Pe modul “medical”

În vacanţa dinaintea Paştilor din anul 5, când aşteptam răspuns de la revista ELLE în legătură cu cea de-a doua fază a interviului la care fusesem, ţin minte că un prieten bun mă rugase să-i pun şi lui câteva plombe, dacă tot eram acasă.

În săptămâna aia, ţin minte că aproape închideam ochii şi-mi opream gândurile, atunci când treceam prin faţa cabinetului dentar, nu cumva să i se pară Universului că am vreo îndoială sau că trădez în vreun fel dorinţa unui răspuns pozitiv. Mi-am refuzat prietenul cu o nesimţire elegantă, dar totuşi nesimţire, bazându-mă pe faptul că el mă iubeşte chiar şi atunci când nu mă înţelege.

Acum sunt pe modul “medical” şi mi-e frică de taste. Nici nu ştiu dacă dorm vreun pic la noapte, dar o să vă rog să-mi rămâneţi alături, chiar şi atunci când nu înţelegeţi ce vorbesc.

Atunci, de la ELLE, am primit o veste bună, apoi mi-am lovit maşina (singura şi ultima dată) când am scos-o din garaj. Probabil, de emoţii. Abia aşteptam să ajung la Bucureşti, pe strada Buzeşti, în clădirea cu Volksbank. M-am dus la discuţii hotărâtă să nu stau de vorbă sub o mie de euro, însă am cedat la oferta lor fără cuvinte, cu zâmbetul pe buze. Eram mică şi proastă, dar e nevoie să fii aşa uneori, ca să ai de unde te face mare şi deşteaptă.

Ca-ntr-o paralelă incomparabilă, acum mă simt mai mică şi mai proastă decât niciodată. Ceea ce mă face nerăbdătoare pentru cea care voi creşte să fiu.

În mine, convieţuiesc de mult două Mirune, deci nu vă faceţi griji pentru niciuna. Gândirea se-nmulţeşte, nu se împarte. Cuvântul îl voi iubi pe-ascuns până la moarte, e singura iubire fără ADN-uri comune, pe care aş putea-o jura fără-ndoială. Prietenul cu plombele îmi este încă prieten, deşi unul fără cu mai puţine carii acum. Iar experienţa la ELLE a fost unul dintre cele mai frumoase lucruri care i se putea întâmpla unei fete simple ca mine. Zic “simple”, fiindcă pe vremea aia credeam că ştiu cum vreau să fie viaţa mea. Şi era chiar mai simplu aşa. Şi mai aproape de mama.

foto