Ca să mai schimbăm subiectul, că nu mai pot cu oamenii ăştia. Astfel încât am decis să abordez altă temă, unde măcar e un adevăr general că gusturile nu se discută: Dragostea trece prin stomac sau Mâncarea în cuplu.
Nu vorbesc despre actul de a mânca, fiindcă am avut un şoc imediat după ce m-am mutat cu iubitul meu. Şocul a venit dintr-un calcul simplu şi rapid: tu, băiat, eu, fată, niciodată n-o să putem mânca la fel şi dormi împreună şi arăta la fel ca înainte… de masă E pur şi simplu scris în legile-omeneşti şi în metabolismul nostru.
Revenind la relaţia dintre dragoste şi stomac, una mult îndrăgită de bunica mea personală. ( De fiecare dată când o sun, îmi pune aceeaşi întrebare, ce am mai gătit. La care eu răspund acelaşi râs surprins de faptul că a mai trecut o săptămână în care-mi propusesem să m-apuc. De el, gătitul.)
Deci dragostea trece prin stomac? Eu cred că o supergagică e cu atât mai super cu cât ştie cum arată şi ultimul model de geantă Furla, dar şi cum se face clasica tocăniţă de vită. Ce vă pot spune e că la sushi mă pricep de mă laudă şi prietenii, dar că domnul meu m-a sfătuit să mă specializez pe bucătăria japoneză, că prezint mai mult potenţial şi interes decât pentru cea românească.
Rezumat în cuvintele mele: e că-i greu. Să faci un meniu, să te ţii de el a doua zi, seara, când vii frânt de la cabinet şi te gândeşti numai la somonul ăla crud de pe rafturi, care ar merge atât de bine cu sosul de soya din dulap. O combinaţie care nu dezamăgeşte niciodată şi se livrează gata asezonată. Deci a cui e responsabilitatea hranei sănătoase în cuplul modern?
Când eram în Liverpool, găteam. Când eram în Sheffield, lucram. Şi, în rest, dormeam, că nu-i ca şi când s-a adăugat vreun bonus la cele 24 de ore.
Liana
Cred ca bunica ta comunica telepatic cu a mea, ca aceeasi discutie o am si eu 🙂
Mihaela Curea
Soțul meu este foarte fericit că eu gătesc mai bine decât mama și soacra. În weekend, când am timp mai mult, îl răsfăț cu de toate, în schimb peste săptămână, mai gătește și el.
Pentru bărbatul gurmand e important ca femeia să gătească bine și să o facă cu drag.
Klara
Pfff, cata dreptate ai… eu am noroc fiindca sotul meu gateste cot la cot cu mine, ba chiar mai mult de cand am nascut. Pe mine ma intreaba mereu mama ce am mai gatit, nu stiu de ce subiectul asta prezinta atat de mult interes pentru mame si bunici. Poate de fapt ne verifica, la fel ca la teme pe cand eram mici! 🙂
copila blondă
Liana, şi care-i răspunsul tău???
Mihaela, dar dacă şi femeia-i gurmandă, ce ne facem? De ce e responsabilitatea femeii, eu asta nu pricep.
Klara, Nu ştiu, zău, că pe mine, la teme, nu mă verifica nimeni, zău. Şi-or fi dat seama că a fost o greşeală şi recuperează acum? 😛
Mihaela Curea
Nu e responsabilitatea femeii, doar că la unele preparate mă pricep eu mai bine și la unele el. Mie imi place foarte mult să gătesc, eu nu mă supăr, dar nici el nu se supără când eu nu am chef de gătit și trebuie să o facă el.
Nicu
Actul de gateala este este direct proportional cu timpul pe care-l ai si cu placerea de a gati si invers proportional cu resursele financiare.
Roscata
Noi gatim cu randul, dar prefer sa o fac eu, nu de alta dar sa si apucam sa mancam in ziua respectiva! :))
De obicei gatesc eu dimineata, ca lucrez de la 14:00.
copila blondă
Nicu, păcat că senzaţia de foame nu e direct proporţională decât cu timpul scurs de la ultima masă 😛
Roşcata, ahaa, pe asta cu “nu mă pricep” o cunosc, fiindcă eu am inventat-o :)) Nu mă pricep şi nici nu am de gând 😛
Iulia
Responsabilitatile se-mpart la 2, cel putin teoretic:) Iar apoi, cine-si permite dpdv temporal, se apuca de treaba. Oricum, nu stiu de ce tind sa cred ca echilibrul face treaba buna.
nebuloasa
M-ai inspirat sa povestesc despre prima mancare gatita pentru iubitul meu. Si acum rad cu lacrimi cand imi amintesc, desi atunci lacrimile au fost de tristete :))
dr.Socrates
Vezi, nu e mai bine să te rezumi la subiecte pe care le stăpâneşti? Dragostea şi mâncarea.
Ce frumu’ e pe aici. Inorogi şi curcubee. Curcubee şi inorogi.
copila blondă
Iulia, şi ce ne facem când nimeni n-are timp? Sau, când în timpul avut, nimeni n-are puteri decât să plaseze o comandă pe net. Ce trişti suntem..
