Cum mă calmez rapid când mă enervează copilul

calmez enerveaza copilul miruna ioani

Oricât de groaznic ar suna, se întâmplă și din astea. Știu că nervii noștri sunt despre noi, nu despre copii. Că n-am dormit suficient (de azi-mâine 2 ani de zile), că ni s-a tăiat maioneza, că s-a terminat pâinea, că iar trebuie dus gunoiul. Că nici azi nu poți face caca când te scapă, că nici la anul n-ai șanse prea mari să te odihnești, că-s prea multe lucruri pe care trebuie TU să pui mâna, că nimeni nu te poate înlocui.

Da, bun, doar că uneori, cele mai mici hahaturi te scot din niște pepeni, de și tu te minunezi că știai asemenea cuvinte în limba română. Mi s-a întâmplat. Încă n-am spart nimic prin casă, dar cred că niște pahare de plastic ar fi o investiție înțeleaptă. Să nu credeți că e copilul de vină, al meu chiar doarme și mănâncă și dă drumul la țîță dacă îl rog, deci mă înțeleg perfect cu el când eu n-o iau pe cărări. Doar că uneori o mai au, e o realitate. Și, cum n-am timp să mă caut și-n știți-voi-unde de motive, caut să nu se răsfrângă furia mea pe copil.

Am observat un lucru:

Atunci când eu sunt nervoasă, când se trezește fiara sălbatică din mine (și nu în sensul porno-sălbatic, ci crazy-sălbatic), soțul meu are tendința de a proteja copilul mai mult. Simte un pericol, cumva. Deși nu sunt violentă, nu țip, doar mai snopesc vreo ușă de perete, dar mă limitez totuși să nu fac prăpăd.

Invers, când e soțul meu nervos (har, Domnului, că are motive!), când mai e și obosit și-l simt că nu e rost de explicații, ci doar de tăceri, am eu tendința de a deveni mai protectivă cu Tudor. Deși nici el nu e violent, nu țipă, e chiar mai puțin impulsiv decât mine.

Și-atunci, punându-le pe astea cap la cap, atunci când eu sunt pe minus cu energia, iar bebelușul începe să plângă, să chirăie de numa’ și să aibă nevoie de ÎNCĂ ceva, când simt că nu mai pot deloc, îmi imaginez următorul lucru:

că îl atacă cineva rău.

Iar acel Cineva Rău poate fi o furie neînțeleasă, niște muci adunați, un scutec plin, o cană albastră în locul celei verzi, indiferent de seriozitatea Cineva-ului în sistemul meu de valori, îmi imaginez că puiul meu e în pericol.

Și atunci, brusc, se trezește acel instinct în mine, care poate la unii se manifestă neîntrerupt, acea fiară se transformă din ”lasă-mă, copile, în pace” în ” îți rup picioarele, dacă nu-mi lași copilul în pace”. Mă apucă ”puiul mamii, dragul mamii”, mă deconectează de la nervii cei dintâi și îmi redirecționează toată energia spre ceva constructiv. În acel moment, nu mai e despre mine, ci despre el. Și, brusc, simt că pot merge mai departe cu sufletul plin.

 

Articolul anterior

Somnul bebelușului: de ce copiii alăptați se trezesc mai des, dar mamele lor dorm mai bine (concurs)

Articolul următor

Cât de mult pot oamenii vorbi fără să spună nimic

19 Comentarii

  1. Gabriela

    Pare bună ideea asta cu imaginatul puiului în pericol. O să încerc și eu data viitoare când mă mai apucă nervii.

    1+
  2. Elena

    Eu din pacate ridic tonul, dar incerc sa ma temperez, zic ca nu e copilul de vina, ci eu si incerc sa ma calmez. Imi este greu, dar asa sunt eu, o fire care se enerveaza repede. Mi as dori din suflet sa am mai multa rabdare!

    1+
  3. Alta Miruna

    Super idee. Voi pune in practica, deja stiu ca va functiona.

    0
  4. Ana

    Ce tareee!!! În sfârşit ceva ce cred ca va funcționa şi la mine.

    0
  5. mai

    Poate ca admiterea faptului ca uneori e si vina copilului e o abordare mai realista. Nu la un copil atat de mic, dar dupa o varsta ei incep sa rationeze si sa-si controleze instinctele, emotiile. Devine mai mult o chestiune de vrut, nu de putut. Spun asta pentru ca am mai vazut “niciodata nu e vina copilului”, ca si cand ei sunt perfecti. Din contra, sunt departe de perfectiune si trebuie sa cunoasca si limite si consecinte, altfel, bibelou de portelan scrie pe el. Se va sparge la primul contact cu exteriorul. Sau se va duce cu mamica de mana la club cand va implini majoratul. Ma refer la copii de la 3 ani in sus.

    2+
    • da, știu ce zici. Însă țipând nu vei reuși niciodată să înveți copilul adevărata lecție, fiindcă și dacă alege să facă ce-i spui, alege de frică, nu fiindcă pricepe motivul corect.

      1+
      • mai

        Nu tipand. Exista multe alte metode – fara desene o saptamana. Sau sa ude florile o saptamana. Asta daca stia in prealabil ca nu-i bine ce face. Aici e o chestiune de educatie.

