De la o „acasă” la alta

Aş fi înghesuit toate găluştele cu prune în bagaj, dar n-au încăput decât zacuştile şi dulceaţa. Aş fi conservat senzaţia de piele-ncălzită de soare şi aerul curat în plămânii mei. Dar n-am luat decât fotografiile şi imaginile rămase pe retină. Sandalele le-am lăsat, precum şi iluziile că România e ţara care mi se potriveşte. Bunicul m-a certat cu fruntea încruntată. Că de ce-am plecat. Că nu muream de foame. Nu, bunicule, muream de dor. Ce n-am ştiut eu

însă e că nimic nu se pierde, ci totul se transformă. Ba nici dorurile nu fac excepţie de la reguli de aur.

Am mai luat o rochiţă din dulap, iar mama m-a-ntrebat dacă nu iau şi nişte pantofiori potriviţi. Nu, mamă, fiindcă n-o s-o şi port, că n-am unde. Dar rochiţa e cea în care-am botezat-o pe-aia mică, în care-am fost frumoasă şi dumnezeiască de câteva ori. Şi nu trebuie s-o port ca să-mi amintesc. Doar să o văd în fiecare zi şi-mi face bine.

Astăzi, în drum spre poarta de-mbarcare nu mai ştiam cum erau mai demult bucuriile doar când plecam. Acum sunt doar când mă întorc. Acasă, la iubitul meu. Ori tot Acasă, la Sibiu.

foto