Evenimentele din viaţa unui om se desfăşoară urmând un fir epic şi cronologic destul de previzibil şi fidel tiparului de generaţie. Aşa ar fi trebui să denumesc articolul ăsta, de fapt, breaking-news-ul fiecărei generaţii.
Dacă atunci când eram într-a noua, eu vorbeam de balul bobocilor, iar colegii dintr-a unşpea de majorat, acum eu vorbesc doar care dintre colegi cu cine s-a căsătorit, iar iubitul meu -care-ai lui de cine-au divorţat. Adică, astea-s evenimentele majore ale vremii, surprinse din două puncte de vedere. Între generaţiile noastre e o diferenţă de 4 ani şi jumătate, 4 ani în care ai timp să semnezi acte, să dai şi să iei nume cu împrumut şi promisiuni pe viaţă. Ai timp să te juri în faţa veşniciei şi să-ţi faci cruci repetate, să schimbi domicilii şi numere la pantaloni, să faci doi copii şi-apoi să te (răz)gândeşti cu cine să îi creşti.
Căsătoria nu e nicidecum finalul fericit al poveştilor de iubire, ci mai degrabă o continuare care- ca orice continuare- trezeşte grade diferite de fericire şi fluturaşi în burtă. Ştiţi că eu cred în iubire şi-n adevăr la fel cum cred în mine şi în prezent. Despre viitor însă, nu mă exprim. Dar căsătoria doar cu iubire nu face casă bună, cred că avem cu toţii măcar vreo 2 exemple care tocmai ne-au răsărit în minte. Căsnicia are nevoie de iubire, dar nu are cum supravieţui fără MINTE. Fiindcă doar mintea e cea care ne înţelepţeşte, ne îmblânzeşte şi ne ocroteşte de noi înşine în ipostaze pe care nu le-am putea şterge din sufletul celuilalt. Eu cred că, în marile iubiri, e vorba despre potriviri de minţi şi de momente, sub binecuvântarea neînţeleasă a sufletului. Atunci când ştii că ţi-e bine cum nu ai crezut vreodată că îţi poate fi. Şi ştii cu burta, nu cu capul.
Câteva date sugestive:
- O femeie peste 25 de ani, cu studii superioare şi venituri proprii are cu 20% şanse crescute pentru o căsătorie fără divorţ, în timp ce o femeie care s-a măritat înainte de 25 de ani, fără studii superioare şi fără venituri proprii are 40% şanse de a sfârşi într-un divorţ. (sursa)
- Dacă părinţii tăi sunt încă împreună şi căsătoriţi, se pare că-ţi scade riscul de a divorţa cu 14%.
- Cei care aşteaptă până după 25 de ani să se căsătorească au o probabilitate cu 24% mai mică de a divorţa.
- Se pare că locuitul împreună înaintea căsătoriei creşte probabilitatea unui divorţ cu 40%.
- Cei cu studii superioare au 13% şanse mai mici să divorţeze. (sursa)
Lorelai
Si daca nu te casatoresti, si traiesti ca si cum ai fi? Procentele astea le-a studiat cineva, is parte din adevar dar in continuare eu personal cred ca barbatii sunt speriati de ideea de casatorie, chiar si daca o acccepta si o iubesc pe fata si tot, dar undeva in spatele mintii lor sucite e o frica dinasta innascuta de a fi legat si de a nu putea face orice oricand, chiar daca oricum nu ar face-o. Barbatilor le trebuie sa stie ca is in control si liberi sa faca orice, chiar daca in fapt ei duc o viata de familist si le place. Femeile in schimb cauta sa se lege, sa isi faca cuib sa se simta protejate de barbatii astia de mai sus, poate sa ii si controleze putin asa. Si uite asa motivele de divort pentru unii sunt defapt aspiratiile celorlati. Si atunci revin cu intrebarea…de ce sa te casatoresti si sa nu traiesti ca si cum ai fi? cred ca dispare sentimentul ala de “asa trebuie, asa se face” si de constrangere, cred ca actiunile dorite vin mult mai natural de la sine asa fara presiunea sociala. sau? 🙂
Irina Radu
Hmmm…. si eu care credeam k locuitul impreuna e esential inainte de a te casatori cu persoana respectiva, nu ca duce la divort. Ce argumente aduceau cei din revista de care pomenesti la aceasta afirmatie?
