Prima regulă: cu familia și prietenii ăia buni ne sunăm, urăm și gratulăm cât mai aproape de doișpe noaptea în prima zi dintre ani, atunci când să prinzi semnal pe GSM e prima victorie absolută în lupta contra sistemului. I-am învins, am prins linie, am vorbit 30 de secunde întregi! Cred că noi, ăștia tineri, simțim așa o reminiscență a perioadei pretelefonie mobilă, când oamenii erau foarte deconectați (că nu aveau whatsapp, erau cam obligați să vorbească doar cu persoanele din apropierea fizică și geografică). Și simțim această dorință în străfundul sufletului nostru să facem, să dregem, să sunăm, să felicităm acum, acum, de zici că arde!
Țin minte un revelion din facultate, făcut pe o vale de râu, la o cabană fără semnal la mobil, a fost așa ciudat la 12 noaptea, să nu te chinui tu să formezi același număr de 20 de ori??? Atâta am vorbit cu oamenii prezenți atunci, încât m-am și îndrăgostit puternic de-unul. N-a fost vina mea, am tot încercat să mă conving de asta de fiecare dată când mă întrebam ce-oi fi văzut la el.
Glumesc. Băiatul ăla a fost unul dintre cei mai buni băieți care mi s-ar fi putut întâmpla. În afară de domnul soț, desigur, care e cel mai cel din toate timpurile din trecut și din prezent.
Noi încă avem bradul împodobit, casa e fix la fel gătită ca de sărbătoare, singura diferență acum e că prăjiturile s-au mai împuținat, noi ne-am mai rotunjit, unii merg la serviciu. Nu mai știu care e moda urărilor din acest an, zicem la mulți ani când ne vedem, doar live sau și pe facebook? Pac, dacă văd o postare de-a ta în feed, sunt obligată să dau copy/paste celui mai apropiat fieca? Sau asta e doar valabil dacă ne vedem? Și, până când e acceptabil să facem asta?
Mie îmi plac urările de bine, deci nu cârcotesc. Doar vi s-a părut 😛
Spor bun celor care reiau munca în frumoasa zi de astăzi, urmează câteva săptămâni în care toată lumea știe că nu se întâmplă nimic, dar totuși nimeni nu are voie să stea degeaba.
Gabriela
Ohooo, cam până pe la Sf Ioan ne zicem La multi ani! Azi voi ura cam toată ziua la serviciu ( colectiv mare).
Steluta
hihi! La multi ani! 🙂
Ioana Ciont
Tocmai de-aia am început anul cu vreo câteva zile de concediu (stat acasă, nimic special). Dar e fix așa cum ai zis: “nu se întâmplă nimic, dar n-ai voie să stai degeaba” :)) . Așa că am zis pas, măcar îmi pun ordine în gânduri și scriu ceva frumos în agenda cea nouă.
La mulți ani!
Evelina G.
Nu știu care e termenul limita pt “La mulți ani-ul” de Anul Nou, însă articolul asta îmi aduce aminte de o întâmplare din copilărie. Era prin Martie cam așa ceva si eram la o matusa. Vine un medic la ea si Mătușa-mea zice “Buna ziua , poftiți dl doctor, intrați, bla, bla, bla si..la mulți ani!!” Eu cu vara-mea ne uitam una la alta, zic, o fi ziua omului si noi nu știm, când o aud pe Mătușa continuând : “Ca nu v-am văzut pe anul asta”:)) Nu știu, dar mi s-a părut așa ciudat..nu zic ca nu avea dreptate dar era totuși Martie. Stiu ca ulterior râdeam cu vara mea si ziceam ca dacă s-ar fi întâlnit in Iunie tot i-ar fi zis la mulți ani? Ca o concluzie mie mi se pare normal la mulți ani-ul cam pe tot parcursul lunii Ianuarie. După, hm, îmi da cu virgula:)
Natalia
Tare incheierea :)). Ma prapadesc de ras, de adevarat ce e. Si acum imi aduc aminte de luna ianuarie pe care o petreceam de pomana la birou. 🙂
Ingrid
La mulți ani, Miruna! 😉✨
Violeta
Iti doresc sa ai parte de un an mai fain ca cel trecut. Pentru “si mai bine” e mereu spatiu. La multi ani!
Roxana
Eu nu prea zic la multi ani decat daca persoana cu care Ma intalnesc spune prima. Eu de regula spun “buna”sau “buna ziua” dupa caz…
Cristiana S
Si eu tot asa 🙂