Luna: September 2012 (Pagina 1 din 3)

Fiecare zi e o alegere nouă

Nu cred în alegeri pe viaţă, nu cred în imposibil şi nici în jurăminte. Nici atunci când sunt ale mele.

Schimbările nu sunt păcate. Păcăt e felul în care oamenii-şi neagă schimbările şi se duc seara la culcare sperând că, până dimineaţă trece.

De asta i-am spus lui nu demult, că, de fapt, în fiecare zi facem o nouă alegere. (Ca atunci când îţi alegi prânzul. E stupid să crezi că vei putea mânca doar piept de pui cu salată o viaţă întreagă, oricât de bine ţi-ar face. O dragoste frumoasă se păstrează exact ca un colesterol în limite normale: cu alegeri sănătoase, în fiecare zi.)

 Deci, în fiecare zi, o nouă alegere. Că mi-ar plăcea să fie aceeaşi, asta-i altă poveste…

foto 1,

Noile nonsensuri ale Sibiului: giratorii

Că tot n-am apucat încă să mă plâng de toate cele româneşti schimbate şi verificate la ultima inspecţie.

Paranteză: Dincolo de faptul că, mai nou, îmi place şi cum plouă în România, îmi asum ipocrizia românului, care din străinătate proslăveşte valorile naţionale. Ba nu demult mă povesteam cu un văr drag (care are o afacere online, dar trăieşte la Paris, veşnic şi iremediabil îndrăgostit de România) cum suntem penibil noi, care ne-am adunat jucăriile şi creierii şi care acum plătim taxe guvernelor adoptive, cum suntem penibili să vorbim despre viitorul României şi despre ce-ar fi mai bine şi ce nu. Am fost ca pacientul ăla de 250 de kile, care mi-a recomandat el nişte salate sănătoase.

În fine. Sibiul e minunat şi îl iubesc, asta doar ca să clarificăm. Dar NU MAI ARE SEMAFOARE! Deci, Sibiul se va transforma, din capitala culturală europeană în capitala sensurilor giratorii, la mare concurenţă cu Braşovul.

Continuare

“Actul ăla”, care nu schimbă nimic, dar face diferenţa

Mi-s tare curioasă eu de ce se mai căsătoreşte lumea în ziua de astăzi, când concubinajul e de-a pururi acceptat, când nu moartea, ci numai cearta singură are puterea de a despărţi, când copiii se împart cu nume şi adrese şi custodii comune…

Spuneţi-mi, de ce pentru voi ca şi cuplu, “actul ăla” chiar face diferenţa?

Mă adresez viitoarelor mirese, cu gând bun de invitaţie faină la Târgul Ghidul Miresei. Se întâmplă de vineri, la Romexpo în Bucureşti. Am primit 5 invitaţii duble pentru voi, cele cu gânduri concrete de măritiş. Se pare că acest târg va fi o desfăşurare de forţe ale reducerilor, căci asta înseamnă 80% mai puţin din preţul iniţial al rochiilor de mireasă. Genul acesta de târg e cel care provoacă isteria mireselor, pe care le vedeam la posturile TV americane şi nu ne venea să credem. Isteria vine în România, deci. Că mirese avem şi noi 😉

E un fel de concurs, dar e mai mult iluminarea blondei (care crede cu naivitate şi suflet mai mult în căsnicie, dar mai puţin în căsătorie ca instituţie. Căsătoria e o capacitate, căsnicia e un privilegiu.). Spuneţi-mi şi voi ce credeţi, iar eu până joi dimineaţa am lista câştigătoarelor de invitaţii. De ce vă mai căsătoriţi? Motivele voastre particulare, nu de ce e bine să te căsătoreşti, că poveşti din astea aud şi eu de la bunica de fiecare dată

De la o „acasă” la alta

Aş fi înghesuit toate găluştele cu prune în bagaj, dar n-au încăput decât zacuştile şi dulceaţa. Aş fi conservat senzaţia de piele-ncălzită de soare şi aerul curat în plămânii mei. Dar n-am luat decât fotografiile şi imaginile rămase pe retină. Sandalele le-am lăsat, precum şi iluziile că România e ţara care mi se potriveşte. Bunicul m-a certat cu fruntea încruntată. Că de ce-am plecat. Că nu muream de foame. Nu, bunicule, muream de dor. Ce n-am ştiut eu

însă e că nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Ba nici dorurile nu fac excepţie de la reguli de aur.

