Discuţiile la care iei parte fără voia ta sunt o sursă inepuizabilă de …ceva. Că uneori te distrează, alteori te minunează sau de cele mai multe ori te enervează, să zicem că sunt o sursă de divertisment. Ca atunci când mă nimeresc dimineaţa cu butonatul la Răzvan şi Dani, dar măcar apreciez că se scălâmbăie mult mai simpatic decât ştirile protv, care fac inventarul accidentelor mortale de cu-o noapte-nainte.
Doi puşti, poate la vreo 15-16 ani, poate-s generoasă. Tipici, cu nimic ieşiţi din comun. Ăsta unul: lung şi firav, aşa cum le stă bine băieţilor înainte să se facă bărbaţi. Cu toate că individul va surprinde stimabilul cititor (sau spectator din metrou) până la finalul poveştii. Dar departe de a aduce măcar cu vreun Dylan sau Brian, că tot îi pomenirăm anterior. Adică, indiferent pe ce tip, Mars, Snickers, Twix sau Bounty ai fi, pe ăsta tot nu l-ai fi crezut vreun macholică fără frică.
– Mi-a cerut cana, mă, auzi, la ce i-o mai trebui! Cică eu şi-aşa nu mai am ce face acum cu ea şi să i-o dau înapoi.
– Cana? Care „cana”? întreabă celălalt puternic debusolat, dar cu oarecare supunere în faţa maestrului în ale amorului, ce-i stătea în faţă. Maestrul, că amorul mă-ndoiesc. De fapt, şi de maestru, că na…
– Mă duc şi i-o agăţ de clanţă şi fug, numa’ să n-o mai văd. Dacă îi trebe cană, cană îi dau! (Maestrul nu înţelegea că revendicarea unui obiect dintr-o fostă relaţie nu face referire la obiect, ci la relaţie. Indiferent de vârstă şi de obiect. Uneori chiar şi de relaţie. Fiindcă atunci când nu-ţi mai pasă, îţi bei ceaiul din pahar. Şi-l bei cu plăcere. Doar că unii se conving mai greu.)
– Dada, o poţi pândi când e doar ea acasă (astea sunt deja din categoria filme poliţiste!) să-i prinzi cana de o toartă… Dar poate nu e idee bună, că atunci, când ea deschide uşa, cade cana şi se sparge… (La care, pe ăstalalt, pe maestrul cu freză răsgelată, îl umflă un râs în propriile pene subponderale.) Aaaa… asta era şi ideea! Să i se spargă cana nenorocitei! (tocmai se auzise o bubuitură, îi picase ăstuia fisa)
– Mi-am pierdut cu ea 8 luni din viaţă.
– 8 luni? Şi nimic?
– Nimic, frate, nimic. 8 luni. Da’ lasă că, acu’ în 3 săptămâni, am scos pârleala.
– Mă, da’ nu-i cam panaramă? (mic, da’ tupeist ăsta micu’. Ori sinceritatea dintre copiii din ziua de astăzi mă depăşeşte cu o viteză supersonică. Pe principiul, prietenul la nevoie se cunoaşte: când ai găsit o panaramă, prietenul vrea să se asigure că este un loc şi pentru el! În agenda ei, desigur…)
– Da’ nu, mă, că nu tre’ să se spargă cana…
După care am ajuns la Universitate. Ei au rămas acolo, iar eu cu convingerea că oricâtă pârleală, tot la cana aia îi stătea gândul. Şi la obiecte pierdute. Sau relaţii? Of, ce ţi-e şi cu băieţii ăştia. Sunt nişte futăcioşi sufletişti. Însă, de obicei, pe rând: futăcioşi şi sufletişti. Nu credeţi?
Andrei Bugeac
Eu spun ca sunt doar futaciosi.Nu toti.Doar 99%.
copila blondă
Bine că măcar recunosc. Unii dintre ei 😉
Andrei Bugeac
Da.Partea proasta e ca niciodata nu recunosc cei care sunt
copila blondă
Haide măi, Andrei, unde ţi-e modestia?
Valeriu
Mmmai bine își atârna cana de gât peste tricoul inscripționat Tânăr neliniștit sufletist și futăcios. :)) În orice caz sufletist și futacios suna mai bine decât sufletist și sufletist sau futaticos și atât, e o variație. Iar dacă cine se aseamnă se adună, ne putem imagina și domnișoara din poveste, asta dacă nu era valabilă faza că extremele se atrag. :))
Ana
Una era prea cuminte si alta prea…panarama nu?
nici barbatii nu prea stiu ce vor zau :))
pardon, baietii :))
Andrei
Interesanta istorie, ureche fina, dar de fapt cred ca cei in cauza erau chiar incantati ca au un public mai larg, subiectul se inscrie in tema mai larga, sintetizata in vocabularul obisnuit prin zicala: f… , nu f…, vremea p… trece, ceea ce pentru noi e ca scoru la fotbal. Suntem constienti ca timpul nu e intotdeauna un aliat al pornirii noaste firesti de a atinge satisfactia, fapt ce ne creaza dileme, precum aceasta cu “cana”, ma intreb daca in ultimele 3 saptamani omul nostru a mai primit vreo cana, sau altceva
Biscuite
Hahaha :)). M-au amuzat comentariile tale. Si da, de acord cu ultima propozitie.
Metroul este o sursa inepuizabila de umor.
Mihai Likar
la un moment dat se indragostesc si devin sufletisti numai ca umbland cu cine nu trebuie se indragpstesc de cine nu trebuie si le este repede ranita “sufleţeala”
Anne
Ma-ntreb care cui a dat papucii???
Tavi
“Ma-ntreb care cui a dat papucii???”
Ea -> lui.
El -> canii (probabil pe geam).
Panarama* -> sufletistului*.
Futaciosul* -> sufletistului*.
Anne
Da Tavi, dar fetele isi cer lucrurile oferite cadou inapoi, numai atunci cand sunt ranite de respectivul ex. Ceea ce ma face sa cred ca ea i-a dat cana, el i-a dat papucii, ea isi cere cana inapoi:))
Tavi
Bollocks!
Oare … futaciosul* a “pus-o pe liber” pe sarmana panarama* sufletista?
Ntz, ntz ,ntz, oh vai, copila ranita va fi marcata pe viata…si va creste, ranita si razbunatoare, si pana la douaj’de ani va hi fost “macelarit” vreo douaj’de futaciosi sufletisti*
Lavinia
priceless!!! :)))))))))))
Cristian
Ce fac 8 luni dintr-un futăcios. Dar ia zi, Gemenii cum sunt? 🙂
P.S. Am trăit s-o văd și pe asta; să văd cuvântul futăcios necenzurat.
copila blondă
Cristian, tata e gemeni. Deci mă abţin. Sau s-o-ntrebăm pe mama?
Cristian
Oricum cert e că a făcut (cel puțin) un copil, culmea și el tot Gemeni. Ar fi o chestie s-o întrebăm pe mama ta, pare să fie în stare să răspundă și la asemenea întrebări 😀
Rox
hehe bun articolul, m-am distrat copios!
ai un blog foarte interesant, dar deja cred ca stiai asta 🙂
la mai multe si mai bune!
Ioana
Probleme existentiale…