A fost odată un copil salvat de la avort

În contextul agitaţiei referitoare la proiectul de lege “5 zile de consiliere pentru o viaţă chinuită” sau “5 zile de consiliere cât un moment de avort” (despre care au scris Arhi, Vali, Ruxandra, Nihasa, Alex şi Dollo: pe scurt, e vorba că vor ăştia să facă obligatorie o perioadă de 5 zile de gândire înainte de efectuarea unui avort), vreau să vă spun o poveste. E foarte trist că în mileniul 3, în era prezervativului şi a pilulei de a doua zi, noi încă avem astfel de discuţii. Părerea mea contează mai puţin, important e ce simte fiecare femeie. Că bărbaţii sunt oricum nişte martori care se irosesc în observaţii şi analize şi care nu vor putea niciodată înţelege despre ce vorbim, de fapt. Sorry, e un handicap cu care vă naşteţi, deci nu-mi mai veniţi cu expresia “suntem însărcinaţi”, când doar o burtă creşte de crapă, o singură pereche de sâni se umflă şi nici kilogramele nu se împart la doi. Singura lor calitate în toată treaba asta e că se străduiesc să le pese. Deşi, să zicem că şi conştiinţa lor are un mic amestec în asta, că doar e mult mai comod să te împaci cu un gând decât cu un copil căcăcios.

A fost odată, mai demult, în postul unor Paşti trecute. Într-un cabinet medical din centrul unui oraş mic de munte. Doi tineri la prima lor consultaţie. Ea, o copilă subţirică, de clasa a 12a, el un ficior cu brandul lucrat mai mult pe câmp decât la sală. Amândoi dintr-un sat dintr-o apropiere îndepărtată, numai bună cât să fi auzit de medicul ăla, dar să fie şi siguri că au mers ei mai mult decât vorba.

Medicul confirmă o sarcină la ecograf. O sarcină mică într-o mamă speriată. Medicul felicită tinerii părinţi, dintre care jumătate începe să plângă şi cealaltă-şi aruncă privirea-n podea. “Ştiam că-i gravidă. Şi ne gândeam că poate ne ajutaţi cu vreun doctor de la oraş. Că ne trimiteţi la careva bun. Ne-am împrumutat de bani, deci nu-i o problemă”. Bineînţeles că nu era o problemă. Nici să-i trimită, nici să găsească un doctor bun. Problema era că, între timp, se luaseră de mână şi lui începuse să-i tremure bărbia în timp ce vorbea.

Dar…dacă-l păstraţi?

“Auleu, ce scandal s-ar face-n sat. Ar bate-o tată-so de ar nenoroci-o. Are BACul de dat anu’ ăsta. Şi oricum părinţii noştri nu se suferă în sat. Şi o astfel de ruşine nu ne-ar ierta veci! Veci, vă spun!”

Mă copile, tu o iubeşti pe fata asta?

“Da, doamnă, o iubesc.”

Şi o iubeşti cât s-o iei de nevastă, să închizi gura satului?

“Vai, doamnă, da’ cum să nu! Io o iau acuma, cu hainele de pe ea numa’.”

 

Păi, şi-atunci, ce te opreşte? Nu cu satul trăieşti, măi băiete. Iar părinţii ţi-i poţi convinge odată ce tu ştii ce vrei. Dacă îşi face acum chiuretaj copila asta, cine-i garantează că mai poate face copii? Vin io să vorbesc cu părinţii voştri. Şi vă botez şi copilul din burtă!
N-o fi un capăt de ţară. Vor urla părinţii şi lumea va vorbi. Şi ce, tu n-o să poţi dormi noaptea? Le va trece la un moment dat, că n-or să aibă încotro. Ba poate da liniştită şi BACul. Gândiţi-vă, suntem şi în post.

Şi n-a fost uşor până să vadă dreptatea din iubirea lor. Că se aveau unul pe altul şi că era păcat să rişte totul pe un moment nepotrivit. “Aşa e, aveţi dreptate….” N-a venit prea uşor convingerea asta, dar s-au dus acasă şi le-au spus părinţilor. Care au urlat, dar le-a trecut. Ea şi-a luat BACul şi a venit conştiincios la următoarele ecografii. Apoi, primul telefon din maternitate l-a dat medicului să-i mulţumească. Deşi îi mai mulţumise deja.

Anul ăsta, în postul Paştilor, la sfârşit de program. În sala de aşteptare, o copilă subţirică purta un băieţel de mână. “Nu mă mai ştiţi, nu-i aşa? Sunt din nou însărcinată şi am zis că tot dumneavoastră vă spunem mai întâi.”

