Nu există părinți răi

nu există părinți răi

Știți, atâta vreme cât putem accepta faptul că nu există copii răi, ci doar copii neînțeleși, cred că putem face un efort, trage aer adânc în piept și rejudeca procesul condamnării părinților din vecii vecilor, amin.

Văd atâtea mame îngrijorate, vinovate, care caută, se informează, se cenzurează, citesc, întreabă, fură ”meserie” de la altele, văd tot mai mulți tați implicați nu numai în bucătăria familiei lor, ci și în sufletul ei, încât știu sigur că toți acești oameni își iubesc copiii infinit de mult. Apoi, văd la mine. Câte griji îmi fac, ce de mustrări de conștiință! Că n-am folosit tonul potrivit, că puteam explica mai bine, că puteam dormi mai puțin, găti mai mult, pleca mai târziu, veni mai devreme.

Apoi, știu sigur că sunt părinți, unii dintre ei poate chiar ai noștri, care au țipat și țipă la copiii lor. Alții poate chiar le mai dau câte o palmă din când în când. Și nu, nu zic că e cea mai bună variantă de educație. Nu zic că nu va avea consecințe mai puțin dorite asupra încrederii în sine a celui mic, asupra emoțiilor adultului care o să fie. Nu zic că nu îl vor trimite acele palme la psiholog mai târziu, nu zic că n-ar trebui să caute să facă diferit, dar ce părinte nu vrea să facă lucrurile mai bine? Ce știu sigur e că fiecare părinte, așa cum e el, nu se trezește dimineața și își propune să fie o bestie pentru copilul lui. Nu își propune să își chinuie copilul și nici să îi asigure un salariu psihologului din viitor.

Știu sigur că cei mai mulți părinți din lume vor tot ce e mai bine pentru copiii lor. Și că fac tot ce le stă în putere, după priceperea și norocul lor. Și părinții sunt niște copii mari, cu propriile lor neajunsuri și limitări.

Nu există părinți răi, ci doar oameni obosiți și neînțeleși, răniți și nevindecați, neiubiți și zgribuliți, mi-i imaginez dezbrăcați și bătuți de vânt și de soartă. E asta o scuză pentru o palmă la fund? Pentru un teiubesc nerostit la timp? Nu știu, dar nici nu cred că etichetele sau condamnările ajută pe cineva. Cred că părinții pe care îi avem și copiii care ne-au ales au toți câte o misiune pe pământ, care se împletește într-un fel neînțeles cu destinul nostru de acum. Cred în lucrurile nevăzute, știu că iubirea există înainte de cuvânt și mi se pare minunat acest dans ai cărui pași nu suntem siguri dacă-i știm. Recunoaștem doar iubirea care cântă.

O prietenă bună de-a mea, părăsită de tată-său când era mică, mi-a spus în momentul în care el a revenit în viața ei, pe la unșpe ani: Știu că nu a fost un tată bun, dar e singurul pe care îl am.

Și am plâns amândouă de necaz, dar, mai mult, de bucurie.

Nu există părinți răi și orice părinte e mai bun pentru copilul său decât niciun părinte.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Deciziile bune se iau de dimineață

Articolul următor

Cum să ajuți copilul să nu aibă frică de spital, de medic și dentist (p)

59 Comentarii

  1. Claudia

    E cu dus și întors. Știi că în profesia mea văd mai multi răi decât buni. Părinți care își împart copiii ca pe lingurițe primite cadou la nuntă. Părinți care își abuzează copiii. Constant.

    Și ce să mai zic…săptămâna trecută am sunat la 112 pentru că vecinul de sub mine își nenorocea copilul în bătaie că nu a știut cât face 8 ori 9. Apoi mi-a fost frică. Mă gândeam că va veni la mine să mă bată. Ca un părinte bun și un vecin bun.

    Din păcate, la câte văd, nu pot să zic că părinții răi sunt niște excepții. Nu în ţara noastră. 🙁

    8+

    • Și părinții care își abuzează copiii sunt răi? Eu zic că sunt bolnavi. Ăla care și-a bătut copilul pentru tabla înmulțirii e clar deraiat din punctul nostru de vedere, dar oare cum știe el altfel să transmită mesajul ”copile, învață 8×9!” E o problemă de comunicare majoră, e drept, nu îl scuz sub nicio formă, absolut deloc, doar nu cred că ștampila de rău ajută situația în vreun fel.

