Luna: April 2013 (Pagina 2 din 3)

Infertilitatea ameninţă: cu timpul!

De fiecare dată când am o graviduţă pe scaun, mă străduiesc să-i ghicesc vârsta. Şi de fiecare dată, dar, fără excepţie, o compar cu a mea. Astăzi, am văzut o viitoare mămică de 21 ani, în 5 luni însărcinată. E-adevărat că era copilă, cu mamă-sa de mână şi burta la gură, dar tot cu un fel de dor am privit toată tinereţea ei.

La vârsta mea de-acuma, mama era deja bine de tot însărcinată cu mine, şi da, stau mereu să mă gândesc la asta. Fiindcă banii îi putem munci cât să ne creştem copiii, cariere ne facem oricum, că suntem deştepţi, însă pentru potenţialul zero, primul cadou pentru copilul nostru, ăla de la începutul începutului, cu greu mai putem face ceva. Şi oricât i-aş spune eu jumătăţii brunete că un an întreg!!! înainte de a proiecta prunci cu două buci delicioase, nu mai vedem conservele nici în reclame şi tot salamul îl lăsăm în Sibiu, îmi dau seama că oricâte frunze verzi şi proteine organice am consuma, tinereţea nu se găseşte la raftul cu produse bio.

Procepţia e opusul contracepţiei

Deşi contracepţia a fost făcută vedetă mai mare decât procepţia, a câştigat acest război din start, din legile naturii. Din 28 de zile, există doar vreo 3-4 în care femeia poate rămâne însărcinată şi vreo 24 în care n-are nici o şansă. (Sau na, o şansă foarte-foarte mică. Am auzit şi eu de ovulaţie spontană ori calcule greşite de calendar.) Procentual, socotiţi dumneavoastră.

Ca femei, ne naştem cu ceea ce-ar putea fi „jumătate din viitorii noştri copii”

E cam trasă de păr treaba asta, deşi totuşi sugestivă. Dacă bărbatul produce sperma instantaneu, de fiecare dată când ejaculează, de câte ori ejaculează, femeia are provizii limitate şi gata. Ca la gameboy, când ai doar 5 vieţi. În realitate, mare parte din ovulele cu care ne naştem degenerează până la pubertate şi ne rămân vreo 3-400 „de vieţi”. Din care se pot maturiza ovule fecundabile, potenţiala jumătate a oului care va deveni embrion, apoi făt şi apoi bebe cu două buci. Studii recente arată că 95% dintre femei mai au la 30 de ani doar 12% din rezerva iniţială de ovule, iar până la 40 de ani mai rămân cu doar 3%. La şcoală, ne-au zis că din punct de vedere genetic, vârsta ideală de concepţie e 25. După care materialul clientului se învecheşte, că aici nu merge adaosul de E-uri şi conservanţi.

Vârsta nu o putem schimba, dar năravul –da!

Iată câteva măsuri pentru a creşte fertilitatea:

–        Faceţi sex. Întreţineţi relaţii sexuale. Faceţi dragoste. Musai cu copulaţie, e cea mai la-ndemână metodă de a rămâne însărcinată (unde „mâna” e doar în expresie). Faceţi des.

–        Menţineţi o greutate corporală sănătoasă şi, mai ales, constantă (schimbările mari şi bruşte de greutate pot afecta echilibrul hormonal şi deregla ciclurile menstruale)

–        Atenţie la bolile cu transmitere sexuală

–        Mâncaţi sănătos, eventual începeţi să gătiţi! (apropo de interzicerea conservelor, ai mei povestesc că aveau nişte profi la facultate: el – de embriologie, ea- de fizio-patologie, parcă. Erau căsătoriţi între ei şi cică le-au zis studenţilor la curs că nu fac copii de frică, fiindcă-s prea multe posibilităţi şi probabilităţi ca ceva să dea cu virgulă. Având în vedere câte conserve şi cîţi aditivi avea alimentaţia lor. Asta era în anii ”80!!! Să nu le cerem şi astăzi părerea…)

–        Consultaţi ginecologicul regulat (cu toate acele analize de secreţii)

–        Fără stres, succes la asta!

