După alegerile de duminică, am văzut 2 oameni care declarau pe facebook că pleacă din ţară. Că s-au săturat. Doi. Copii buni, oameni activi, cu familie şi joburi decent plătite. Cu o viaţă socială aici. Oameni pe care ţara asta nu-şi permite să-i piardă, credeţi-mă. Şi ăştia-s doar dintre prietenii mei, poate aveţi şi dumneavoastră unii cu astfel de gânduri.
Andreea Burlacu povestea ieri cum au trimis-o la plimbare de la o secţie la alta. Bătaie de joc:
Cred că e deja suficient de cunoscut şi general acceptat faptul că alăptatul e varianta cea mai sănătoasă de hrănire a bebeluşului, pentru toată lumea. Inclusiv pentru liniştea familiei (din punct de vedere logistic şi financiar, e ceva mai complicat să pregăteşti biberoane cu lapte praf). Asta nu mai suportă discuţii. Acesta nu este un articol despre bebeluş şi hrana sa. Ci despre mamă şi liniştea ei.
După ce-au ieşit meşterii din casă, şi-am scos jegul din părul meu, am pornit într-o frumoasă după-masă de iunie împreună cu iubirile vieţii mele spre Bookfest. Ioana, prinţesa urbană, avea lansare de carte.
Bebeluşul se naşte cu o anumită greutate, din care pierde aproximativ 10% în primele zile de viaţă. E o scădere fiziologică în greutate. După care, începe să ia în greutate. Asta e teoria. Apoi, sunt diverse tabele şi tabelaşe, care îţi spun unde se situează copilul tău comparat cu alţii de vârsta lui.
Întâi, l-am cunoscut pe el, care era departe, şi suspinam între 2 întâlniri. Încă un pic. Mai merită să rabd şi până data viitoare, tot asta îmi spuneam.
Apoi, m-am dus la el, de-am devenit şi eu departe şi-am descoperit doruri de alte naturi. Încă un pic. Şi ne întoarcem noi în România, ăsta era gândul seară de seară.
Şi, iată-ne, întorşi, veniţi, aduşi. Încă aştept şi tot îmi spun. Încă un pic, Miruno. Şi te va recunoaşte Pământul. Strada. Maşina.
Ştiţi, mi-am pierdut de atâtea ori rutina, încât sunt ca mahmură toată ziua. Port multe conversaţii în capul meu, cu mine. Ghiciţi ce-mi spun? Încă un pic.
Textul ăsta e o încercare mută de a scoate un dop pe care-l simt aşa în vârfurile degetelor uneori, alteori în capul pieptului. Emoţia îmi lipseşte dintre cuvinte, parcă-s certată cu limba română. O simt de parcă m-ar pedepsi c-am înşelat-o atâta vreme. Hai să ne-mpăcăm, cuminte, lasă-mă să dorm şi să visez cuvinte.
imagine via shutterstock, vise
Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.
