Luna: December 2012 (Pagina 2 din 2)

Eu tot pe tine te vreau şi de Crăciunul ăsta

Şi de multe dintre cele care or să vină, deja ştiu, doar că nu aş recunoaşte niciodată dacă m-ai întreba. Fiindcă deloc nu m-ai lăsat să nu îmi mai doresc doar pentru c-am avut, atunci când a fost vorba de simţit. Şi fiindcă lângă tine mi-e o linişte din aia cu căldură şi cu suflet, cum nici să-mi doresc n-aş fi putut. Cu brad şi beculeţe, cu miros de copilărie şi colinde româneşti.

Şi Crăciunuri de ţinut minte.

Eu tot pe tine te vreau şi de Crăciunul ăsta. Şi măcar încă vreo câteva de-acum încolo.

——————————-

p.s. Tocmai împodobit primul brad împreună. Doar noi şi Hruşcă. Îmi pare rău, dumneavoastră nu sunteţi invitaţi 😉

foto

Oare cât de repede poate un cuplu tânăr îmbătrâni?

“Chiar şi cele mai reuşite căsnicii au momentele lor dificile. Atât de dificile, încât eşti tentat să renunţi. Dar n-o face. Rezistă. Căci va veni un alt moment, când veţi privi în urmă şi totul va părea ca un preludiu la ceva mai profund decât ai visat vreodată.”

Citatul e din filmul Hope Springs, pe care vi-l recomand într-o pauză de Bruce Willis în cuplu. E vorba despre protagoniştii unei căsnicii de 31 de ani, aflaţi într-o mare încurcătură: atunci când copiii ţi-s mari, carierele puse la punct şi ratele plătite la bancă, nu mai ai planuri măreţe şi nici ţeluri îndepărtate, care să-ţi mănânce ficaţii şi să te facă să dormi weekendurile. Ai doar Momentul Prezent.

Aşa cred şi eu: Că atunci când am hotărât unde mâncăm şi ştim deja ce comandăm, atunci când discuţiile despre când băgăm la spălat şi cine se duce la poştă s-au terminat, abia atunci începe Iubirea. Cuplul. Magia. Prezentul.

Restul e administraţie, gestiune, contabilitate, rutină. Doar că magia aia musai să fie a naibii de bună, ca să-ţi poţi amesteca şosetele murdare în aceeaşi maşină de spălat.

Uitaţi-vă la film, indiferent câţi ani (ne)căsătoriţi aveţi.

O nouă revistă de beauty: MADISON

Într-o variantă absolut de lux, foarte profi şi corectă gramatical. Şi nu glumesc. 🙂 De fapt, revista vine ca o extensie a conceptului “MADISON, absolute beauty“. Eu am văzut doar varianta online, dar nu cred că printul e mult diferit. Decât că poate miroase mai bine (ştiţi că iubesc aroma aia de revistă proaspăt scoasă din tipar!).

Editorialul semnat de Madeleine Florescu la începutul revistei e foarte călduros şi sincer, iar primul articol povesteşte istoria brandului. Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, vorbim de parfumeria de nişă. Pentru cei care cred că luxul în parfumuri se găseşte la Douglas, revista asta e primul pas. Deşi, Madeleine, ştiu că misiunea ta nu e să educi nasuri, ci să le răsfeţi pe cele deja cunoscătoare, însă o idee minunată ar fi să editezi o revistă ca un abecedar olfactiv! Eu o învăţ pe de rost, promit.

De fapt, voiam să vă invit să citiţi acest prim articol mai ales, ca să vedeţi cum şi branduri româneşti se pot ridica pe bulevarde europene de mare clasă şi cum calitatea şi adevăratul lux n-au nevoie să urle ca să fie observate, apreciate, consumate. (Întotdeauna-mi vor plăcea cerceii mici cu diamante rare!) Iar Madeleine are condei şi candoare, cum niciodată nu mi-aş fi închipuit că o doamnă cu genţi ca ale ei mai are timp să aibă.

Habar n-am dacă cititorii blogului meu sunt în target, dar de unele lucruri te poţi bucura şi doar să ştii că undeva există. Madison, în Bucureşti, pe Calea Dorobanţilor, 152. Uneori o găsiţi aici şi pe Madeleine. Zic şi eu, doar să nu credeţi c-o inventez.

p.s. În viaţa fiecărei femei, vine un moment, când simte că merită şi că poate. Păstraţi articolul ăsta pentru acele momente. La cât mai multe!

Regatul regulilor extreme

Ne-am luat amendă la maşină ca-n vorba aia “cel mai tare din parcare când parcarea-i goală”. Motivul? Că n-am parcat între dungile marcate, ci am călărit două locuri dintr-o staţionare.

Era în parcarea unui supermarket, dar asta mai puţin contează.. Ideea e că, într-adevăr ne-am parcat strâmb, dar parcarea era goală, probabil noi şi încă vreo 3 rătăciţi. Nu vă imaginaţi un pişatu’ boului, ci locul vecin pişcat cu lăţimea unui cauciuc, da? Cert e că ne-am găsit ameninţare în parbriz, vorba ceea: dacă există o regulă, oricât de tâmpită, şi se găseşte cineva s-o aplice, ăla precis e englez! (În fine, amenda noastră se pare că e dată de o firmă din aia fantomă, care n-are nici un drept să-ţi dea amenzi, dar merită să-ncerce. Dacă ar fi fost primăria, ar fi fost altceva. Dar oricum…ne-am enervat.) Plus, mai întreb eu ca o blondă: dacă tot îs ei aşa isteţi, cum determină într-o parcare, cine s-a pus primul strâmb şi-a stricat regula locurilor marcate???? De câte ori nu am fost forţată să parchez ca o femeie, doar fiindcă o alta nu înţelegea paralelismul de la volan.

Mă rog.

Cu ocazia asta, vă mai povestesc din tolba extremelor britanice, cum într-o altă ploioasă zi, un mărinimos englez se oferă să ne ducă rapid cu maşina lui până la gară, noi eram deja în întârziere. În faţa gării, tot parcare goală, tipul trage în primul loc din faţă, opreşte maşina, nu şi motorul, noi coborâm, când vedem un stupid cu vestă fosforescentă făcându-ne poze de zici că io eram Gina Pistol ieşită de la coafor.. Urgent, a scos un carneţel, că gata, amendă, fiindcă omul oprise pe loc de handicapat. Parcarea mai avea încă vreo trei locuri de handicapaţi libere alături, că tot aţi întrebat, deci fosforescentul nu era tocmai Toma Alimoş al celor mai puţin norocoşi, ci doar exponentul celor mai puţin înzestraţi. Cu o inteligenţi minimă, dincolo de bifat căsuţe. Nu mai ştim ce s-a întâmplat la final, că nouă ne pleca trenul. Dar tare mi-ar părea rău pentru omul respectiv să-şi fi luat amendă, cu parcarea de handicapaţi goală. Sau plină, depinde la ce handicap ne referim.

——————–

Şi da, sâmbătă mi-au plecat părinţii, încă sunt tristă şi părăsită, pentru mine A FOST Crăciunul, de sărbătorile astea mi-e frică, dar, în articolul ăsta, am nervi şi nu mai am loc şi pentru altceva.

foto

Pagina 2 din 2

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 127 queries in 0.117 s