Poveşti cu pacienţi, de la ei citire

Ce-i învăţ eu pe pacienţii mei e mereu acelaşi lucru, deşi ei sunt mereu diferiţi. Ceea ce mă învaţă ei pe mine e însă infinit mai preţios. Nu pentru sănătatea lor dentară, ci pentru bucuria mea de a mă trezi dimineaţa. Mă rog, nici chiar în toată dimineaţa.

Nu cred că v-am povestit de tipul ăla de 83 de ani, care-a venit să-i fac dinţii din faţă, fiindcă zâmbetul contează la orice vârstă, nu-i aşa. Care tip mi-a povestit de soţia lui, decedată de 7 ani, de mi s-au umplut ochii de lacrimi. Mie, care nici la filme nu plâng. Cică o pierduse în faţa Alzheimerului, dar tot îi e dor de ea, deşi sunt mai mult de 7 ani de când îi e dor. M-a impresionat cum vorbea de mintea omului şi de sufletul său, după ce mintea nu mai este. Părea eternul înamorat, veşnic fidel unei iubiri, poate personificarea pentru “până când moartea ne va despărţi”.

La ultima programare a venit însoţit de o doamnă: iubita lui.

Nici de acea mamă, care mi-a umplut cabinetul de copii, nu v-am povestit. Cel mai mare are 17 ani jumătate, cel mai mic are 2 ani. Toţi ai ei. Între ei mai sunt vreo 7, tot din 2 în 2 ani. I-am lăudat familia frumoasă (înaintea de a mă uita la ei în gură) şi am felicitat-o cu sinceritate.

Când m-am uitat peste răspunsurile ei din “istoria medicală”, văd lista de  antidepresive.

 Dar de tanti aceea în scaun cu rotile v-am zis? Care-a venit însoţită de fiica ei şi de cel mai gros dosar medical pe care l-a avut vreun pacient de-al meu vreodată. Toată bolile pământului, bine, exagerez, dar femeia era pe listă de transplant de plămân. Recent fusese la spital de i-au scos ăia un dinte, fiindcă dentistul nu a putut-o trata în cabinet (că are risc crescut). Dintele era unul din faţă, deci trebuia adăugat pe proteză sau făcută una nouă. Lucru pentru care a fost pusă pe o listă de aşteptare. Cu programare peste 3 ani. Mda. Mi-a zis că nici nu ştie dacă mai are 3 ani şi că, în orice caz, ar vrea să-i petreacă zâmbind cu toţi dinţii. Care erau varză oricum.

Mi s-a făcut o milă groaznică, una din aia care te bagă direct într-o relaţie personală cu pacientul, aşa cum zice Monica să evit. Am acceptat să-i fac proteza, până la urmă, nu erau decât nişte amprente. Doar că atunci când fii-sa a scos masca de oxigen din geantă şi mi-a arătat trusa de ajutor în caz de urgenţă, m-am cam panicat, n-o să vă mint. Era o valijoară de dimensiuni considerabile, plină cu toate posibilele riscuri şi accidente, toate -de-acum- responsabilitatea mea. Bravo, Miruno. Asta înseamnă cel puţin încă 3 nopţi nedormite.

Dar i-am făcut proteza nefericitei, am probat-o de câte ori a fost nevoie, de fiecare dată cu masca de oxigen pusă şi valiza aproape. Ştiţi ce m-a întrebat când a plecat? Că de ce nu-i pot pune implant gratis. Şi că se gândeşte să-şi facă albire.

Am sfătuit-o să se gândească bine.

Gata acum, până luni nu ne gândim decât la weekend. ACEST weekend.

foto 1, restul

Articolul anterior

Burţi şi iubire SAU hrana sănătoasă în cuplul modern

Articolul următor

Nu v-am pus eu calul în carne!

27 Comentarii

  1. Medicina e lumea celor bolnavi cu trupul deci e bine sa te obisnuiesti cu toate “obiceiurile” pacientilor. :>

    0
  2. Of, copila blonda, cum ne sensibilizezi tu vinerea. Sa stii ca imi plac povestile enorm, dar parca cele povestite din intamplarile de zi cu zi sunt mai… vii. Iti multumesc Miruna pentru inca un zambet domol si pentru putina liniste.

    p.s.: Sa mai aduni si sa ni le daruiesti mai des.

    0
  3. liana

    A intrebat de ce nu-i poti pune implant sau de ce nu-i poti pune implant gratis ?

    0
  4. Ernest, uneori mi se face şi frică..

    Georgiana, te aud. 🙂
    Mulţumesc.

    0
  5. liana, de ce nu pot gratis! :)) În ţara asta, mulţi pacienţi au ajutor social şi nu plătesc tratamentul. Ea era unul dintre ei. Doar că pt implant foarte rar plăteşte statul.
    Oricum, dinţii erau ultima ei problemă, doar că mi-a fost ruşină să-i spun. Am trimis-o să se mai gândească.

