Aventurile dinaintea contractelor noastre

Acum cât am fost în Sibiu, am ieşit mai puţin decât îmi stătea în obicei, dar am stat mai puţin acasă decât mi-ar fi trebuit ca să mi-ajungă măcar pe două măsele. În ziua de Paşti, după masa tradiţională cu ouă roşii şi clanul meu Siminesc înfometat ca după un post ce l-a ţinut mama pentru toţi, m-am scos seara în oraş. Iar din cauza unor fire de nayloane medicale, pe care încă le port în piciorul drept, am lăsat tocurile şi stilul acasă, mi-am pus bocancii mov, de Himalaya şi-am luat-o cu nişte prieteni dragi spre cafeneaua unde credeam cel mai mult că nu ne vom întâlni cu nimeni. Când colo, ce să vezi, toată clasa mea din liceu era acolo!, iar eu am uitat instantaneu de bocanci şi geanta asortată (era asortată, adică aceeaşi cu care m-aş duce şi sâmbătă dimineaţa prin parc).

Şi printre mulţii mei colegi, pe care nu-i mai văzusem de pe facebook, la un moment dat, apare Paul, pe care nu-l mai văzusem de prin anul 2 de facultate, în Cluj. Şi Paul al meu arăta senzaţional, cu un aer de Bolivia, Peru şi Ecuador, de-ţi venea să-l pupi ca o bunică mândră de odrasla ajunsă bine la oraş. Paul şi-a tras un scaun lângă mine şi-a zis că el acolo stă, că doar pe mine nu mă mai văzuse de un car de ani, iar cu ceilalţi o să mai tot fie. Plus, că avea el bănuiala că n-o să fiu prima prezentă la continuarea sucului într-un banal şi unic club din Sibiu, deci…se motiva alegerea. Ce voiam să vă spun e că omul ăsta şi-a făcut un concediu de 3 luni într-un alt colţ de lume. Şi că nici nu mai contează exact pe unde a fost, ci pe cine a cunoscut. Şi ce l-au învăţat acei străini despre el. Ce contează e cum a urcat pe nu-ştiu-ce coclauri în stil alpinistic, de a ajuns la -30 de grade, de nu-şi mai simţea cămaşa pe el şi nici nasul prin care să respire. Contează cum a pierdut avioane, cum s-a transportat în portbagajul unui taxi şi cum a împărţit portbagajul ăla cu încă o femeie. Avea 50 de ani, iar Paul e tânăr şi frumos… că l-am întrebat direct cât i-a plăcut. De tanti aia, nu prea tare. Toată seara mi-a povestit despre aventura lui. A fost un cadou pentru el, înainte de a începe serviciul ăla de om adult, cu barba rasă şi freza luată la 0,3. Şi în ciuda poveştilor Ninja pe care le-a avut, cred că a făcut exact ceea ce îi va asigura succesul în acest mariaj cu munca: Aventurile e bine să le trăieşti la tinereţe, nu când ai 5 copii acasă şi dureri de spate non-stop.

Îl ştiu pe Paul demult, probabil înainte de a şti unde e Cuba pe hartă. El sau eu, nici nu contează. Întotdeauna a fost un tip vesel şi prietenos. Dar schimbarea de acum era dincolo de fire. Fiindcă acum era ceva molipsitor, atât de entuziasmat era! Exact aşa cum mi-a făcut mie bine traiul cu Hyun Jin, pe care nici eu însămi nu-l pot explica prea clar.

Şi evident că-l ascultam cu interes şi un strop de invidie, ca zahărul pudră pe prăjitura cu măr. Fiindcă am avut şi eu gânduri din astea, dorinţe străineze şi chiar nişte bani în cont. Planul meu era ca, după terminarea facultăţii, să mă iubesc o lună cu franceza la Paris. Aveam şi adresa unde puteam să stau, făcusem şi un calcul economic, de până şi eu credeam că se va întâmpla.

