Lunea de după sărbători

Gata, s-au dus toate, am încheiat oficial sezonul sărbătorilor de iarnă. Până la Valentine’s Day vom avea oficial nimic de făcut. Unii mai muncesc, alții dospesc prunci curați în burtă, câțiva se joacă cu ai lor cei gata copți și scoși din cuptor.

Mie mi-a plăcut atât de mult Crăciunul ăsta, că abia-l aștept pe următorul. Și, dacă aș fi fată deșteaptă, mi-aș cumpăra acum pungi de cadouri cu brazi și globuri sclipicioase, felicitări cu urări de sezon, ca să nu mai ajung să dau zeci de lei pe-o plasă cu alte plase înăuntru! Același lucru v-aș sfătui și pe dumneavoastră. Aud că sunt superoferte prin hypermarket-uri, maică-mea a văzut beculețe de brad cu 50 bani setul! N-a luat, normal, că noi nu avem nevoie :)))

Nu știu alții cu ce sentimente încep restul anului, însă mie îmi pare atât de bine că rămân acasă! Acasă în România, cu tot guvernul ei de penali. Nu o să mai dureze mult comparația cu Anglia, din capul meu. Sertărașul vieții “cum ar fi fost dacă” se va închide în curând pentru mult timp. Presimt eu că se vor deschide alte sertărașe mult mai gustoase și frumoase pentru noi.

Așa că, permiteți să mă bucur încă anul ăsta că nu mă mai așteaptă îmbarcări, că nu mai număr kilograme la bagaje, că nu mai trebuie s-aleg pe care dintre ai mei îl pup ultimul la despărțire și-l strâng cât să-mi ajungă până peste mări și țări.

Aș mai fi stat încă o săptămână la părinții mei. Încă vreo 2 ani așa. E un moment tare frumos al vieții noastre, căci avem copii și putem fi unii și noi înșine în paralel. Și la noi a venit Moșul, nici eu nu mă așteptam, și am avut parte de răsfăț, de prăjituri bune și de un strop de magie.

Care se păstrează ceva mai bine când nu o întinzi cu avionul peste mii de kilometri de geografie. Deși facem mai mult ca timp până în București, în Anglia am fi ajuns mai rapid, deși țara cam arde și blonda se minunează de-ale ei. Ce frumoasă e viața atunci când nu ți-e greu să o trăiești!

imagini via Shutterstock, viata e frumoasa

Articolul anterior

Afară ninge liniștit, în casă arde spaima că nu putem scoate mașina de la loc

Articolul următor

Suprasaturația de facebook în mintea consumatorului

15 Comentarii

  1. In concluzie, daaaa… Viata e frumoasa cand e bine.

  2. bunica cu bundita

    Daaaaaa,viata e frumoasa cand ai fericirea aproape! Si aceste sarbatori despre asa ceva au fost !!! Multumim broscutilor!!!!

    • Copilă draga si blonda, ai creat aici un blog al bucuriei, molipsitoare pentru diminețile cititorilor constanți. Si nici nu stiu pentru cine sa ma bucur mai mult. Pentru tine, pentru noi sau pentru bunica cu bundita☺Cel mai bine e sa fie pentru toti! Nu mai am niciun leusor in punga, pana maine, ca ar fi fost bine sa iau niste instalații si globulete☺

    • Nu, noi multumim! ❤️

  3. Mihaela, lasa ca mai este timp pana la iarna!

    • Clar că mai este 🙂 Dar am scris azi un calendar al cheltuielilor de care nu prea ţinem cont si acuşica realizai că ar trebui să includ si cumpărăturile din perioada celor doua reduceri mari, anuale. Buna idee, eu zic eu ma aprob 🙂

  4. După multe mii de kilometri cu masina si doi copii in ea, nopți nedormite din cauză de tuse la copil, prea multe cadouri pentru doi copii am tras doua concluzii. Una e ca mă bucur ca s-au terminat sărbătorile si ca am scăpat cu viata. A doua e că nu a fost asa de rău, mai facem.

  5. Nu știu dar… parcă și eu aștept din nou sărbătorile :-)) au fost frumoase, chiar dacă eu am dat-o pe antibiotic, probabil pentru că am fost toți 3.

  6. Viata e frumoasa in familie!

  7. eu astept sa vina valentine’s day, ziua muierii, pastele si toate celelalte sarbatori 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 149 queries in 0.451 s