Am fost şi eu odată aşa cum ar fi trebuit să fiu. Am aparţinut şi eu o vreme bunelor tipare făcute zestre de părinţi mai cuminţi şi înţelepţi decât mă voi pricepe eu vreodată să fiu. Am avut şi eu atunci dorinţe şi puteri luate cu împrumut, conectate la net şi presărate cu nunţi, botezuri şi nepoţi. Apoi m-am blonzit şi am descoperit că semnele de întrebare sunt mult mai interesante decât orice alte feluri de punctuaţie. Şi m-am lăsat în voia lor. Chiar dacă certitudinile sunt în continuare pe lista căutărilor mele, drumul spre acolo e pavat de curiozităţi. Singura investiţie pentru care merită să munceşti e experienţa. Cea fizică, profesională, emoţională, socială. Aventurile cele mai profitabile în viaţă sunt întotdeauna intrapersonale, fiindcă îţi cresc muşchi pe care nici nu ştiai că îi ai. Căsnicia e una dintre ele. Însă doar cei cu adevărat vizionari o pot percepe astfel. Să trăieşti singur e cel mai simplu. Provocarea apare în doi. Iar asta o spune o tipă care mereu s-a plâns de singurătate. Nici să te speli seara pe dinţi nu-i întotdeauna uşor.
Am fost şi eu odată cu harta vieţii mele-n mâini. Crezând că ştiu ce-nseamnă fericire şi făcând pariuri pe termene mai lungi decât îmi permiteam. Iar atunci când conturile din suflet nu se potrivesc cu gropile din drum, te angajezi să speli vase într-un cazino imens. Ştiind c-ai să câştigi, tocmai fiindcă ai renunţat la pariuri. Am fost şi eu odată mai puţin deşteaptă decât mă dădeam, dar imediat după nişte ani, când mi-a trecut, am devenit bolnavă de curaj şi optimism.
Astăzi, am şi eu temeri, dar mai puţine dureri; încă am doruri, dar mai mult cu bucurie. Aştept ziua în care să mă trezesc din nou din curajul de acum, mai isteaţă decât mă ştiu, mai vindecată de temeri, doruri şi prea mult somn. Imediat o să se-ntâmple, după câţiva ani…
Nu e bine să râzi de nici o clipă a celui care-ai fost. Tânăr sau bătrân, gras sau slab, blond sau brunet. Ci să te uiţi cu înţelegere şi admiraţie mare, fiindcă acela te-a îndurat să fii cel care eşti. După atâta curaj, optimism şi învăţătură, oare ce urmează?
Acţiune. Şi noi semne de-ntrebare. Asta e o certitudine 😉
iri
si chiar poti sa nu regreti nimic din ce ai fost/din ce ai facut?
copila blondă
Evident că nu. Însă şi regretele au rolul lor, ce am învăţa dacă nu am face greşeli?
Cel mai mult regret că unele lecţii a trebuit să le primesc de prea multe ori până să le învăţ.
Rappa_ru
Asa este ! Fara cei care eram acum 1, 2…n ani nu am fi fost cei care suntem astazi !
Ernest
Tot la rascruci, huh? Stai cu mine si plecam odata. 🙂
Valeriu
Emm dar ce ton sobru… 😛 parcă e un guest post scris de blonda din viitor. :))
Viața la 25 de ani e ca o guma de mestecat nouă, dulce și parfumată, o poți întinde în orice direcție că își revine imediat. Poți face și baloane chiar. :))
Tu să nu-ți faci griji că esti pe drumul cel mai bun, am mare încredere în tine să știi.
Și nu uita că fericirea nu o găsești cu harta și busola, fericirea trebuie să-ți fie hartă și busolă. 🙂
Yneedtrust
Hello!
Frumos post!felicitari
‘Cel mai mult regret că unele lecţii a trebuit să le primesc de prea multe ori până să le învăţ.’ Blonda?:-)
Fiecare lectie e o alta experienta,si sa fii convinsa ca din fiecare a 2,sau 3 oara,ai mai adaugat ceva la teza finala:-).Sa fii mindra de tine!
camil
partea frumoasă e că după „cea care am fost” urmează (mereu) „cea care voi fi”, legate mereu de „cea care sunt” 🙂
Alina Rad
@Valeriu: foarte frumos spus ca fericirea trebuie sa fie harta si busola.
Valeriu
Alina, mulțumesc frumos, știu eu ce știu. 😛 Acuma am doar hartă, dar să vezi când voi avea și busolă. :))