–        Fără chiuretaje, mai ales dacă la un moment viitor îţi doreşti un copil. Adică, există nişte probleme care pot să apară mai târziu. Cred că în anul 2013 putem evita asta.

–        Fără sterilete, există alte mijloace de contracepţie mult mai deştepte în mileniul 3. Nici un dispozitiv din ăsta care face contracepţie mecanică, ţinând în tensiune mucoasa uterină şi împiedicând nidaţia nu e bun. Fiindcă tensiunea aia din mucoasă poate rămâne şi după îndepărtarea dispozitivului. Poate mucoasa nu uită. Ăsta NU e un risc de asumat.

–         (În ultimele două cazuri, mucoasa are de suferit, iar oul nu mai găseşte unde să se cuibărească şi să crească mare. De aceea, în cadrul reproducerii umane asistate sau unde medicul ştie că există risc de pierdere a sarcinii, se prescrie femeii progesteron. Asta face el, progesteronul, ajută să se fixeze sarcina. O variantă modernă de administrare este cea vaginală, cum e Lutinus – se obţine doar la indicaţia medicului. Are avantajul că progesteronul se absoarbe local, fără să mai treacă tot prin întregul metabolism, să mai pună şi ficatul la treabă serioasă.)

 

Infertilitatea: când să înceapă grijiile şi investigaţiile

Se pare că nu e cazul să ne impacientăm până la 30 de ani, decât dacă a trecut mai mult de un an de când „încercăm”. (Cu riscul de a mă repeta, încercările trebuie să fie dese şi prelungi, doamnelor şi, mai ales, domnilor.) Între 35 şi 40 de ani, indicaţia de a consulta medicul apare după 6 luni de încercări. Iar după 40 de ani, probabil că un control medical e binevenit oricât de repede. (conform clinicii Mayo)

În concluzie, un lucru e clar: medicina modernă luptă împotriva infertilităţii şi se ia la trântă cu timpul. Nu vă pot spune eu care e cel mai bun moment să faceţi un copil. Deşi, din punct de vedere al sănătăţii, e simplu: cu cât mai repede, cu atât mai bine. (Evident, să ai vârsta cu care să poţi cumpăra legal şampania pentru sărbătorit.) Însă din toate celelalte puncte de vedere, aş vrea să ştiu… cum aţi ştiut că e momentul. Sau cum O SĂ ŞTIŢI atunci când va fi?

p.s. Astăzi, am mai văzut o viitoare mămică însărcinată în 11 săptămâni, la 40 de ani. Şi s-a echilibrat balanţa. E adevărat că nu-şi arăta vârsta, dar tot cu un fel de bucurie mi-am privit tinereţea-n oglindă. Şi în fiecare celulă. 😉

 foto 1, 2

 

Amprenta genetică, următoarea revoluţie în medicină

Later edit: spoiler alert pentru ultimele 2 episoade din grey’s anatomy.

În era modernă nu se mai poartă globuri de cristal pentru a citi viitorul, ci secvenţe genetice şi laboratoare de ştiinţă. În utlimul sezon din Grey’s Anatomy, dr Bailey porneşte un proiect de terapie genetică pe baza unui profil stabilit în prealabil. “Gene mapping” înseamnă un fel de “hartă genetică” care îţi arată la ce boli eşti predispus. Astfel, la finalul unuia dintre episoade, personajul principal Meredith Grey îi cere lui Bailey să-i facă profilul genetic ei şi fetiţei adoptate. Urmează să afle că poartă mai multe gene care o predispun la Alzheimer, boala care i-a furat mama.