Şi de data asta au curs lacrimi, doar că acum erau de bucurie.

—————-

*şi ca să nu-mi săriţi de fund în sus, că nu discutăm religie sau dumnezei pe bloguri: Ştiu ginecologi care nu MAI fac chiuretaje, punct. Şi nu le mai fac, mai întâi, din experienţă, apoi din credinţă şi, în final, din regret. Sunt femei-ginecolog. Deci, domnilor, nu încercaţi s-o înţelegeţi nici pe asta.

*şi mie mi-au dat lacrimile când mi s-a povestit. Deci cu sau fără consiliere, nu ştiu dacă e mare diferenţă. Important e să auzi vorbele alea care să trezească emoţia în tine. Dar ea trebuie să existe deja, că nu o poate simţi altul, prin simpatie. Aşa că, zic, haideţi să nu mai judecăm proiecte de lege şi mame care-şi aleg pruncii. Fiindcă pe cele care nu-i vor, nu-i chip să le convingi de altfel. Că dragoste cu consiliere nu se face, sau nu ştiaţi?

imagini

Articolul anterior

Divorţ după un text pe telefon

Articolul următor

A 11a poruncă: Ţine-te de ceea ce vrei!

18 Comentarii

  1. m-am oprit la “bărbaţilor nu le pasă”. trist.

    0

  2. Citatul nu e din textul de mai sus. Dar e adevărat, textul e lung, deci se poate uita uşor, mai ales atunci când citeşti în diagonală. Ca să mă exprim frumos.

    Ceea ce tocmai dovedeşte că am dreptate. Bărbaţii nu înţeleg.

    0

  3. Să tot fie copii salvaţi şi mame cu bac-ul luat.

    Eu am rămas impresionată negativ după stagiul de gineco de zâmbetul de sub masca doctoriţei care făcea chiuretajul şi care ne-a explicat, nouă – studenţilor: CIOBURI DE IUBIRE… Cioburile însemnând bucăţi de copil de 3 luni intrauterine.

    0

  4. Miruna, felicitari pentru articol! Ai o perspectiva echilibrata si plina de empatie.
    Ai dreptate, conteaza foarte mult ceea ce simt femeile.
    Ai dreptate, barbatii vorbesc din auzite si despre nastere si despre avort si n-au cum sa vorbeasca altfel.

    Ca barbat inteleg foarte putin din ce inseamna maternitatea, dar stiu ce inseamna sa tii in brate un copil nou nascut. Stiu si ce inseamna noptile nedormite si zilele de stres. Dar nu asta imi da dreptul sa spun ca parintii n-ar trebui sa-si ucida copiii.

    Ceea ce imi da dreptul sa spun ca parintii nu ar trebui sa isi ucida copiii este faptul ca sunt om si ca om sunt o fiinta morala. Este gresit din punct de vedere moral sa ucizi copii nevinovati. Chiar si adeptii avortului sunt de acord cu asta. Tot ce pot sa spuna ei este: da, dar fetusii nu sunt copii, sunt o aglomerare de celule. Ceea ce e gresit.

    Da, femeile au dreptul sa faca ce vor cu corpul lor. Dar copilul nenascut, desi este in corpul mamei, nu este corpul mamei. Este o noua fiinta umana, cu ADN uman, diferit de al mamei.

    Imi place povestirea pe care ai pus-o in articol. Ar putea face mai mult decat orice alt argument rational. Dar argumentele rationale isi au si ele locul lor.

    Felicitari pentru articol, inca o data!

    1+

  5. Ginger, eu după stagiu de gine am rămas cu asta. Cât despre aceste cioburi de care vorbeşti… e trist că asta e atitudinea care se predă studenţilor.

    Cristian, eu cred din tot sufletul că nu ar trebui să se ajungă acolo, unde să pui întrebări de moralitate. Avem mijloace contraceptive, avem pilula de a doua zi. Dar încă avem “accidente”. Păi nu e strigător la cer?

    Eu aş susţine femeia în hotărârea ei. Până la urmă, nu e vorba doar de trupul ei, ci şi de viaţa ei de acolo înainte. Schimbările trupeşti sunt cele mai neînsemnate dintre toate cele pe care le presupune un copil. Hotărârea de a face un avort cred că poate fi un semn de maturitate la un moment dat. Tot strigător la cer. Dar există păcate mai grele decât avortul. Abandonul.
    E mult de discutat.
    Ceea ce eu voiam să spun e că dacă această consiliere salvează 10% din copii de la avort, îşi îndeplineşte scopul. Evident, considerând că cele 10 procente nu îngroaşă rândurile caselor de copii.

