O cunoștință de-a noastră din Sibiu, mare cioban mare, în cel mai cinstit și antreprenorial sens al cuvântului ”mare”. Omul se ocupa cu brânză telemea. Bio. Foarte important acest amănunt. O creștea la el acasă, cum ar veni. Și se chinuia să-și țină oile fericite, iarba verde, ploile curate. Își căuta și certificate, se vedea mare baron pe la târgurile internaționale de sănătate pe pâine. Era dispus să investească, fiindcă avea un plan de afaceri clar, știa cât bagă și cât scoate, într-un timp aproximativ. Voia să ne facă din telemeaua noastră de Sibiu un respectabil brand internațional.
Doar că, ce să vezi. Într-o perioadă cu Mercur retrograd, omului nostru i s-a stricat o ”recoltă”, de a cam rămas în pană de brânză. Nu știu ce zeruri, ce contaminări, că nu mă pricep decât c-a fost nasoale. Așa că, într-o mare disperare, antreprenorul din el a trimis ciobanul la supermarket, a cumpărat multă telemea de care-o fi avut pe stoc, a pus-o nițel la desărat cât să semene cu ce-ar fi putut el produce și noroc-bun! Ce credeți, s-a vândut telemeaua ca pâinea caldă, omul făcea profit mult mai ușor, adică fără atâta spetire nevinovată. Așa că și-a dat seama că n-are nevoie de nici un certificat, când nimic nu-l atestă mai bine decât costumul său oficial de… cioban.
Asta apropo de ”adevărul” care ne înconjoară, apropo de țăranii care au învățat să mintă și să toarne pumni de pesticide peste roșiile ”de grădină”, apropo de copiii cărora le cresc țîțe la 2 ani, de alergiile în dezvoltare stupidă. Toate întrebările astea nepuse au același răspuns, pe care îl cam intuim cu toții, deși ne ferim de el cât putem, închidem ochii, ne astupăm urechile și tot nu ieșim din ale noastre.
Cât de sănătos trăim.
Săptămâna trecută am fost în showroom-ul unuia dintre cele mai mari portaluri de produse bio de la noi din țară, care fix așa se și numește: Bioportal. Mai multe bloggerițe am stat de vorbă cu inițiatorul acestui proiect, Mihai Mîncu, 38 de ani. Povestea lui e cam așa: lucra în domeniul financiar, a început să câștige tot mai mulți bani, într-o zi s-a lăsat de fumat, într-o alta a început să meargă la sală, dup-o vreme a slăbit și tot așa. Pe scurt, a început să îl preocupe cât de sănătos trăiește. Și, atunci, a descoperit această nișă a produselor bio, care e încă foarte la început la noi. Și a transformat-o din stil de viață într-o afacere de chiar.
Urma să scriem un articol despre asta, deci mă așteptam ca Mihai să scoată cele mai impresionante povești din tolba cu bunătățuri. Și nu m-a dezamăgit. Am notat puține, am reținut multe.
De ce să trăim bio?
Trăiți întâi, și-apoi o să vedeți, a fost răspunsul lui Mihai. Și știți ceva, are dreptate. Eu însămi am pățit cu niște produse cu aloe vera, foarte lăudate și folosite de părinții mei. Nu mi-au trebuit nici în poze, până când într-o zi, am rămas fără șampon la duș. Și l-am luat pe al lor. Și nu mi-a venit să cred, câtă dreptate aveau!!!
Sunt mai scumpe produsele bio?
Depinde. Mihai ne-a povestit o discuție cu fix una dintre angajatele lui. Să-i spunem Maria.
-Maria, tu ce detergent de vase folosești?
Maria: -Marca aia cea mai ieftină, să-i zicem ZânaVaselorMurdare.
-Și cât costă ZânaVaselorMurdare?
-Nu știu, 5 lei.
-La ce gramaj?
-Habar n-am, 450ml.
După care i-a arătat că 1000 ml de detergent lichid bio de vase la ei costă 17 lei. (Acum văd că e redus la 14 lei.)
Și aici a început o întreagă discuție: dacă ne uităm la 2 lei în sus sau în jos, când vine vorba de sănătatea noastră. Și Mihai, din nou, a zis că depinde. Cât de mult înseamnă 2 lei pentru noi. Și așa este. Că într-un fel te uiți la 2 lei, când tu ai salariu 1500 lei și chirie 800 și în alt fel te uiți, când tu ai salariu 1500 de euro și chiria ți-o plătește compania la care lucrezi.
