A învăţa să-ţi înghiţi lacrimile cu ochiul. A învăţa să nu o mai hrăneşti pe dânsa, nenorocita de naivitate. Da, acest post este despre un bărbat. Şi nu, nu despre cel la care vă gândiţi.
A putea omorî speranţe mai ales când ele răsar din inimă şi nu din raţiune. De fapt, acelea sunt cele mai periculoase.
A-ţi aminti de jurămintele făcute la reflexiv o viaţă, nu o perioadă din ea. Că şi prostia trece împreună cu durerea.
Lacrimi şi nenorociri, speranţe fără raţiuni şi dânsa, DUREREA. De data asta am scris-o. Ca să nu mai am scuze s-o uit.
laCiovique
ce bine ca mai simtim…ce bine…maine, genunchii de praf, obrajii de lacrimi scuturati si pana la noi ordine, we totally move ahead 🙂 Ce mumoasa este viata …si daca nu as intelege n-as mai vorbi (se stie, inginerii si statisticienii sunt facts based. always).
copila blondă
Hai că începe să-mi re-placă de tine încet-încet.. 😛 move ahead, but of course. Doar că se putea şi altfel şi mai frumos.
laCiovique
ntz…nope…mumosul sta fix in dificultate 😉 noapte buna, copchil blond 🙂
o
Daca am invidiat (apropos de scris) pe cineva ptr. vreo formulare care mi-as fi dorit sa fie a mea, atunci ala a fost eugen simion ptr. “marturisesc ca am trait”.
Nu ca ar fi fost o carte relevanto-revelanta (instructiva de altfel)
Am si eu o formulare cu care am ajuns sa ma mindresc (penibil deja – precum un cantautor cu un singur slagar in viata lui) : “nu conteaza daca amintirile tale sunt placute sau dureroase; conteaza daca sunt intense”
Fiindca, conform Freud, mintea (ca parte materiala a corpului omenesc (discutabil!)) are capacitate de a se vindeca singura. Iar a mea elimina unele rusini-dureri dar, culmea, le tine-n ea pe altele, mari si intense.
Si e bine si cind nu mi-e bine. Tot mai bine…ca vinurile-n timp.
copila blondă
laCiovique, parcă altfel se văd lucrurile dimineaţa 🙂
o, ceea ce eu numesc “experienţe active”, nu pasive. Ştiu. Însă tot eu mai cred că sunt înţelepciuni de care m-aş fi putut lipsi. Ştii de ce? Fiindcă înţelepciunea nu stă în inimă, stă în minte. Iar fericirea aia intensă (indiferent câtă ca durată ) vine din prima, nu din a doua. Eu n-am reuşit să le aduc pe cele două la un numitor comun încă. Dar mă străduiesc. Poate despre asta e vorba. Că urci trepte şi cobori, nu pentru ce găseşti în vârf, ci pentru ce muşchi îţi antrenezi la picioare.
După care poţi atinge orice vârf. Sau , cel puţin, aşa te simţi.
Apropo, vreau să sar cu paraşuta. 😛
p.s.Îmi place. Să-mi mai scrii.
neonu
Sunteti prea profunzi, vorbiti de trairi intense iar in cazul asta cred ca e mare pacat daca domnisoara din poza nu se ridica la timp din fata trenului; nu de alta dar ar mai avea de experimentat multe trairi intense la varsta ei. E totusi cam alba si prea putin dotata…
Iti place? Sa-ti mai scriu? Pot si mai rau de atat 🙂
zoologika
Bine bine, fericirea vine din inimă iar dezamăgirea de la cap. Spun asta pt că de multe ori ne setăm așteptări prea ușor. Ia încearcă o singură dată să nu ai nicio pretenție de la cineva și vezi cum e.
copila blondă
neonu, pariu că tu i-ai recomanda nişte silicoane şi-o friptană, nu-i aşa? Vezi, nici măcar nu trebuie să fim profunzi cu toţii, tot timpul 😛
zoologika, am făcut-o şi pe asta. O vreme a fost bine. Între timp, am reuşit să reduc aşteptările la dorinţe neîndeplinite. Ceea ce se dovedeşte a fi, din când în când, mai puţin frustrant.