Săptămâna trecută am întâlnit o tipă care şi-a făcut dublă mastectomie şi histerectomie preventivă, după ce a fost depistată ca purtătoarea oncogenelor specifice cancerului mamar şi uterin. Prima dată am cunoscut-o imediat după operaţie. Era mai zâmbăreaţă decât prevede legea în ţara asta înnorată. “Mi-am luat o piatră de pe inimă. Şi cel mai mult mă bucur că fiică-mea nu are gena.” Mi-a povestit că în familia ei există o istorie lungă şi tristă de cancer de sân. Că şi-a pierdut mama din cauza asta când avea numai 15 ani. Şi că au mai fost multe verişoare şi mătuşi. Acum, era pe drum spre tatuarea permanentă a areolelor, foarte fericită că e ultimul pas din procesul de reconstrucţie a sânilor. “Apoi totul va fi ca înainte. Mă simt bine, deşi uneori obosesc repede.” Cred şi eu, după asemenea intervenţii chirurgicale. Cât despre “ca înainte”, nu o pot decât crede pe cuvânt, deşi tare mi-ar plăcea să ştiu şi organismul ei ce părere are.

Ştiţi episoadele alea din seriale care are fiecare o anumită temă şi tot ce se întâmplă e o metaforă pentru subiectul prezentat din puncte diferite de vedere? Uneori aşa e viaţa mea. (Până şi pacienţii se supun acestei reguli: am avut ziua gravidelor, ziua extracţiilor, ziua fracturilor.) Deşi filmul ăsta e demult produs, abia săptămâna trecută am văzut Gattaca. E despre victoria spiritului asupra materiei, despre puterea voinţei şi despre faptul că, oricât de mult ar avansa tehnologia genetică, tot ajungem la acel punct, în care totul e redus la ceva inexplicabil în laborator. Uitaţi-vă la film. Şi mâncaţi mai multă salată.

Treaba asta cu profilul genetic nu e din filme SF, ci din imediata noastră realitate. Deja nu se mai lucrează la cum să citim ADN-ul uman, ci la cum să optimizăm din punct de vedere financiar treaba asta. Ca să fie cât mai accesibilă. (Deocamdată există programe de cercetare şi aplicabilitate în cazuri de cancer, cum era tipa de care v-am povestit. Am întrebat-o cine a plătit tot procesul, mi-a zis că statul britanic a suportat costurile. Ea nu şi-a dat decât acordul.) Farmacogenetica e relaţia dintre medicamente şi efectul lor individual în diferite cazuri, când medicamentul e acelaşi, doar omul diferă. Iar omul e definit de amprenta lui genetică. Adică, fiecărui pacient să i se poată administra substanţa exactă şi doza exactă de care are nevoie. Se iau în calcul şi posibilele efecte adverse. Deocamdată, farmacogenetica e o ştiinţă care cade-n fund şi se ridică, dar, după ce va învăţa să meargă în papuci low cost, va creşte-ntr-un an cât alţii în zece. Ca-n basme. În viitor, se va practica la scară largă terapia personalizată, bazată pe fapte concrete, nu pe procente şi speranţe, ca cea din prezent.

În aceeaşi perioadă simbolică, dar în contexte diferite, îmi întrebam iubitul dacă şi-au făcut vreodată RMN-uri între ei, la spital, că doar mai sunt şi gărzi liniştite şi curiozităţi din astea personale. Că nici vorbă de alte motive. O întrebare care nu îmi face deloc cinste, că nu-i la fel ca atunci când ne facem noi airflow la cabinet, între pacienţi. Mi-a răspuns foarte serios, ca unui copil naiv şi blond ce sunt. Că RMN-ul nu-i o jucărie (bine, dar nu iradiază!). Că nu-l foloseşti “după capul tău” (vorba vine, că e nevoie de o indicaţie clară care să justifice o astfel de investigaţie care-ţi arată felii de-ale tale dinăuntru). Şi că ce te faci dacă găseşti, de exemplu, un anevrism mic, de 1mm, care nu trebuie operat, dar care -ştii acum- că oricând poate plesni. V-am spus, întrebarea nu mi-a făcut cinste.

După ce Meredith Grey a aflat că are genele pentru Alzheimer, s-a testat şi bărbatu-su, care-a ieşit purtător de ceva probabilitate pentru cancer de ficat şi prostată. Doamna operată mi-a mai zis că are o verişoară purtătoare de oncogena păcătoasă, care acum nu ştie ce să facă: dacă să se opereze preventiv sau nu. Am luat-o ca pe o afirmaţie, nu mi-am permis nici măcar să bănuiesc vreun semn de întrebare pe acolo. Fiindcă există răspunsuri pe care le formulezi diferit când altul are de trăit cu ele.

