A 11a poruncă: Ţine-te de ceea ce vrei!

Citesc biografia lui Jobs cam de pe la Crăciun aşa. Avansez cu vreo 5 g/ zi, având în vedere că o ţin la capul patului. Faptul că are prea multe kilograme ca s-o pot ţine în baie e o explicaţie logică pentru progresul fulminant, care ar face până şi un melc turbat să se simtă bine. Niciodată nu am avut cărţi de noptieră şi nici probleme cu somnul, deci nu aveam nevoie de cărţi plictisitoare care să mă adoarmă rapid. Că eu n-am citit carte interesantă de la care să-mi vină moş ene pe la gene, ci doar cheful de a o citi toată. În fine.

Sunt multe aspecte de ţinut minte şi luat exemplu la Jobs. Vă recomand cartea, dar nu despre asta vorbesc. E de notat faptul că omul ţinea regimuri super-stricte vegane (adică fără produse de sursă animală), cu momente de abuzuri şi perioade de post. Dar şi-a nenorocit pancreasul, că de acolo i-au pornit necazurile.

Dar nici despre sănătatea lui fizică nu vreau să vorbesc. Ci despre voinţa lui. Toată lumea spune că Jobs avea viziune. Eu cred că mai mult decât asta, avea VOINŢĂ. Nu accepta “nu se poate” sau “nu vom fi gata la timp”. Şi-a pus o dată toată echipa de programare de la Apple să muncească vreo 2 săptămâni non-stop, i-a mutat pe toţi împreună şi zi şi noapte asta au făcut. Fiindcă el ştia foarte clar ce îşi doreşte. Şi mai ştia cum să transmită asta celor care puteau realiza VIZIUNEA. Deci ce a fost mai întâi, voinţa sau viziunea? Deşi fără prima nu-ţi vei putea niciodată dovedi pe a doua.

Astăzi până la prânz trebuia să primesc un plic din România, livrat de DHL. Astăzi pe seară primesc un telefon de la un ameţit reprezentant al DHL, că ei au uitat să-mi livreze respectivul şi că-l aduc luni. Luni dimineaţa. Ok, dar nu se poate mâine? Ba se poate, dacă merg eu să-l culeg. Merg, că ce naiba să fac, mie-mi trebuie luni dimineaţa. Îmi dă ăla adresa, închid telefonul, pun botul.

Martor la toate astea era el-ul meu, băiatul care s-a aprins ca benzina de la o scânteie şi a început să urle că aşa ceva nu e posibil. Că unde să umblu eu mâine chiaună pe coclauri, pentru un serviciu plătit cu bani deloc puţini de mama din România. Şi că de ce nu m-am luat de ăla la telefon, că, gata, îi dăm în judecată! Bine, nu chiar a zis cu tribunalul, dar să ziceam că a zis cu spume. A pus omul mâna pe telefon, a sunat, s-a conversat cu Rasheed, operatorul de serviciu, i-a explicat politicos, dar pe un ton nervos şi-n propoziţii scurte că AVEM NEVOIE DE-PLIC-ÎN-SEA-RA-ASTA. Punct.

Şi uite-aşa, stăteam şi mă uitam la mine, ca un martor încremenit, de după kilogramele de biografie a lui Jobs, pe care precis va trebui s-o mai citesc o dată. Că nu am înţeles nimic. Că, pentru a obţine ceea ce vrei, trebuie să depăşeşti momente şi să întorci situaţii. Că nu contează cui şi în ce limbă trebuie să îi explici. Că a fi ferm nu-i un păcat. Şi că, mai degrabă, a pierde trenul în care ai deja loc rezervat e mult mai greu să-ţi ierţi… decât c-ai ţipat la un Rasheed de la celălalt capăt al firului.