Mihaela Curea
Prea ușor se căsătorește lumea, prea repede divorțează unele cupluri.
Unii își urmează instinctul de a întemeia o familie, dar nu toți știu ce implică, cât de mare e responsabilitatea.
Cunosc cupluri care s-au despărțit pentru că el și-a dat seama la 32 de ani că … ”nu și-a trăit” viața. Femei care au vrut neapărat să se mărite, au mințit, s-au prefăcut până s-au văzut măritate și apoi a început coșmarul. Există căsnicii care s-au întemeiat din monotonia unei relații lungi sau din apariția unui copil, dar nu vreau să mă gândesc cât de fericiți sunt sau nu, sau cât va dura căsnicia.
fatadinport
Imi place mult articolul tau. In special ultima parte :)). Am savurat-o, ca sa zic asa. Also, mi se pare interesant comentariul lui Lorelai. Cumva ma simt si eu constransa intre a imi dori sa ma casatoresc pentru ca “asa trebuie” sau “asa crede mama ca trebuie” ca sa “fiu in randul lumii” dar, totusi, nu simt ca daca legal se schimba statutul meu ar schimba ceva si in felul in care se uita iubitul meu la mine caci.. eu tot femeia pe care o iubesc raman. Oh, e complicat daca vrem sa fie complicat.
Roua
Copila, unde.i statistica cu mutat impreuna…divort? Nu ma speria, abia ne.am apucat de negociat cine ce si cum spala cand ‘om imparti acoperisul. 🙂
Mihaela
N-ar fi mai bine sa nu mai impartim lucrurile in bune si rele. N-ar fi oare mai intelept sa nu mai consideram casatoria ca ceva “bun” si divortul ca ceva “rau”? Casatoria poate fi in aceeasi masura ceva “rau” iar divortul ceva “bun”. Stam impreuna, daca trebuie, si exact atat cat trebuie, cu sau fara hartie, cu sau fara copii….Poate ciclurile de 7 ani ar face un pic de lumina (de citit : “Daca inca nu ai reusit..” de Vlad T. Popescu)
copila blondă
Lorelai, oamenii deştepţi nu se sperie de un inel. De asta. Şi pentru că e o formă de respect.
Însă ai dreptate în totalitate, dacă presiunea aia psihică se întoarce împotriva relaţiei, atunci mai bine eviţi un divorţ şi nu te mai căsătoreşti.
Irina, şi eu tot aşa!!! Nu am găsit argumente, dar mă gândesc că eşti deja prea plictisit… Ştiu multe cupluri care s-au căsătorit după 10 ani de relaţie şi au divorţat în primele 6 luni
Mihaela, din păcate mulţi se căsătoresc şi fac copii doar că aşa cred că e bine. După care descoperă că bine e aşa cum îţi place ţie, nu cum i-a plăcut lu’ maică-ta. Sau şi asta…cine ştie!
fatădinport, nimic nu e obligatoriu. Iar dacă simţi vreo presiune, lasă, mai bine fără. Doar că, din proprie experienţă îţi spun că, ba da, se schimbă felul în care se uită la tine. Într-un bine care nici nai crede că are loc în ochii lui.
Roua, ce să mai zic eu, de un an juma’-s ca măritată! Am început să şi gătesc, atâta-i de serioasă treaba!
Mihaela, nu e adevărat. Dacă ar fi căsătoria ceva rău, de ce se mai întâmplă? Nu mai trăim în vremurile în care tata îţi alege soţul ca să ai cu cine-ţi împreuna moştenirea, mai degrabă decât viaţa.
Divorţul e o recunoaştere oficială a unei relaţii terminate şi nu cred că e o plăcere pentru nimeni să divorţeze sau să termine relaţii în care a proiectat mult suflet şi speranţă. Poate şi copii.
Dar înţeleg ce zici. Decât o căsnicie chinuită, mai bine un divorţ fericit.
