Credeam că lecţia iubirii mi-a fost predată demult. Şi m-am înşelat tocmai acolo, unde am crezut că ea s-a terminat vreodată. Şi tocmai de aceea, niciodată n-o să ajung a o preda eu însămi. Fiindcă mereu va exista un loc în care iubirea va fi mai mare decât mine.
Căci din acolo m-am născut eu.
Unde îmi plec ochii, dar îmi înalţ aripile.
Unii sunt atât de norocoşi că s-au găsit în viaţa asta! Iar eu – isteaţă, că i-am ales pe ei. Dar n-o să-i pot ajunge niciodată. Sau poate doar atunci, când o să fiu ca ei. Părinte.
(Iar mama e numai a mea. Şi nu se împarte-n cuvinte. Deci nu vă aşteptaţi la prea multe detalii. Cert e că plec de acasă mai bogată cu 5 ani de înţelepciune. Dar mută de iubire. Iertare.)
căpcă1
buei, ma enervezi ce frumos poti gandi si scrie!
copila blondă
Buey, vezi ca si tu pe mine :p
Camil
:)…mama este singura ce ne acordă cecuri în alb, necondiționat. pentru toți ceilalți oameni trebuie să fim cumva pentru a fi iubiți, pentru mamă/părinți, trebuie doar să fim.
Dan Ciulea
noi am aparut din iubirea nutrita de mama …
nina
No, sa-ti traiasca mama, mai copila. Si tata sa-ti traiasca si sa fiti toti sanatosi. 🙂 Frumos ai scris, da’ ce-ti spun eu, de parca tu n-ai sti.
eu si...
superb scris! Mama este una, iar fara dragostea ei infinita, am fi mai saraci cu o viata.
anonim
buey acesta zice bine
e prea complex ce se-ntimpla aici la tine, zilnic, divers, intens si nici nu-mi dau seama daca vine din ce traiesti, simti, imaginezi….blabla…
e asta un jurnal ?
e ceva ce-ai vorbi zilnic si sistematic cu the significant other (saracul) ?
senzatia e ca, in ciuda sensibilitatii, e si multa luciditate = conflict?
esti ca un metronom al schimbarii
traiesti sau numai scrii?