celor din jur. Mi-am petrecut diminețile în brațele iubitului meu, ca pe vremea când abia ne-am cunoscut. Am visat niște prostii incredibile, de-mi vine să râd și acum.

M-am spălat pe dinți singură în baie și m-am dat zilnic cu cremă înainte de culcare. Am ieșit nemachiată când soțul mi-a zis: 10 minute, te invit la cafea! Ce-i mai important decât această întâlnire? Nu cred că mă invita pentru felul în care știu să-mi asortez rujul la poșetă.

Multă lume m-a bătut la cap zilele astea să-l înțarc. Foarte multă lume. (Pentru că mă confrunt cu o problemă de sănătate, nu mă întrebați, vă povestesc după ce găsesc o soluție.) De obicei, răspund politicos, că e ceva personal între Tudor și mine. Când am chef de introspecții, îmi spun că, dacă aș ști că asta mi-ar rezolva toate problemele de sănătate din acest moment, de mâine aș închide la lăptărie. Dar nu cred. Eu cred că tot ce are legătură cu copilul meu mă vindecă în feluri pe care ei nu le înțeleg.

Însă a fost totuși ciudat, fiindcă e prima oară când, între a fi multe lucruri pentru mulți alții, m-am concentrat și pe a fi eu pentru mine însămi.

Știți, era o vreme, când orice bubă îmi ieșea, ai mei lumea zicea că e din cauză că nu fac sport. Acum e din cauză că încă alăptez copilul, că dorm cu el și îl țin în brațe prea mult.

Ceea ce voi continuă să fac, pentru oricine întreabă :p

Na, și în rest am mâncat, am mâncat și am mâncat, poate la fel de mult ca dumneavoastră.