      2+

      • sunt mai multe componente aici, Blondo.
        1. parintele nu reuseste sa comunice corect cu copilul. Probabil nu limbaj adecvat. Noi am repetat tabla prin joaca si a memorat f. repede. (by the way, fiica mea la 10 ani le mai amesteca 7 x 8 si 7 x 9 )
        2. lovit altcineva. E caz penal. Faptul ca e copil nu inseamna ca e sclav – nici cu animalele la tzara nu faceam asa.

        1+

      • morbo

        Adică să meargă la spitalul de boli psihice in loc de închisoare? Toți? pt că e imposibil sa faci rău intenționat propriului copil? Cred că boala e doar când nu te poți abține să faci rău. Și rău intenționat e și când îl vezi că suferă dar zici că o să-i prindă lui bine, așa se învață. Daca ești conștient de alte căi dar nu le accepți, e tot răutate.

        0

  2. Luminita

    Te-as contrazice aici. Eu am fost batuta la cinci ani de tata cu cureaua, imi amintesc si acum asta, si plesnita peste fata pana la jumatatea liceului daca indrazneam sa imi spun parerea in fata parintilor mei. Daca i-ai intreba pe ei, ti-ar spune ca au facut ce trebuia pe atunci si ca uite ce bine am ajuns acum datorita educatiei primite. Mama nu se baga, prefera sa ignore ce se intampla in jurul ei. Cred ca nu are rost sa adaug cat am petrecut ulterior la psiholog ca sa remediez traumele lasate. So…..posibil sa nu o faca intentionat, dar unii oameni chiar nu sunt facuti sa fie parinti. Putem face foarte mult rau, chiar si cu cele mai bune intentii. Parerea mea.

    12+

    • Imi pare rau ca ai trecut prin asta, e nedrept si stiu ca sunt multi copii batuti inca si astazi. Cat despre parintii tai, crezi ca au facut si ceva bine sau preponderent rau?

      1+

  3. Zita

    O da, total de acord. Citesc pe cele 2 bloguri raspunsurile atator oameni suparati pe parintii lor, cred ca ratia e de 2 multumiti la 1000 de suparati, traumatizati de palmele luate sau bataile primite, atat de nemultumiti de o scriu pe un blog. Ori toti oamenii astia au fost batuti cu bestialitate ori eu nu sunt asa sensibila, altfel nu imi explic atata furie, frustrare si terapie. Chiar te duci la terapie ai mancat o data o mama de bataie, cu cureaua sau altceva si o mai incasai din cand in cand. Lucrurile astea chiar schimba tot ce au facut parintii?

    2+

  4. oana harabagiu

    Foarte frumos spus, felicitări! Cred că da, orice părinte normal este mânat de cele mai bune intenții și se descurcă și el cum poate. Unii sunt mai talentați, alții mai puțin. Asta nu-i face oameni răi și cu siguranță etichetele și judecata nu-i ajută

    0

  5. Sonia

    Pe mine tatal m-a părăsit la 9 ani si nu s-a mai intors nici acum (am 29)pot doar sa ii multumesc ca exist dar nu pot spune ca oricum e bun pt ca nu a facut nimic pt mine in momentele in care aveam cea mai mare nevoie

    3+

  6. Ana

    Eu trec printr-o perioada de oboseala fizica sau psihica, nu-mi dau seama. Poate ambele. Fiul meu de 8 ani reuseste frecvent sa-mi intinda nervii la maxim. Cea mai mare problema este aceea ca ORICE ii spunem sa faca trebuie repetat de N ori. Este epuizant. Uneori sunt tentata sa-l bat. Nu am facut asta niciodata si nici nu o voi face. Inteleg insa impulsul asta violent nu inteleg de ce unii nu reusesc sa-l controleze…

    3+

    • Ooo, ba da, si eu cred ca e maaaaare diferenta intre a-ti veni sa-i dai o palma si a-i da una sau chiar o mama de bataie! Mie mi-a venit o singura data sa-i dau una copilului, cand m-a muscat atat de tare, incat mi-a dat sangele. Eram si f obosita si nedormita, m-am controlat, dar instinctul si nervii au fost acolo.