    0

  6. Cred că se dramatizează, un pic, pe tema, sensibilă, aşa este, a avortului.
    Nu se dramatizează pe acest blog ci, aşa, în general.
    E de bon ton să spunem că fiecare fiinţă are dreptul la viaţă, ba chiar să dăm ochii peste cap când auzim că”aia” a făcut avort.
    Eu, unul, văd şi altfel lucrurile astea : un cuplu de oameni necăjiţi, extrem de necăjiţi, pentru care şi aerul de respirat e scump…un cuplu format din oameni care au vrut o aventură, pur şi simplu, fără alte complicaţii,…oameni nepregătiţi,psihic, pentru a deveni părinţi.
    Nu cred că un copil născut şi apoi abandonat, va avea o copilărie fericită ! Şi , nu mă refer la a fi abandonat la vreun centru ci, abadonat în neputinţa şi sărăcia părinţilor…sărăcia nu trebuie explicată iar neputinţa vine din posibilitatea de a vedea în acel copil o “neglijenţă” de-a ta, de câteva minute, care să te urmărească o viaţă…
    Ai dreptate, nu trebuie s-o dăm pe religie sau, moralitate. A face un copil presupune deplina libertate de a-ţi dori acest lucru şi nu constrângerea ce urmează unui orgasm, reuşit sau doar mimat.Când nu vrei să te bucuri de acel copil, atunci când el înseamnă doar câteva picături de sânge, accept avortul, ba, mai mult, îndrăznesc să spun că e chiar indicat!
    Închei, deja am abuzat de spaţiul pe care-l oferi. Îmi cer scuze dacă te-am supărat contrazicându-te, dar n-am vrut să fiu “Gică Contra” cu orice preţ. Iar dacă nu am reuşit să mă fac înţeles e din cauză că nu am talentul tău de a expune ideile.

    1+

  7. Nu, nu mă contraszici. Fiindcă nu cred că e ok să aduci pe lume copii, pe care să-i chinui..

    1+

  8. Nu, nu e ok sa chinui un copil aducandu-l pe lume, dar nu e ok nici sa-i iei sansa la viata. Eu zic ca daca o femeie ramane gravida si chiar nu-si doreste un copil sau nu are posibilitatea de a’l creste cel mai bine e sa-l dea spre adoptie. Nu numai pastrarea si cresterea copilului e o alternativa la avort, ci si adoptia. Sunt atatia oameni care isi doresc copii si nu pot avea. Dar la noi in tara exista o problema de mentalitate. Daca ramai gravida si faci avort e ok, oamenii te judeca un pic (sau deloc, ca deh saraca nu a avut posibilitate, e tanara, traim in secolul XXI si femeia are dreptul sa aleaga etc) si gata. Daca ramai gravida si apoi dai copilul spre adoptie esti mult mai mult judecata decat in primul caz, ca si cum a nu refuza dreptul la viata al unei fiinte umane ar fi ceva de condamnat.

    1+

  9. Nu numai femeile ginecolog încep să refuze să chiureteze, ci și din ce în ce mai mulți bărbați. Din aceleași motive ca și ele.
    Și-apoi, e și destul de periculos chiuretajul, care e o manevră chirurgicală ”în orb”.

    0

  10. Cum am spus si pe blogul meu, eu personal prefer sa am o viata chinuita, sa fiu parasita, sa traiesc in saracie lucie decat sa fiu moarta. E o chestie de prioritati. Daca atatia oameni se plang ca “vai e mai bine sa-l avortezi decat sa-l faci si sa-l cresti in saracie” asta ma duce pe mine la concluzia ca sunt cam instabili psihic, si-ar pune streangul de gat la prima perioada mai dificila financiar peste care ar da

    In plus, cum zice si missAnnie – ce te opreste sa-l faci si sa-l dai? Ah, da, stiu ce te opreste. Gandul ca daca l-ai omorat – pa pa, nu mai tre sa te gandesti peste 20 de ani la el. Dar daca l-ai facut, dupa 20 de ani inca traiesti cu ideea ca undeva in lumea asta ai un copil

    1+

  11. Cristian, eu cred din tot sufletul că nu ar trebui să se ajungă acolo, unde să pui întrebări de moralitate.
    Ai dreptate din nou, Miruna, n-ar trebui. In aceeasi masura n-ar trebui ca oamenii sa ajunga sa fure in secolul asta. Dar constatam ca oamenii fura.
    Daca a fura nu este fundamental gresit din punct de vedere moral, nu putem sa spunem in nici un fel ca nu ar trebui sa se comporte asa.
    Intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem este aceasta: este gresit din punct de vedere moral ucizi un copil nevinovat?