Nebu, iubire mare trebuie să fi fost!
dr Socrates, vezi c-am avut dreptate? Eşti fascinat.
Destiny
La mine in familie, sotul este bucatarul de serviciu. El este adeptul alimentatiei sanatoase, uneori am impresia ca este la cura din nastere, adora mancarurile de slabit, fara a avea probleme de greutate. Cred ca este important intr-un cuplu ca gusturile in materie de mancare sa se imbine.
copila blondă
o, dar prea se îmbină! Inclusiv faptul că lui nu-i place ciocolata se potriveşte ;))
Noi nu mâncăm mult nici unul, dar cumpărăm en gros. Şi mâncăm prostii, chiar dacă mâncăm rar, adică o dată/zi.
Gossip Girl
Responsabilitatea este a amandurora, el cumpara, eu gatesc 🙂
Daniela
:)) Bun subiect.
Noi facem impreuna mancare sanatoasa. Doar la dulciuri nu ne putem abtine :))
ion
Ce fizic trist au aia din poza. Cred ca au scutire la sport.
Cafea cu taifas
Eh, fetelor, e super importanta mancarea!
Liana
Miruna, ca nimic, ca nu am timp. Urmeaza morala nu ca nu mananc EU cum trebuie, EU prima ei nepoata and all that, ci ca nu il hranesc pe EL asa cum ar fi cazul. EL, care a aparut acum 5 ani si pana atunci a fost pentru ea un ilustru necunoscut. In ultima vreme am inceput sa inventez meniuri doar ca sa scap :))
matrixbrain
Hop si eu
Daca va spun ca EA gateste ca la mama, ce ziceti? Pur si simplu, a facut-o din ziua in care am fost impreuna. E adevarat ca si eu am incurajat-o … cum altfel, decat mancand impreuna. Micile “insuccese” (cine nu gateste, nu munceste – nu e gluma … si, dureros de important, nu greseste) le-am trecut cu vederea amandoi tot la fel: mancand sau mancand altceava ;))Reteta, vedeti bine, e simpla: arta gatitului se invata vazand si facand. Aaa, uitasem … si mancand! Nu juram si la bine si la rau? Mancand e “la bine”. De copii ce sa mai zic. Ca sa le creasca apetitul (nu ca n-ar fi avut), ii intreba daca vor cutare mancare (si aici intervenea arta culinar-literara). Ce, ce ce? Raspunsul era: tocanita spaniola, supa mexicana, prajitura a la Buenos Aires etc. Curs de geogra drept aperitiv. Asta DA talent! :)) Si nici macar n-a urmarit “prestatiile gastro-mondene” de pe la canaldeuri, primateveuri sau alte aiurelissime, in care toti (mai nou!) pitiponcii fac spume ca albusul gatind exotisme, doar-doar vor mai fi invitati si alta data, pe fondul lipsei de contracte. Pana si Mircea se face ca lucreaza cu tigaia mai bine decat cu pana. Dinescu, zic. Bleahhhh! Il astept si pe Oreste, ca Mircea Badea are timpul foarte ocupat in gura presei!
Ca sa conchid: daca aveti dubii cum ca n-ati gati bine, exista doua surse: Sanda Marin (asta e pseudonim si e o EA) si Radu Anton Roman care a fost! 🙁 Dixit!
copila blondă
matrixbrain, sunt foarte invidioasă. Vreau şi eu o soţie aşa! 😛
matrixbrain
Wowww … trebuie sa ma simt deja asaltat? Infine, tot ce POT fac e sa incerc sa aplanez conflictu’ … trebuie cumva sa-mi angajez garda de corp? … E de bon ton sa opun ceva rezistenta, nuu? Alea iacta est, carevas’zica … prima stavila in calea optiunii tale e nepotul … Giast uaci:
http://www.youtube.com/watch?v=Ez2DnoQGCUg
Te risti? Da si cu stanga :))
Mara O
Sincer responsabilitatea asta de fapt se imparte in mod egal intre cei 2 membri(sau 3 de la caz la caz)! Acum eu una gatesc destul de des, dar consider ca am si mult timp liber fata de alte surate!
Danyzus
Cine ajunge primul acasa gateste!
dojo
Eu merg pe ideea ca fiecare trebuie sa traga la ‘caruta’, nu doar unul. Daca eu am mai mult timp, ma ocup de gatit, daca am intr-o zi de lucru de nu ma vad, domnul intra in bucatarie. Egalitate, nu gluma 😀
copila blondă
dojo, la noi e mai simplu: nu găteşte nimeni ;OBa nu, mint, el face pâine, iar eu sushi. Ăsta da cuplu! Şi sănătate..
noroc că nu le mâncăm combinat
dojo
Sa stii ca si barbatu-miu e pus pe facut paine. Si iese mai misto decat la magazin si de vreo 3-4 ori mai ieftina 😀
alin
Ce buna de pula e gagica din poza….aoleu mama care m-ai facut…