Dominaţia parcărilor

De câteva zile încoace, m-am făcut o doamnă şi am circulat cu maşina. Vreau să vă zic că de când sunt puştii în vacanţă şi studenţii în sesiune, metroul chiar nu mai este o afacere. Decât pentru cei care vor şi sauna inclusă în preţul unei călătorii! Eu mă lipsesc, mulţumesc frumos.

Şi cum m-am tot învârtit  motorizată, am căpătat aşa o senzaţie ciudată în ceea ce priveşte parcările (v-am zis că eu am aşa un fel de noroc, încât întotdeauna găsesc loc de parcare?!): dom’le, e parcă o  forţă malefică ce îi uneşte pe toţi cortorarii nimeriţi prin vecinătate sau puşi la pândă prin parcări! Nu mai pot vedea lăzi de plastic puse în mijlocul trotuarului şi nici coloraţi răpciugoşi pretinzând bani, de parcă ce mare favoare ţi-ar face că îi vezi gesticulând bezmetic în faţa ta, când vrei să parchezi. Mă enervează îngrozitor!!! Ce naiba, şi-a cumpărat careva stradă? S-a inventat o nouă meserie pe faţa pământului? Frecător de mentă şi asistent de parcare. Se lucrează pe încredere, doar la orele de vârf. În rest, nu merită să stai în soare şi să ieşi în pierdere. Nu e ca şi cum te-ai mulţumi chiar şi cu un bronz, că ăla vine din oficiu.

Pe strada noastră de la serviciu, după ora doişpe – nici ţipenie de puradel agitător din mâini. Că până-n prânz ajung şi cei mai întârziaţi la birou, după care mai bine dormi decât să stai să vezi ce pică.

Iar acum ca să nu fiu rea şi rasistă în acelaşi post, aleg să fiu doar rea. Aşa că hai mai bine să vorbim şi de PreaPortarii instituţiilor noastre, care şi-au confecţionat diverse cadre de metal (asta e dominaţia la un alt nivel; o fi metalul nobil? neah, doar alcoolul, rafinat), pe care le târăsc agale după fiecare maşină care părăseşte parcarea, cu privirea aţintită mereu drept înainte, într-un gest pe cât de calculat, pe atât de indiferent. Aşa fac PreaPortarii pe inaccesibilii. Pe interesanţii. Ca să faci tu primul pas în relaţie. Am dat eu de un libidinos, care mi-a cerut 10 lei pentru juma’ de oră de stat pe proprietatea patronului lui, de altfel. Patronului i-aş fi dat, dar libidinosului nici măcar un zâmbet n-am putut să chinui. 10 lei??? da’ uşor mai câştigaţi banii! Nu de la mine, în nici un caz.

Am întors maşina şi, câţiva metri mai încolo, un loc liber mă aştepta la fix. Plus, era şi mai aproape de unde voiam eu să ajung. Ţeaaaaaapăăă!!!

p.s. Să-i împrăştie cineva pe ăştia! Sau să le dea un chitanţier. Gata, m-am mai răcorit.

Până mâine dimineaţă.

Articolul anterior

Să fii student cu “job”

Articolul următor

Să avem timp

  1. :)) Deci mi-ai dat ideea jobului meu de viitor în cj. Asta cu cutiile de carton nu o ştiam. O să fiu primul aici. Dacă devin miliardar împart cu tine :)) mersi blondo

    0
  2. La universitate, la fantana ii mai aduna politia. Iar cand vad unu cu teancu de tichete in mana venit la fraiereala sa-mi dea tichet (adunat de prin alt parbriz) incep sa fac teoria batului de chibrit ca daca vrei bani nu ma iei de prost, ca asa sigur nu ai sa pupi in veci.

    Tin sa precizez k l-am fugarit pe unu dupa rest, la prima teapa.

    0
  3. In TM parca nu existat tiganii cu asistenta in parcare. Ar trebui sa intervina politia, ca nu este OK. Dar la ce politie avem noi ….

    0
  4. Cristian

    Dacă aș avea mașină și aș da de un parcagiu dintr-ăsta cred că aș coborî cu bâta din mașină ca să-i aplic o corecție ca în filmul Falling Down.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 146 queries in 0.226 s