De ce sunt mai scumpe produsele bio?
Fiindcă au certificate, iar acestea se dau pe lot, nu pe viață. Doar analiza pentru fiecare lot costă sute sau mii de euro. Germanii au cele mai riguroase standarde în ale certificării. Se pare că sunt companii care produc pe alte continente, dar își certifică marfa tot în Germania, fiindcă acolo se dă ora exactă în acest domeniu.
Tot Mihai ne povestea cum obișnuia să cumpere mierea bio de la un tip în care avea mare încredere, căci omul mergea cu stupii după el în Delta Dunării, fiindcă e rezervație a biosferei, totul eco și bio. Și a nimerit cu albinele pe un drum care avea de o parte salcâm, de cealaltă floarea soarelei. Dar, cum nu le poți chiar dirija cu biciul, câteva albine au scăpat în floarea soarelui, deși cele mai multe tot la salcâm s-au dus. Tipul zicea că destul de puține au deraiat de la traseu, până în 5%. Totuși, laboratoarele germane în care i-a fost testată mierea de acea dată au depistat urma fină de floarea soarelui și i-au refuzat întregul butoi! Pe care omul l-a vândut în final, fără probleme în România, unde nimeni nu i-a cerut nici o patalama.
Plus, la noi în țară mai există o explicație pentru prețurile mai ridicate: cererea este atât de mică, încât distribuitorii acestor produse au costuri foarte ridicate de transport, depozitare etc în raport cu vânzările.
Șmecherii de marketing
”În curs de certificare” nu este egal cu certificare. În curs de certificare este egal cu zero și este o chestie pe care unii producători o trec pe ambalaj ca să ne inducă în eroare.
Bun, dar atunci cum știm care e cel mai adevărat bio?
Ne documentăm. Din mai multe surse. Ultimul pe care îl credem e producătorul. Credem certificările, dacă a auzit și google de ele. Ca să fie și mai simplă treaba, folosim filtre suplimentare, cum e Bioportal, de exemplu. Credeți-mă, oamenii ăia transformă orice ating în bio, atât sunt de bine informați.
Nu am o problemă cu produsele obișnuite pe care le folosesc. La ce schimbare să mă aștept dacă trec pe bio/ organic?
L-am întrebat asta pe Mihai. Fiindcă țin la sănătatea familiei mele și vreau să trăim cât mai mult și mai frumos. Precis și dumneavoastră. Dar nu am nici o problemă cu detergentul meu clasic, de rufe, nu mă doare capul de la crema de spălat chiuveta, nu-mi ies bube de la fondul meu ordinar și deja foarte scump, de ten.
Răspunsul lui Mihai: îți vei da seama de schimbare doar după ce încerci. Cam ca faza cu șamponul părinților mei cu aloe vera, bag seama.
Însă, de fapt, aveam o problemă. Cu mașina de spălat vase. Că nu clătește, domnule. Bărbatu-meu zice că-s io fițoasă, dar nu-mi vine să beau apă când văd că face spumă în pahar. Poate exagerez, însă simt așa o mâzgă pe vase când le scot și mai rămân ude prin anumite locuri. Nu e imaginația mea, deși H tot de asta încearcă să mă convingă. 😛 Singura dovadă pe care o am (în afară de finul meu simț tactil) sunt aceste pahare, care arată cam așa după ce le spăl cu pastilele obișnuite de la cel mai cunoscut și nu tocmai ieftin brand de detergent:
Înțelegeți acum?! Orice pahar iau din dulap, îl clătesc mai întâi. Orice furculiță iau, o clătesc mai întâi. Deși doar pe aceste pahare se vede, eu simt detergentul rămas pe toate vasele și tăcâmurile.
Așa că, dacă tot eram la oamenii ăștia de la Bioportal, i-am întrebat de pastile bio pentru mașina de spălat (în speranța că e detergentul meu de vină, ar fi fost mai ușor de schimbat decât toată mașina!). Mi le-au făcut cadou, abia am așteptat să le folosesc. Găsiți diferența! :p
Șocul cel mare a fost însă când am ajuns să scriu despre asta, acum câteva minute, și m-am uitat cât costă. Mă așteptam ca diferența să fie echivalentul ghetelor mele de toamnă:
cutia de tablete ecologice, 25 de bucăți – 24 lei (0,96 lei/bucata)
cutia de tablete de la magazin, 86 de bucăți- 72 lei (adică 0,83 lei/bucata)
Diferență = 13 bani. Ce ziceți, merită?