      1+

    • imi pare rau de situatie…

      in rest, instinctul agresiv e cel animalic, toti il avem. Diferenta e ce alegem – nu mai suntem animale.

      2+

    • morbo

      Eu zic că trebuie eliminate celelalte motive de stres, ca sa reușești să fii mai relaxat cu copilul. In fond clanul tau trebuie sa fie Nr.1

      0

  7. oana

    Nu stiu daca sunt de acord cu tine. Daca pe parinti ti-i imaginezi dezbracati si batuti de soarta, atunci cum ti-i imaginezi pe copiii carora le dau palme sau urla la ei sau multe altele? Copiii aceia nu au cerut sa fie adusi pe lume, eu as vad lucrurile; parintii i-au adus pe lume, atunci au responsabilitatea de a-i creste cat mai frumos cu putinta. Mi-e greu sa cred ca un adult in toate mintile considera bataia si tipatul ‘cat mai frumos cu putinta’! Oricate probleme ai avea si oricat de somn ti-ar fi, cred ca, ca adult, te poti controla. Sau chiar daca nu ai putut o data, faci tot posibilul sa poti data urmatoare. Cauti ajutor, accepti ajutor.. etc. E un subiect delicat pt mine:P te pup Miruna!

    8+

    • Înțeleg ce zici, dar, uite, eu cred că fiecare ajungem în contextul familiei noastre în legătură strânsă cu Lecția pe care o avem de învățat. Unii au de învățat compasiunea și atunci au de îngrijit un copil sau părinte cu dizabilități, alții au de învățat răbdarea și au parte de un copil hiperactiv sau nu știu, sunt o grămadă de asemenea exemple.

      Nici eu nu cred că bătaie are scuze, dar știu sigur că are explicații.

      6+

  8. Simone Demouvoir

    Cred că există două tipologii de părinți epuizați psihic și nu numai: cei care conștientizează că se descarcă pe proprii lor copii, se opresc, își pun întrebări, își fac mustrări de conștiință, caută ajutor și răspuns la întrebările lor pe forumuri, etc, și cei care nu conștientizează asta. Da, toți părinții sunt niște copii, în fiecare trăiesc încă fricile copilăriei, monștrii de sub pat, nesiguranța, nevoia de iubire. Copilul din ei e cel care răspunde cu violență și nu cu toleranță. Unii reușesc să se oprească și să scoată la suprafață adultul din ei. Alții nu. Cei mai mulți care nu sunt, din păcate, actualii bunici.

    4+

    • Cred ca sint si multi parinti asa cum descrii, sa nu uitam ca in bula noastra sunt multi oameni cu valori asemanatoare, dar grosul nu e bula noastra.

      0

  9. mihaela

    Eu am cam inceput sa ma plictisesc acasa, desi mi-e frica de momentul in care voi pleca la serviciu si nu va mai fi o persoana non stop care sa vegheze dupa fata mea. Si plictiseala se traduce in stat pe telefon si ignorat copilul, tipat dupa explicatii nenumarate zic eu ca nu are voie la priza etc. Si apoi gandul ca va fi traumatizata si hop in canapeaua psihologului ma macina. Dar ma gandesc ca am totusi o sansa. Tata m-a dat afara din casa, dar tot il iubesc si acum locuim impreuna foarte bine. Deci sper sa am acea sansa. Articole ca aceste le sorb pur si simplu.

    2+

  10. Maria

    Eu zic ca unii nu numai ca lovesc dar sunt convinsi ca asa fac bine,il pun la punct,ìl educa si iau in bataie de joc varianta educatiei cu blandete!!! Ei sunt problema. Plus ca sunt fff multi si acei care isi varsa nervii si frustrarile pe copii. Eu imi amintesc o bataie de la mama,dormeam,din somn m-a luat la bataie cu coada de la matura pt ca a aflat ca am fost acasa la colega mea care era pocaita. Nu ma lasa sa umblu cu ea pt faptul ca era de alta religie. Groaznic,nu credeam ca este posibil sa ma bata stiind ca dorm. Deci ce-as putea sa mai zic,unii parinti chiar sunt rai.

    9+

    • Doamne, chiar ca e incredibil! Dar chiar tu spui ca bataia era singurul fel in care ea stia sa dea educatie. Mie asta mi se pare altceva, dar nu rautate. Desi nu mai stiu cat e de important cum ii spunem.

