GPeC Summit la București -15-16 noiembrie 2016

cod-de-bare

Astăzi nu vă țin mult. Datorez moral acest articol organizatorilor Galei Premiilor e-Commerce, care se întâmplă în București în data mai sus menționată.

Habar n-am dacă avem cititori interesați de cum stă treaba în comerțul electronic românesc, însă știu sigur că avem cititori care desfășoară activități de comerț online, care au afaceri cinstite și cu produse de calitate, oameni care sunt la început de drum și nu știu cum să facă un pas în față, să audă lumea de ei, să-și îmbunătățească serviciile, să ajungă la cât mai mulți clienți. Eu cred că genul acesta de evenimente este important atât pentru informația primită, cât mai ales pentru lumea cu care te întâlnești acolo. La fel cum eu m-am simțit foarte inspirată după Webstock, așa te poți molipsi din vibe-ul pozitiv al celor care deja au reușit. E incredibil de motivațional să îi vezi pe marii jucători din piață în carne și oase, poate îți parchezi mașina lângă a lor, poate vă nimeriți în aceeași oglindă la toaletă sau descoperi că beți același fel de cafea fără zahăr. Lucruri mici, cu ecou mare.

gpec-summit

Se anunță o ediție spectaculoasă pentru industria comerțului online din România. Primele 2 zile vor fi ocupate cu conferințe, dintre care ce-a de-a doua este dedicată exclusiv lui Bryan Eisenberg, “Guru în User Experience” așa cum a fost numit de eConsultancy – cea mai importantă comunitate de marketeri și specialiști în e-commerce la nivel global.

Bryan este o autoritate recunoscută la nivel internațional în marketing online, optimizarea ratei de conversie, user experience, persuasiune și personalizarea conținutului.

Pe tot parcursul zilei, Bryan va dezvălui cele mai bune strategii pentru creșterea vânzărilor, tactici de promovare online, tehnici de persuasiune, secretele content marketing-ului de succes, modurile în care poți asigura cea mai bună experiență utilizatorilor site-ului tău, cum să testezi și, mai ales, ce să faci cu rezultatele pentru a optimiza conversiile și pentru a vinde mai mult.

Iar în 16 noiembrie seara, va fi Gala Premiilor E-Commerce 2016. Puteți vedea categoriile de premii aici. De asemenea, dacă sunteți curioși, interesați și credeți că vă va ajuta afacerea, până pe 27 octombrie, puteți achiziționa biletele de acces la un preț semnificativ redus prin Oferta Early-Bird, adică 79 EUR + TVA/persoană pentru cele două zile de eveniment, în loc de 119 EUR cât va fi prețul standard în perioada 28 octombrie – 11 noiembrie. (detalii aici)

Evenimentul pe facebook e aici.

Acum câțiva ani, am oferit invitația mea unei cititoare, pe care între timp îndrăznesc să o numesc prietenă, fiindcă așa se numesc oamenii care aleargă să te vadă de îndată ce-au auzit că ai venit în oraș și nu vin cu mâna goală, ci cu cadouri atente și gem de casă, la borcan. Iar ea mi-a povestit că evenimentul e de mare amploare, că a învățat o grămadă și că a fost bine că s-a dus. Zic numa’. Poate vă interesează.

Duminică faină s-aveți! Și spor în afaceri 😉

imagine via Shutterstock, cod de bare

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.

 

Articolul anterior

Primele 7 luni în România

Articolul următor

Cum să schimbi scutecul #cudrag [tips & tricks pentru părinții bebelușilor diversificați]

8 Comentarii

  1. Rusu Delia

    Blondo, multumim pt informatie!👍

  2. Marlanel

    Sa le trimiti o invitatie si editurilor de carte din Romania, ca tare au nevoie ! E pur si simplu imposibil sa cumperi o carte de la ei in kindle sau pdf, sau orice varianta electronica.
    Asta, in eventualitatea in care s-ar intampla minunea sa publice o carte interesanta ( ca publica doar maculatura ).

  3. Marlanel

    Kindle si Amazonul sunt my best friends.

  4. Ce surpriza frumoasa am eu astazi, copila blonda si draga! Intai ca m-am mirat sa vad un articol duminica, apoi mi-a facut placere sa citesc despre GPeC Summit si apoi dau de o bucurie si mai mare. Iti multumesc, in primul si in primul rand pentru prietenia acordata, apoi pentru foarte placuta plimbare si discutie si nu in ultimul rand pentru mentionare. Tare m-as bucura sa ne mai vedem si sper ca asa va fi! Despre GPeC, imi pare rau ca nu pot ajunge si anul acesta. Nu sunt asa de buna la gestionarea timpului intre casa, masa, job si celelalte alte, ca sa reusesc sa ajung. Mi-a placut, chiar am invatat lucruri acolo, nu am un magazin online, insa eu zic ca sunt multe informatii utile si pentru un blog, mai ales pentru SEO si pentru ce doreste Google de la un blog. Am si aplicat cateva din sfaturile de acolo si rezultatele au aparut. Cu acest user experience ar mai fi mult de lucru si cred ca informatiile ar fi utile…Seara placuta sa aveti, sper ca ati avut si in Bucuresti un sfarsit de saptamana dragut!

    • Da, ce ma bucur ca ai avut surpriza! Vezi ca nu mi-a placut ce am citit acolo ultima data la tine 😉
      Noi am avut un super weekend reusit, ghici cine ne-a facut surpriza si a venit sa ne vada, daca nu ne-am dus noi!

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 147 queries in 0.531 s