Toţi Petrişorii noştri

De când mă ştiu, la noi în familie au fost 3 de Petru: bunicul, tata şi subsemnata. Deşi am întrebat-o serios pe mama de ce i-a lăsat să-mi facă un ca asta şi să mă treacă “Petra” în documente, cu timpul, a ajuns să-mi placă, fiindcă nu mai era nimeni ca mine. Frau Lehrerin mi-a zis “Petra” în clasa întâi, cu accent german şi rârâiutul ei fermecător. Oricum, mi-ar fi plăcut orice scotea femeia pe gură, deci aia a fost. Aşa am rămas până am terminat liceul, iar prietenii mei din vremea aia încă mă strigă aşa 🙂

De fiecare dată când primeam urări de “La mulţi ani” de Sfântul Petru, primeam la pachet, pentru toţi trei: bunicul, tata şi copila. Până într-un an, când primul dintre noi s-a prăpădit. Pepe. Rămăsesem 2 Petri în casă şi e ciudat că încă mi se părea ciudat. Şi după 3, şi după 10, şi după 15 ani. Că nu-l mai pomeneşte nimeni în urale, în gânduri, în nimic pe bunicul după care ne-a chemat pe toţi. Pe toţi Petrişorii din familie.

Doar că, uite, Pepe, anul ăsta, am reîntregit cei 3 Petrişori cu un Broscuţ. Ţi-ar plăcea de el, deşi nu seamănă cu Simineii. (E mic şi pufos, se uită atent şi vorbeşte multe. Deja i-am povestit de tine şi-o să-i mai spun în fiecare an.) Să ne trăiască la mulţi ani! 🙂

Şi dumneavoastră să trăiţi, cu toţi Petrişorii voştri.

imagine via Shutterstock, 4 inimi

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.