Să trăieşti fără să-ţi fie frică

Ascult strawberry wine. Ascult melodiile pe care le-am adunat de-a lungul vremii. Am fişiere pe care nu scrie numele artiştilor, nici măcar genul muzical, ci numele celui care mi le-a dat. Cum scriau bunicile reţete în caietul de bucătărie: “Prăjitură Ileana”, mai ştiţi? Prăjitura Ileana a fost redenumită între timp, reţeta învăţată pe de rost de ochiul fin al bunicii, iar papilele noastre niciodată sătule de ea. Alături de bunul nostru simţ, desigur.

Pe fişierul cu Pasărea Colibri şi toată muzica folk pe care o deţin scrie Horia. Pe altul, cu muzică franţuzească pe care o înţeleg strict cu urechea, scrie Anda. Pe ambele categorii scrie şi Cluj, dar fără taste. Apoi, se nimeresc melodii pe care nici nu bănuiam să le am vreodată, care-ţi amintesc de chestii pe care le-ai păţit, precum o prietenă care-ţi povesteşte despre tine. De parcă nici nu ai fi fost acolo. Aşa-i place lui să-mi povestească cum ne-am cunoscut. Şi mie-mi place să ascult, ca pe fiecare poveste de dragoste fericită. Şi ce mă bucur când îmi dau seama că-i a mea!

My biggest fear was September. When he had to go. Zice Shania în melodie. Şi-mi aminteşte de spaima drumului dinspre aeroport. Drumul pe care-l făceam cu atâta bucurie când plecam eu sau îl aşteptam pe el. Şi, culmea, acelaşi drum, dar cu totul altul, când îl făceam împreună, dar mă întorceam doar eu. Că el îşi lua zborul. O vreme, de zboruri singure  îmi era cel mai frică. Şi cred că vor rămâne fobia ce mă va urmări o viaţă. Ştiţi, cum unora le e frică de păianjeni. Sau altora de înălţimi. Mie mi-e groază de singurătăţi la înălţime.

Astăzi, au plecat fricile de aeroporturi şi drumuri de întors, dar au lăsat altele în locul lor. Iar înălţimile, deşi temute, au fost constante în viaţa mea de până acum. Mi-e frică de suferinţe în adâncuri. Dacă vă puteţi imagina aşa ceva.