    @căpcă1 hai sa presupunem ca un cuplu care este instarit decide sa aiba un copil iar acest copil se naste sanatos. Hai sa mai presupunem ca din cauza crizei, afacerea parintilor intra in faliment iar ei sunt condamnati la mizerie pentru restul vietii? Ar fi acceptabil in acel caz sa scape de copil print-un “avort” ca sa il scuteasca de o existenta mizerabila? De ce?

    0

  12. Socrates

    Hai să nu pozăm în lupii moralişti că nu ne şade bine.

    Cristi bate câmpii cu viziunea asta romanţată. Este foarte tare şi faza aia cu ADN-ul copilului total diferit faţă de al mamei. Adică nu e 50%, ci total diferit. Mă mir cum reuşesc unii să mai facă analize de pternitate. Sper să ajungi manager de spital cândva, pari foarte pregătit şi ai şi şcoala vieţii în spate.

    căpcă le zice bine. Aştia care pleacă peste hotare (medici, nu băgători de seamă) mereu revin pe blog sau pe alt spaţiu şi încep să ţină predici despre cum ar trebui să fie medicina românească şi alte sforăituri legate de moralitate.

    Problema de fond la noi e că dedicăm Sănătăţii DOAR 4% din PIB şi lipsa de educaţie medicală la români. Deci realitatea din teren e mai sumbra decât o percep unii din faţa calculatorului.

    Pe de altă, o dăm toţi în diverse şi ne minţim pe faţă că nu am avorta. Dar câteodata noi suntem primii la clinicile private în caz că avem o sarcină neprevăzută.

    0

  13. MissAnnie, îmi pare rău, dar nu sunt de acord să faci un copil şi să-l dai. Există fapte şi există consecinţe, există responsabilităţi. Nu mai avem 2 ani. Iar eu cred că dreptul la iubire e primul şi cel mai de preţ drept al omului. Nu poţi să-l dai, gândindu-te că poate alţii vor avea mai bine grijă de el. Să adopţi un copil e minunat. Dar să-l dai… aia e crimă 9luni mai mult premeditată.

    silavaracald, şi tratamentele dentare pe canal sunt tot manopere “în orb”, dar asta nu înseamnă că nu există şi succese. Iar chiuretajele sunt uneori necesare.

    Moldoveanca, teoretic, ai dreptate. Însă practic, sunt momente în care părinţii/mama chiar nu vede soluţie. Şi sunt cazuri în care venirea pe lumea a unui copil pune nu numai una, ci mai multe vieţi pe buturugi.
    Deci să nu judecăm, să încercăm mai degrabă să prevenim aceste situaţii.

    Cristian, cred că mergem prea departe. Al cui moral? Şi de ce privim doar din punctul copilului de vedere? Că şi mama are o viaţă care se termină şi alta care începe prin acest copil. Nu cred că e aşa simplu.

    Socrates, puţin câmpii îi batem cu toţii. Deşi unii mai bine decât alţii.
    Eu sunt unul dintre medicii de care vorbeşti. Şi iubesc tot aşa unul.
    Însă nu mint când îţi spun că nu aş avorta. Asta nu înseamnă că nu pot înţelege pe cele care o fac. Dar îmi pare un rău din suflet, fiindcă există mijloace să nu se ajungă acolo.
    p.s. De când mi-am început viaţa sexuală, mama mi-a zis că eu doar să fac unu’ mic, că ea mi-l creşte bucuroasă. Dar mie îmi e frică să n-o iubească pe ea mai mult decât pe mine. Fiindcă e cea mai grozavă fiinţă pe care o cunosc.

    0

  14. blondo, eu n-am citit printre randuri, am citit chiar tot si vreau sa te felicit. Ai scris foarte bine.

    Atat.

    Poate ca noi nu intelegem dar pe termen lung nu e doar grija voastra. Il faceti voi, va cresc tatele dar nu il cresteti numa’ voi, ma rog exceptand cazurile anormale.