Şi i-am spus mamei toate astea. Că aş fi vrut să fiu şi eu măcar un sfert de Paul (că mustaţa nu mi-a plăcut niciodată :P) Că mă mărit imediat cu halatul şi cine ştie când voi mai avea timp pe care să-l umplu cu planuri. De acum, viaţa se va împărţi în planuri îngrămădite între timp. Ca programările-n agendă. Şi ştiţi ce mi-a zis mama? Că ar vrea şi ea să vadă expoziţia foto, când se va-ntâmpla, fiindcă e convinsă că a fost o aventură extraordinară. Că şi eu aş fi putut pleca la Paris, dar mi-am ales aventura pariziană altundeva. Şi pentru mai mult decât o lună.

Zilele astea îmi negociez contractul de monogamie cu halatul. Voi avea grijă să las clauze deschise, pentru aventuri viitoare. În afara orelor de cabinet, bineînţeles… Şi voi semna de bunăvoie, convinsă fiind că am ales fiecare “cea mai” aventură pentru noi. Lui Paul îi mulţumesc că mi-a amintit că viaţa nu e deloc plictisitoare, totul e să ştii încotro te uiţi (asta, de fapt, mi-a zis mama). Şi că mi-a dat voie să postez câteva poze.

Iar pe dumneavoastră vă invit să vă urmaţi planurile cât încă aveţi timp să le faceţi! 😉

*Toate imaginile sunt de pe profilul de facebook al lui Paul. Are muuuult mai multe, cu siguranţă cele mai spectaculoase nu sunt acestea. Voiam să pun şi una de pe munte, cu ghidul, dar nu am mai găsit-o.

Articolul anterior

Din Liverpool, ne gândim la Titanic

Articolul următor

Pe modul “medical”

17 Comentarii

  1. Asa la suflet mi.a mers postul asta, copila! Negociez cu mine ca vara/toamna viitoare sa ma iau de mana si sa plec in Europa-unde-vad-cu-ochii-cat ma tine bugetul.

    O sa am tooooata ziua un zambet lipit pe fata! Multumesc, zic.

    0
  2. Păi musai să te duci. 🙂 Şi să vii cu muuuulte poze!

    0
  3. Nicky

    nu stiu despre taria contractului cu frezele, turbina ori halatul…. sufletul ti l-ai vandut de mult scrisului. Si nu ai facut-o din greseala caci harul te-mpinge de la spate. Intr-o buna zi vei schimba locul. Lumina va bate spre tine. Si nu va fi o lampa. Vor fi multe ….reflectoare. Iti tin pumnii…. si degetele incrucisate

    0
  4. Daca.i ordin, cu placere! 😀 O zi linistita, copila.

    0
  5. mi-ai facut pofta de pozele lui Paul dar din pacate are profilul restrictionat :<

    0
  6. Aurel

    Frumos, dar uite ca unii se incumeta cu trei copii chiar mai mult si mai departe, un site extraordinar: http://www.poraquiporalla.com/

    enjoy !

    0
  7. Nicky, păi de asta am zis că negociez monogamia 😉
    Ştii, halatul îmi va aduce noi provocări şi îmi va pune mintea şi mâinile la contribuţie cum scrisul nu cred că ar şti vreodată. Fiindcă niciodată nu mă voi putea lupta cu cuvântul, aşa cum te poţi lupta cu dinţii până îi scoţi sau mai ştiu eu ce…
    Dar mulţumesc pentru mesaj, mi-a bucurat sufletul ăla demult vândut literei.

    Roua, să-ţi faci blog de călătorie, auzi? Şi să îmi trimiţi linkul. De călătorie PĂMÂNTEANĂ, zic 😉

    Ana Q, eheee, doar cei aleşi au voie să le vadă! :)) glumesc. Şi îmi pare chiar rău că nu le poţi vedea, sunt MINUNATE! Nu-ştiu-câţi GB de poze…zicea că a strâns. Sau, mai bine, poate face o expoziţie cu un alt coleg de-al nostru umblăreţ şi le vedem acolo!

    Aurele, site-ul ăla e EXCEPŢIONAL!!! Vreau şi eu! Familie, bani şi multe călătorii împreună.
    Mulţumesc frumos pt link.

