În Dublin am stat la Ritz. Eu sunt o fată simplă şi foarte uşor impresionabilă. Când vine vorba de hoteluri frumoase, cafele în ceşti dichisite şi parfumuri cu poveşti rare. Asta doar aşa, ca să înţelegeţi că mi-a luat o săptămână de reacomodare. Mai ales că luni, la cabinet, am intrat direct la frecat canale, una dintre curăţeniile pe care le fac fără strop plăcere.
Însă înţeleg nedreptatea care se întâmplă, că aş putea să mă simt extrem de norocoasă că l-am văzut (vă zic, aveam un dressing în cameră, care era o altă cameră-dressing-ul, de intrai, făceai curbă la dreapta, curbă la stângă, o horă eventual. Pe dressing-ul ăla l-aş fi furat dacă mi-ar fi încăput în troller.) în loc să mă vait ca o lele pe blog. Ieri am mâncat multă îngheţată, să zicem că a ajutat.
Weekend-ul care vine în câteva ore va fi extrem de romantic şi petrecut în inteligenţa-mi singură, fiindcă s-a stricat petrecerea de ziua mea (da, eu sunt un om din ăla care se vrea sărbătorit, răsfăţat, cadorisit!!! indiferent ce fel de oameni sunt alţii şi ce principii de nesărbătorit au ei, să şi le ţină pentru uz intern şi gata), iubitul mi-e de gardă tot weekend-ul, ceea ce a fost o surpriză de moment, că altfel n-am fi plănuit nimic. Adică, eu sunt obişnuită şi veşnic enervată să-mi facă spitalul program, dar prietenii noştri chiar n-au nici o vină. Şi, da, avem prieteni.
Deci cam asta, nu că m-ar fi întrebat cineva. Accept propuneri de seriale noi, formaţii pentru nuntă şi destinaţii de lună de miere. Fără cărţi şi arome noi de îngheţată.