      0

    • morbo

      Ohoo, să-ți bați copiii din motive ideologice. Daca nici asta nu e răutate…înseamnă că nici naziștii n-au fost rai, aveau ei motivele lor pt ce au făcut, n-au înțeles bine lumea. Daca doar le-ar fi explicat frumos cineva 🙂

      1+

  11. dia

    Hmmm, pai dacă spunem ca părinții care își bat copiii sunt bolnavi, asta e mai puțin grav decât rai? Sunt mulți parinti care regreta măsurile mai agresive asupra copiilor lor și ar face orice sa le indrepte și mulți la care nu le pasa și chiar cred ca au făcut bine. Deci la ăștia sa le spunem bolnavi?

    4+

  12. Livia

    Miruna, din pacate exista parinti rai si i-am cunoscut. Eu nu-i vedeam neaparat rai caci ajunsesem sa cred ca merit abuzul fizic si emotional la care eram supusi zi de zi: eu si ceilalti patru frati ai mei.
    Dupa ce am reusit sa ma desprind de acasa, am vazut urmarile tragice ale comportamentului parintilor.
    Lipsa iubirii, a afectiunii, a unei mangaieri, bataile zilnice si de un sadism vecin cu nebunia au lasat urme de nereparat.
    O sora de-a mea sufera de schizofrenie care s-a declansat in adolescenta. Si-a creat lumea ei pentru a putea rezista in lumea asta. Sora mea cea mai mica s-a imbolnavit de cancer in urma cu 3 ani. Inca lupta.
    Parintii mei traiesc singuri si la fel de reci. Bataile pline de sadism le primeste doar mama mea acum.
    Raul e printre noi, dar alegem sa nu-l vedem. Fiecare dintre noi vede lumea pe care vrea sa o vada.

    6+

    • Da, cred ca ai dreptate. E socant totusi si mi se par de admirat oamenii care isi dau seama si, asa ca tine, rup acest lant al bataii. Insa eu cred ca e o conditionare data de felul in care si ei au fost crescuti, pe care l-au adoptat fara sa se intrebe daca e bine ori daca se poate si altfel.

      1+

      • Livia

        Intr-adevar, comportamente de genul celor aratate de parintii mei izvorasc din multa suferinta si frustrare.
        Dar, pentru cei abuzati, uneori nu se mai poate repara nimic. Uneori ei nu mai pot trece printr-un proces de acceptare a faptelor. Raman cu traume grele, rani cicatrizate gresit.
        Eu fiind abuzata fizic si emotional puteam alege aceasi cale pentru a-mi creste baietelul. Are aproape 5 ani deja.
        Dar am ales alta cale, pe care nu o cunosc, dar la care doar am visat in sutele de ori cand singura educatie erau vorbe jignitoare, cand singura atingere era o palma.
        Am ales o cale teribil de grea pentru mine, sa-mi cresc copilul asa cum mie mi-ar fi placut sa fiu crescuta. E extraordinar de greu. E usor sa fii rau caci poti gasi oricand scuze.
        Sa fii bun e un drum de parcurs cu multe piedici.

        7+

      • morbo

        Condiționare…dar toți care au fost crescuți așa rămân așa? Nu, ori nu exista deloc oameni rai, ori există și părinți rai.

        0

    • Livia, eu inca traiesc cu frica. I-am zis mamei ca mi-e frica de ea si a fost ca o povara data jos de pe umeri.
      Povestea mea e grea, in pofida astora am depasit oarecum- fratele meu nu. Dar inca am cosmaruri, inca accept relatii false. Inca ma sperie cand tzipa 2. Inca am frica daca gresesc …. Plus “relatie de cuplu” gresita, din care am iesit cu greu (greul fiind in mintea mea).
      Dar am vazut multe altele dureri in jur:
      -in clasa a 8a ajutam la mate o colega ce se taia cu lama pe brat. Zicea ca suferinta taierii pielii ii calma din suferinta sufletului.
      – innecat in bautura a tinerilor studenti (teribilism a fost prima data)
      -in liceu o vecina a fost trasa de cozi de mama ei pana a scalpat-o (cata furie a dat fortza femeii aleia sa ii desprinda pielea de craniu?? )
      – in liceu s-a sinucis o colega – de frica sa zica acasa o nota la mate… (meditam vecinii la mate … si la multi auzeam ca le era frica sa zica acasa de una/alta)
      -adult in jur care se drogheaza. Singurul mod in care calmeaza din demonii din el. E tata de curand….

