Luna: June 2013 (Pagina 2 din 2)

Scuze pentru absenţă, încă nu m-am trezit

În Dublin am stat la Ritz. Eu sunt o fată simplă şi foarte uşor impresionabilă. Când vine vorba de hoteluri frumoase, cafele în ceşti dichisite şi parfumuri cu poveşti rare. Asta doar aşa, ca să înţelegeţi că mi-a luat o săptămână de reacomodare. Mai ales că luni, la cabinet, am intrat direct la frecat canale, una dintre curăţeniile pe care le fac fără strop plăcere.

Însă înţeleg nedreptatea care se întâmplă, că aş putea să mă simt extrem de norocoasă că l-am văzut (vă zic, aveam un dressing în cameră, care era o altă cameră-dressing-ul, de intrai, făceai curbă la dreapta, curbă la stângă, o horă eventual. Pe dressing-ul ăla l-aş fi furat dacă mi-ar fi încăput în troller.) în loc să mă vait ca o lele pe blog. Ieri am mâncat multă îngheţată, să zicem că a ajutat.

Weekend-ul care vine în câteva ore va fi extrem de romantic şi petrecut în inteligenţa-mi singură, fiindcă s-a stricat petrecerea de ziua mea (da, eu sunt un om din ăla care se vrea sărbătorit, răsfăţat, cadorisit!!! indiferent ce fel de oameni sunt alţii şi ce principii de nesărbătorit au ei, să şi le ţină pentru uz intern şi gata), iubitul mi-e de gardă tot weekend-ul, ceea ce a fost o surpriză de moment, că altfel n-am fi plănuit nimic. Adică, eu sunt obişnuită şi veşnic enervată să-mi facă spitalul program, dar prietenii noştri chiar n-au nici o vină. Şi, da, avem prieteni.

Deci cam asta, nu că m-ar fi întrebat cineva. Accept propuneri de seriale noi, formaţii pentru nuntă şi destinaţii de lună de miere. Fără cărţi şi arome noi de îngheţată.

foto

1 an de la primul pacient englez

S-a împlinit anul. De când am intrat prima dată, în gura primului pacient, în calitate de medic dentist gata calificat și atotștiutor. Asta credea pacientul, cel puțin. Asta trebuie să creadă fiecare dintre noi când se duce la medic în calitate de pacient, deși noi, medicii, suntem într-o continuă dezvoltare, pe toate nu le vom ști niciodată, iar cei mai deștepți vom fi în ultima zi dinainte de pensie. Fiindcă, în medicină, experiența e mama învățăturii.

Într-o lume în care adevărul e de partea cui a sponsorizat studiul, doar practica și rezultatele pacienților noștri ne dau o idee despre realitate. Oricum ar suna și asta.

Da, a trecut un an. Pe primul pacient n-o să-l uit niciodată, îi văd dinții și acum, numele meu cu „dr” alături , știu precis ce i-am făcut, ce i-am spus și cât de frică-mi era să-l ating.

 

Astăzi, sunt alt om. Fiindcă am supraviețuit acelei prime zile. Să fii singur cu pacientul și gândurile tale încurcate de atâția ani de școală nu e deloc distractiv în prima zi. Nici în următoarele.

Încă învăț, deși nu mai mi-e frică să pun mâna pe oameni. Teama se duce când cunoașterea îi ia locul. Nu numai în cabinet, ci și în viață e foarte important să știi când să te oprești. Vă recomand și dumneavoastră.

—————-

A fost poate cea mai puternică dezvoltare personală care mi s-ar fi putut întâmpla. N-are legătură cu școala. Are legătură cu mine.

—————-

Dintr-un hotel din inima Dublin-ului, vă salut cu drag și vă doresc un weekend cel puțin la fel de frumos ca al nostru. Vorba iubitului meu, în Irlanda nu sărbătorim cu șampanie 😉

Pagina 2 din 2

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 128 queries in 0.148 s