Ce-mi place la Bioportal:
- Faptul că apar des produse la promoții.
- Alerta ”anunță-mă dacă scade prețul”
- Transportul la comenzi peste 150 de lei este gratuit oriunde în țară, iar pentru coletele care depășesc 2 kg, se plătește 1leu/kg în plus.
În București există un showroom, pe strada Uranus, la parterul unui bloc, cu multe locuri de parcare în jur. Acolo oricine poate merge să interacționeze cu produsele (Mihai ne explica, de exemplu, că există storcătoare mai speciale care costă 7-8mii de lei, pe care vrei să le pipăi înainte de a le cumpăra. Dacă vreți să vedeți cum poate arăta un storcător de fructe care costă 7029 lei, adică șaptemiidouăzecișinouădelei poftiți aici.)
M-a scos un pic din ale mele întâlnirea din seara aia, recunosc. Și m-a băgat în sperieți. Fiindcă nu mai știi în cine și cât să ai încredere, e prea fină limita dintre alegeri sănătoase și obsesii odioase, pare tot mai dificil să păstrezi un echilibru într-o lume în care mulți vor să pară ceea ce nu sunt. Inclusiv țăranii noștri din piață. Care, mai mult decât țărani, sunt și oameni de afaceri. Iar ca afacerea lor să meargă e nevoie de roșii dolofane și vinete perfecte, nu de prune pătate și mere mâncate de viermi. De asta, mi se pare tot mai periculos să mănânci de la niște oameni care-și cultivă fructele și legumele absolut necontrolați, cu un singur gând, profitul. De asta avem nevoie de instituții care să pună standarde și limite, fiindcă atunci când vine vorba de sănătatea noastră și a copiilor noștri, nu ne putem baza pe bunul simț al nimănui.
foto via Shutterstock, țăran ridichi
Cristina
Mă bucur că ai găsit soluție pentru faza cu vasele. 🙂
Miruna
Îți povestisem, așa-i? M-am plâns la toată lumea.
o femeie
dincolo de gluma, vind miere. E de la nea Ticu ce isi tine stupii pe malul dunarii langa delta pe stanga. Pe langa salcami sau lanul de floarea soarelui sau padurea de tei. Mierea e uneori amestecata dar nu imi pasa ( dar salcamul infloreste la inceput demai pt si floarea soarelui in iunie -iulie deci sanse sa amestece albinele sunt mici, sanse mari sunt daca nu separa la timp, si separarea asta brutala nu e prietenoasa cu albinele asa ca eu nu vreau miere separata).
Ontopic, am facut acasa un detergent de vase bio si prietenos cu alergiile mele. Nu o spalat grozav. Asa ca musai sa ne zici daca scoate bine uleiurile.
Iar pt certificare bio in agriculturae nevoie de cativa ani la rand de testare sol si produse. Nu stiu cati in romanica isi permit. Eu iau de la tzarani bio (si vanez pe aia in curs de certificare bio, aia sunt pt mine: au produse testate si mai ieftine decat alea cu certificat iesit 😀 ), ma duc eu la ei pe plantatie si compar cu ce plante imi cresc mie in gradina si ii intreb de probleme. Daca vaz ca au legume si fructe cu pete, unele mici si altele botzite, si nu toate egale si impecabile ca reglate cu shublerul, apai pe aia ii cred. Ma uit sa vad vaca in camp si capra alergand. Si cand gasesc si sursa de carne tare fericita o sa fiu.
Miruna
Păi vezi că fix asta cu certificare în curs de obținere ziceam…că e o șmecherie. Nu crede!
Am uitat să zic de tipul care vinde roșii la o tarabă în colțul străzii mele. Prima dată am luat de la el, avea niște roșii dulci de te dureau dinții, atât de bune erau. A doua oară, rele, frate. Următoarea dată mi-a zis că sunt ca prima dată. Erau amestecate. Și, de atunci, tot de la Mega iau, deși sunt mult mai scumpe, dar măcar nu arunc nici una.