    Eu zic ca ne putem da si noi cu parerea pentru ca un copil din ce-am inteles eu se face in doi. Chiar daca e o gresala e o gresala pe care trebuie sa si-o asume fiecare 😉

    Poate ca nu intelegem asa cum vreti voi sa intelegem dar intelegem in felul nostru. Tot e ceva.

    0

  15. “Cristian, cred că mergem prea departe. Al cui moral? Şi de ce privim doar din punctul copilului de vedere? Că şi mama are o viaţă care se termină şi alta care începe prin acest copil. Nu cred că e aşa simplu.”

    Miruna, ai abordat aceasta discutie echilibrat, poate printre cele mai echilibrate pe care le-am citit. Sunt sigur ca intelegi mai bine decat mine prin ce trece o femeie cand se gandeste la maternitate. Sigur ca poti sa o intelegi pe mama care ia o astfel de decizie.
    Dar faptul ca o intelegi nu transforma actiunea ei intr-una corecta din punct de vedere moral.

    Da, viata mamei este afectata de o nastere si de cresterea unui copil. Este asta un motiv bun sa ucizi o fiinta umana nevinovata?
    Hai sa consideram situatia inversa: o fetita ajunsa adult si parintii ajunsi batrani si neputinciosi. Acestia din urma ar face viata un calvar propriului copil, i-ar limita libertatea, dezvoltarea, i-ar strica viitorul. Ar fi acceptabil ca aceasta femeie sa ia decizia sa-si “avorteze” parintii?

    Eu iti inteleg punctul de vedere. Tu zici: n-ar trebui sa se ajunga aici in primul rand. In al doilea rand barbatii, nu inteleg femeile, deci nu ar trebui sa le judece. Si sunt de acord cu tine pana la punctul asta.

    Dar zici, exista lucruri mai rele decat avortul, exista abandonul, de aceea avortul e preferabil. Si iarasi sunt de acord ca abandonul este ingrozitor si n-ar trebui sa se ajunga niciodata acolo.
    Dar asta nu e ca si cum ai zice ca omuciderea nu este cea mai mare crima ci genocidul?

    Am putea zice ca omuciderea este preferabila genocidului, dar doar pentru ca exista un alt rau mai mare, omuciderea nu devine acceptabila din punct de vedere moral.

    Nu vreau sa fac pe moralistul aici, dar ajutati-ma sa inteleg rationamentul. De ce acceptabil sa aplicam in cazul avortului o alta unitate de masura?

    1+

  16. Amelia

    Basme. Povesti din-astea feerice cu tineri de 17 care stiau ce vor si au avut si dreptate sunt rare spre deloc. In majoritatea cazurilor, deciziile care altereaza viata nu trebuie luate cu avant pe baza de amor adolescentin, ci cu capul pe umeri. Din cauza povestilor de tip renascentisto-Hollywoodian mulate pe prostia tineretii se ruineaza vieti. Stiu putine femei care au suferit ca “au omorat un suflet”, asta e un mai mult un stigmat social, cauzat de religiofili (serios, problema era ca era in post??). In pricipiu, iti faci “procedura” si treci peste, cu armele pe care le ai (si ignorand articole de genul asta care vor sa iti arate ce ai pierdut “in ziua aia fatidica in care ai ucis un pui de om” *vomit*). Dar nu, hai sa batem campii cu durerea femeilor care fac avort, sa mai spunem unor persoane care au decizii de luat cum e corect/moral sa se simta. Ah, si sa excludem tatii cu totul ca nu “pacatuiesc” ei, deci habar n-au despre ce vorbesc. Trist ca citesc asta in 2012.

    2+

  17. “bărbaţii sunt oricum nişte martori care se irosesc în observaţii şi analize şi care nu vor putea niciodată înţelege despre ce vorbim”
    Cred ca sunt barbati care inteleg de 3 ori mai bine decat unele femei fenomenul, si chiar le pasa mai mult. E o generalizare aberanta din punctul meu de vedere. La urma urmei e si copilul lui si il iubeste la fel de mult.

    “doar o burtă creşte de crapă, o singură pereche de sâni se umflă şi nici kilogramele nu se împart la doi”
    O femeie care reproseaza asta barbatului, clar nu e pregatita sa aiba copil, si nici nu il iubeste. Daca l-ar iubi cu adevarat nu i-ar pasa de modificarile fizice si nu ar reprosa asta barbatilor.

    E adevarat ca nu barbatul tine copilul in bruta …dar asta nu inseamna ca nu il iubeste la fel de mult, ca nu sufera sau se bucura la fel de mult sau ca nu intelege la fel de bine femomentul.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 205 queries in 0.343 s