Azi m-am trezit în chiuveta mamei, spălând vasele. Chestie pe care aproape niciodată nu o fac acasă la Sibiu. Şi m-am trezit propriu-zis, când a venit tata şi s-a minunat de mine. Că eram în chiuvetă şi mă războiam cu o pată pe inox. “Ce harnică eşti”, cică.
Imediat mi-am amintit. Că nu demult fusese un prieten la mine la Bucureşti şi, după ce-am mâncat, a insistat să spele el vasele (lucru care mă enervează cumplit atât la colega de apartament, cât şi la musafiri sau oricine altcineva care îmi intră pe uşă). Chiuveta omului ar trebui să fie personală, la fel de personală ca periuţa de dinţi sau chiloţii. Că nu vii la mine, îţi dau să mănânci, să bei, apoi îmi iei periuţa să-ţi freci dinţii, că ştii tu că nu-i politicos să rămâi cu spanacul între ei. Şi cum spăla el aşa vasele, îl văd războindu-se cu o pată pe inox. Aceeaşi specie, doar alt ibric. M-am ruşinat puternic: Oare de câte ori trecusem eu însămi pe lângă pata cea arsă de inox? Cred că e un prag psihologic, pe care, odată ce-l treci, nu-l mai percepi ca atare. Şi începi să integrezi petele unui ibric fără de vină.
Apoi, m-am ruşinat a doua oară: Oare de ce ne obişnuim aşa uşor cu petele ibricelor noastre, iar singurele războaie pe care le ducem sunt prin alte chiuvete?- Cu sacrificiul unei manichiuri impecabile, am lăsat metalul ca nou. Să nu-mi mai amintească de petele pe care numai eu mi le ştiu.
Şi da, eşti mai viteaz, când, în războaie, freci departe de chiuveta ta.
*faptul că era chiuveta din casa părinţilor mei nu e întâmplător, dar nici metaforic. Postul ăsta nu e un reproş decât la adresa celor care merg în vizite şi se simt ca acasă. Dacă vreţi să vă simţiţi ca acasă, nu mai mergeţi în vizite. Eu, dacă am nevoie de spălătorie de vase, îmi cumpăr una automată. Cu prietenii fac altele. Cum ar fi, cafele.
*dacă vă nimeriţi vreodată pe la mine cu spanac între dinţi, cereţi o periuţă, s-ar putea să primiţi. Dar chiloţi să vă aduceţi de-acasă.
Valeriu
Ok, suntem prieteni dar spălatul vaselor în vizită nu e o chestie de făcut, nu e politicos, oricât de buni prieteni am fi.
Nu înteleg de ce acordă oamenii atâta importanță vaselor, bucatăriei și altor lucruri perfect banale, în timp ce ignoră și amână lucrurile cu adevărat importante.
Banalități…
Mihaela Nistor
Poate că uneori ne obişnuim cu petele noastre de acasă, dar ne e mai uşor să ne războim cu ale altora !
Roscata
Eu sunt si mai si:))… obsedata de ordine si curatenie. Nu ma las pana nu ies toate petele de pe orice vas:D
Daca merg in vizita si mancam cu totii, intreb daca este ok sa spal eu vasele,cat timp face altceva. In functie de raspuns, eu ma conformez;)
Andra
Din seria “Simte-te ca acasa” cred ca e spalatul vaselor. Adica eu cel putin, de fiecare data dupa ce mananc imi spal vasele. Cand merg in vizita si mi se spune “simte-te ca acasa”, tot asta simt sa fac (cu (dez)acordul persoanei la care sunt invitata 🙂 E chestie de obisnuinta cred, nu de a parea mai cu mot sau de-a impresiona pe cineva 😉
p.s: nici eu nu spal vasele niciodata cand sunt acasa, in Sibiu. Nu ma lasa mama :)))
Jules
Am și eu o prietenă foarte apropiată care obișnuia să îmi ia vasele la frecat cum își făcea apariția pe aici, însă mi-a explicat odată că o relaxează, și fiind eu mai ocd așa, știu cum e să stai, să stai, și să te sâcâie așa de tare lucru-acela-așa, încât să nu-ți tihnească. Așa că o las să-și facă hachița, și înghit în sec. Doar pe ea.
copila blondă
Valeriu, da bine, eu plecasem de la vase şi mă dusesem departe…
Roşcata, măi, bunele maniere spun că niciodată, dar niciodată nu speli vasele altuia acasă. Decât dacă te roagă, cred. De asemenea, nici gazda nu va începe să spele vasele cât musafirii sunt încă la masă sau în sufragerie. Sorry, data viitoare când mergi în vizită, lasă obsesiile acasă. 🙂 O să vezi, o să-ţi placă şi ţie mai mult!