    0
  6. ik

    weekend placut copila draga! 🙂

    0
  7. liana

    Stiam ca multe chestii acolo sunt platite de stat,dar nu-mi imaginam ca si chestiile de lux ,practic ,pot fi acoperite de asigurarea sociala.
    N-are la ce sa se gandeasca …daca ea nu intelege ca nici oxigenu nu mai intra cu una cu doua cum isi imagineaza c-ar intra, si-ar mai si sta, niste cuie…

    0
  8. Wow… nu te plictisesti 🙂

    0
  9. wow! si eu credeam ca story’urile auzite in instanta is hardcore:)))) Bine, tu! :*

    0
  10. mo

    intr-adevar curioase povesti… intotdeauna m-a fascinat si speriat cum
    doctorii au acces instantaneu la cele mai intime aspecte ale vietii unui pacient. ca le publica pe bloguri nu stiu daca e asa koscher. nu ai o clauza de confidentialitate? si daca da, ce impune? sigur ca nu dai nume, si povestile sunt hazlii (hihi iubita pensionarului) dar sa publici asa ca doamna cea bine-dispusa cu cei n copii ia antidepresive nu e frumos. adica nu e elegant ce sugerezi si ne lasi sa tragem concluzii care poate sunt gresite. (atata lucru stiu si eu ca antidepresivele nu se iau mereu pentru ca esti “deprimat”). sansele sa o intalnesc sunt rare, drept, dar parerea mea e ca povestile astea nu ar trebui mulse pe bloguri. maica-mea imi povestea des despre cazuri – dar niciodata despre pacienti. e o diferenta, poate ar trebui s-o inveti.
    asta nu e cu rautate dar parca nu imi place gandul ca endocrinologul meu ar putea scrie intr-un blog despre… mine.

    0
  11. mo, nu e o dezvăluire profesională, iar confidenţialitatea se păstrează tocmai fiindcă nu poţi identifica pacientul. Teoretic, despre cazuri n-ai voie să vorbeşti nici cu copiii acasă, decât dacă vorbitul are scop medical (deşi sunt sigură că erai fascinată) şi-l poate ajuta pe pacient într-un fel. Sau, dacă şi-a dat consimţământul să fie prezentat cazul undeva. Lămurită?
    E ca atunci când prietenul meu cel mai bun, care a avut o viaţă extrem de “palpitantă” în liceu, mereu îmi povestea poveşti, dar niciodată nu dădea nume personajelor. Că Sibiul e mic şi acum.

    Cât despre endocrinologul tău, nu am informaţii.

    1+
  12. Povestea batranului aproape ca-mi storsese o lacrima, dar cand am citit finalul m-am dezumflat ca in definitiv there`s no “until death will do us part” ci “until one of us eventually dies”.
    Ganduri bune, Copilo!

    0
  13. mo

    Daca eu as fi pacienta la voi in cabinet, citindu-ti blogul, as avea destule informatii ca sa identific persoanele despre care vorbesti, chiar si fara nume. Pacientii nu si-au dat acordul ca vietile lor intime sa fie disecate online, deci nu cred ca e o discutie potrivita. Deci daca esti de acord ca teoretic clauza de confidentialitate intra in efect, ar trebui sa verifici contractul pentru ca din zona gri a ‘nu dau nume si scriu in romana deci sunt anonimi’ se poate ajunge repede in situatii mai putin vagi, mai ales ca ai o audienta destul de mare, nu e chiar un jurnal intim exclusiv intre prieteni aici.
    In asa-zisul occident chestiile astea se iau mai in serios decat crezi, si cu toate ca nu sunt in bransa, imi imaginez ca daca eu nu imi permit sa discut rezolvarea unui detaliu constructiv cu alti colegi arhitecti din alte birouri, daramite sa povestesc chestii care tin de viata intima/personala a clientilor, la medici impedimentul asta cu confidentialitatea ar trebui sa fie si mai mare. Lasa vietile altora sa fie ale lor, is what i’m sayin’…

    0
  14. Ana Q, eu nu aşa am înţeles-o. Fiindcă tipul a iubit-o pe soţie şi încă îi iubea amintirea, nu se poate altfel, după felul în care mi-a povestit de ea…
    Iar noua doamnă cu care a venit a însemnat faptul că trebuie să trăim momentul şi să ne bucurăm de fiecare clipă. Dacă ar fi rămas singur şi în doliu, nu cred că că ar fi ajutat pe nimeni. E un exemplu de AŞA DA. Niciodată nu ar trebui să alegem să fim nefericiţi.

    mo, şi dacă aş fi cetăţean al sibiului şi aş şti anumite informaţii despre cineva, mi-aş da seama cine este.
    Asta, apropo de prietenul meu povestitor, nicidecum de mama ta, că nu mi-aş permite. Mai ales că acolo se vorbea aceeaşi limbă.