Nu toate genele se exprimă, asta se ştie clar la ora actuală. Iar faptul că eşti predispus la o anumită afecţiune nu înseamnă automat că o s-o şi ai. Ştiinţa nu înţelege încă pasul ăsta mic de la a la b, dar face o diferenţă clară între “cauze” şi “factori de risc”. Adică, mulţi fumători fac cancer la plămâni, dar nu toţi fumătorii păţesc asta. La fel, cum unii văd periuţa de dinţi mai mult la televizor decât la spălat, dar nu toţi au dinţii mâncaţi de carii. Deşi nu e deloc profitabil să mai recunosc asta a doua oară pe undeva. Atunci, înţelegeţi dilema. Viitorul nostru nu e chiar aşa de clar scris în gene. Iar până vom ajunge să înţelegem după ce legi funcţionează “destinul”, posibilităţile rămân deschise şi factorii de mediu -riscanţi. Deci, un profil genetic de rutină v-aţi face? DA sau NU. Dar partenerului de viaţă? Poate copiilor şi părinţilor? Şi cum aţi fi dispuşi să plătiţi pentru răspunsuri.

Să renunţaţi la fumat şi să vă apucaţi de sport vă pot sfătui şi eu, “pe gratis”. Şi fără ameninţarea vreunei boli grave.

(Zise ea, uitându-se la hainele de pe bicicletă…)

foto

Prima mea experienţă cu airbnb

Dacă plănuiţi o vacanţă şi vreţi o cazare ieftină şi centrală, verificaţi site-ul ăsta, că s-ar putea să fiţi uimiţi. Pe scurt, e vorba de oameni care-şi închiriază apartamentele sau câte o cameră din apartament în regim hotelier contra unei sume modice: 20-30-40 de euro. Îţi poţi selecta criteriile după care vrei să-ţi găsească variante, datele în care vei fi acolo şi preţul. De exemplu, pentru weekend-ul nostru în Barcelona, am selectat doar ofertele care ne dădeau baie proprie, că aşa a vrut domnul. Io nu mi-s aşa sensibiloasă.

Cum a fost, de fapt: pentru cazare 3 nopţi, la 5 minute de Rambla, cu mic dejun şi baie proprie, am plătit 120 de euro. Hotelul în zonă similară ne-ar fi ajuns lejer la peste 500 de lire, că am căutat. Erau şi Paştile weekend-ul ăla, deci toate preţurile umflate.

Cum de “m-a lăsat mama”: pe facebook lumea e mică, iar una dintre prietenele mele tocmai dăduse like unui profil de airbnb, pe care-l recomanda călduros. Imediat i-am cerut detalii şi, gata, m-a pus în legătură cu gazda!

Normal că am avut emoţii până am ajuns acolo. Dar oamenii au fost foarte foarte drăguţi, ardeleni amândoi, căsătoriţi de câţiva ani şi mutaţi de-o vreme în Barcelona: Georgia şi Iulian. Georgia ne-a scris un mail luuung cu instrucţiuni exacte cum să ajungem mai repede şi mai ieftin de la aeroport la ei, ne-a aşteptat acasă şi ne-a dat cheile imediat. Camera arăta exact ca în poze, am avut baia noastră cu duş, prosoape incluse în preţ şi săpun şi gel de duş. Foarte important pentru noi: acces wi fi! Micul dejun din pozele de pe site e exact ce am mâncat noi acolo, iar în ultima zi, Georgia ne-a făcut suc din fructele care-au mai rămas: banane şi căpşuni parcă. Yummy! Un mare plus pentru cafea, foaaaarte bună! Dimineaţa ne aşteptau cu baghete crocante, ce să mai zic, ne-am fi mutat la ei. Până şi de dormit, am dormit excelent, deşi Georgia ne-a avertizat că e gălăgie. Mda, cum să şi fie altfel în centrul Barcelonei! Oricum, Georgia pregătise nişte dopuri de urechi, mai ales că era weekend de sărbătoare şi se aştepta la chirăială. Pe noi, căminul ne-a călit de putem ignora aproape orice condiţii de somn, mai ales după atâta mers pe jos… hehe, iar avantajul MAJOR faţă de statul la hotel a fost că am putut lua micul dejun şi la amiaz (în ultima zi, am dormit până la prânz, dar asta numai din cauză că ne-au uitat poveştile cu copiii ăştia găzduitori până bine după miezul nopţii!).Deşi iubesc micul dejun la hotel, nimeni nu mi l-ar fi servit la ora 1…

