-Tudor, mergem la culcare? – Dă din cap aprobator. Doar că, din drum spre dormitor, se întoarce brusc, își ia telefonul lui de jucărie și se duce cu el către pat. E clar, nu mai avem ce căuta cu smartphone-uri seara la culcare! Asta s-a întâmplat ieri.
Știam că n-o să fie veșnic casa mea în căminul din facultate, ba toți au fost surprinși c-am rezistat cu 3 suflete în cameră mai mult de 2 săptămâni. Ba și din București simțeam că o să plec odată, din apartamentul cu obloane la geam și magnolie la balcon. Din Anglia nu mai zic, acolo am schimbat 3 case, am dormit și în apartament de lux într-un turn din zona turistică a lui Liverpool, dar am și împărțit pat de o persoană în doctors accomodation de lângă spital, de mulțumeam cerului când mai prindeam câte o gardă și mă înghesuiam singură și separat de altă carne omenească.
Anul trecut pe vremea asta lansasem petiția pentru legea alăptatului în public, pe care au semnat-o peste 7000 de oameni care cred într-o cauză comună. (Încă e deschisă, o puteți semna, vă puteți implica.) Cauza fiind aceea că bebelușii au dreptul la hrană atunci când au ei nevoie și nu atunci când consideră societatea convenabil, potrivit, politicos.
Pentru cei care nu știu,
