Am (re)văzut Kassandra la TV!!!

Butonând în seara asta, am dat peste această telenovelă la care mă uitam prin clasa a-3a (?). Incredibil. Câte amintiri mi-a trezit. Dincolo de faptul că între timp m-am plictisit nu numai de telenovele, dar şi de televizor cu totul, am rămas şi-am urmărit toate cele vreo 10 minute câte mai erau din episod.

Cât eram de mică pe vremea lu’ Kassandra. Şi cât mă certa tata că mă uit. Zicea că e film de poştaşi, habar nu am de ce. Că poştaşii nu i-au greşit cu nimic.

Pe vremea aia, aveam lecţii de făcut, încă mă jucam cu păpuşile şi nu ştiam ce-s ălea telefoanele mobile. Abia învăţasem tabla-nmulţirii. Pe vremea aia, nu-mi imaginam că mi-ar putea vreodată plăcea genţile, cărţile şi amintirea clipei de atunci. Genţile mi se păreau nişte atârnătoare absolut hidoase şi inutile, iar cărţile mă enervau din start. Pe vremea aia, dormeam aproape zilnic la amiaz şi dimineaţa nu trebuia să aleg cu ce mă îmbrac. Fiindcă mă îmbrăca mama, cât eu încă dormeam. Da, niciodată nu am fost o matinală. Odată, cică m-a găsit “sforăind” în baie cu capul pe maşina de spălat. Pe vremea aia, nu aveam costum de baie şi nici dizolvant de lac de unghii. Aveam părul lung şi nu credeam că voi fi blondă într-o bună zi. Pe vremea aia, nu ştiam că trebuie să te încui la baie, iar mama mereu venea să-mi culeagă părul căzut de pe spate, după ce mă spălam pe cap. Dacă vă spun că ţin minte primul spălat pe cap departe de ea? Eram într-a 6a, într-o excursie în Germania şi neajutorată în cabina de duş. Mi s-a făcut îngrozitor de dor de ea. Pe vremea aia, n-aveam net şi nici măcar calculator, n-aveam pacienţi şi nici măcar planuri…

Pe vremea aia, şi apa de la robinet era bună, vara era vară şi toamna era şcoală. Acum nu mi se mai pare. Şi mă întreb ce s-o fi schimbat: apa, robinetul sau telenovela?

 

Articolul anterior

Dar despre asta de ce n-aţi scris?

Articolul următor

În weekend m-am jucat

19 Comentarii

  1. Robinetul in mod sigur. Telenovela nu se va schimba niciodata, apa iti este data. Numai robinetul ajunge sa fie cosmetizat. Si, oricat de cosmetizat, tot va trebui sa il invarti ca sa obtii apa. Viata merge mai departe si fiecare isi traieste telenovela. Nu stiu daca am noima :))

  2. doar felul cum privesti telenovela.
    e singura telenovela pe care am vizionat-o. ce pustan eram.

  3. Valeriu

    Ah daaa Scafandra….uhuu ce mai serial, încă de pe atunci detest genul. Iar în pauzele publicitare parcă dădeau ceva reclame pentru alegeri dacă nu mă înșel. 😛
    Bine era când erai copilă, dar nici acum nu e așa rău de când ești copila blondă. 🙂
    Gândește pozitiv, chiar și acum apa de la robinet poate fi o minunăție dacă vine din propria fântână. 🙂

  4. Manuel, eu cred că şi telenovela se poate schimba. Până nu se trage cortina, oricine poate deveni personajul principal.

    giolly, şi tu?! :)))

    Valeriu, unii cred că aveau un radar pentru depistarea porcăriilor. Tu şi tata!
    p.s. bunicii mei de la Tălmaciu au o apă la robinet… ueee, te lingi pe bot!

  5. Valeriu

    Aia bună apă, rece sloi în mijlocul lui Iuile, cu un gust imperceptibil dulce și cremoasă parcă, dacă apa poate fi așa cremoasă. :))

  6. dar de Arabela îți mai amintești? și înainte de Kassandra a fost Sclava Isaura… 🙂

  7. Pe Sclava Isaura eu am ratat-o..cred ca inca nu invatasem sa citesc 😛

  8. Ai ales un post prea select pentru un subiect de kitsch. Telenovela este de prost gust si neam asemenea.
    Ca tot vorbeai de Germania, uite, la ei nu merge cu telenovela. Sunt oameni prea educati pentru a alege o manea cu titlu de film :P.

  9. Sclava Isaura e prima amintire legata de un serial TV dupa 89.

  10. vai, da!
    kassandra a fost a doua telenovela la care m-am uitat dupa “Inima salbatica”, sau parca fost difuzata inaintea ei? Hmm..nu mai stiu, nu mai stiu nici povestea prea bine, dar imi aduc aminte frenezia pe care o starnisera in randul oamenilor. Cand incepea Kassandra nu era tipenie de om pe strada.

  11. Ernest, esti ca tata! Nu intelegi nimic. Mai aveam eu o rochie tot campe vremea aia, era roz, avea volane si danteluta dintr-un fel de plastic extrem de kitschos. Abia am convins-o pe mama sa mi-o ia. Oribila, iti zic. Astazi, nici la saraci n-as mai da-o. Dar atunci nu pricepeam mai mult.
    Si nici nu am dat rochita, nu fiindca i-ar mai fi cazut din volane, ci fiindca imi aminteste de cum ma stiam uita la 10 ani. Si parca e mai frumoasa, chiar daca nimeni n-o vede asa.
    Nu telenovela in sine conteaza.
    😉

  12. Sun in drum spre sibiu, scriu de pe telefon. Scuze

  13. Heheee.. pe vremea cand rula si Marimar.. si vesnicul tanar si nelinistit nu trecuse de prima suta de episoade:) iti mai amintesti k erau reviste cu postere si abtibilduri sau stickere, fataaaa:))

  14. Eu n-am vazut telenovela asta, poate din cauza ca eram mai mare si-mi era deja gandul la baieti reali. 😀
    @babyRacy- zici ca la “Tanar si nelinistit” a existat si episodul 1?

  15. Si te uitai la telenovela imbracata cu rochita stralucitoare. Erai numarul 1! :)) Manele ascultai, sau erau pe atunci? 😀

  16. BabyRacy, de asta am pus poza asta. Ca imi amintea de ceva revista, care dadea postere. Nu mai stiu daca le-am si lipit, dar stiu ca eram tare incantata :))

    nina, n-ai pierdut nimic. Eu am ajuns de la telenovele nu ma mai uit, dar de baieti tot nu dau. Probabil, daca am ratat startul… 😛

    Ernest, bai, tu faci misto. Aveam si rochita sa stii, dar nu ma jucam de-a tiganii, ci de-a printesa. Sissi, mai exact. SI gata cu detaliile astea, ca ai ras destul.

  17. Corazon Salvaje. Atât ! 🙂

  18. boby

    Toate se schimba, cu timpul, doar amintirile ramin intacte si de nepretuit.

  19. gheghe

    Escrava Isaura. prin nuş ce ţară au adunat oamenii bani să o răscumpere pe săraca fată.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 158 queries in 0.495 s