Lorelai
Copila blonda, nu inteleg legatura intre a fi destept si speriat sau nu de inel, pentru ca se stie ca poate cei mai destepti oameni pe care ii stim fiecare, cateodata fac cele mai stupide greseli/alegeri. Nu cred ca are legatura desteptaciunea cu ceea ce simt defapt (si sa clarific, cand zic destept nu ma refer la cate calcule stie face pe minut ).
Cat despre respect 🙂 de ce crezi ca respectul si-l demonstreaza prin faptul ca o ia de sotie?
copila blondă
Nu prin asta o demonstrează, normal, dar e o recunoaştere pe care cei doi ţi-o oferă reciproc.
E vorba că un inel nu schimbă nimic fundamental, nu te leagă un act, ăsta e adevărul şi gata. De asta sunt atâţia care desfac actele şi returnează verighetele. Treaba e să fii tu împăcat în sufletul tău şi să nu simţi presiunea aia de care ziceai. Să conştientizezi că EŞTI LIBER chiar şi când eşti căsătorit şi că nici o soţie/soţ pe lumea asta nu îţi poate răpi libertatea. Cheia e însă cum îţi gestionezi această libertate raportat la dorinţele tale şi la dorinţele cuplului.
Dar aici nu vorbim DE CE ne căsătorim, ci despre cei care s-au deja. Hotărârea lor a fost luată, gata.
Eu cred că e stupid să te desparţi fiindcă el nu vrea să vă căsătoriţi sau invers, la fel cum cred că e stupid să te temi de un act semnat la primărie. E mare bătaie de cap, dar nu e fără scăpare. Cel mai important e cum percepi totul tu şi iubitul tău. Iar dacă vouă vă e bine necăsătoriţi, rămâneţi aşa. Dorinţele voastre şi visele voastre împreună sunt singurele care contează. Nu lăsaţi societatea să viseze pentru voi.
Dan
Cred ca am ramas un pic blocati in statistici, care ne cam sperie pentru ca nu sunt de partea noastra, dar fiecare relatie este diferita si motivele unui divort sunt rar aceleasi
Valeriu
Nu știu cât de la obiect e comentariul asta dar mi-se pare tare potrivit citatul în context.
”Nu vă însurați până când nu ați învățat arta de a face complimente. A flata o femeie înainte de căsătorie e o chestie de gust, dar după e o necesitate și o garanție de fericire. Uniunea conjugală cere nu atât frachețe, cât diplomație” – Dorothea Dix.
wanderer
http://www.merelewis.com/CSL.mc.3-06.ChristianMarriage.htm
un capitol bun – si tu ai atins ideea ca mintea trebuie folosita – iar decizia trebuie sa ramana decizie chiar daca primii fluturasi au zburat ..
Maria
Pentru casatorie trebuie compatibilitate, in primul rand. Aceleasi idei principale, sa zic asa :-).
Iar in ceea ce priveste finalul, nu sunt de acord. Oricat f*** barbatii inainte de casatorie, dupa cativa ani de f*** aceeasi femeie, vor dori sa f*** pe altcineva. Si pentru ele, cam tot la fel, dar nu prea se recunoaste asta in public.
Maria
Cristina P
prima data m-am maritat cu 1 luna inainte de a implini 25 de ani, eram inscrisa la master si aveam venituri proprii. doar ca am stat cu mister 4 ani sub acelasi acoperis inainte sa ne casatorim. evident dupa inca 3 ani de casatorie am ajuns la divort.
m-am recasatorit. amandoi trecuti de 25 de ani. insa am stat putin impreuna in aceeasi casa inainte sa ne casatorim (aprox 1 an).
statisticile alea sunt cam “ciudatele”. dupa cum vezi, mie doar una mi-a picat ca o manusa. ai mei sunt bine-merci casatoriti si tocmai au sarbatorit 34 de ani de casnicie.
cred ca iubirea si MINTEA intr-adevar tb sa faca casa buna. si aceleasi dorinte de la viata. si acelasi set de valori
copila blondă
Pfuuu, totul e bine când se continuă cu bine! 😉 merci c-ai împărtăşit experienţa ta. O întrebare: prima căsătorie a fost o greşeală, îţi pare rău că te-ai măritat atunci?
Ovidiu Marina
Va multumesc pt informatiile oferite in materia custodiei copiilor si pensiei de intretinere.