Miruna
p.s. Îți zic cum spală uleiuri, doar că am nevoie de ceva foarte uleios și nu prea știu ce…
o femeie
la mine doar salatele sunt cu uleiuri. Sa imi zici cum curata si fripturile de porc 😀
Andreea-Carmen Radu
Tablete pentru masina de spalat n-am incercat pana acum, daca curata bine, e super. In rest, da asa sta treaba cu certificarile bio. Se primesc greu, dar produsele sunt mai curate…
Miruna
Zicea Mihai că viitorul e să fim ca în Germania, unde ăsta să fie standardul. Atunci, dacă există și o cerere foarte mare, mulți se vor apuca de acest business, va crește oferta și prețurile vor scădea. Iar ideea e să consume toată lumea bio, chiar și cei care nu înțeleg exact de ce. Asta să fie norma. Îți imaginezi?! 🙂
mihaela
Parintii mei traiesc la tara, sunt tarani autentici. Au curte, cresc animale, cultiva legume, au pomi. Din experienta lor pot spune ca taranii rareori ajung sa vanda in piete, deoarece ei trebuie sa culeaga legumele, sa le sorteze, nu pot vinde cantitati mari odata consumatorilor finali… In fine, in general in piete sunt negustori. In ceea ce priveste rosia, de exemplu, daca nu este in solar, trebuie automat stropita, altfel planta se maneza si se usuca. Puiul ca sa creasca sanatos mananca o tona de mancare si ajunge la 1,5 kg in 5 luni. Pomii nestropiti vor face in proportie de 60% viermi in fruct, depinde de tipul pomului, iar copacul va fi atacat de omizi. E greu tare cu bio. Foarte greu. In ceea ce priveste detergentii, eu nu am masina de spalat vase, ai incercat sa adaugi niste otet? Eu il folosesc cand spal paharele ca sa obtin acel luciu frumos, sa simt ca scartaie de curatenie.
Miruna
Am lichid de clătire. Unde să adaug oțet?
Corina
In locul lichidului de clatire. Varianta mai sanatoasa si la fel de eficienta.
o femeie
si mai ieftina, zic 😀
o femeie
Eu pun otetul pe post de lichid de clatire.
Miruna
Super idee! Merci!
Martins
Pba cu vasele din masina o aveam si eu. Uite chiar o sa cumpar detergent bio sa vad daca e vreo diferenta sau e doar reclama 😉
Copiii cu tate la 2 ani de la alimentatie e o prejudecata depasita. Cunosc caz concret caruia i s-a spus de catre medicul endocrinolog ca nu are legatura cu alimentatia asa cum se vehiculeaza. Maica-sa era toata crizata ca oricum mancau bio…
Ca medic you should have known better 🙁
Miruna
Tocmai, ca medic, cunosc cazuri de copii cu sâni crescuți, la unii ambii, la alții doar un singur sân! Să vezi acolo cât e de creepy. Cele mai multe rezolvate exclusiv prin alimentație. Oprit puiul de tot, dat foarte puțină carne și doar din surse bio. Părinții uneia dintre fetițe au început să își crească proprii pui la ei în curte.
Martins
Pai si la copiii care mananca oricum bio si nu mananca pui deloc si tot le-au crescut sanii? N-are legatura… sanii oricum se retrag dupa ce cresc o perioada cu sau fara alimentatie bio. Cauza e interna. Singurul caz in care cresc de la o cauza externa sunt cremele cu estrogen. Restul e… folclor.
Miruna
Păi și la copiii cărora li s-au retras în timp scurt după oprirea alimentației cu hormoni? CU siguranță există tulburări endocrine, niciodată nimic nu e doar alb și negru, tocmai de asta există cauze și cauze.
Martins
Informatiile legate de cresterea sanilor la copii din cauza hormonilor din alimentatie sunt vechi de vreo 10-20 de ani. In prezent nu se mai crede asta de catre doctorii “updatati”.
Cred ca se cunoaste si faptul ca hormonii sunt interzisi in UE in cresterea puilor cel putin. De 20 de ani. Deci si in Romania. Marketingul e altceva.