      Ma gandesc ca toti nervosii, agresivii din trafic nu au avut parte de prea multa dragoste sincera in copilarie…

      3+

      • Livia

        Faptul ca nu au primit iubire in copilarie e motivul pentru care o multime de oameni se comporta agresiv. Dar, pana la urma, ei sunt responsabili de modul lor de functionare.
        Copil fiind ai o scuza, dar adult esti dator sa o iei pe calea buna.
        E e o alegere sa continui acelasi comportament daunator. Iar unii oameni, pur si simplu trec mecanic prin viata, fac ceea ce au vazut: nu mai trec prin filtrul ratiunii si al sentimentelor.
        Cum am zis si mai sus, este foarte greu sa te ridici deasupra raului.
        Apreciez enorm toti oamenii care si-au depasit conditia, caci stiu cat efort, cata munca si cate lacrimi amare sunt in spatele zbaterii lor.

        1+

        • cred ca e si mai rau, nu ca nu au primit iubire ci ca au primit bataie in numele iubirii. Pt unii asta a fost si este mod de manifestare a iubirii (tot rautate e? ).

          0

  13. maddy

    presupun ca acest articol nu include degeneratii si perversii care isi prostitueaza copilul sau fac sex cu el. ca sunt unii oameni (si parinti) care sunt atat de rai incat termenul rau e prea bland.
    nu sunt de acord cu articolul, unii sunt rai si circumstantele nu le confera scuze. si altii or fi crescut in conditii nasoale si au ales sa nu fie asa. deci, sunt malefici si fac rau unei alte fiinte care nu a cerut si nu doreste asta, trebuie judecati si trebuie sa plateasca pentru ce fac.

    5+

  14. Otilia

    Intr-un fel as vrea sa iti dau dreptate si sa spun ca nu exista parinti rai, dar din pacate nu pot pentru ca si eu am crescut intr-o familie in care violenta era la ordinea zilei cand eram mica si toate se intamplau pe fond de bautura. Pe masura ce au trecut anii am inceput sa plecam de acasa, mai intai fratele meu, apoi eu si in final a plecat si mama. Cu toate ca a ramas singur si ii e foarte greu, nu a renuntat la bautura. Noi (eu si fratele meu) am incercat sa revenim la el si sa il sprijinim in lupta cu boala asta, dar rezultatul era acelasi: reproșuri si violenta. Asa ca am ales sa ma concentrez pe familia mea si sa il las sa traiasca in rautatea si boala lui.

    1+

  15. Roxana

    Din pacate eu cred ca exista oameni rai,atat parinti cat si copii. Intr-adevar exista un cerc vicios. Si cum spunea cineva mai sus,unii depun eforturi imense si ajung sa se reabiliteze, altii iarta si reusesc sa accepte traumele. Dar atunci cand isi abuzeaza fizic si psihic copiii sau parintii sunt rai.

    2+

    • Crede-ma, nu mi-am inchipuit ca acest articol va declansa asemenea reactii. Sunt fara cuvinte si imi vine sa plang la fiecare comentariu…

      0

  16. Luminita

    In acelasi timp, daca stau sa ma gandesc, daca pornim de la premiza ca nimeni nu este rau (copii si/sau adulti), atunci cum ne explicam tot ce se intampla in jurul nostru? Undeva, cumva, inseamna ca unii dintre noi ne pierdem pe drum. Iar sintagma citita pe alte bloguri (‘nu oamenii sunt rai, ci faptele lor’ etc.etc.) mie personal mi se pare un big bullshit. Adica, atunci cand cineva devine violent sau ucide alte persoane, chiar ajuta sa consideram ca persoana respectiva nu este rea in sine, ci doar faptele ei? Really? Nu vorbim de fapt de unul si acelasi lucru?

