La ultimul meu examen din sesiune, prima întrebare pe care mi-a pus-o proful (om de mare clasă şi ţinută intelectuală) a fost următoarea: Te măriţi? După care mi-a explicat pe tonul ăla didactic, ce nu lasă loc de dubii sau alte întrebări, că, dacă-s fată deşteaptă, e obligatoriu să mă mărit într-un an. Dar maxim un an. De ce într-un an. Ca să am, după, timp să şi divorţez, desigur, fiindcă divorţul e o experienţă prin care tot omul trebuie să treacă măcar o dată în viaţă. La final, mi-a zis să nu uit ce mi-a spus şi mi-a dat notă mare, ca să-mi arate cât de fată deşteaptă îmi sunt.

Şi uite-aşa, adevăraţii profesori au darul de a-ţi demonstra că, de fapt, nu ştii nimic nici după atâta amar de şcoală. Pornind de la mitul, conform căruia căsătoria e un fel de moartea pasiunii pentru viaţă şi pentru tot ce vine bun împreună cu ea (adică tinereţe, bere şi libertate), am decis să cercetez întrebându-i pe ei, pe cei care au născut, hrănit şi perpetuat mitul, şi anume pe bărbaţi. Am luat câteva exemple de succes ale blogosferei noastre, fiindcă îi ştiu mari formatori de opinie. Şi de familie, pe unii dintre ei.

(De ce) E bine sau rău să te căsătoreşti? Citiţi şi vedeţi singuri ce vi se pare… (Singuri sau căsătoriţi, după cum vă lasă sufletul sau starea civilă 😛 )

Continuare