Aşadar, vă recomand călduros airbnb, iar dacă aveţi vreodată drum (sau vă faceţi) prin Barcelona, daţi-i un semn, vă trimit cu toată încrederea la Georgia. Puteţi lua legătura prin airbnb sau direct, la

simon_georgia@yahoo.com
mobil 0034 640317727 (are whatsupp) . Spuneţi-i că ştiţi de la mine.
Am aprobarea ei pentru a publica aceste date 🙂 Apartamentul e în centrul Barcelonei, la nici 5 minute de Rambla, în dreptul staţiei Liceu. Ar fi un avantaj dacă luaţi legătura direct, îmi explica Georgia că preţul final de cazare e mai mic, fiindcă nu mai plăteşti comision la airbnb şi nici taxa aia de curăţenie/garanţie.
Deja am o prietenă care merge la ei weekend-ul viitor. Pe dumneavoastră vă rog doar să vorbiţi mai puţin decât mine şi mai pe la ore decente, mai ales când oamenii se trezesc devreme a doua zi să meargă la serviciu! Îmi cer scuze încă o dată cu această ocazie că i-am ţinut de vorbă până târziu şi că nu mai terminam, nu mai terminam… Conceptul airbnb e să ne găsim cazare, nu să ne facem prieteni, deşi, pentru cei mai norocoşi, e şi asta cumva inclus.
————
Per total, a fost o experienţă minunată, şi turistică, dar şi ne-turistică, în sensul în care a fost ca o excursie de schimb de experienţă (am uitat să vă spun că şi Georgia e medic, deci imaginaţi-vă ce-a fost acolo de poveşti!). Am luat temperatura reală a locului, mult mai bine decât am fi făcut-o doar bifând obiective. O să mai folosim airbnb şi-o să mai mergem şi la Georgia. Dacă o vedeţi înaintea mea, … să fiţi cuminţi. 😉

De profesie: medic. Doamne fereşte, în România!

În sfârşit, o campanie PRO medici, că înjurături şi aruncători profesionişti de pietre sunt la tot pasul. Vă pun urgent în temă (asta, dacă nu aţi prins deja câte ceva din campania “De profesie: medic în România“), după care îmi dau cu părerea din străinătate, ca o ironie şi îngâmfare sau ca reacţie pur şi simplu. Mă bucură campania asta, normal, dar nu ştiu, zău, ce o s-aducă. Pe medici înapoi?! ‘om trăi şi ‘om vedea.

Despre campanie:

Săptămâna trecută, campania a fost lansată la Iaşi Bucureşti. Cu această ocazie, medicii de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi au prmit 25 de medalii. Un gest care i-a surprins plăcut, conform TVR. Normal că i-a surprins, comentăm mai târziu de ce. Iată ştirea:

E bine că vor, deşi habar nu au cum să facă! Dar şi campania asta e un început. Înainte de orice alte afirmaţii, vreau să repet faptul că habar nu aveţi cât de tare mă bucură această iniţiativă. Apoi:

Continuare

In ordinea prioritatilor

Pe una din stradutele cartierului gotic din Barcelona, o doamna de vreo 60 de ani ne opreste sa ne intrebe de muzeul Picasso. Ne cerem scuze, suntem turisti. La care ea: “Da’ bine-bine, mi s-a parut ca de acolo veniti.”