    4+

  17. Iulia

    Genul acesta de subiect va fi un fel de cutia Pandorei, inca mult timp de acum inainte si inca din pacate, pentru multi dintre noi. Este un subiect care nu are cum sa ramana fara sonor, indiferent ca oamenii sunt sau nu rai. Just ar fi sa acceptam si ca unele persoane pur si simplu nu pot trece peste traumele copilariei si e ok si asa. Nu este de condamnat sa nu vrei sa iti amintesti ce a fost bine si nici sa vrei sa rupi orice legatura, cand raul inca iti vajaie in urechi

    1+

  18. Adina

    Si eu am mai luat cate o palma,doua si am 28 de ani si nu am ajuns la psiholog..

    0

  19. Haideti sa definim cuvantul rautate: cand adultul alege deliberat sa faca ceva, desi stie ca nu e bine.
    Si din experienta mea, zic ca e rau sa
    – urlu la altii
    -lovesc la altii
    -tinut in tensiune si frica pe altii (abuz psihic)
    -agresiunile sexuale

    Sa mai adaugam ceva? Da. E mult mia grav pt ca un copil nu se poate apara de acestea, nu are nici fortza fizica nici intelectuala, de emotionala nu mai zic. Iar cand vin din familie in numele dragostei …e crunt.

    Sorry Blonda Draga, dar nu e boala: e alegere.

    7+

  20. Violeta

    Exista prea multi parinti RAI……..din pacate. Eu is mai radicala in a zice lucrurilor pe numele lor adevarat, de-aia ma abtin in a povesti. Rautatea, indiferent de radacina ei, e o alegere personala, nu o boala. De-aia cine ne-a creat ne-a dotat cu liberul-arbitru. Restul sunt detalii si imprejurari. Din care ALEGI.

    3+

  21. Lumi

    Hello all,

    Desi te / va citesc, scriu rar. La acest articol, nu am putut sa nu scriu, insa.

    Din pacate, la fel ca si pentru multe dintre voi si eu am fost direct afectata toata copilaria si adolescenta mea de catre comportamentul agresiv al mamei mele.

    Ciudat e ca ma iubea si inca ma iubeste enorm (sunt centrul universului ei), dar a considerat ca merit bataie pentru orice (inclusiv ca am adus acasa, verisorul care isi dorea sa mai stea cu mine si sa ne jucam sau pentru ca nu aveam grija si ma murdaream sau pentru multe alte motive banale). Iar atunci cand totusi nu ma batea, refuza sa mai vorbeasca cu mine ore sau zile intregi (era mai rau chiar decat sa fiu batuta).

    Insa, discutand la maturitate cu ea, imi dau seama ca nu a stiut sa fie altfel. A crescut intr-un orfelinat, iar pentru toti cei din jurul ei, bataia era fireasca (anormal era sa nu iti bati copilul).

    Stiu ca regreta acum suferinta pe care mi-a provocat-o, dar imi dau seama ca defapt nu intelege nici acum efectul pe care l-a avut asupra mea (inca isi cauta scuze sau refuza sa isi aduca aminte momente pe care eu i le povestesc, insa cu precizie).

    Revenind la ceea ce voiam defapt sa spun, eu cred sincer ca pentru generatia 50 – 70 (cel putin nu la toti) nu a fost despre rautate, ci despre faptul ca nu stiau sa fie altfel, aia era normalitatea lor.

    2+

  22. Camelia

    Maica-mea nu e un om rau, gandindu-ma la rece si analizandu-i calitatile si defectele, dar ne-a batut cand eram mici, ne-a insultat si ne-a umilit. Nu a fost un parinte bun. Nu poti sa cresti un copil in teroare. Tin minte o zi de iarna cand am inghetat pana la oase asteptand sa vina taica-meu de la lucru ca sa pot intra o data cu el in casa. Luasem un 8 si-mi era frica de bataie, taica-meu o mai domolea. La ce a folosit atata bataie? Nu stiu, dar sigur maica-mea va raspunde ca asta m-a facut medic.

    2+

  23. si cand mai ganditi ca violenta are scuze, cititi aici:
    http://mixy.ro/2018/02/16/dupa-violenta-1/

    E film serial. De ani de zile. Povestea e a mamei, dar cine stie ce o simti copila aia??