Andra, pe mine atât de puţin mă deranjează să spăl vasele, încât chiar mă enervează cei care cred că prin asta fac o favoare gazdei sau un demonstrează ceva. Ba dimpotrivă, mie îmi faci o favoare dacă mai stai cu mine 5 minute de poveşti, că de vase oricum mă ocup mai târziu.
Jules, ok, cu o excepţie ai voie: o prietenă cu hachiţe. 🙂
Mada
😀 foarte, foarte fain! scrisul, titlul si dusul departe 😉
si cand ma gandesc ca si eu am spalat niste cesti ceva.
da sa stii, chiloti am avut cu mine 😛
copila blondă
De chiloţi nici nu te-aş fi bănuit. Abia aştept să vii la mine! oriunde ar fi asta 🙂
Andreea P
Mergi in vizita sa te bucuri de compania omului. Nu de cea a chiuvetei. Simplu!
Nu-ti place sa-ti speli vasele, “plateste” pe cineva sa le spele. Ca pana si masina automata necesita clatire prealabila 😛
Andreea P
* “plateste” se referea la doamna care vine saraca si face curatenie in casa unora dintre noi, sau la hipermarketul cu rafturile pline de alte vase 🙂
Liora
Mah, ce norocosi sunt unii, auzi, sa vina prietenii sa se apuce de spalat vasele 🙂
Gluma-i gluma, dar adevarul e ca nici mie nu-mi place sa imi intre cineva in oale. Nu imi place sa mi se deschida frigiderul, dulapurile sau sa mi se foloseasca computerul. Urasc cand aud ´´da sa vad ce mobil ai, oau, sa vedem ce functii are´´. MOR! In mobilul meu n-ai ce cauta, mai, ca e personal!
Simte-te confortabil la mine, stai cu picioarele pe canapea, mananca cu coatele pe masa, mi-e egal. DAR…foloseste baia de serviciu, prosopul de acolo, curata toaleta daca ai murdarit-o plus ce am scris mai sus, adica adu-ti aminte ca eu sunt eu,tu esti tu, casa mea e casa mea, vasul meu e vasul meu si asa mai departe.
Simone
Asa tare imi place felul in care scrii… ai reusit in scurtul timp in care am citit acest articol sa zambesc citind povestea cu chiuveta, dar si sa ma gandesc cat de usor este sa ne ignoram, uneori cu buna stiinta, “petele”… Hai ca am inceput sa comentez mai des pe aici 😛
yneedtrust
🙂 hello blonda!
u did it again:-),un post care iti mentine zimbetul pe buze:-)
ps: nu cred ca vreunul din prietenii tai si-ar fi dorit sa te supere oferindu-se sa spele citeva vase..
te-ai comportat tu excelent cu ei si probabil ca vroiau sa compenseze momentul intr-un anume fel,si nu au stiut altfel..:-)
unii oameni inca nu stiu sa accepte doar exact cum li se ofera,se simt mereu obligati..
copila blondă
Andreea P, nu era chiar despre pete, însă e bine şi-aşa 🙂
Liora, şi fiecare cu petele lui. Eu cu frigiderul n-am treabă. Al meu e oricum gol tot timpul.
Simone, ai văzut, începutul a fost greu. Super, te mai aştept! 🙂
yneedtrust, desigur că nu asta era intenţia. Doar că na…nu are rost să vii la mine să speli vase. De obicei zic că mai am şi nişte rufe de spălat şi un aspirator de folosit… 🙂 Îmi era dor de tine.
Roscata
@copila blondà_ obsesiile le am doar pentru casa mea 😉
om
La un training de “selling skills” faceam un asa zis exercitiu de negociere/convingere. Grupuri de cite doi gaseau un subiect despre care aveau pareri contradictorii si, din discutii si argumentari, trebuiau sa concluzioneze cine are dreptate si cine nu si sa prezinte concluziile in plen.
Subiectul propus de mine interlocutoarei era “are barbatul dreptul sa-i spuna unei femei, in fata/direct, daca o doreste (trupeste vorbind) ?” Fata bineinteles oripilata de aceasta eventualitate! Dezbatere de succes, la final accepta: “da, poti sa mi-o spui, dar spune-mi-o frumos!”