Feri
Eu iti impartasesc un citat :
“Suferinta este invatatura spirituala, pentru majoritatea oamenilor este singurul mod de dezvoltare spirituala. Suferinta te adanceste, erodeaza gradual ego-ul […]” Eckhart Tolle.
copila blondă
Băi, în cazul ăsta, eu prefer să fiu o îngâmfată fericită. 😛
Place Tolle. Place mult.
Valeriu
Of duamne, ce s-a mai întâmplat iarăși… 😛
Eu zic să nu te agiți că trece de la sine.
Vine el într-o zi și prințul promoțional și cu opțiuni bifabile (gen car configurator) călare pe un cal alb și palid. :))
Ehh și atunci să vezi, că până te hotărăști că e de bine, sosește și hotărârea fermă că nu te-ai hotărât definitiv și cel mai înțelept ar fi să mai amânam puțin. :))
Sper totuși că ești bine și în regulă, restul sunt copilării. 😛
Iulia
Dar de ce cauti scuze sa n-o uiti? Eu vreau s-o ingrop departe sa nu mai stiu de ea si nici ea de mine
copila blondă
Valeriule, ştiu: sunt ca vremea. E ceva personal.
Iulia, scuzele erau să o uit. Nu aşa am scis? 😛
Valeriu
Eh dar acum vremea e frumoasă 🙂
Ernest
Cineva e ”down” astazi?
Andreea P
Miruna, eu cred ca tu ai prea mult timp liber 🙂 si de aici toate nebuniile cu plansete.
Sa-ti dau ceva din treaba mea? Asa ma mai eliberez si eu si nici tu nu mai plangi 🙂
Glumesc 😛
boby
Picaturile reci de ploaie aluneca nestingherite pe taisul invizibil al durerii taindu-le.Racoarea lor sting incet , incet focul dezamagirilor, lasind loc unei raze de soare.Prinde in palma aceea raza.Ea iti va usca toate lacrimile, lasind loc fericirii.
un Dan
Pana mai de curand ma uitam – fara invidie, cel mult cu ceva curiozitate – la cei carora le iese din prima: genul de cuplu care s-au intalnit, si de n ani incoace tot stau impreuna “fericiti”…sincer nu intelegeam care-i reteta lor;
mai de curand, acele cupluri care facusera ba 4 ani, ba 6 ani, ba chiar 7-8 ani de cand erau impreuna au inceput sa se destrame – e adevarat ca s-au intalnit la varste destul de fragede, lucru care a contribuit mult la elementul schimbari in ceea ce ii priveste pe amandoi, dar trebuie considerat si faptul ca s-au schimbat impreuna.
Din ce am inteles, multi s-au axat pe ideea ca “merg pe ceea ce am si pana nu voi vrea ceva serios(inel, copii, etc) imi este comod asa”…
Nu stiu cum or fi altii, dar sa stai cu cineva pe principiul “asta am gasit si eu din prima si mi-e lene sa mai caut”, mi se pare…genul de scenariu in care pe tot globul au mai ramas 2 oameni si aia se descurca si ei impreuna cum pot.
Mai pe scurt, da, ai dreptate, e rau sa doara, sa crestem plangand si dand cu capul de peretii care intre timp au devenit ziduri de beton…daaaar, sa stai cu un om, sa iti imparti viata cu el/ea doar pentru ca iti este comod, mi se pare si mai dureros,daca nu pe termen scurt…pe termen lung e genul de durere care te omoara!
copila blondă
Andreea, tu ai dreptate.
un Dan, nici eu nu cred în relaţiile astea duse din copilărie la primărie. D
Iar timpul şi anii multi nu sunt pro-relatie, ci cel mai mare dusman.
Insa eu nu despre asta vorbeam