    0

  24. Eu cred ca exista si oameni si copii pur si simplu rai. Nu toti cei care fac lucruri rele sunt rai, dar exista oameni rai. Un exemplu care m-a socat e un copil, coleg cu copilul meu. Prima oara a venit la noi in clasa I, aveau 4 ani, m-a durut capul f tare toata ziua – pe orice punea mana sa distruga, cu rautate, nu joaca de copii mici. Dupa aia am evitat cat am putut play dates, dar n-am putut mereu si l-am observat. Sta si urmareste cand doi copii negociaza play date ul in curtea scolii, cand ii vede ca se inteleg, se baga intre ei si cu diverse motive le strica intelegerea. E pura rautate, nu ma intind cu explicatiile, dar am vazut multe. Nu e nici neiubit nici agresat. E adevarat ca nu poti sti ce e in casa omului, dar am stat si stau de vorba des cu parintii lui care sunt absolut OK, ii vad si cum se comporta cu el, poti sa scrii carti de parenting dupa ei… Copilul ala asa e el, rau …

    5+

  25. cricket

    Wow ce de comentarii pe subiectul asta. Din fericire eu am avut o copilarie frumoasa, am mai primit o palma la fund, am mai primit the silent treatment, dar per total a fost bine. Pur si simplu asa a crezut ca e bine mama mea si nu pot sa zic ca am nu stiu ce traume. Si eu, ca majoritatea celor de aici cred ca unii oameni sunt pur si simplu rai, asa sunt ei, asa vor fi mereu. Oameni care nu merita sa fie parinti si totusi sunt. Ce paradox, cand altii ar da orice sa aibe un copil si nu pot. Nu pot sa uit o scena intr o benzinarie cand un individ vb extrem de urat cu copilul sau, il facea nesimtit si il injura foarte urat. Un copil mititel de maxim 7 ani. Si atunci m am gandit ca omul ala merita sa ajunga un batran neajutorat la mana copilului si sa primeasca acelasi tratament de la el. Omul ala, in definitia mea era rau. Exista cazuri si mai grave de oameni care isi bat, omoara, violeaza copiii. Oamenii aia sunt rai si nu merita iertati, oricat s ar cai. Eu sunt foarte transanta si mi e greu sa iert pe cineva care face (sau imi) in mod deliberat ceva rau. Nu cred ca se caieste, nu mi pasa. Nu cred ca nu si a dat seama ca face rau, adica nu stii ca daca bati pe cineva il doare sau cum?! Cand gresesti atat de grav, intentionat si mai ales ii gresesti copilului tau nu meriti sa fi iertat.

    3+

  26. Anonim

    Incerc sa aflu justificarea din spatele un copilarii traumatizante, in care bataia era frecventa, daca nu zilnica, pedepsele erau atat de dese incat efectiv ma resemnasem si nu-mi mai pasa.
    Incerc sa justific bataile cu cureaua, datul cu capul de pereti, frustrarile mamei despre cum si-a ratat ea viata facandu-ma pe mine.
    Imi aduc aminte cum, impreuna cu prietena mea cea mai buna care locuia la apartamentul de langa, ne examinam vanataile, irmele de catarame ale curelelor si alte urme fizice adanci, lasate pe piele de instrumentele torturii care erau la indemana parintilor nostri pli i de intentii bune in a scoate din noi oameni standard, cu capul plecat si gura inchisa, sa fim in randul lumii.
    Incerc si nu reusesc sa le gasesc scuze si argumente. Un copil de 4-5 ani nu are cum sa greseasca intr-atat incat sa merite sa ia la rand toti peretii din sufragerie cu capul.
    Pana cand am devenit mama, chestiile astea erau cumva uitate, aruncate undeva. Din clipa in care mi-am tinut copilul in brate, m-au navalit toate momentele, toate bataile, toate injuriile, toate amenintarile mamei mele. Nu reusesc deloc sa iert, sa trec peste, sa inteleg, cum poti sa faci asa ceva unui om mic, lipsit de aparare, pentru care ar trebui sa-ti dai viata daca asta trebuie sa faci.
    Definitia din DEX a rautatii este ca e o fapta rau intentionata sau o fapta care face rau altora.
    Deci…nu, nu sunt de acord cu faptul ca nu exista parinti rai. Daca as fi de acord cu asta, ar insemna ca sunt de acord cu faptele rele pe care ei, in deplinatatea facultatilor mintale, decid sa le faca.
    Sunt doar de acord cu faptul ca nu exista copii rai. Parinti rai, in schimb, exista cu duiumul.

    5+

  27. Gabriela

    Hugs!!!

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 216 queries in 0.778 s