Evident ca orice asociere a parului blond cu vreun muzeu e o onoare, mai ales cu unul de asemenea renume precum Picasso! Evident…pana am chiar ajuns in fata muzeului cu pricina ( total intamplator, desi v-as fi putut lasa sa credeti altfel). De ce? Fiindca era o coaaaada… Una cat 10, ca-n basme! La care i-am zis iubitului meu ca si sa fiu fan al genului, tot n-as sta niciodata la o asemenea coada. Noroc ca el ma stie deja fata isteata fara sa-l impresioneze informatiile mele despre perioadele albastre si reci ale unor pictori singuratici. El stie ca dupa jumatate de ora de stat la coada si jumatate de metru avansat, as incepe sa vad doar stele verzi si fara ca ele sa poarte vreo semnatura celebra!

Tu pentru ce ai sta la o Asemenea coada, l-am intrebat. Ca io, zau, m-as reorienta. La care mi-a raspuns intr-o surprinzatoare dovada de iubire: “nu stiu eu, dar TU precis ai sta la coada la apa plata. Si eu as ramane cu tine, ca ce sa mai si fac!

Partea distractiva e ca are dreptate. Iar teoria e proaspat probata. Nici la toaleta nu stau daca am de asteptat, dar atunci cand mi-e sete, sunt de neoprit. Si cine sa stie asta mai bine decat baiatul care a plimbat multi litri de apa, intr-un ghiozdan, prin Barcelona. Fiindca eu nu beau altceva. Doar apa. Plata, minerala nu suport 🙂

Aşa că v-aş întreba şi pe dumneavoastră pentru ce aţi sta la coadă, dar să fie ceva de plăcere, nu de nevoie (cum sunt apa, medicamentele, hrana). Să fie coadă la papuci? La iPhone? La covrigi? La îngheţată!!! Da, eu sunt pentru îngheţată.

Iar dacă mergeţi în Barcelona şi nu mai găsiţi nici o tarabă cu îngheţată de alune şi ciocolată albă, recunosc: am mâncat-o eu pe toată! Deci, pentru ce aţi sta la coadă?

 

*îmi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, am scris postul de la faţa locului, pe telefon 😛

Impresii din Barcelona

Aş scrie o carte acum, atâtea am să vă spun. Doar să îmi dezmorţesc degetele puţin, fiindcă în UK e un frig cu ţurţuri şi zăpadă, doar cât să ne ofticăm că ne-am întors.

În Barcelona, am mai fost, deci nu m-am minunat prea tare. Cum însă de fiecare dată iei altfel temperatura locului, pot să fac următoarele observaţii:

