Cum mersul în parc îi poate afecta dinții unui copil

Știți caruselul ăsta de la locurile de joacă, cu multe leagăne prinse în lanțuri, care se învârt în cerc, unul după altul, unul după altul, da? Eram ieri în parc cu Broscuțul, când dintr-o dată, începe scandalul: bătaie între bunici! Ce credeți că se întâmplase? Una dintre bunici a oprit caruselul pe care erau mai mulți copii, brusc și fără să se gândească prea mult, iar leagănul din față i-a venit unei alte fetițe…în dinți. Legea inerției, fizică de clasa a 6-a, cred, sau la mintea cocoșului, dacă îl întrebai pe bunicul fetiței cu maxilarul spart.

Omul ăla a luat foc! Copilul plângea, îi curgea sânge din gură, bunică-sa îi ștergea fața cu mâna, să nu-i cadă roșu pe haine să se sperie și mai tare fetița. Sincer, am crezut că o bate. Bunicul micuței pe idioata cu frâna. Doamne, ce cretină! Femeie în toată firea, tu nu te gândești? Proasto, ești un pericol public! îi spunea. Un bărbat înalt, cu voce groasă. Tot parcul se uita la el. Mi s-a făcut frică. Puteam să jur că acum-acum îi și dă una. Dacă ar fi fost copilul meu în loc?

via GIPHY

Aveți grijă că proștii umblă fără semnalizare. Precis femeia respectivă nu a făcut-o intenționat, nu o bănuiesc nici o clipă că s-a trezit de dimineață și s-a gândit, ce-ar fi să-i sparg eu dinții unei fetițe astăzi! Dar a făcut o greșeală gravă într-un loc unde a rănit un copil. Uitați-vă în dreapta, în stânga, în toate părțile în parc, mai ales, totul e foarte imprevizibil. Grijă și la tobogane, copiii nu  își dau seama foarte bine cât timp să lase între ei când se dau. Sau când aleargă pe traiectul de pendulare al altui leagăn sau când vor să se urce/coboare din ceva. Învățați-i să anunțe când fac o mișcare, să îi întrebe pe ceilalți copii care se dau deja, să își aștepte rândul, să cedeze locul după un timp, să-i protejeze pe cei mai mici decât ei.

A doua greșeală colosală a femeii agresor a fost că nu și-a cerut scuze. Asta e o boală la români, cred că ne vine din multă bătaie încasată în copilărie. Intrăm în sistem defensiv și atacăm. Chiar dacă suntem vinovați. Deși de multe ori tot ce e nevoie să audă celălalt ca să se termine conflictul (nu sunt sigură că e cazul aici) este ”îmi pare rău!”. Ba sunt și sigură că îi părea rău individei, ea însăși avea o nepoțică un pic mai mare decât fetița lovită, nu părea o doamnă malițioasă, cum spuneam. Dar nu a schițat nici un gest de îngrijorare, nici un cuvânt de regret, pur și simplu și-a continuat legănatul în mijlocul mulțimii, ca pe o scenă a rușinii din parc.

În timp ce părăseam locul de joacă (deja atmosfera nu mai era plăcută deloc) și îi povesteam lui Tudor ce s-a întâmplat, paznicul îmi zice cu uimire, doamnă, eu așa ceva n-am mai văzut. Ceea ce m-a încurajat totuși.

Astăzi, aceeași femeie, la același carusel, cu aceeași nepoată. Noi am plecat urgent, cine știe pe la ce lecții de fizică o mai fi lipsit?