Cristi
Martins are dreptate, nu cred ca exista ferma care sa riste sa hraneasca animalele cu hormoni (mai sunt si scumpi), acum ca este ilegal. Dar problema e alta: animalele au hormoni de crestere nu pentru ca primesc in mancare, ci pentru ca… sunt in crestere. Pentru eficienta (profit), puii crescuti la fermele clasice sunt sacrificati la ~21 zile, dupa varsta asta ei mananca din ce in ce mai mult si cresc din ce in ce mai lent, raportul intre sporul de greutate si volumul de hrana este din ce in ce mai slab. Puii, avand varsta frageda isi produc proprii lor hormoni de crestere (care ii fac sa creasca), si astfel ei ajung si in alimentatia noastra. Valabil si pentru porci, vitei etc. Cel mai bine este sa cumperi pui (gaini) trecuti de prima tinerete, cocosei care au inceput sa cante, gainuse care aproape incep sa oua. Sunt mai mari, au carnea putin mai tare (deci supa, sau fripturi la cucta), dar nu mai zbarnaie hormonii de crestere in ei 🙂
Miruna
Da, e logic și ce zici tu.
o femeie
Din pacate e strict legat de mancare. In cifre s-a vazut ca fetele care locuiesc la tara ajung la pubertate mai tarziu cu 1-2 ani fata de cele de la oras, factorul principal fiind alimentatia mai “naturala”. . Cum in romania nu e niciun laborator sa masoare prin sondaj produsele din supermarketuri si sa stim ce contin, si cum comoditatea a prins pe multa lume (da, s-a ras de mine cand am zis ca merg 30-50km pt a cumpara gaina si legume proaspete si lapte etc, imi fac iaurtul in casa cu lapte de la tara etc.) Conteaza pana si alimentatia mamei de fix dinainte de sarcina ! dar mai ales cea din timpul sarcinii si alaptarii, nu doar ce i se da copilului, dar si excesul de anumite alimente (de ex. s-a remarcat aceasta grabire hormonala la fetitele mai grasute).
Si mai interesant scenariu e ca aceleasi mecanisme s-ar putea sa duca la intarzierea hormonala a baietilor si se banuie ca din cauza asta ar fi tot mai multi gay (un scenariu plauzibil!! nu am citit multe studii pe tema asta).
Mai trist e ca modificarile astea sunt prima data vizibile hormonal, dar sunt si alte functionalitati afectate. De ex. puzderia de diabet in sarcina dar si la copii….
Miruna
Si hormonal nu sunt totusi foarte vizibile, ca nu iti face nimeni analizele pana nu apar niste semne, cum ar fi niste sani in plus..
o femeie
pe aici vazui si barbati cu sani…. inca un pic si o sa vad cartile sf citite 🙂 – barbati cu 3 sani 😀
morbo
Io zic ca “tot mai multi gay” sunt pt ca au curajul sa recunoasca 🙂
aura nedelcu
Esti prea desteapta si prea implicata in toate . Ma intreb cate ore are ziua pentru tine, ca 24 n-are cum , nu iese la socoteala !
Cat despre produse e un haos total , ce e valabil si recomandat de medici sau pe un blog, nu neaparat al tau , astazi, nu mai e valabil maine . Eu nu mai am rabdare si mai ales incredere . Asta e !
Miruna
Stiu, e foarte greu sa mai ai incredere in ceva. Asa-i ca uneori iti vine sa iti iei campii si sa nu mai stii nimic?!
Adelina
“să toarne pumni de pesticide peste roșiile ”de grădină””
Asta imi aduce aminte de fostul job unde mergeam destul de mult pe teren in zone rurale. La un moment dat eram intr-o zona unde se cultivau multi cartofi si se vindeau pe marginea drumului, si ma intalnesc cu un nene care folosea prasitoarea pe teren (lucra terenul cu sapa, pentru cei care nu stiu regionalismul :D). Colegul care ma insotea l-a intrebat de ce se mai chinuie si nu da cu chimicale, cum face toata lumea in ziua de azi. Raspunsul lui fara nicio jena: “Aaaa! Pai pe astia ii cultiv pentru mine, nu-i vand.”
Adica pentru prostul de rand de ce sa ma chinui, cand pot foarte bine sa dau cu chimicale si sa vand gogoasa cu “hai cumpara de la tarani, ca-s bio”.