Am mai luat o rochiţă din dulap, iar mama m-a-ntrebat dacă nu iau şi nişte pantofiori potriviţi. Nu, mamă, fiindcă n-o s-o şi port, că n-am unde. Dar rochiţa e cea în care-am botezat-o pe-aia mică, în care-am fost frumoasă şi dumnezeiască de câteva ori. Şi nu trebuie s-o port ca să-mi amintesc. Doar să o văd în fiecare zi şi-mi face bine.

Astăzi, în drum spre poarta de-mbarcare nu mai ştiam cum erau mai demult bucuriile doar când plecam. Acum sunt doar când mă întorc. Acasă, la iubitul meu. Ori tot Acasă, la Sibiu.

foto

Prea multe cabinete dentare dăunează grav sănătăţii

Deşi pare simplu să ai medicul dentist la scară, e mai periculos decât ne imaginăm. Sibiul e probabil în fruntea oraşelor care creşte necontrolat numărul acestor cabinete răsărite ca ciupercile după ploaie sau ca studenţii după admitere.

Fiind acasă, m-am întâlnit cu foşti şi actuali colegi şi-am povestit de ale noastre. Concluzia e că piaţa stomatologică se împarte în felii tot mai mici, iar dentiştii ajung să trateze doar 2 pacienţi pe zi. Îmi zicea un prieten bine: nu vom mai avea medici cum e taică-tău, care să fi apucat să vadă şi să trateze atâtea cazuri la viaţa lui! Că ce experienţă să şi ai, când tu pui 2 plombe/săptămână, că restu-s detartraje.

Încurajez tinerii medici, nu mă-nţelegeţi greşit. Doar sunt unul dintre ei. Nu-i încurajez însă pe cei care ne fac. Prea mulţi şi prea uşor în ziua de astăzi.

Televiziunile româneşti, după 5 luni

Evoluţia este una tristă, tristă, de 3 ori tristă. Pe la alţii habar n-am cum e, că nu consum TV din principiu. Evident, uneori se mai nimereşte blonda cu capu-n frigider taman în mijlocul dietei cu informaţii reduse. Cum se întâmplă acum, din cel mai odihnitor pat de pe planetă. Unde întâi se stinge televizorul şi apoi se închid ochii, întotdeauna în această ordine. Unde ocazional se mai aude “a-ca-săăăăăăă…” .

(Dacă ăştia, de miercuri până vineri ştiu tot, mi-e frică să-i întreb ce fac sâmbăta? Se odihnesc. :))) )

Până azi n-am apucat la telecomandă. Însă foarte ciudată e senzaţia de deja vu, care mă-ncearcă. În afara clonelor capatosiene, care nu trezesc nici un interes decât acela pentru combaterea cheliei, Bahmu e aceeaşi prinţesă războinică, iar Zăvo încă n-a răguşit. Parcă Vandici e mai brunetă şi Badea mai obosit. Apoi, sunt toate aceste personaje buzate şi oxigenate, care nu-mi trezesc absolut nici o curiozitate culturală: Irina, Vica. Drăguşanu a devenit o clasică-n viaţă. Se poate apuca de scris manuale. Cu o mică excepţie, am prins vreo 10 minute de interviu cu Eduard Novak, campionul nostru la paralimpice.

Dar, vai, deja mă uit de vreo jumătate de oră şi nimeni n-a zis nimic de Pepe. Încep să-mi fac griji… Da’ Măruţă mai prestează? Puneţi-mă la curent, că n-aş vrea să fiu acuzată de ignoranţă mondenă, să m-arate copiii cu degetul şi să râdă de mine.

foto

Pagina 1 din 3

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 147 queries in 0.250 s