        1+
  6. Dana

    Din pacate mai ridic tonul,ma enervez foarte repede,dupa imi pare rau. Imi doresc din suflet sa am mai multa rabdare. Doamne ajuta!!!

    0
  7. Irina

    Eu am o metodă ceva mai radicală. Îmi amintesc de cazurile copiilor abuzați din Uk care m-au marcat. Copilul găsit mort de foame, după ce mama sa îl înfometa și îl forța să bea apă sărată ca să vomite ce mânca pe ascuns. Bebelușul găsit cu spatele rupt și unghiile smulse cu patentul. Fetița băgată în uscătorul de haine. Și mă gândesc că, dacă aș ridica mâna asupra copilului meu, nu aș fi cu nimic mai bună decât părinții lor. E puțin exagerat, dar funcționează de minune!

    3+
    • maddy

      stiu ce zici, am dat si eu peste unele din titluri pe Daily Mail si as vrea sa uit ca le`am citit.
      pe mine m`a marcat o poza cu un tata din Siria care isi tinea gemenii de 1 an morti in brate si am plans cand am vazut poza pentru ca bebelusii erau asa frumosi si senini dar erau morti si el avea o expresie de om care a pierdut tot (sotia ii murise inainte).

      nu ai cum sa te mai enervezi cand copilul tau viu si sanatos nu e ascultator si face prostii in casa ta care nu e bombardata si nici intr`o zona de razboi, cand te gandesti la acel barbat si la tot ce a pierdut el.

      0
  8. Ana

    Si eu ridic tonul dar nu neaparat asta il afecteaza. Cand constientizeaza ca a facut ceva gresit si simte ca m-a suparat, ca ma doare comporatmentul lui atunci se intristeaza. Il asigur de fiecare data ca il iubesc la fel de mult, il imbratisez si ii arat aceeasi dragoste pe care o stie insa ii repet ce a facut gresit. De multe ori uita si dupa o vreme o ia de la capat dar sper ca pe masura ce creste va fi mai bine 🙂.

    0
  9. Claudia Macovei

    Cum vin articolele tale exact atunci cand trebuie :)! Aveam nevoie de asa ceva dupa cateva nopti nedormite alaturi de bebe care e in culmea eruptiei dentare…cred ca iti mai amintesti cum e, iti sar nervii din orice nimic…Sper ca metoda ta de calmare va functiona si la mine!

    0
  10. oana

    Buna analogie! asa e, sa stii! asta cu protectia!
    O sa incerc cu exercitiul de imaginatie;) te pup

    0
  11. Lorraine

    O sa notez si asta in inventarul meu mental de calmante 😉 Cel care merge cel mai bine la mine e sa imi dau seama cat de bine ne e de fapt. De exemplu, cand am pierdut prima sarcina si imi auzeam prietenele gravide vaitandu-se de toate minunile, îmi venea să trântesc ceva gandindu-ma ca eu as fi dat orice sa fiu în locul lor, cu greturi, cu burta la gura, somn mai putin, dar sa-mi am încă bebelusul în burta. Asa ca pe parcursul sarcinii urmatoare ( care a rezultat intr-o minunăție de baietel) am fost cea mai ranjita gravidă. Stresata destul de tare, dar nu-mi amintesc sa ma fi plâns de ceva, chiar dacă am trecut prin toate starile. Era de ajuns sa-mi amintesc cat l-am dorit pe mititelul asta.
    La fel si dupa nastere, ma apucau toate cele cand ma chinuiam sa-l adorm, sa-l alaptez, sa fac un dus, sa stau in fund. Apoi am citit un articol al unei mămici care isi născuse fetița moartă. Am plâns cu sughituri, strangandu-l pe al meu in brate si mi-am dat seama ca toate zbieretele si voma si lipsa de somn din lume sunt total nesemnificative, iar faptul ca se intampla asta înseamnă doar un lucru- ca al meu e VIU. Si sănătos, si frumos, si iubit la nebunie.
    Iar cea mai recenta e de acum vreo luna, cand ne-a tinut treji vreo 3 ore intr-o noapte, ca nu avea chef de somn si voia sa se joace. Nu l-am putut adormi nicicum, nicicum. Am fost atât de nervoasa incat am crezut ca explodez. Apoi noaptea urmatoare a facut febra dupa un vaccin si era molesit. Sa va spun cat mi-as fi dorit sa fie vesel si sa țopăie ca noaptea trecută? Si cum mi-am dat palme ca m-am enervat pe el?
    Genul asta de lucruri functioneaza de minune pentru mine. Si cand nici astea nu mai merg, strig la tac’su “Vino si ia-ti odrasla ca nu mai pot”. Si ma duc si ma racoresc facand curat 😊

    5+
  12. pe mine m-a ajutat psiholoaga. Da, am tipare care le copii din copilarie, fac instinctual cum facea mama; tzipat, trantit etc. Si stiu ca se poate altfel, dar daca nu am avut exemple bune o trebuit multa ratiune sa completez golul din creierul meu. De aceea cred ca copiii mici sunt nevinovati daca mama se enerveaza: mama are ratiune si puterea de a alege.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 183 queries in 0.711 s