Miruna
Da! Am auzit si eu din astea. Ca taranii stiu prea bine ce fac si isi cultiva separat pentru ei si familia lor.
o femeie
eu am intrebat. Si stii ce mi-au zis unii care vin sambata la piata unde merg? Ca nu le cumpara mai nimeni merele cu viermi . Mi s-a parut trist…. le-as cumpara eu 😀
Cristi
Marul cu viermi e mancabil in prima zi dupa ce l-ai cules din pom (il tai in sferturi, cureti cu cutitul ce e stricat). dupa cateva ore, acolo unde a intrat viermele incepe sa se altereze marul, si incep sa se adune musculitele de otet. Dupa inca cateva ore, jumatate de mar este ofilit si miroase a otet. Sunt multi viteji care se lauda ca ar cumpara ei fructe cu viermi, dar in realitate nu ar da nimeni banii pe ceva ce o sa arunce dupa ce ajunge acasa. Negustorii din piete stiu mai bine, doar arunca zilnic sute de kilograme de fructe. Producatorii stiu si mai bine, cand dau la porci (sau baga la tuica) tone de fructe pe care nu apuca nici macar sa le duca la negustori. Din cauza asta nu te ia nimeni in serios daca ii spui ca iti doresti sa cumperi mere cu viermi 🙂
o femeie
Daca sunt manevrate si stocare corespunzator, rezista si 2-3 saptamani, doar am cules de curand mere cu viermi si pete. Depinde de soi!!. Noi acum mergem in fiecare weekend la tara sa culegem/cumparam chestii – e distractia noastra ca tot e sezon.
Si cele care se lovesc si fac pete tot rezista cateva sapt. pana sa se strice de tot. Unul din producatorul de mere de la care cumpar mi-a zis ca are frigidere imense si le pune acolo imediat dupa culegere. Habar nu am cate frigidere are, dar vine cu mere si primavara. Cele lovite le vinde ca suc.
In piata am fost la sfarsit in ideea sa prind ceea ce arunca sa pun la gem si compost (de obicei am pietarii mei care la sfarsit dau la un pret infim) – desi sunt intr-o piata cu sute de comercianti, gasii putine de “recuperat” – sunt vise astea cu aruncatul de sute de kg…. Si mai cunosc un grup (ok, 2 persoane se numesc grup?? 😀 – dar cica nu sunt singure) care, intr-o perioada dificila financiar au ales sa mearga la piata la sfarsit sa ajute la cules si curatat in schimbul legumelor si fructelor.
Cristi
Deci cat timp se pastreaza in frigider se mai intarzie alterarea. Dar tu vrei sa cumperi din piata (la taraba nu au vitrine frigorifice, plus ca din pom pana la taraba nu pot fi tinute doar in frigider).
Anca
Si eu tot de la pastilele de vase am pornit. Problema cu “bio” in Romania a escaladat. Cand aud/vad ca toate lumea are fructe legume bio din gradina imi vine rau. Stiu o poveste de la o tanti ce lucreaza la un depozit de mere in Europa. Merele nu mai pot primi certificare bio daca vecinul lui nu e bio … deci? Am mai multa incredere sa cumpar fructe legume de origine straina si pe care scrie Bio pt ca stiu ca sunt verificate si nu s-a pus eticheta doar asa. Apropo, in Romania nu ajung mere calitatea 1. Si nu am facut obsesie, dar cand pot alege, aleg varianta mai buna, fiindca nu cumpar cantitati mari.
Miruna
Da, si tu ai observat diferenta??? Ce ma bucur, ii voi arata sotului meu comentariul, sa nu mai creada ca-s nebuna! 🙂
o femeie
Musai sa zic: sunt si alte alimente puternic hormonate, nu doar puiul. De ex. ouale (scandal in franta si belgia si olanda).
Incep sa cred ca vegetarianismul ramane o alternativa mai sanatoasa.
Cristina
Sigur, ca vine tot din puiul plin cu de toate. Si oul se găsește ca ingredient într-o mulțime de produse
Doina
Buna ziua, e pe linga subiect, dar as vrea sa iti scriu ceva pe care apoi il poti face public daca vrei. E o chestiune medicala, o poveste care m a ravasit. Nu stiu cum sa iti scriu pe privat. Multumesc mult!
Miruna
Salut, trimite-mi email la miruna at siblondelegandesc.ro. Merci!
o femeie
si tocmai m-am indragostit de site-ul bio portal. Au si seminte de canepa!!
Miruna
Nu ca sunt tari? :))
La finalul intalnirii, una dintre bloggerite l-a intrebat pe Mihai: si ce vrei tu, de fapt, de la noi cand scriem articolele? La care el a raspuns: In primul rand, vreau sa deveniti clienti.
Eu am devenit deja.
o femeie
te inteleg! vad ce produse au, toate la un loc. Eu le cumpar disparat, din diferite magazinele.