Prezentam noi concluziile si le ascultam pe ale urmatorului duet (barbat-femeie) cu subiectul “este barbatul obligat sa-si ajute perechea in treburile casei?” Concluzia : “da este obligat”
Concluzia tutorelui catre “spalatorul de vase”
– Bine mai, “celalalt_om” le convinge si tu pierzi lamentabil?
daniel rus
eu am trait 5 ani in camin. cand mergeam pe la fete si primeam sau faceam mancare, din start puneam conditia ca la final eu sa spal vasele. macar atat sa fac si eu.
Iulia
Cred ca obosim cu petele propriilor ibrice.
Constienti fiind ca n-avem “ustensilele” necesare, o lasam balta, obisnuindu-ne cu ele. In schimb, fata de ale altora, probabil suntem doar la prima etapa, cand le vedem si-am vrea sa le scoatem cu orice pret, dar nu stiu de ce. Oare ne-ar ajuta cu ceva mai mult decat un procent mai mare la stima de sine?
Si mie imi place sa spal vase, mai ales cand nu e cazul de pete depuse in timp:)
Sandra
mno, păi zi şi tu cum să nu zâmbeşti cu gura pân’ la urechi când citeşti aşa ceva?
Sunt persoane, asta am învăţat-o eu pe ‘bloage’ în general, şi nu ştiu dacă-i o chestie rea sau bună. Tu, draga mea, să mă ierţi că las comentarii lungi cât o zi de post, dar am să mă înfiinţez foarte des pe-aici, cu permisiunile dvs.
Continuând, ai observat vreodată o persoană, virtual vorbind, care se simte..nu ştiu, apropiată de-o alta; aici nu mă refer..la flirt pe net :)) ci între două fete. De exemplu. No, păi mie când îmi lăsa cineva comentariu pe vechiul blog, să se odhinească în pace, că vrea să vorbim mai pe larg, despre lume, despre viaţă, despre haine, despre bărbaţi mici şi ticăloşi sau care nu-şi mai încap în ‘pele, păi zburdam de bucurie. Eu mereu sunt gata de noi prietenii. Când însă , făceam eu pasu’ ăsta, fetele, dragele de ele, mă ţineau la distanţă cu un 🙂 . Ei., zi tu dacă nu-i enervant emoticonu’, aşa sincer, timid şi parcă a boalii de ironic. Dar tu, ei bine ţie, mulţumesc. Ai fost persoana pe care mi-o imaginam, te-am “citit” din postările prietenoase. Şi nu ştiu cât de curând am să ajung eu în Anglia, că acolo am înţeles că poposeşti, dar vreau o periuţă în caz că vom găti spanac.
Îmbrăţişări multe!
copila blondă
E normal că zburdai de bucurie! 🙂 Ăsta e tot farmecul de a scrie pe bloguri, că ai feedback în timp real. Altfel, te-ai retrage în intimitatea unui fişier din My Documents, unde nu te mai deranjează nimeni 🙂
Treaba cu răspunsul simplu printr-un smileyface probabil înseamnă că e total de acord cu tine, că nu mai are nimic de adăugat, i-ai citit exact gândurile! Iar smileyface-ul e semn că ţi-a citit comentariul şi îţi mulţumeşte. Mai pun şi eu uneori smileyface-uri, atunci când nu mai e nimic de zis..
Mă bucur că îţi place blogul, dar te rog să nu-ţi dea vreo dependenţă de internet, că ajungi ca mine! Plus, e prea frumos afară ca să stai cu ochii înfipţi în monitor!
În Anglia spanacul e doar în varianta baby şi costă mult. Dar periuţă primeşti şi pentru o cafea! 😉
Danniutza
Eu abia acum te-am descoperit, recomandată chiar de atoateștiutorul Google…
Îmi place mult naturalețea cu care scrii (și trăiești, sunt sigură).
Îmi mai plac umorul tău neforţat și tâlcul pe care îl găsești în chestii cât de simple.
O să citesc tot-tot-tot!
Miruna
woooow, bun venit 🙂 mulțumesc!
G
“Oare de ce ne obişnuim aşa uşor cu petele ibricelor noastre, iar singurele războaie pe care le ducem sunt prin alte chiuvete?” – LOL și au! și nice