Dimineața cu geamul deschis mai dormim un pic pe aer curat sau nu mai dormim, dacă nu vrem. Apoi mâncăm sau nu mâncăm, în funcție de cât ne este foame. Și imediat după, ne jucăm. Am senzația că tot parcul e grădina casei mele, deși avem un apartament cu două camere la bloc. Și ne jucăm până seara, când cădem lați de oboseală; el într-un pat mare de părinți înghesuiți, eu la un laptop gri care mă așteaptă să-l însuflețesc.
Eu pariez pe naturalețe. Cred că în anii care urmează vom vedea o intoxicație de botox și fillere și oameni care arată la fel. Dacă deschizi televizorul din întâmplare, prima impresie e că toți de acolo sunt neamuri între ei. Atât de bine seamănă.
Cine își imaginează că odată evacuat bebelușul din cuibul intrauterin, mama redevine soră cu clepsidra se înșeală puternic. Burta aia nu crește la dimensiunile unei mingi de baschet peste noapte, așa că nici nu o să-și revină peste noapte la pătrățelele de dinainte.
A fost o vreme când aș fi încercat orice ca să slăbesc, inclusiv psihologia inversă. Așa că, am băgat atâta Mars în mine, până oricărui om normal i s-ar fi făcut rău. Nu mi s-a întâmplat, deci concluzionez că există o genă a toleranței la ciocolată, care în mod sigur la mine s-a exprimat.
E duminică, așa că am invitat-o pe Laura Gherghe să ne povestească ce a învățat la ultima conferință de parenting la care a mers. Știu că e plină lumea de păreriști și conferințe, iar eu nu mă pot duce la toate câte aș vrea, deci, iată că ne împărțim. Laura scrie pe un blog foarte tânăr, practic Broscuțul meu e mai mare decât el :) Se numește Mami de 2 și sper să devină ca un al treilea copil pentru ea.
Sâmbătă, 25 Martie am participat la Atelierul Oanei Moraru : „Copiii între 6 şi 12 ani – Anii Formativi”.