Ce nu vad pe site, si mi-ar placea: sa afiseze dupa sursa lor. Adica canepa aia e produsa in romania. Ei bine, mie mi-ar placea sa pot face un filtru pe pagina lor si sa vad toate produsele produse in romania (nu sunt multi producatori certificati, dar de ce sa nu ii sustinem si sa ne mandrim cu ei? prea se vand toate astea in germania si belgia!) .
Alexandru
Din cauza globalizarii o sa ajungem sa mancam plastic , legume si fructe crescute random. De asta si scade dramatic rata anilor de viata ! Credeti ca toate produsele pe care sunt scrie ‘Bio’ sunt bio ? :)) E un fel de manipulare!
Miruna
Da, măi, asta am întrebat și eu și Mihai zicea că de asta e bine să vedem ce fel de certificate sunt, de unde la cumpărăm etc.
maddy
vasele mai raman naclaite cu alb pentru ca utilizatorul a pus prea multa sare in masina de spalat. nu umpleti compartimentul cu sare pana la refuz, ca de incaput, incap si 500 grame lejer.
ma tenteaza pastilele bio de spalat vase.
Miruna
Dar sarea lasă mâzgă oare? Plus că sare nu am mai pus de vreo 3 luni, mâzga era tot acolo.
maddy
sincer, nu stiu. am citit pe net informatia asta si nu am mai pus atata sare si mazga s`a redus. am 2 boluri de sticla (arcopal transparent) care au fost cu mazga alba si nici daca le frec in draci cu mana mea si buretele nu se mai duce chestia aia de pe ele. plus ca au zgarieturi, probabil de la spalatul in masina.
de aia nu se baga cristal sau pahare de care chiar ti`e mila in masina de slapat vase, ci se spala manual.
e important sa ai sare in masina de spalat ca ajuta la dedurizarea apei. la arad apa e foarte dura, mult calcar.
Roxana
Uite de ce nu imi bat capul sa merg la piata si aleg produse din supermarket, pentru ca sunt mai controlate.
Am cumparat mere de la piata, bio sa zicem sau sa zicem in curs de certificare :))) stii cat au stat in fructiera, la temperatura camerei? 2 luni :)))
Miruna
uaaaai de capul meu!
Ecarulan
In sudul tarii, de unde sunt eu la origini, sunt sate cunoscute traditional pentru cresterea legumelor, asa ca vezi peste tot masute la poarta cu marfa oamenilor ‘crescuta in gradina proprie’. Desigur poti sa te gandesti ca poate nu e crescuta chiar bio, dar adevarul este ca foarte multi dintre oamenii care fac asta, nici macar nu vad productia proprie: cumpara legume din Turcia si le vand ca fiind crescute de ei 🙁 O alta teapa locala.
Pe primul copil l-am diversificat cu toate cele bio, la al doilea au scazut standardele, daca gasim ceva bio si on offer la magazinul din cartier, foarte bine, altfel nu. Cumparam lapte, oua, unt, iaurt, faina bio, dar ce sa vezi ouale bio au fost retrase imediat la scandalul cu fipronil … deci, am trecut la oua de la gaini crescute afara, macar ma simt putin mai bine ca incurajez fericirea gainilor (probabil in juma de an, o sa aflu ca gainile astea umblau pe afara intr-o gradina de 1 metru patrat sau cine stie ce alta minune).
Miruna
Pfoa, vezi, măi, nu sunt legende sătești… mă îngrozesc și mai tare citind comentariile de pe aici, sincer.
Ecarulan
Uite ce-am citit azi: http://www.dutchnews.nl/news/archives/2017/08/contaminated-egg-scandal-rumbles-on-fipronil-found-in-romanian-eggs/
De ce nu ma mira ca se vehiculeaza numele Romaniei in scandalul asta?!?
Sanatate curata si ouale astea din Romania.
Elena
Legat de subiect, am primit acum doua seri niste mere de gradina de la cineva si le am lasat in bucatarie neacoperite. A doua zi in chiuveta mea isi facea de cap un vierme😅😁. Vreau sa zic ca am mancat cu o pofta din mar :-))
Miruna
Tu și viermele! :))) Să îți fie de bine!
