Ce (bine că) trece timpul

Întotdeauna am spus că doar cei norocoşi îmbătrânesc. Şi, uitându-mă la pletele din clasa a12-a, nu pot fi decât recunoscătoare.

Se face că pentru noi, ăştia micii, începuturile blogosferei noastre n-au avut de-a face prea mult cu 2.0 şi backtrack-uri, ci cu actul de a scrie şi a interacţiona cu cei doi unici ai noştri. Care şi ăia doi unici au crescut paralel cu noi, intersectându-se uneori mai frumos decât ar putea vreodată geometria permite.

Câţiva ani mai târziu, Nina scrie postul ăsta. Şi o obligă pe copila blondă de acum să se privească prin ochii celei care-a fost.

Multe întrebări şi-au aflat răspuns, deşi unele căutări sunt încă acolo. Acum ştiu că visele nu mor după ce se împlinesc, ci se transformă. Şi nasc altele noi, încât începi să te bănuieşti că-ţi lipseşte un centru de saţietate responsabil de vise.

Acum ştiu că marile iubiri există şi dincolo de capul meu şi că dorinţele se împlinesc atunci când vor ele, nu când vrei tu. Şi că, indiferent cât ţine împlinirea, singur gândul de a şti că ea există e un fel de garanţie la speranţă, ca un avans la mereu o fericire.

Şi deşi tânără, apreciez bătrâneţile care-mi sunt date cu fiecare zi în care încă mă trezesc. În corpul meu, mă simt tot mai acasă pe măsură ce ne cunoaştem mai bine. Acum ştiu că pot avea încredere în deciziile pe care le iau la un moment dat

… şi că, da, a meritat.

foto

Articolul anterior

Unde-i 8 martie?

Articolul următor

Luna igienei orale ar trebui să fie de 12 ori pe an

2 Comentarii

  1. Unele cautari vor fi inca acolo mereu. Nu neaparat vechi si nu neaparat esentiale, dar cautari vor fi.

  2. Cred că aşa e bine. Semn că nu ne plictisim până îmbătrânim.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 132 queries in 0.434 s