  • 20 de euro pentru acvariu nu merită decât dacă ai ceva neamuri rechini sau ai fost peşte-n altă viaţă. Unde mai pui că eu l-am văzut a treia oară!!! I-am zis iubitului meu, dacă vom avea un copil al nostru (sau mai mulţi), îi revine lui datoria să-i plimbe pe la acvarii şi biserici, că eu nu mai pot.
  • Cea mai bună ciorbă de peşte dintotdeauna. Am mâncat zilnic. Ciorbă de peşte în port.
  • Şi dacă tot suntem la capitolul mâncat, vă recomand un restaurant cu sushi all you can eat. N-are numai sushi, ci şi o grămadă de fructe de mare sub
    diverse forme, totul la all you can eat. În momente din astea îţi pare rău că n-ai decât un stomac!
  • Later edit (mai 2014): am revenit la faimosul restaurant, iar situaţia a fost sumbră. Parcă era alt loc! Mâncarea avea cu totul altă prezentare. Nu mai era bufet, ci puteai comanda la masă ce voiai. Sushi foarte bun, caracatiţa şi calamari foarte bune, dar serviciile sub orice critică. Ne-au adus toată mâncare deodată pe masă, de zici că eram în filmul Hunger Games combinat cu the Fast and the Furious. Am plecat de-acolo, nici nu mai ştiam exact ce-am mâncat, atât de repede s-a mestecat totul. Plus, ar putea angaja măcar un vorbitor de limba engleză într-un restaurant din centrul unei destinaţii turistice de nivel mondial. Până la anul, ăştia dau faliment.
  • Fântâna magică a fost marea dezamăgire. Nu mai cântă muzica aşa frumos, fântâna dansează după ureche, iar momentul nu mai e deloc magic. Am întrebat un poliţist ce s-a întâmplat, fiindcă anul trecut , fix pe vremea asta, era mi-nu-na-tă. Mi-a zis că au schimbat playlist-ul, dar cam atât.
  • Bus turistic în Barcelona chiar merită.
  • Ne-am cazat cu airbnb, la nişte necunoscuţi acasă, dar asta merită un post separat.
  • Foarte multe cupluri gay pe stradă. Nu sunt coborâtă din vârfu’ dealului, am prieteni gay, nu-mi sucesc gâtul când văd două fete ţinându-se de mână. Dar în Barcelona i-am /le-am observat. Nu vă imaginaţi scene de sex vulgar pe stradă, nici vorbă, oameni foarte civilizaţi. În Spania, căsătoria între homosexuali e legală din 2005, iar asta se vede pe străzi. Mă bucur pentru ei. Încet-încet se vor încadra în peisaj. Aştept ziua în care să nu-mi mai sară în ochi, ci să fie ceva obişnuit oriunde ne-am duce. Abia atunci integrarea lor va fi absolută.
  • Mulţi români, de toate felurile. Corina ne-a făcut rost de masă la restaurantul unde lucra, iar un moldovean din Chişinău ne-a invitat pe la el, “să mai povestim”, deşi el era din Republica Moldova, “noi tot fraţi suntem”. Tare dragi ne-au fost. Mai puţin fetele care aşteptau cu minijup-ul în dotare câte un italian burţos să le facă avansuri. Ele nu intrau în mândria naţională, deşi tare rău mi-a părut de ele. Şi apoi toţi ceilalţi cu “hauzi, măh” şi-ntinsul mâinii, deja îi ştiţi. Îi ştie o lume-ntreagă. Însă am întâlnit şi români fericiţi, că la ei am stat. Cu airbnb. Vă povestesc separat.
  • Ne-am plimbat kilometri întregi pe jos, de încă mă dor picioarele! Era tare fain să observi lumea, le ghiceai originile după cum erau îmbrăcaţi. Dacă erau în flip-flops şi mânecă scurtă, precis erau englezi. Dacă-i vedeai înfofoliţi cu geacă şi fular, mare probabilitate să fie localnici.

“Ce ţi-a plăcut cel mai mult” l-am întrebat înainte să plecăm. “Aerul”, mi-a zis fără să se gândească. Şi mie tot aşa, în afară de ciorba de peşte şi îngheţata de pe Rambla, evident. Soarele. Cerul albastru. Aerul cald pe obrajii mei. Briza mării. Umbrele pe asfalt. Copiii desculţi în nisip.

Ce trişti am ajuns, să ne bucurăm de lucruri atât de banale. Noi n-avem nevoie de Picasso ca să fim fericiţi, ci de un colţ de cer albastru şi o rază de soare, într-o piaţetă aglomerată, la o cafea bună.

Iar ca o ironie a sorţii, când am ajuns înapoi în Sheffield (în afara faptului că mai era zăpadă şi grade cu minus), centrala noastră nu mergea! Deştepţi cum suntem, am închis-o la plecare şi probabil a îngheţat. Să vezi distracţie în înjurături! Nici vorbă de apă caldă sau orice altă sursă de căldură. În casă erau 8 grade!!! Vorba lui H, homeleşii din Barcelona petrec noaptea mai la căldură decât noi, în casa englezească. 3 pijamale mai târziu şi dat cu foehnul pe sub plapumă, am reuşit să adormim cu succes. Astăzi, blonda face ceaiuri cu multă lămâie, căci jumătatea ei mai creaţă are frisoane şi temperatură. Bine-am revenit la realitate, ăsta-i semn, eu m-am convins.

Trebuie să ne mutăm.

 

 

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 119 queries in 0.589 s