    0
  8. Depinde si cum te mariti cu jobul asta si mai ales cat de liber FINANCIAR esti. Al meu este ‘free’ de 3 ani, de cand tot mergem cate 6 luni in NYC. Iarna asta am stat 2 luni si la sor’sa langa Malaga. Munca mea imi permite sa fiu oridunde, deci eu am avantaj. Dar el a fost destul de destept sa NU se bage in rahaturi, deci stam bine merci pe ce castig eu si, cand va fi vorba sa intre iar in paine, o va face. Dar una este sa ai cheltuieli minime (in afara de calatorii, dar nici astea nu-s extrem de scumpe, daca nu esti cu nasul pe sus) si alta este sa stea 10 banci dupa fundul tau.

    Deci sfatul meu pentru noua ta cariera este sa muncesti ca animalul, cand e cazul, sa pui bani deoparte si sa nu fi cool cu nus’ ce chestii luate pe datorie si vei putea la orice ora sa-ti bagi piciorusele in tot si sa pleci 2-3 luni unde vrea sufletul tau, mai ales daca ai o jumatate destul de plimbareata.

    Daca esti bagata in jug, cu enspe datorii, incepi sa ai alte prioritati 🙂

    0
  9. Da, dojo, ştiu. Şi eu la asta visez: să pot face bani de oriunde din lume, unde există semnal la internet. Deocamdată sunt pe drumul cel bun, doar că nu câştig cât să pot prea multe, înţelegi.
    Ideea e că jobul ăsta al meu mă va vrea fizic acolo şi e muncă grea. Eu îmi ştiu acum priorităţile: cel puţin un an stau să-mi fac experienţă în UK, poate chiar 2. După care am muuulte uşi deschise. Imaginaţie şi cojones să ai, că restul vine…

    0
  10. Uite-asa frumos e sa te trezezsti dimineata si sa asculti cu inima o poveste ca cea spusa de tine, incat…imi vine sa ma iau si sa ma arunc in primul tren care soseste in gara!

    Aventuri, dincolo de toate minunatiile pe care le vedem, oamenii pe care ii cunoastem, sunt hrana pentru suflet. Sunt ca un desert mult asteptat pentru diabeticii injectati cu insulina cotidianului.

    Frumooasa zi mi-ai facut Blondo! >:D<

    0
  11. Deci ne vedem la gară, da? Luăm trenul spre aeroport!

    0
  12. Cris

    Ce tare! Nu mai e nevoie de anii de experienta in tara pentru a te angaja medic in UK? De specializare? Felicitari, doctorito !

    0
  13. Blondele care gândesc au regim special ! :))
    glumesc. Cei care au terminat facultatea după 2007 nu mai au nevoie de acei 3 ani de experienţă.
    Mulţumesc.

    0
  14. Ne vedem! Sa stii ca asa ma apuca deseori cate un chef sa ma rup de banalitate, ca nici nu-ti inchipui! As avea nevoie doar de “cineva” alaturi de care sa merg, pentru ca o aventura de una singura ma cam sperie…

    In rest, curaj, ambitie si vise am cat cuprinde! 😀

    0
  15. ah, ce viata libera are Paul 🙂 si ce alegere inteleapta a facut.

    0
  16. Georgiana, aventurile sunt interesante sub orice formă. Şi singură e o experienţă! Gândeşte-te ce muşchi îţi cresc când nu mai ai confortul ăla emoţional.
    Pe de altă parte, nici să împarţi aventura cu cineva nu e atât de simplu pe cât pare. Eu întotdeauna am spus că e mult mai simplu să trăieşti singur decât împreună. După ce-am trăit şi împreună, confirm teoria. Însă e mult mai frumos. O să vezi şi tu 😉

    Tomato, o are aşa, fiindcă aşa şi-o face el. Cu toţii am avut cele 3 luni după terminarea studiilor. Însă nu toţi ne-am grăbit să intrăm în câmpul muncii …

    0
  17. doua mantre:

    “Travel is the only thing you buy that makes you richer”

    “I travel not to go anywhere, but to go. I travel for travel’s sake. The great affair is to move..”

    in sfarsit am terminat si eu studiile superioare si pentru ca nu m-am putut alatura lui Paul lunile trecute, urmez exemplul, dar pe cealalta emisfera 🙂

    0

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 193 queries in 0.314 s