Dacă se va întâmpla şi asta vreodată, într-o eră pe care nici nu vreau să mi-o imaginez. Probabil vor râde de noi că aveam tastatură cu butoane şi monitor extern şi probabil ei vor avea ochelari din ăia cu proiectare şi, sper eu, încă picioarele din dotare să nu fi dispărut din specia umană, fiindcă sunt în mare pericol dacă nu ştiaţi, de la atâta nefolosinţă.
Nina a scris cu ocazia aniversării a 5 ani de blogging un articol de care mi-e drag aşa cum doar ea ştie, în care mărturiseşte unul dintre motivele pentru care s-a apucat de scris: fetele ei. De parcă mi-ar fi citit gândurile. Doar că fetele Ninei sunt mari (am avut şi eu onoarea să le cunosc pe vremea când visam fără margini prin Bucureşti) şi ştiu demult să citească, ceea ce şi fac, sunt sigură. Cred că nici Nina nu şi-a imaginat ce repede vor creşte puştoaicele şi blogul şi timpurile.
Iar dincolo de faptul că ei, copiii noştri, pot citi despre cele câteva episoade nefericite de bocanci intraţi cu mult noroi în sufletele noastre, despre orele chiulite de la şcoală şi albirile dentare (ştiu şi îmi asum!), sper să ne iubească suficient de mult încât să-şi piardă timpul lor 3.0 pe blogurile de altădată. Să ne citească gândurile de dinainte de a fi părinţi, din timp ce ne doream să fim şi cum îi aşteptam pe ei să ne iasă din burţi şi să ne intre în casă. Iar, mai apoi, ce stângaci ne exprimam iubirea în două vorbe şi-un cuvânt, de parcă ea ar încăpea într-un blog ori într-o mie. Şi să priceapă cu sufletul lor curat că întotdeauna ne-am străduit. Să încapem iubirea în vorbe, în gesturi şi-n lacrimi de bucurie.
p.s. Dacă n-aţi avut ocazia până acum, musai mergeţi la prinţesa urbană, să-i citiţi poveştile cu şi despre Sof. Înainte, în timp ce şi … tot aşa. 😉
p.p.s. Nu ştiu ce-i cu mine în ultima vreme, cu mine şi cu pruncii, zici că mi-ai pus ceva în cafea! (Pe aia pe care o beau cu paiul…)
nina
Se intampla uneori sa nu ma gandesc la ele cand scriu un post si sa ma trezesc apoi cu critici sau cu laude fara sa-mi dau seama imediat de ce. Apoi inteleg, fetele mele citesc, poate nu chiar tot, dar citesc.
Si da, intr-o zi copiii vostri vor citi ce scriați inainte de ei, in timp ce-i asteptati și, bineinteles, in timp ce ei cresteau. Nu-i nimic rau in asta. Cel putin ei va vor cunoaste foarte bine. Ramane sa vedem cat vom ajunge sa-i cunoastem si noi pe ei. 😀
copila blondă
Şi mama mea citeşte blogul. 🙂 ceea ce mă onorează tocmai fiindcă e una dintre persoanele care mă cunoaşte cel mai bine şi, totuşi, vrea să mă cunoască şi mai bine
Ana Q.
Blogul meu e citit si de parinti (mai mult mama), ca tatei oricum ii povesteste mereu mama despre articole asa ca deja scriu asa cu oarecare retineri, adica nah, mi-ar mai scapa mie un cuvant nu tocmai demn de-o doamna, dar prefer sa ma abtin.
Cand o sa am copii… habar nu am daca va mai fi blogul atunci, eu sper ca o sa fie si ca or sa citeasca pe orice dispozitiv o fi atunci in trend.
mihaela
mai in gluma mai in serios, astia se vor plange in terapie pt ca parintii le-au facut publica cresterea. o alta drama/trauma va aparea.
mihaela
nu vor scapa de miscare. printre altele, asta e rostul nostru, al psihoterapeutilor prin dans si miscare si/sau profesori de yoga.
copila blondă
Ana, ueeeee, la tine nu mă gândisem!!! Trebuie să te asiguri că-ţi înveţi copiii mai întâi să nu creadă tot ce citesc 😉
Mihaela, la asta nu mă gândisem!!! Deşi e adevărat că punem poze cu ei pe facebook de parcă moaca lor ne-ar aparţine. pfff…dar e atât de greu să te abţii, să nu pui poze şi să nu scrii!!!
Ana Q.
@copila: ba sa creada, ca nu-i nimic fictiv in afara unei mici incercari de mini-roman marcata ca atare cu story. ^.^
mihaela
poze cu ei pe facebook si bloguri, da. cu ei goi, de la botezuri, cu ei cu pampersi, etc. of. iar mai tarziu ne infuriem cand vedem pozele lor in situatii indecente, in adolescenta sau alte varste. e o roata si asta. fiecare cu indecenta lui.
Andreea D.
Ah, nici nu vreau să mă gândesc când o să se-ntâmple ca pruncii mei să-mi citească blogul, mă amuză însă când îmi spun rudele că au citit nu ştiu ce la mine pe blog.
Stilistele
Oare-i normal sa-mi fie nitel frica de ziua aia cand Anastasia va descoperi ” comorile” mamei ei pe blog? Poate fac o editare cu *** acolo unde se cere :)) curand…
copila blondă
Andreea D, mie mi s-a întâmplat de câteva ori să nu mă mai lase să spun povestea, fiindcă o citiseră pe blog!!!
Stilistele, să înceapă cenzura!
Dorin
Cu paiul… de ce cu paiul? Ca sa nu-ti pateze dintii?
copila blondă
da, exact. Fiindcă sunt în proces de albire 😀
Valeriu
Copii nostri vor sti mai multe decat stim noi despre parintii nostri, si tot asa pana cand toata lumea va sti tot despre tot, si totusi asta nu va fi tot.
Deja am intrat in era in care nu trebuie sa stim tot, dar in care putem afla aproape orice. Copii nostri vor putea afla orice.
Suntem inca barbari si primitivi in a intelege ce inseamna ”a intelege”.
Tot ce voiam sa spun este ca banalitatile de azi, devin legendele copiilor si nepotilor nostri indiferent de epoca si ca indiferent ce faci bine sau rau, totul se va judeca tinand cont de valorile lor.
copila blondă
Exact cum facem şi noi cu părinţii nostri, nu-i aşa?
Pe mine mă bucură ideea de progres, deşi mă sperie un pic în acelaşi timp. Oricum, nu e ca şi când ave, de-ales. 😛
Mihaela Curea
Mda, va fi interesant, iar noi vom citi ce scriu ei despre noi.Ei pe blogurile lor :))