    În altă ordine de idei, SPER să nu fie vreo problemă, fiindcă aici ăştia chiar îs nebuni cu confidenţialitatea, exact cum spui. Am făcut cursuri şi suntem obligaţi să facem în fiecare an. Până atunci, sper să nu înveţe britanicii româna! 😉

    0
  15. mo

    fix de-asta zic, ca eu era sa fac o gafa MARE. am castigat un concurs la serviciu, si afland, normal ca m-am bucurat, si pentru ca sunt cum sunt (web addicted) am zis ceva pe facebook. nici nu mai stiu ce, era mai criptic asa, dar cine stia la ce m-as putea referi si-ar fi dat seama. am sters-o dupa cateva ore dar am stat cu frica-n san cateva zile, pentru ca la momentul postarii eu si sefii eram singurii care stiam, deci daca se ducea vorba, era clar cine a dat din casa. poate nu era oficiala treaba, si auzeau de exemplu… concurentii, si faceau contestatie 😛 nu stiu cat e de serioasa treaba asta, dar vad ca toti sunt destul de paranoizi cand vine vorba de confidentialitate si serviciu, so better safe than sorry.

    0
  16. liana

    Pai saraca mama cu zeci de copii o fi fost maritata cu cine stie ce fanatic/pocait etc ,ca doar d-aia avea atatia copii.Nu cred ca in ziua de azi vreo femeie cat de cat cerebrala si realista si-ar dori doar sa fie bortoasa si sa ingrijeasca la copii, nu cred ca nr de copii e direct proportional cu gradul de fericire.Dovada ca are probleme cu dantura,deci nu sta bine nici cu finantele ,nici cu timpul, nici cu alimentatia ( as fi curioasa ce era si-n gura copiilor alora,sunt sigura ca dezastru ).Normal ca avea lista cu antidepresive daca lista cu anticonceptionale nu exista…

    0
  17. liana

    Mie-mi plac grozav povestile astea:in Romania inca se mai crede ca SUA,UK , Franta ,Germania inseamna civilizatie maxima …noroc cu cate unul ca tine care mai dezvaluie una alta.Cand spui in ro ca-n state 40%n-au asigurare se uita la tine ca la urs,cand spune un dentist ca-n Anglia a facut intr-un an extractii cat in zece ani in romania idem , cand o dr romanca care profeseaza in Franta intalneste raie la cateva zile, romanii raman cu gura cascata…

    0
  18. Povesti care de mai care, oameni si oameni…mult succes in continuare si toate cele bune !

    0
  19. eva

    @liana
    mno, deci femeile și logica… nu zic, că și eu tot femeie sunt și le mai zic câteodată, dar văd uneori niște deducții de mă doare capul.
    deci femeia era la dentist, de unde rezultă că avea probleme cu dinții, de unde putem spune fără echivoc că avea probleme financiare.(!?)

    se știe doar că numai săracii se duc la dentist, bogaților nici dinții nu li se cariază, nici măselele nu le ies strâmb, iar paradontoza e așa… ceva obscen.

    0
  20. liana

    Ai vazut paranteza cu “inainte sa ma uit in gura ei “?paranteza aia spune tot.
    La destinst tre sa te duci cam la 6 luni (la modul ideal ,evident-ideal insemnand timp,bani si educatie)ca sa poti preveni chestii grave si sa poti repara din timp tot ce se deterioreaza.
    Cand ai multi copii e foarte putin probabil ca le poti oferi ,si lor si tie, tot ce ar trebui,d-aia spun ca precis avea probleme si financiare si de timp.
    Ar trebui sa faci multi copii doar daca esti in stare sa-i cresti ,nu toate suntem Victoria Beckham(nu cred c-am scris corect dar precis stii la cine ma refer) ori Luciu ,altfel inseamna ca sunt probleme pe la mansarda , pe undeva.
    Asta e parerea mea de om care cunoaste f. multe cazuri sociale de felul asta…

    0
  21. Liana, în ţara asta, până de curând, era o afacere să faci copii. Cea mai bună afacere. Ba dacă mai eşti şi necăsătorită, statul îţi plăteşte chirie şi îţi dă o grămadă de beneficii, plus ajutor social.
    Acum au scos ceva beneficii, după al doilea copil parcă. Şi va fi tot mai puţin ajutorul social, dar în timp…
    Oricum, sunt multe femei care la vârsta mea au deja 3 copii.

    0
  22. Fantastic ! Lumea in care respiram 🙂 !

    0
  23. lucky you! te umpli mereu de viata! 🙂

    0
  24. blondo, poti, te rog, sa modifici in blogroll link-ul din questioare.com in .ro?
    Multumesc!

    0
  25. Eu stiu femei care la varsta mea (27) au cate 3 copii…si toti peste 5 ani…si nu fac parte din vreo etnie..

    0
  26. bune povestile si oarecum amuzante…cea cu transplantul te duce cu gandul la cum ne stabilim prioritatile in viata

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 141 queries in 0.221 s