Multe lucruri pe lumea asta nu le înțeleg, iar în ceea ce privește cabinetul stomatologic – acest spațiu feeric și fără fund la surprize- presimt că istoria abia începe să se scrie.
Am toată stima și respectul pentru cei care vor să-și salveze dinții. Adică, pentru cei care, atunci când le expun opțiunile, aleg tratamentul de canal și nu extracția. Deși pentru toată lumea extracția e cea mai simplă.
Ce nu înțeleg eu însă e această dorință bruscă de a salva dintele când te doare de te urci pe pereți. Ce nu înțeleg e cum poți veni cu jumătate de dinte, să-mi spui că te doare de vreo 2 luni, dar pe pereți te urci de vreo 2 zile, mai precis nopți, și că nu, tu nu vrei extracție. Și nici nu mai înțeleg ce-i cu prânzul de săptămâna trecută, îndesat printre molarii superiori. Și nici cum ți-ai imaginat că rezervele pentru zile negre se strâng între măsele. Ori că asta ți-ar chiar putea ajuta vreodată, într-o bună zi.
Doamne, Doamne, păzește și ferește.
Știți, sunt 2 categorii de pacienți cărora le e frică de dentist: cei care, de frică, atâta-și îngrijesc dantura, cât să nu fie nevoiți să dea pe la cabinet și cei care, de frică, ignoră întreg domeniul dentar, începând cu proprii lor dinți plus periuță și terminând cu propriile dureri, alea de acum 2 luni. De parcă, dacă-l ignori, dentistul dispare.
Spălați-vă pe dinți. Și, dacă nu vă spălați, nu vă mai mirați.
Cris
Da, daaa, daaaaa! Si pentru mine situatia asta va ramane o enigma. Si nu am experienta ta :)))
Dorina
Buna, Eu am astfel de probleme, dupa ce in copilarie am avut cateva experiente horror pe la dentisti și e adevarat ca am inceput sa-i evit.Cautam un dentist, asa am dat peste site.Nu sunt impotriva spălatului pe dinți, dar nu cred ca problemele dentare sunt cauzate de o igiena deficitara. Eu, de pilda am un unchi la țară, de vreo saizeci si ceva de ani, care nu are nici o carie.Curioasa, l-am intrebat cu ce se spala pe dinti si de cate ori pe zi. Mi-a raspuns ca se spala de cateva ori pe an, când își aduce aminte. Si mai cunosc cateva cazuri.Care poate fi explicația?
copila blondă
Dorina, tot naivul cu care vorbeşti îţi spune că are un “unchi la ţară”. Hai să fim serioşi. Explicaţia ar fi genele şi dieta. Contează enorm, când e vorba de dinţi.
Însă faptul că n-are nici o carie nu înseamnă că nu are boală parodontală şi că atunci când o să-i cadă, o să-i cadă toţi deodată. Cariile nu mai sunt duşmanul nostru no1, din păcate. Putem repara dinţi până-până, cu gingiile însă cam pierdem războiul…
Iar din experienţa mea vastă (profesez de 3 ani :P), îţi spun că a nu te spăla pe dinţi nu e nici o scuză, nici o resemnare, e doar o mare prostie. Fondul genetic nu prea avem cum să-l schimbăm. Obiceiurile însă, da.
Succes, sper să găseşti un dentist blând cât mai repede.
Dorina
Cât despre cei care doresc sa isi mai pastreze bruma de dinti ce le-a mai ramas, îi înțeleg perfect. Doar dupa ce pierzi o parte din ei și simți efectele negative,poți conștientiza valoarea și beneficiile dinților. Gândiți-vă, vă rog, și la părerile de rău și la regrete…..
Dorina
Multumesc ! Am înțeles și sunt întru totul de acord. Cu bine.