Valentin
storcatorul ala pe care il recomanzi e trecut in DISCONTINUED due to too many warranty claims…
Miruna
Valentin, eu nu îl recomand, fiindcă nu l-am testat, nici măcar nu l-am văzut fizic. Acolo scrie ”Dacă vreți să vedeți cum poate arăta un storcător de fructe care costă 7029 lei, adică șaptemiidouăzecișinouădelei”, nu scrie ”cumpărați, garantez eu, e foarte bun.” Cred și eu că, la cât costă, vrei să îți facă și masaj la picioare.
Oana
Buna seara! De unde aveti aceste informatii despre storcator? Ma puteti ajuta cu un link? Multumesc.
Irina
Eu ma simt atacata de titlul asta, pentru ca eu cumpar de la tarani, deci nu sunt un om destept.
Miruna
Îmi pare rău, nu o lua așa. Și vezi poate nu mai cumperi totuși decât de la niște țărani pentru care poți băga mâna în foc.
o femeie
atunci suntem 2 ne-destepte :). Fusei la 30km la o tarla la o fimeie de 30 de ani ce o lasat facultate sa faca agricultura in mijlocul campului si sa certe cu iepurii ce ii mananca roadele. Si am mancat rosii cu branza la cina cum nu am mai mancat de multi ani.
Am luat si 2 kile rosii din alea inima de bou, cadou la o prietena.
Raluca Stoia
Super articol! Super subiect! Mulțumim Miruna!
Miruna
Să ne fie de bine, ce să zic! :*
Alina
Ai folosit si lichid de clatire vase pe langa pastilele detergent?
Miruna
daaaaaaa… >(
Irina Schmitz(a)
Deci fac poză la pahare dacă merge. Mai am câteva din ălea deloc ieftine și apoi trec la ”Tablete pentru masina de spalat vase, ecologice, 25 buc x 25 gr Sodasan” care cu așa rezultate sunt tare ieftine. Iar eu când promit ceva așa fac!
Thanks Miru-Miru!
Poza pe cana
Oamenii destepti cumpara de unde le convine. De exemplu, chiar de la un taran, pe care-l cunosc de 3 ani, fiindca tot la el merg.
Miruna
Dacă știi tu ce-a pus în roșiile alea, foarte bine, dă-mi sursa și mie.
p.s. vezi că nu e bine cu ce nume comentezi, google te penalizează, îmi scriu foarte mulți care au spamat așa blogul meu și alte site-uri să le schimb numele, ceea ce nici vorbă să am timp să fac. Doar să știi.
Poza pe cana
Daca las un comentariu pertinent, se cheama ca spamez? N-am ajuns inca la nivelul James Crissilv, care dorea tuturor o zi frumoasa indiferent de context.
Am sa investighez treaba vizavi de nume, multam.
Nu cred ca are taranul ce link sa-ti dea. Pune minimul de pesticid necesar ca sa-i iasa recolta, cam asta-i regula.
Este, desigur, posibil sa ma minta, si de fapt sa toarne cu roaba. Nu zic. La fel cum este posibil ca marfa de azi sa o fi luat din ceva piata angro, c-am auzit si de cazuri de-alea. Totusi, per total, mie imi pare ca oamenii-s inca cinstiti. Cu cate un contra-exemplu sporadic nu demonstram acuma ca toata piata-i corupta & aruncabila la gunoi.
Iar produsele bio .. or fi ele certificate, da’ in unele cazuri costa cam dublu fata de cele din piata agroalimentara. Chiar nu ma intereseaza ca “au probleme cu costurile de depozitare” importatorii; sa lase din pret pina ajunge comparabil cu cel al produselor normale, si sa-si angajeze magazinele oameni de marketing competenti astfel incit sa compenseze prin vinzari.
Cam asta ar fi …
Miruna
De asta eu am încredere doar în părinții soțului meu, care cresc chestii doar pentru consumul familiei, nu pentru negoț…
Da, verifică treaba cu numele. Mă bucur că ai revenit.
Oana
Imi poti spune de la ce firma era samponul cu aloe vera?
Miruna
forever living
monica
Eram sigura ca te referi la Forever Living si eu am fost foarte incantata de cateva produse desi initial eram sigura ca sunt tzepe.
Sotul meu avea colesterolul mult peste limite si i-a scazut considerabil de la gelul de baut cu aloe vera, asta dupa ce incercase fara succes tot felul de diete.
Miruna
Știu, și eu am crezut așa la început. Apoi, au început rezultatele să apară. Și eu mi-am rezolvat mai multe chestii cu produse de la ei. Sunt mare consumatoare.